Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 9 iulie 2022

NATAȚIE / CE JUNIORI 2022: David Popovici și Patrick-Sebastian Dinu, în semifinale la 100 m liber

David Popovici și Patrick-Sebastian Dinu s-au calificat, astăzi (sâmbătă, 9 iulie), în reuniunea dei dimineață, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de înot pentru juniori ce desfășoară la Complexul de Natație din Otopeni. Același lucru l-au făcut Aissia Claudia Prisecariu și Rebecca-Aimee Diaconescu în întrecerea fetelor. 

David Popovici s-a calificat cu al doilea timp (49,61 s), în timp ce Patrick-Sebastian Dinu l-a bifat pe al cincilea (50,45 s). Alexandru Constantinescu (52,64 s) s-a oprit în serii, iar Ștefan Cozma s-a retras în această dimineață. Semifinalele probei sunt programate după-amiază, de la ora 17.07.

La feminin, Aissia Claudia Prisecariu (1:03,49) și Rebecca-Aimee Diaconescu (1:04,00) s-au calificat în semifinale. Delia Safcencu (1:04,67) și Alexandra-Roxana Curcan (1:06,58) s-au oprit în serii. Semifinalele se vor desfășura astăzi, de la ora 18.27.

La 100 m bras, Brigitta Vass a înotat în seria a patra, fiind cronometrată în 1:12,81, un timp care nu îi permite să evolueze în semifinalele de după-amiază. În întrecerea masculină, Emil Dăncăneț (1:04,87) și Darius Ștefan Coman (1:06,23) s-au oprit în serii. 

La 200 m mixt individual, Ana Maria Sibișeanu a încheiat cele patru lungimi de bazin în 2:21,64, timp care nu îi permite să evolueze în semifinale, dar care o plasează drept a doua rezervă pentru penultimul act de diseară (ora 18.03). Eliza Elena Diamandescu (2:23,77) s-a oprit în seriile probei.

La 50 m fluture, Vlad Ștefan Mihalache (25,19 s) și Dragoș Ghile (25,34 s) n-au izbutit să se califice în semifinale. În aceeași probă, dar la feminin, Eva Maria Paraschiv (27,92 s), Bianca Costea (28,21 s), Irina Ana Preda (28,57 s) și Anastasia Bako (29,01 s) n-au izbutit să treacă de serii.

La 100 m spate, Carol Cojocaru (58,27 s) și Alexandru Constantinescu (58,38 s) n-au putut avansa în penultimul act. 

Ștafeta României de 4x200 m liber masculin s-a oprit în serii. În componența Vlad Ștefan Mihalache, Dragoș Ghile, Cristian Lăpădat și Ștefan Andrei Vasilescu, aceasta a încheiat proba în 7:48,73, un timp care nu-i permite să evolueze în finala de diseară.

La această ediție a Campionatului European de înot pentru juniori România a obținut următoarele medalii:

aur - ştafeta masculină 4x100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu)

aur - David Popovici la 200 m liber

aur - Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber

aur - David Popovici, la 50 m liber

argint - ştafeta combinată de 4x100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu)

argint - Bianca Costea în proba de 50 m liber feminin.

În 2021, la CE de juniori de la Roma, Popovici a câştigat aurul la 50 m, 100 m (cu record mondial de juniori) şi 200 m liber, precum şi argintul la 4x100 m liber. România a ocupat atunci locul 5 în clasamentul pe medalii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...