Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta precalificări Campionatul European de baschet 2025. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta precalificări Campionatul European de baschet 2025. Afișați toate postările

joi, 14 iulie 2022

BASCHET / CE 2025 (PRELIMINARII): România va juca în grupă cu Portugalia, Bulgaria şi Cipru

Echipa masculină de baschet a României şi-a aflat, astăzi (joi, 14 iulie), adversarele din faza a doua a precalificărilor Campionatului European din 2025. Conform tragerii la sorţi de la Munchen, naționala noastră va juca în grupa F, cu formaţiile Portugalia, Bulgaria şi Cipru. Celelalte grupe au următoarea componență: Slovacia, Danemarca, Macedonia de Nord, Norvegia (Grupa D), Polonia, Elveția, Austria, Croația (Grupa E). 

Meciurile din faza a doua a precalificărilor se vor juca în august 2022, noiembrie 2022 şi februarie 2023. La această fază a preliminariilor participă 12 echipe, împărţite în trei grupe. În calificările CE 2025 va promova doar prima clasată din fiecare grupă, după meciurile tur-retur.

Totodată, FIBA Europe a mai anunţat că echipele care nu vor câştiga una din cele trei grupe, vor avea o ultimă şansă de calificare în faza următoare, urmând să se alăture echipelor rămase din prima faza a precalificărilor. Acestea vor juca într-un al treilea tur de precalificări, pentru a obţine ultima şansă de a continua cursa spre FIBA Eurobasket 2025.

Tricolorii s-au calificat în faza secundă a precalificărilor în competiţie după ce au câştigat Grupa B din prima fază, în care au fost angrenate 10 echipe naţionale. România a câștigat meciurile cu Luxemburg (73-70 și 78-67) și Albania (101-84 și 76-62). 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...