Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta săritura în înălțime. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta săritura în înălțime. Afișați toate postările

miercuri, 20 iulie 2022

ATLETISM / CM 2022: Daniela Stanciu a ocupat locul 10 la săritura în înălţime

Componentă a CSA Steaua, Daniela Stanciu (34 de ani) a ocupat locul 10 în finala probei de săritura în înălțime din cadrul Campionatului Mondial de atletism în aer liber ce se desfășoară la Eugene (Oregon, SUA). Competiția a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, care „a împins” Jocurile Olimpice din 2020 în 2021.

Daniela Stanciu a intrat în concurs la 1,84 m, înălțime trecută din a doua încercare. Apoi, ea a reușit din prima 1,89 m, pentru ca la 1,93 m să aibă nevoie de trei tentative. Apoi, la 1,98 m a ratat toate încercările. Rezultatul înregistrat de româncă (1,93 m) reprezintă cea mai bună performanţă a sezonului pentru ea.

Finala s-a încheiat cu succesul neașteptat al australiencei Eleanor Patterson, care a trecut din prima la 2,02 m. Mare favorită, ucranianca Iaroslava Machucikh, deținătoarea titlului suprem indoor, a ratat șansa de a deveni, la 20 de ani, cea mai tânără campioană mondială în aer liber. Și ea a trecut peste ștacheta înălțată la 2,02 m, însă din a doua încercare, ceea ce i-a adus medalia de argint.  Pe cea de-a treia treaptă a podiumului a urcat Elena Vallortigara (Italia), cu 2,00 m (SB). 

În august 2021, sportiva originară din Buftea (născută în 15 octombrie 1987) s-a aflat la prima participare olimpică din carieră. Eleva Oanei Pantelimon a reuşit sărituri de 1,82 metri, 1,86 metri şi 1,90 metri, iar la 1,93 metri a ratat. Ea nu a reușit să se califice în finala probei de săritură în înălţime, ocupând locul 9 în Grupa A, la 5 centimetri de ultimul loc calificant. Din grupa ei ultima calificată în finală a fost Mirela Demireva (Bulgaria), care a ocupat locul 7 cu 1,95 m. 

duminică, 17 iulie 2022

ATLETISM / CM 2022: Daniela Stanciu s-a calificat în finala probei de săritură în înălţime

Legitimată la CSA Steaua, Daniela Stanciu s-a calificat, sâmbătă, 16 iulie, în finala probei de săritură în înălţime la Campionatul Mondial de atletism în aer liber de la Eugene (Oregon, SUA). Ea a izbutit cea mai bună performanţă personală a sezonului outdoor.

Stanciu a concurat în Grupa B de calificare, iar cea mai bună săritură a sa, de 1.93 metri, i-a adus clasarea pe locul 2 şi, implicit, calificarea în finala probei. Înaintea ei a fost doar ucraineanca Iaroslava Mahucikh, care a reușit tot 1,93 m. Pe locurile următoare au fost Karmen Bruus (Estonia / 1,93 m), Nadezda Dubovițskaia (Kazahstan / 1,93 m), Nicola Olyslagers (Australia / 1,93 m), Kimberly Williamson (Jamaica / 1,90 m) și Lia Apostolovski (Slivenia / 1,90 m). Din Grupa A s-au calificat Elena Vallortigara (Italia / 1,93 m), Safina Sadullaieva (Uzbekistan / 1,93 m), Irina Gerascenko (Ucraina / 1,93 m), Eleanor Patterson (Australia / 1,93 m) și Lamara Distin (Jamaica / 1,90 m). 

În august 2021, sportiva din Buftea s-a aflat la prima participare olimpică din carieră. Eleva Oanei Pantelimon a reuşit sărituri de 1,82 metri, 1,86 metri şi 1,90 metri, iar la 1.93 metri a ratat. Ea nu a reușit să se califice în finala probei de săritură în înălţime, ocupând locul 9 în Grupa A, la 5 centimetri de ultimul loc calificant. Din grupa ei ultima calificată în finală a fost Mirela Demireva (Bulgaria), care a ocupat locul 7 cu 1,95 m. 

Astăzi (duminică, 17 iulie), va participa la finala de la aruncarea ciocanului și stelista Bianca Ghelber, calificată de pe locul 5 în grupa B (72.00 metri).

La această ediție a Campionatului Mondial de atletism România este reprezentată de doar opt sportivi: Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (săritură înălţime), Ana Veronica Rodean (35 km marş), Mihaela Acatrinei (35 km marş), Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (35 km marş).

Ediţia CM în aer liber de la Eugene era programată anul trecut, însă a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de COVID-19. Competiția se desfășoară între 15 și 24 iulie, iar la ea participă peste 1.900 de atleţi din 92 de ţări. 

joi, 5 august 2021

JO TOKYO 2020 / ATLETISM: Daniela Stanciu n-a prins finala la săritura în înălţime. Ea a fost la 5 centimetri de cele 14 atlete calificate

Participantă la o probă în care Iolanda Balaș a fost prima sportivă cu două titluri olimpice câștigate (doar nemțoaica Ulrike Meyfarth a mai izbutit această performanță), Daniela Stanciu (34 de ani) nu a reușit, astăzi (joi, 5 august), să se califice în finala probei de săritură în înălţime, la JO de la Tokyo. Stelista a ocupat locul 9 în Grupa A, fiind la 5 centimetri de ultimul loc calificant.

Sportiva din Buftea s-a aflat la prima participare olimpică din carieră. Eleva Oanei Pantelimon a reuşit sărituri de 1,82 metri, 1,86 metri şi 1,90 metri, iar la 1.93 metri a ratat. Din grupa ei ultima calificată în finală a fost Mirela Demireva (Bulgaria), care a ocupat locul 7 cu 1,95 m. Pe primul loc s-a clasat australianca Nicola McDermott, tot cu 1,95 m. Din cealaltă grupă, B, în finală s-au calificat tot șapte atlete, care au trecut peste ștacheta ridicată la 1,95 metri. 

Aflată în tribună, alături de eleva sa, antrenoarea Oana Pantelimon a scris într-o postare pe Facebook: „A fost un concurs foarte puternic astăzi, în calificările  probei de săritura în înălțime fete la J.O. de la Tokyo. De fapt, este singura probă tehnică în care s-a intrat în finală la barem (1,95 m) și nu la primele 12 rezultate. Mai mult decât atât, 14 fete au îndeplinit acest standard. Daniela Stanciu, din păcate, nu a reușit accederea în finala de poimâine, dar a făcut un concurs bun, in care a arătat mult potențial, mici greșeli oprindu-i parcursul la 1,90 m. Pozele sunt la înălțimea de 1,93 m, unde pentru puțin a ratat. Aici se încheie parcursul nostru olimpic. Tokyo2020 a fost o experiență frumoasă, din care avem de învățat. Vreau să-i felicit  pe toti sportivii româani care au fost prezenți la această ediție atipică, cu aplauze pentru medaliați și finaliști și cu încurajări pentru ceilalți! Toți au muncit enorm și au făcut multe sacrificii pentru a ajunge aici”.

La această ediție a Jocurilor Olimpice, doar Bianca Perie Ghelber și Alexandru Novac s-au calificat în finala olimpică la aruncarea ciocanului, respectiv aruncarea suliței. Florentina Iuşco, Alina Rotaru (săritura în lungime), Alin Firfirică (aruncarea discului), Rareș Toader (aruncarea greutății) și Claudia Bobocea (1.500 m) s-au oprit în calificări, iar Andrea Miklos (400 m) nu a primit avizul medical pentru a lua startul în calificări, revenind acasă. În competiție au mai rămas Marius Cocioran (50 km marş) – astăzi (joi, 5 august), la 23.30, și Alexandru Novac (aruncare suliței, finală) - sâmbătă, 7 august.

Cu trei zile înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România ocupă locul 35 în clasamentul pe națiuni după numărul de medalii (contează, în primul rând, cele de aur). Sportivii noștri au cucerit una de aur și trei de argint, fiind la egalitate cu cei din Venezuela.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...