Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta suporteri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suporteri. Afișați toate postările

miercuri, 20 aprilie 2022

FOTBAL / ANGLIA: Suporterii lui FC Liverpool au pregătit un moment emoţionant pentru Cristiano Ronaldo

Liverpool s-a impus cu 4-0 (2-0), marţi, 19 aprilie, pe teren propriu, disputa cu Manchester United din etapa a 30-a a ediției 2021/2022 a Premier League. Dincolo de rivalitatea dintre cele două grupării, fanii gazdelor au pregătit un moment emoționant pentru Cristiano Ronaldo. 

În minutul 7 al partidei (7 este numărul purtat pe tricou de portughez), spectatorii de pe ”Anfield Road” au aplaudat în semn de respect faţă de Cristiano Ronaldo, al cărui fiu a murit, luni, 18 aprilie la naştere. Un refren emoţionant din ”You’ll Never Walk Alone”, imnul lui FC Liverpool, a răsunat totodată în zona stadionului.

Ronaldo nu a făcut parte din lot la meciul de marți seara. Fotbalistul şi Georgina Rodriguez au anunţat, luni seară, că băieţelul pe care îl aşteptau a murit. Ei au precizat că doar naşterea fetiţei lor le dă putere şi speranţă. În octombrie, cei doi anunţau că Georgina este însărcinată şi aşteaptă gemeni. Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez mai au o fiică, Alana Martina, născută în noiembrie 2017. Lusitanul mai are trei copii, Cristiano Jr., născut în iunie 2010 şi gemenii Eva şi Mateo, născuţi în iunie 2017 din mamă surogat.

Anglia - Premier League

Etapa a 30-a

Marți, 19 aprilie

Liverpool - Manchester United 4-0

Miercuri, 20 aprilie

Ora 21.45: Newcastle - Crystal Palace

Ora 22.00: Manchester City- Brighton

Joi, 21 aprilie

Ora 21.45: Burnley - Southampton

Clasament

1. Liverpool 76 puncte

2. Manchester  City 74 puncte

3. Chelsea 62 puncte

4. Tottenham 57 puncte

5. Arsenal 54 puncte

6. Manchester United 54 puncte

7. West Ham 52 puncte

8. Wolverhampton 49 puncte

9. Leicester 40 puncte

10. Brighton 39 puncte

11. Brentford 39 puncte

12. Southampton 39 puncte

13. Crystal Palace 37 puncte

14. Newcastle 37 puncte

15. Aston Villa 36 puncte

16. Leeds 33 puncte

17. Everton 28 puncte

18. Burnley 25 puncte

19. Watford 22 puncte

20. Norwich 21 puncte

marți, 15 martie 2022

FOTBAL / UCRAINA: Fanii formaţiei Dinamo Kiev cer plecarea antrenorului Mircea Lucescu

Mai mulți suporteri ai echipei de fotbal Dinamo Kiev i-au cerut antrenorului Mircea Lucescu să plece de la campioana Ucrainei. Reacția acestora s-a produs după ce tehnicianul a spus că nu este de acord cu excluderea sportivilor ruşi din competiţii.

Presa ucraineană a publicat un mesaj al fanilor în 6 puncte: 

”1. Grupurile de suporteri ale clubului Dinamo Kiev au luat armele şi apără Ucraina de ocupanţi. Totodată, se organizează sediul de asistenţă. Punem la dispoziţie luptătorilor noştri din diferite unităţi tot ce putem obţine sau cumpăra. De la apă până la camere termice.

2. Conducătorii lui Dinamo, fraţii Surkis, au părăsit Ucraina în primele zile. Timp de 19 zile, de la ei nu au existat declaraţii. Nu s-au adresat fanilor, oraşului Kiev, ucrainenilor. La 23 februarie, pe site-ul oficial al lui Dinamo, Grigori Surkis l-a felicitat pe Valeri Pustovoitenko pentru aniversarea sa şi după acea tăcere. Tăcere totală.

3. Dinamo publică informaţii că ajută financiar spitalele şi internatele din regiunea Lviv. Lista instituţiilor care primesc asistenţă pare cel puţin ciudată. Fără fotografii sau alte informaţii, clubul pur şi simplu s-a îndepărtat din sfera publică. Repostează doar comunicate oficiale de stat pe reţelele de socializare.

4. Fotbaliștii dinamovişti au fost îndepărtaţi de luptă. Stranierii sunt deja în străinătate. Au voie să fie împrumutaţi la alte cluburi. Jucătorii noştri spun că ajută financiar armata, dar încearcă să nu facă publicitate. Doar Benjamin Verbic şi-a declarat public ajutorul.

5. Au fost publicate fotografii în care unul dintre vicepreşedinţii lui Dinamo (n.r. - Mark Ginzburg) pozează alături de Ramzan Kadîrov. Şi, din nou, nicio reacţie din partea clubului.

6. Mircea Lucescu a acordat un interviu presei italiene în care a afirmat că ucrainenii şi ruşii trăiau ca fraţii, că războiul din Ucraina este o problemă politică, nu o problemă între naţiuni şi că se opune excluderii sportivilor şi cluburilor din Rusia din competiţiile internaţionale.

Pentru noi, fanii dinamovişti, toate aceste fapte anunţate nu au fost o surpriză. De câţiva ani am încercat tot posibilul să transmitem lumii că fraţii Surkis sunt o ruşine pentru Dinamo şi că Mircea Lucescu trebuie să plece. Sperăm ca măcar astăzi să se deschidă ochii celor care nu ne-au susţinut poziţia în tot acest timp".

Mircea Lucescu a declarat, într-un interviu acordat în presa italiană: "Am trăit războiul din 2014, când a trebuit să plecăm din Doneţk şi de atunci nu ne-am mai întors, doi ani la Kiev jucând peste tot, dar niciodată la noi acasă. Credeam că s-a terminat aşa, dar acum asta ... După noaptea atacului rusesc am stat trei zile la Kiev. Apoi, cu ajutorul UEFA şi al Federaţiei de Fotbal din Republica Moldova, toţi fotbaliștii străini de la diferitele echipe din Ucraina au plecat, în România, iar apoi în ţările lor. Sunt acum la Bucureşti, de unde încercăm să ajutăm cât mai mulţi oameni", a spus Lucescu, care a subliniat că nu este de acord cu sancţiunile primite de sportivii ruşi: "Pentru mine sportul trebuie să unească şi nu trebuie să fie implicat. Este ca şi cultura, ceva care ar trebui să rămână în afara conflictului”.

Fost antrenor şi în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg, Lucescu a concluzionat: "Nu am crezut niciodată că se va întâmpla aşa ceva. Ucrainenii şi ruşii au trăit împreună ca fraţi. Acum problema este toată politică. Nu ştiu cum se va termina pentru că ucrainenii sunt oameni mândri. Războiul va dura mult timp şi nu vor fi câştigători. Nu trebuia să se ajungă în acest punct".

Născut la București, în 29 iulie 1945, Mircea Lucescu a juca fotbal, ca atacant, la Dinamo (1963-1977), Sportul studențesc (1965-1967) și Corvinul Hunedoara (1977-1982). La ultima formație a debutat ca antrenor în 1979. A pregătit mai apoi România (1981-1986), Dinamo (1985-1990), Pisa SC (1990/1991), Brescia Calcio (1991-1996), AC Reggiana (1996/1997), Rapid (1997/1998, 1999/2000), Inter Milano (1998/1999), Galatasaray (2000-2002), Beșiktaș (2002-2004), Șahtior Donețk (2004-2016), Zenit Sant-Petersburg (2016/2017) și Turcia (2017-2019).

Ca jucător, Lucescu a câștigat campionatul României în 1964, 1965, 1971, 1973, 1975 și 1977, precum și Cupa României în 1968. A evoluat în 65 de meciuri ale echipei României, marcând 9 goluri și participând la CM 1970.

Ca antrenor a câștigat campionatul în România (1990, 1999), Turcia (2002, 2003) și Ucraina (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 201). De asemenea, s-a impus în Cupa României (1986, 1990,  1998) și Cupa Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013 și 2016), precum și în Supercupa României (1999), Supercupa Ucrainei (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015 și 2020) și Supercupa Rusiei (2016).  A mai câștigat Cupa UEFA (2009), Supercupa Europei (2000) și Cupa Anglo-Italiană (1994). 

miercuri, 9 martie 2022

FOTBAL / MEXIC: Federația a dictat primele sancțiuni în scandalul Queretaro - Guadalajara

Izbucnită la un meci din campionatul de fotbal al Mexicului, între echipele Gallos Queretaro şi Atlas Guadalajara, o bătaie generală între suporteri s-a soldat cu cel puţin 26 de persoane rănite. Federația Mexicană de Fotbal (FMF) a luat primele hotărâri.

În urma unei reuniuni la care au participat proprietarii cluburilor mexicane de fotbal, FMF a decis să amendeze cu 1,5 milioane de pesos (70.000 de dolari) clubul Gallos din Querraro, care a fost fondat în 2019 de un grup de oameni de afaceri avându-l în prim plan pe Jorge Alberto Hank Inzunza, unul dintre cei mai bogați și influenți din statul aflat în America de Nord.

De asemenea, actuala conducere a clubului a fost suspendată pentru cinci ani. Totodată, echipa din prima divizie mexicană va susține meciurile de acasă fără spectatori timp de un an. Iar fanii echipei, „barras”, cunoscuți pentru comportamentul lor violent, nu vor putea pătrunde pe nicio arenă în următorii trei ani. 

N-au scăpat de pedeapsă nici fanii echipei Atlas din Guadalajara, care au interzis la meciurile din deplasare pentru șase luni. 

Bătaia a izbucnit în minutul 63 al partidei. Agenţii de pază nu au făcut faţă incidentelor, astfel că situaţia a degenerat şi meciul a fost oprit definitiv. Suporterii au continuat să se bată pe teren, în timp ce familii cu copii încercau să îi protejeze. 26 de persoane au fost rănite, două dintre ele grav. În social media au apărut zvonuri că ar fi murit mai mulţi oameni, acestea fiind însă dezminţite de autorităţi. “Responsabilii lipsei măsurilor de siguranţă la stadion vor fi pedepsiţi exemplar”, a reacţionat preşedintele Ligii Mexicane de Fotbal, Mikel Arriola.

Mexicul va fi co-organizator al turneului final al Campionatului Mondial din 2026, alături de SUA și Canada. 

joi, 9 decembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Mirel Rădoi le mulțumește fanilor și îi încurajează pe tricolori. ”Aveți încredere în voi!”

Fost selecționer al echipei României, Mirel Rădoi a transmis o scrisoare deschisă la încheiera mandatului său. ”Mesajul meu către tricolori este să aibă încredere în ei şi să nu lase pe nimeni să le spună că nu au valoare”, a spus acesta, care le-a mulțumit suporterilor ”pentru că m-au acceptat. Am simţit căldura lor”, a spus cel care, în total, la loturile U21, U23 şi prima reprezentativă, a bifat 38 de partide, având 18 victorii, 8 egaluri şi 12 înfrângeri.  

Ajuns la finalul mandatului de selecţioner, Mirel Rădoi a transmis o scrisoare deschisă, prin intermediul FRF, în care le cere jucătorilor să fie mai încrezător în ei şi să nu lase pe nimeni să le spună că nu au valoare: "A venit momentul să ne luăm rămas bun. Am amânat să fac asta pentru că nu îmi e uşor, dar e timpul ca echipa naţională a României să meargă înainte fără mine. Sunt trist. Trist pentru că se încheie un proiect în care am investit foarte mult şi unde mi-am dorit enorm să reuşesc. Obiectivul nu a fost îndeplinit, dar am speranţa că jucătorii promovaţi în ultimii ani vor face performanţă în tricoul echipei naţionale şi vor duce România la turnee finale”.

Pe de altă parte, Rădoi s-a declarat ”și fericit pentru că am avut onoarea de a reprezenta din nou România, de a asculta iarăşi imnul naţional de la nivelul gazonului. Pentru mine, jucător sau antrenor, meciuri oficiale sau amicale, de fiecare dată emoţiile sunt la fel, se face pielea de găină… Am trecut prin multe în această perioadă de timp: pandemia, acţiuni anulate, program modificat, cazuri pozitive, stadioane goale. Nu vreau să credeţi că sunt scuze, sunt doar nişte încercări care ne-au întărit şi care vor face experienţa mea ca selecţioner să fie una neuitată”.

Fostul selecționer a mulțumit Federaţiei Române de Fotbal pentru şansa ce i-a fost oferită ”deşi nu aveam o experienţă mare în spate, precum şi colegilor din toate departamentele FRF cu care am lucrat pentru modul în care am colaborat în toată această perioadă de timp. De asemenea, mulţumirile mele merg către Liga Profesionistă de Fotbal şi deţinătorii de drepturi TV pentru faptul că mereu am găsit înţelegere în programarea partidelor înainte de o acţiune a echipei naţionale”.

Mirel Rădoi s-a adresat și suporterilor echipei naţionale: ”Le mulţumesc pentru că m-au acceptat, am simţit căldura lor. Regret că nu ne-am putut întâlni mai des, din cauza restricţiilor, dar i-am simţit aproape. Au reuşit să ne facă să ne simţim acasă în Italia, în 2019. Nu voi uita vreodată semifinala de la Bologna, unde, din 20.000 de spectatori, 18.000 au fost români. Niciodată nu m-am simţit mai mândru că sunt român decât în faţa lor, a suporterilor echipei naţionale, acolo, jos, pe teren. Continuaţi să iubiţi echipa naţională, necondiţionat! E a voastră, a noastră, a tuturor românilor!”.

Antrenorul nu i-a uitat, desigur, pe jucătorii… ”Ei sunt şi vor fi mereu cei mai importanţi. Le mulţumesc pentru modul în care s-au prezentat la echipa naţională şi cum au răspuns la modul de lucru al meu şi al staff-ului meu! Cu unii dintre ei am lucrat din 2018, încă de la Under 21, i-am văzut cum cresc şi cum se dezvoltă. Am trăit împreună momente minunate în Italia, am creat o familie şi o unitate de grup unică, atmosferă pe care ulterior am recreat-o şi la prima selecţionată, alături de jucătorii mai experimentaţi. Mesajul meu către tricolori este să aibă încredere în ei şi să nu lase pe nimeni să le spună că nu au valoare! Să creadă în ei şi să muncească pentru ei, în primul rând. Şi să nu uite că nu există bucurie mai mare ca fotbalist decât atunci când faci milioane de suporteri fericiţi! Sunt norocoşi că au şansa de a realiza asta, să profite de ea! Mult succes, băieţi!", a precizat în scrisoare Rădoi.

duminică, 24 octombrie 2021

Emma Răducanu a dialogat cu fanii în română. ”Eu sunt foarte dor de tine... Iubesc România”

Câștigătoare la US Open, toamna aceasta, Emma Răducanu (18 ani, locul 24 WTA) a sosit vineri, la Cluj, iar astăzi s-a antrenat la BT Arena. Cu această ocazie, britanica a dialogat cu fanii în limba română. Spectatorii prezenți au aplaudat-o cu căldură pe jucătoarea al cărei tată s-a născut în România, la București. Aflată pe locul 24 mondial, cap de serie 3 la Transylvania Open, ea va juca mâine (luni, 25 octombrie), în primul tur, cu slovena Polona Hercog (123 WTA).

Ca o școlăriță, Răducanu a spus că nu vorbește bine româna, dar că va încerca. „Vreau să spun mulțumesc foarte mult. Oamenii au fost foarte prietenoasă cu mine. Eu sunt foarte dor de tine. Iubesc România și pun aici”, a spus jucătoarea arătând spre inimă. Participantă la Transylvania Open, turneul de tenis care debutează mâine, ea s-a referit după antrenament și la situația pandemică din țara noastră: ”Trecem cu toţi printr-o perioadă dificilă. Vreau să le transmit românilor să continue să fie pozitivi, să nu-şi piardă speranţa şi să treacă împreună prin aceste vremuri dificile. Orice se va întâmpla bine, va conta şi mai mult”, a declarat Emma Răducanu pentru News.ro, într-o conferinţă de presă.

Tânara s-a referit la faptul că se află pentru prima dată în Transilvania, la Cluj: ”Este foarte frumos în Transilvania. Este mai verde, mai multă natură din ce am observat faţă de Bucureşti, unde am mai fost. Îmi place enorm şi acolo, pentru că am amintiri extraordinare, acolo fiind bunica mea. Dar am remarcat diferenţa dintre Transilvania şi Bucureşti”, a spus Emma, care a dezvăluit că îi plac ”sarmalele şi ciorba, oamenii şi umorul lor. Este foarte bine aici”.

Jucătoarea a mai spus că printre darurile primite din partea organizatorilor turneului se regăsesc ulei de măsline şi ciocolată, ”dar nu şi ţuică. Ţuica am auzit că este tradiţională aici. Dar, oricum, nu aş fi încercat să gust ţuică înaintea turneului”, a spus râzând jucătoarea, care a adăugat cî îşi doreşte să se simtă bine la Transylvania Open şi a afirmat că i-ar face plăcere să o întâlnească şi pe Simona Halep. ”Aşteptările mele de la acest turneu .... Să mă simt bine. Este finalul anului şi privesc cu încredere spre ce va urma”, a mai declarat Răducanu.

luni, 9 august 2021

FOTBAL / SPANIA: Fanii vor să-l oprească pe Messi. Nemulțumiți de plecarea starului argentinian, suporterii Barcelonei au depus plângere împotriva PSG

Vestea că Lionel Messi nu va semna prelungirea contractului cu gruparea catalană a stârnit un val de proteste în rândul fanilor acesteia. Iar suporteri nu se limitează doar la a manifesta în fața stadionului Camp Nou. 

Potrivit site-ului cotidianului belgian „Le Soir”, un grup de socios, reprezentat de avocatul parizian Juan Branco, a decis să depună o plângere împotriva formației Paris Saint-Germain în faţa Comisiei Europene, legată de regulile fair-play-ui financiar. „Este de neconceput ca fair-play-ul financiar să agraveze excesele de fotbal-afaceri şi să denatureze competiţiile”, a comentat Juan Branco, pe Twitter.

Apropiata plecare a lui Lionel Messi a avut și alte efecte. Astfel, jucătorii Barcelonei au fost fluieraţi deși au câștigat cu 3-0 (1-0), pe teren propriu, meciul cu Juventus Torino contând pentru Trofeul Joan Gamper. În ciuda victoriei categorice asigurată de golurile lui Depay (min. 3), Braithwaite (min. 57) şi Puig (min. 90+2), suporterii catalani şi-au exprimat tristeţea şi nemulţumirea faţă de plecarea vedetei lor preferate. În vizorul lor s-au aflat mai ales Samuel Umtiti, care a fost mai mult accidentat în ultimele luni, şi Miralem Pjanici, dar și Philippe Coutinho sau Ousmane Dembele.

duminică, 18 iulie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Victorie după şase ani în Liga 1. Rapid a câștigat cu Chindia

În prezența a circa 15.000 de suporteri, nou-promovata Rapid Bucureşti a câștigat cu 1-0 (0-0), astăzi (duminică, 18 iulie), pe Arena Naţională, meciul cu Chindia Târgovişte, primul meci jucat de giuleşteni în Liga 1 după şase ani.

Meciul a început cu o întârziere de şase minute din cauza spectacolului pirotehnic al galeriei giuleştene, care au aruncat cu petarde și fumigene pe teren. De altfel, fanii rapidişti au creat o frumoasă ambianţă pe Arena Naţională.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Bălan, de la circa 11 metri, după ce mingea degajată de Popadiuc i-a lovit piciorul atacantului rapidist şi a ricoşat în poartă.

Au evoluat echipele:

Rapid: H. Moldovan - Belu, Săpunaru, D. Grigore, Junior Morais - Crepulja (Dandea, 90+3), Albu - Carnat (Moise, 82), R. Ilie (Pănoiu, 66), Hlistei (Alami, 82) - Bălan. 

Antrenor: Mihai Iosif

Chindia: D. Moldovan - Căpuşă, Iacob, Celea, C. Dinu (Roumpoulakou, 54) - Neguţ, Suciu (Corbu, 74), Popadiuc, A. Şerban (Matiş, 73) - Florea, D. Popa. 

Antrenor: Emil Săndoi

Arbitru: Horaţiu Feşnic

Într-un alt meci al rundei, disputat la Arad, UTA și Farul Constanța au terminat la egalitate, 0-0.

joi, 8 iulie 2021

FOTBAL / EURO 2020: UEFA anchetează comportamentul nesportiv al suporterilor englezi la meciul cu Danemarca

Contrar tradiției, unii dintre fanii echipei de fotbal a Angliei nu s-au comportat prea sportiv la meciul cu Danemarca din semifinalele Euro 2020. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană de Fotbal Asociție (UEFA) a deschs o procedură disciplinară faţă de Football Association (Federaţia Engleză de Fotbal), după ce un laser pointer a fost îndreptat către portarul Danemarcei, Kasper Schmeichel. 

Imaginile TV au arătat o lumină verde pe faţa lui Schmeichel chiar înainte ca Harry Kane să execute penaltyul din prelungirile meciului de miercuri. Danezul a respins balonul în faţă, dar a ajuns tot Kane, care l-a trimis în poartă. Acest gol a calificat echipa gazdă în finala competiţiei, însă acordarea loviturii de la 11 metri a stârnit numeroase critici. Și aceasta fiindcă Sterling a "plonjat" acuzând o intervenţie asupra sa a lui Maehle. Faultul a fost confirmat de VAR. 

De asemenea, suporterii englezi sunt acuzaţi că au fluierat în timpul intonării imnului naţional al Danemarcei şi că au folosit materiale pirotehnice.

Finala Euro 2020 e programată duminică, 11 iulie, la ora 22.00, tot pe Stadionul Wembley, între echipele Italiei și Angliei. 

Anglia - Danemarca 2-1 (1-1)

Au marcat: Kjaer (min. 39 autogol), Kane (min. 104), respectiv Damsgaard (min. 30).

Anglia: Pickford - Walker, Stones, Maguire, Show - Phillips, Rice (Henderson, 95) - Saka (Grealish, 69 / Trippier, 106), Mount (Foden, 95), Sterling - Kane. 

Selecţioner: Gareth Southgate

Danemarca: Schmeichel - Christensen (Andersen, 79), Kjaer, Vestergaard (Wind, 105) - Stryger Larsen (Waas, 67), Hojbjerg, Delaney (Jensen, 88), Maehle - Braithwaite, Dolberg (Norgaard, 67), Damsgaard (Poulse, 67). 

Selecţioner: Kasper Hjulmand

Arbitru: Daniel Makkelie (Olanda)

Euro 2020

Semifinale

Italia - Spania 1-1 (4-2 la loviturile de departajare)

Anglia - Danemarca 2-1 (1-1, 1-1)

Finala

Duminică, 11 iulie

Ora 22.00: Italia - Anglia 

luni, 19 octombrie 2020

FOTBAL / CEHIA: Suporterii echipelor s-au bătut cu poliția după ce campionatul a fost întrerupt

Creșterea alarmantă a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus a determinat autoritățile din Cehia să adopre o serie de măsuri restrictive, printre acestea numărându-se și întreruperea campionatului de fotbal pentru două săptămâni. Decizia i-a  nemulțumit îndeosebi pe fani, care au protestat și s-au bătut cu poliția. 

În timp ce competițiile sportive interne au fost suspendate, cluburile profesionsite au obţinut permisiunea de a-şi continua antrenamentele în acest interval. Totodată, meciurile internaţionale care erau deja programate se vor desfășura, astfel că Sparta Praga, echipa lui Florin Niță, o va putea primi pe Lille în Europa League, joi, cu porţile închise. La fel și Slovan Liberec, care va evolua, acasă, cu belgienii de la Gent.

Restricțiile adoptate de guvernanții de la Praga n-au fost, însă, pe placul unora.  Astfel că duminică, la Praga, câteva mii de manifestanţi, inclusiv suporteri ai unor echipe de fotbal, au cerut demisia ministrului Sănătăţii, Roman Prymula. Organizat de asociaţia HON, protestul a luat o turnură violentă după ce poliţia a încercat să disperseze mulţimea, numărul manifstanţiilor fiind cu mult mai mare decât cel autorizat la adunări. ”Participanţii au atacat poliţia fără niciun motiv”, a declarat şeful Poliţiei din Paraga, Tomas Lerch, iar un alt reprezentant al poliţiei i-a acuzat pe ”suporterii radicali”. ”Am folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi petarde”, a spus Lerch, precizând că aproximativ 20 de poliţişti au fost răniţi.

Într-un mesaj postat pe Twitter, serviciile de urgenţă au anunţat că au acordat îngrijiri unui număr de nouă persoane şi au internat la spital patru răniţi. Totodată, poliţia a reţint 50 de persoane şi a confiscat focuri de artificii, bastoane telescopice, arme metalice de lovit cu pumnul şi arme de foc.

Ministrul Prymula i-a condamnat pe manifestanţi, acuzându-i de ”dispreţ faţă de munca personalului medical”. ”Ca rezultat, presupun că vom avea sute de infectări noi”, şi-a exprimat ministrul indignarea. 

Țară cu peste 10 milioane de locuitori, Cehia a înregistrat vineri un număr-record de 11.105 de noi contaminări într-o singură zi. Astăzi (luni, 19 octombrie), bilanţul se ridica la 173.885 de contaminări şi 1.422 de morţi din cauza COVID-19.

vineri, 2 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Suporteri stelişti şi dinamovişti s-au luptat cu jandarmii cu ocazia meciului din Liga A 3-A

Programat în Liga a 3-a, astăzi (vineri, 2 octombrie), meciul dintre echipele de fotbal Dinamo 2 și CSA Steaua s-a desfășurat fără spectatori. Cu toate acestea, două grupuri de suporteri dinamovişti şi stelişti s-au strâns în faţa stadionului Dinamo. Jandarmii au intervenit, iar suporterii au intrat în conflict cu forţele de ordine. Doi jandarmi au fost loviţi la staţia de metrou Ştefan cel Mare.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a precizat într-un comunicat: „În jurul orelor 15.00, în proximitatea stadionului s-au adunat două grupuri, un grup de aproximativ 60 de suporteri dinamovişti şi un grup de aproximativ 100 de suporteri stelişti. În momentul în care jandarmii au încercat separarea celor două grupuri şi dispersarea lor, suporterii au intrat în conflict cu forţele de ordine. Grupul de suporteri stelişti au revenit în staţia de metrou Ştefan cel Mare iar în momentul conducerii suporterilor doi jandarmi au fost loviţi fiind necesară intervenţia pentru imobilizarea şi reţinerea agresorilor".

În urma acestui conflict aproximativ 30 de persoane au fost conduse la secţia de poliţie, în vederea luării măsurilor legale.

miercuri, 9 septembrie 2020

FOTBAL / SCOȚIA: Două meciuri din campionat se vor disputa cu spectatori

Guvernul de la Edinburgh a autorizat, sub formă de test, prezenţa a câte 300 de spectatori la două meciuri din prima ligă de fotbal din Scoția, care vor disputa sâmbătă, 12 septembrie. Însă în tribune vor fi numai fani ai gazdelor, fiind interzisă prezenţa suporterilor oaspeţi.
Este vorba despre partidele Ross County - Celtic şi Aberdeen - Kilmarnock, care contează pentru etapa cu numărul 7. La aceastea vor putea asista până la 300 de spectatori, pe fiecare stadion. În aceeași rundă mai sunt programate meciurile Livingston - Hamilton, Motherwell - St. Johnstone, Rangers - Dundee United și St. Mirren - Hibernian. 
Ministrul scoţian al Sporturilor, Joe Fitzpatrick a declarat  în legătură cu această încercare: „Nu s-a luat încă nicio decizie finală cu privire la reluarea generală a evenimentelor pe stadioane cu un număr restrâns de spectatori şi nimic nu ar trebui să se ia în considerare ca fiind stabilit în această etapă. Cu toate acestea, guvernul scoţian a fost de acord ca Liga Profesionsită de Fotbal să poată organiza două evenimente pilot, fiecare cu doar 300 de susţinători ai gazdelor, în 12 septembrie".

FOTBAL / ROMÂNIA: Cosmin Contra îi asigură pe suporteri că rezultatele vor apărea

Numit antrenor principal la FC Dinamo la sfârșitul verii trecute, Cosmin Contra a transmis un mesaj suporterilor echipei bucureștene în care le-a spus ca va munci cât mai mult pentru ca gruparea alb-roșie să revină în prim-planul fotbalului românesc. 
După ce a spus că îi e dor de suporteri, Contra a precizat că transferurile la Dinamo nu s-au încheiat.  Și că se încearcă și aducerea unor jucători români. „Avem nevoie să ne mişcăm repede pe piaţa transferurilor pentru că după primul meci aveam nevoie de aducerea unor jucători cu experienţă, jucători care pot să aducă un plus de valoare echipei. Am avut norocul ca directorul sportiv Rufo să se mişte foarte repede împreună cu cei care îl ajută şi să putem aduce şase jucători în această săptămână. Aşteptăm de la ei ca jocul echipei să se îmbunătăţească foarte repede, să înceapă să vină şi rezultatele. Jucătorii tineri să crească mult mai repede alături de ei şi această îmbinare între experienţă şi tinereţe să aibă un numitor comun, Dinamo să revină acolo unde îi este locul, între primele echipe din România. Cred că noii jucători ştiu unde au venit. Cu toţi cei cu care am vorbit să-i fac să vină la Dinamo, am încercat să-i fac să înţeleagă ceea ce înseamnă Dinamo. Ei ştiu la ce echipă au ajuns şi sunt sigur că unii dintre ei se vor adapta mai repede, alţii poate vor avea nevoie de mai mult timp, sper din toată inima ca eu să reuşesc să formez o echipă în cât mai scurt timp. Vom încerca să vedem ce ne mai lipseşte în angrenajul echipei, avem discuţii şi cu doi-trei jucători români, aş dori din toată inima ca aceaste negocieri să se ducă la bun sfârşit şi să aducem şi doi jucători de valoare din campionatul României. Nu este uşor, dar vom încerca şi lucrul ăsta şi, în funcţie de necesităţile echipei, vom încerca să mai aducem jucători", a spus Contra.

Fotbaliștii transferați de FC Dinamo în ultimele săptămâni
Vlad Achim (Viitorul) - mijlocaș, 31 de ani
Janusz Gol (Cracovia)  - mijlocaș, 34 de ani
Ismael Lopez Blanco (Tenerife) - fundaș, 30 de ani
Alexander David Gonzalez (Mirandes) - fundaș, 28 de ani
Adam Nemec (Pafos) - atacant, 34 de ani
Borja Valle Balonga (Deportivo) - mijlocaș, 28 de ani
Juan Camara (Jagiellonia) -  mijlocaș, 26 de ani

sâmbătă, 5 septembrie 2020

FOTBAL / CE U21: „Tricolorii” mici le-au mulțumit fanilor care i-au încurajat în Finlanda

Echipa de tineret a României a câștigat cu 3-1 (1-1), vineri seara, la Turku, meciul cu Finlanda contând pentru preliminariile Campionatului European U21 de anul viitor. „Tricolorii” mici au ținut să le mulțumească suporterilor care au profitat de faptul că stadionul nu avea peluze și i-au încurajat din afara incintei. 
Golurile confruntării au fost reușite de Soisalo (min. 24), respectiv Olaru (min. 21), Mihăilă (min. 57) şi Ciobanu (84). Iar portarul Andrei Vlad a avut câteva intervenții salvatoare.
Victorios la meciul de debut ca selecționer al reprezentativei U21, Adrian Mutu a declarat: „Scopul era cele trei puncte. Mă bucur foarte mult. Am făcut un meci bun, chiar dacă am început timoraţi, pe un teren destul de greu... Am suferit puţin la fazele fixe. În repriza a doua ne-am relaxat. Am reuşit să facem un joc bun şi am dat goluri. Ştiam că ei sunt foarte buni la fazele fixe. Mă bucur că băieţii au rezistat. Au dovedit ambiţie. Unde n-au ajuns cu picioarele au ajuns cu inima. Au arătat atitudine. Lui Mihăilă i-am spus să aibă răbdare, tot timpul să atace spaţiul din spatele finlandezilor. Aşa a venit golul. Cred că am făcut o a doua repriză foarte bună şi că rezultatul este unul corect”.
Cu toate că meciul s-a disputat fără spectatori,  un grup de circa 30 de suporteri români au rămas în afara arenei și, profitând de faptul că aceasta nu are peluză, au încurajat naționala de acolo. La finalul meciului, jucătorii și staff-ul s-au dus către ei pentru a le mulțumi. Totodată, astăzi, tricolorii au vrut să le transmită și un mesaj prin Valentin Mihăilă: „Au fost minunați.  I-am auzit în timpul meciului. Românii noștri sunt peste tot. Dacă s-ar fi jucat cu spectatori cred că am fi avut mai mulți suporteri români decât finlandezi. Așa a fost și în Irlanda de Nord. Le mulțumim pentru susținere!”.
„Trebuie să eliminăm puţin tensiunea asta, băieţii când intră în teren ştiu foarte bine ce au de făcut. În repriza a doua s-au relaxat, au început să joace, şi-au creat ocazii importante şi au câştigat. Astăzi au dovedit că au inimă mare, au atitudine corectă. Vlad a avut intervenţii cum trebuie să aibă. I-am şi spus că trebuie să mai lucrăm. El este unul dintre cei mai buni şortari din România şi trebuie să aibă încredere în el”
Adrian Mutu, selecţioner România U21.
Au evoluat următoarele formații: 
Finlanda U21: Jaaskelainen – Haukioja, Tihi, Halme, Hyvarinen (Vertainen, 85), Soisalo (Stavitski, 74) – Valakari, Lingman (Oksanen, 80), Kairinen, Assehnoun (Atakayi, 74) – Kallman (Ylatupa, 80). 
Antrenor: Juha Malinen
România U21: A. Vlad – Haruţ, Paşcanu (Drăguşin, 90), V. Ghiţă, R. Boboc – Olaru (Itu, 60), M. Marin, A. Ciobanu – D. Man, G. Ganea (Costache, 53), V. Mihăilă (Măţan, 89). 
Selecționer: Adrian Mutu
Arbitru de centru: Anastasios Papapetrou (Grecia)
Arbitri asistenţi: Tryfon Petropoulos şi Iordanis Aptosoglou (Grecia)
Arbitru de rezervă: Agelos Evangelou (Grecia)

Campionatul European U21 2021

Grupa 8

Vineri, 4 septembrie
Finlanda - România 1-3
Danemarca - Ucraina 1-1
Malta - Irlanda de Nord 0-2

Clasament
1. Danemarca 16 puncte
2. România 13 puncte
3. Finlanda 7 puncte
4. Irlanda de Nord 6 puncte
5. Ucraina 4 puncte
6. Malta 1 punct

Meciurile următoare:
8 septembrie 2020
Finlanda – Ucraina
Irlanda de Nord – Danemarca
Malta – România

9 octombrie 2020
Irlanda de Nord – Finlanda,
Ucraina – România
Malta – Danemarca

13 octombrie 2020
Irlanda de Nord – Ucraina
România – Malta
Danemarca – Finlanda

noiembrie 2020 
Malta – Ucraina

noiembrie 2020
Ucraina – Irlanda de Nord
România – Danemarca
Malta – Finlanda

joi, 3 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Suporterii au pus țara la cale cu reprezentanții noului acționar majoritar de la FC Dinamo

Boardul Doar Dinamo Bucureşti a anunţat, într-un comunicat, că a avut o primă întâlnire cu noua conducere a clubului. Reprezentant al unui grup de investitori care a preluat pachetul principal de acțiuni, Pablo Cortacero a vorbit cu suporterii grupării bucureștene despre proiectul pregătit pentru Dinamo.
S-a subliniat că „grupul pe care îl reprezintă este de mai multă vreme interesat să investească în fotbal, chiar dacă, pentru ei, aceasta ar fi o primă experienţă în domeniu. 
Domnul Cortacero a ţinut să precizeze motivul pentru care au decis să investească la Dinamo. Explicaţia sa, întărită şi de intervenţia lui Rufo Collado, a fost că referinţele primite despre Dinamo prezentau un club de tradiţie, care tinde să devină primul club din România organizat după MODELUL SPANIOL, adică un PARTENERIAT SOLID ÎNTRE SOCIOS ŞI INVESTITORI.
Au fost studiate mai multe cluburi care au acest potenţial, dar au ales Dinamo, după ce au văzut materiale video cu suporterii şi după caracterizările primite de la persoane precum Dorin Şerdean sau Cosmin Contra.
A urmat prezentarea proiectului nostru şi discuţii pe tema armonizării celor două proiecte într-o STRATEGIE COMUNĂ.
Partea spaniolă a fost interesată de stadiul discuţiilor legate de construirea noului stadion, amplasarea acestuia şi implicarea fanilor în relaţia cu autorităţile. 
Dorinţa acţionarului majoritar este ca echipa DDB să se ocupe în continuare de DEMERSURILE PENTRU CONSTRUIREA NOULUI STADION.
A fost apreciată implicarea lui Cosmin Contra în acest proiect pe termen lung, el fiind perceput ca o garanţie pentru reuşita acestui demers.
Ştim că şi-a dorit un astfel de proiect la Dinamo, ştim că este dornic de performanţă şi este antrenorul cu care am câştigat ultimul trofeu şi alături de care am fost aproape de titlu.
Alte puncte aduse în discuţie şi solicitări din partea noastră:
1. Dezvoltarea Academiei Dinamo.
2. Mutarea birourilor mai aproape de "casă" adică în zona Ştefan cel Mare.
3. Deschiderea unui magazin Dinamo în aceeaşi clădire cu noul sediu al FC Dinamo Bucureşti.
4. Proiectul comun privind Muzeul Dinamo.
5. Bugetul proiectat pentru acest an competiţional.
6. Alegerea unui sponsor tehnic care să ţină cont de proiectul nostru cu numele membrilor DDB pe tricou.
7. Implicarea DDB în promovarea şi susţinerea activităţilor legate de marketing şi ticketing.
8. Informarea acţionarului majoritar în legătură cu acţiunile deţinute de suporteri şi situaţia împrumuturilor din partea ProgramDDB.
9. Analiza situaţiei precare în care se află clubul în prezent.
10. Necesitatea unei reforme în cadrul clubului.
Acţionarul majoritar a primit asigurari din partea noastră, că dacă vor investi şi vor acţiona în aşa fel încât Dinamo să facă performanţă, vor avea susţinerea totală a celor mai dedicaţi suporteri”, a precizat DDB.
La finalul comunicatului e menționat modul în care Rufo Collado a încheiat întrevederea cu suporterii dinamoviști: „Dacă nu ați fi fost voi, azi noi nu am fi fost aici. Din două motive: Pentru că, fără suporteri, Dinamo nu ne-ar fi atras și pentru că fără voi, astăzi, Dinamo nu ar mai fi existat".

vineri, 28 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Suporterii cer Guvernului să reflecteze asupra posibilităţii ca meciurile să se desfăşoare cu public

Mai multe grupuri de suporteri de fotbal au adresat, astăzi (vineri, 28 august), o scrisoare deschisă către Guvernul României, prin care cer să se reflecteze asupra posibilităţii ca meciurile să se desfăşoare cu public, cu o organizare adaptată pandemiei.
Mesajul fanilor este următorul:
„Scrisoare deschisă către Guvernul României,
În atenţia Guvernului României,
Suporterii de fotbal din România vă adresează rugămintea de a reflecta asupra posibilităţii ca partidele de fotbal din România să se desfăşoare cu public, bineînţeles, într-un mod de organizare adaptat la pandemia de COVID-19.
Fotbalul se joacă pentru suporteri, jucătorii intră pe teren pentru fani şi nimeni nu-şi doreşte să evolueze pe stadioane goale. Acum, odată cu acest nou set de măsuri, deschiderea spaţiilor culturale şi a restaurantelor, credem că şi întoarcerea pe stadioane ar trebui luată în considerare şi, cu sprijinul tuturor factorilor implicaţi, incluzând aici suporterii, ar putea deveni posibilă.
Pentru suporteri, peluza este o familie şi întotdeauna vom fi apropiaţi, însă având în vedere contextul pandemic, pentru siguranţa tuturor participanţilor şi a celor apropiaţi, vom face tot posibilul să respectăm normele de distanţare fizică.
În acest sens, vă aducem în atenţie câteva aspecte de luat în calcul, care ar putea ajuta, deopotrivă, la conturarea unui mediu sigur pentru spectatori, cât şi la continuarea susţinerii sportului românesc, îndeosebi având în vedere investiţiile importante în construirea unor stadioane, care rămân goale, spre părerea de rău a suporterilor.
Aşadar, vă rugăm să aveţi în vedere următoarele idei:
- Meciurile de fotbal se desfăşoară în aer liber, pe stadion, iar distanţarea se poate respecta uşor prin permiterea, la început, a unui număr limitat de persoane;
- Accesul la meciuri s-ar putea face în siguranţă, respectând câteva condiţii generale acestor vremuri: purtarea măştii de protecţie, măsurarea temperaturii individuale la intrarea în arenă; atât intrarea, cât şi ieşirea să se producă treptat, nu în aglomeraţie;
- UEFA a decis ca disputarea Supercupei Europei, care va avea loc în Budapesta, să se joace cu spectatori, dând un exemplu că lucrurile revin, treptat, către normalul pe care îl ştiam cu toţii.
- În ţări precum Franţa, Polonia, Rusia, Suedia, Grecia, Ungaria, Bulgaria se permite deja disputarea meciurilor cu asistenţă în tribune, în vreme ce Spania şi Germania se pregătesc de această revenire.
Suntem pe deplin conştienţi de perioada delicată în care încă ne aflăm, însă credem, în aceeaşi măsură, că viaţa ar trebui să îşi reia cursul, în condiţiile adaptate pandemiei şi că sportul are nevoie de susţinerea financiară şi morală a iubitorilor acestuia.
Cu respect,
Asociaţia Steliştilor 1947, Sud Steaua, Suporter Club UTA, Ultras Arad, Peluza Nord Rapid, Camarazii, Peluza Sud Craiova, Peluza Sud Timişoara, Asociaţia Nodul Petrolist, Peluza Latină, Grupul Ploieşti România, Asociaţia Suporterilor Corvinişti, Peluza Nord Hunedoara, Guardia Ultra Reşiţa, Ultras Galaţi, Peluza Marină Farul Constanţa, Nord Sibiu, Asociaţia D’acii Sibiu, Peluza Vişinie Cluj Napoca, A.I.S.C.P., Commando Mediensis, Peluza Nord Iasi, Peluza Nord Piteşti, Liga Suporterilor Stegari, SR Braşov, Asociaţia Voluntarilor Olimpişti din Satu Mare, Commando Bulldogs Baia Mare”.

miercuri, 19 august 2020

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Fanii lui PSG au sărbătorit pe Champs-Elysees calificarea în finală

La puțin timp după ce Paris Saint-Germain s-a calificat, în premieră, în finala ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor la fotbal, suporterii acestei grupări au sărbătorit cu claxoane, fumigene şi focuri de artificii. Ei s-au manifestat în zona stadionului „Parc des Princes” şi pe Champs-Elysees, dar și în fața hotelului în care locuiesc Neymar Jr, Mbappe, Di Maria și colegii acestora.
În contextul pandemiei de COVID-19, semifinala pe care PSG a câștigat-o cu 3-0 în fața lui RB Leipzig s-a desfășurat cu porțile închise. Cum de altfel s-au disputat toate meciurile din faza finală a cupelor europene. Din acest motiv, fanii formației pariziene aflați la Lisabona și-a manifestat sprijinul față de aceasta, înainte de meciuri, iar după acestea s-au strâns pentru a sărbătorii victoriile. De asemenea, suporterii aflați la Paris au manifestat în zona stadionului „Parc des Princes”, fief-ul lui PSG. Ei au folosit dispozitive pirotehnice şi au cântat. Entuziasmat, unul dintre fanii care au încercat să ajungă pe Champs-Elysees a afirmat chiar că îşi va numi fiul Choupo-Moting.
Fanii lui PSG nu sunt la prima manifestare de acest gen. În 11 martie, ei s-au strâns lângă „Parc des Princes” și și-au susținut echipa la meciul cu Borussia Dortmund, care s-a disputat fără spectatori. Gruparea pariziană s-a impus cu 2-0, calificându-se astfel în sferturile de finală. 

miercuri, 5 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: CFR Cluj a mulțumit fanilor pentru susținere

Devenită campioană a României la fotbal pentru a 6-a oară, CFR Cluj a emis, astăzi (miercuri, 5 august) un comunicat în care le mulţumeşte tuturor celor care au pus umărul la obținerea acestui succes. Formația din orașul transilvan a egalat astfel performanța echipelor Chinezul Timișoara și UTA, singurele reprezentante ale Provinciei care au câștigat câte șase titluri. 
În comunicatul postat pe site-ul oficial, dar și pe conturile de pe rețelele sociale se precizează: „Am jucat nu mai puţin de 54 de meciuri în acest sezon, am luptat pe toate fronturile împotriva oricărui adversar şi am purtat cu cinste numele ţării pe marile stadioane ale Europei. Am luptat cu un adversar invizibil, COVID19, şi chiar şi aşa, cu toate obstacolele întâlnite pe parcurs, ÎMPREUNĂ am reuşit! Am reuşit să fim din nou Campionii României şi să revenim în UEFA Champions League. Nu am fi ajuns aici fără VOI:
Fotbaliştii, staff-ul tehnic şi toţi angajaţii clubului care au muncit până la epuizare pentru realizarea acestui obiectiv.
Suporterii au fost şi în acest sezon alături de noi la fiecare meci, chiar dacă pe acest final de campionat nu au fost în tribune, i-am simţit mereu aproape. O medalie şi un tricou sunt ale lor pentru că ei sunt campionii noştri.
Mulţumim partenerilor noştri care ne-au fost alături la fiecare pas şi ne-au susţinut necondiţionat.
Mulţumim şi celor care ne-au criticat. Pentru că nu suntem perfecţi, am învăţat din fiecare critică.
De asemenea, mulţumirile noastre merg către Liga Profesionistă de Fotbal, Federaţia Română de Fotbal şi către cluburile, instituţiile şi oamenii de fotbal care au apreciat valoarea şi munca depusă de clubulul nostru şi ne-au felicitat pentru acest succes răsunător.
Titlul acesta este al vostru, al tuturor celor ce iubesc CFR 1907 Cluj!
Vă mulţumim tuturor!".

miercuri, 15 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Real Madrid le cere fanilor să nu sărbătorească o eventuală câştigare a titlului

Pentru oamenii lui Zinedine Zidane meciul cu Villarreal, de la ora 22.00, poate fi cel în care să tranșeze decisiv disputa cu FC Barcelona, care joacă tot azi și la aceeași oră, partida cu Osasuna. Acesta ar  fi titlul cu numărul 34 din istoria lui Real Madrid, primul din 2017.
Cum succesul e previzibil, Real Madrid le-a cerut fanilor să nu sărbătorească în Plaza Cibeles o eventuală câştigare a titlului în Spania. Așa cum obișnuiau să o facă înaintea pandemiei. „Suntem conştienţi de situaţia dificilă pe care o trăim şi de eforturile pe care societatea le desfăşoară pentru a lupta contra efectelor pandemiei COVID-19. Dacă echipa noastră va fi campioană, jucătorii noştri nu vor sărbători la Piaţa Cibeles, lucru pe care îl cerem şi fanilor noştri".
Cu două etape înaintea finalului ediției 2019/2020 din LaLiga, Real îşi păstrează avantajul de patru puncte în fruntea clasamentului. Madrilenii au 83 de puncte, iar FC Barcelona, ocupanta locului 2, 79.

vineri, 10 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Peluza Cătălin Hîldan anunță că suporterii au preluat controlul asupra FC Dinamo

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo se anunță că „reprezentanţii ProgramDDB şi reprezentanţii actualului acţionar majoritar Ionuţ Negoiţă au semnat documentul prin care clubul Dinamo poate trece în mâinile suporterilor”. Respectiva înţelegere prevede ca în termen 3 zile, începând de astăzi (vineri, 10 iulie), actualul acţionar majoritar va pune la dispoziţie toate documentele solicitate. „Apoi, în termen de 15 zile, să fie finalizat auditul financiar, ale cărui rezultate să fie comunicate suporterilor acţionari. Aceştia vor decide prin vot, pe platforma www.programdd.ro, destinul Clubului”.
În respectivul comunicat se subliniază: „După lungi tergiversări şi trageri de timp, după perindarea mai multor personaje, care nu au fost cu adevărat interesate de preluarea clubului, astăzi s-a intrat în linie dreaptă pentru schimbarea acţionariatului la Dinamo. Aceasta este şansa ca DINAMO să nu mai fie al lui Negoiţă, ci AL CELOR CARE L-AU ŢINUT ÎN VIAŢĂ! Este un moment istoric ce marchează sfârşitul unei epoci caracterizată de incertitudine şi începutul unui drum de reconstrucţie la care va trebui să punem umărul cu toţii. Un club care a fost condus spre ruină zi după zi, printr-un management prost, prin nepăsare şi prin decizii greşite, luate împotriva intereselor clubului. Ultima stricăciune produsă (sau ultimul tun dat) fiind pierderea portarului Piscitelli care şi-a reziliat contractul azi-noapte! SUNTEM SINGURII CARE PUTEM PUNE CAPĂT ACESTEI DISTRUGERI A UNUI CLUB ISTORIC! Reprezentanţii ProgramDDB şi reprezentanţii actualului acţionar majoritar au semnat documentul prin care soarta clubului Dinamo poate trece în mâinile suporterilor. Acest memorandum de înţelegere prevede ca în termen 3 zile începând de astăzi, actualul acţionar majoritar să pună la dispoziţie toate documentele solicitate. Apoi, în termen de 15 zile, să fie finalizat auditul financiar, ale cărui rezultate să fie comunicate suporterilor acţionari. Aceştia vor decide prin vot, pe platforma www.programdd.ro, destinul Clubului".
Peluza Cătălin Hîldan arată că pănă la finalizarea acestui proces, ProgramDDB va avea exclusivitate în negocierile pentru preluarea clubului: „În tot acest timp vom rămâne deschişi către colaborarea cu orice investitor serios care va dori să se implice în susţinerea sau preluarea clubului alături de suporteri. În ultima jumătate de an, ProgramDDB s-a dovedit a fi cel mai serios partener de discuţii, singurul ale cărui promisiuni s-au dovedit a fi reale. Am asigurat supravieţuirea clubului printr-un aport de peste 574.000€, prin care s-au plătit salariile, cheltuielile urgente şi S-A OBŢINUT LICENŢA. Astăzi, înainte de semnarea MOU, ProgramDDB a achitat şi ultima tranşă de 140.000 lei din împrumutul din iunie, pe baza căruia am preluat al doilea pachet de acţiuni de 10%. Din momentul acesta, soarta Clubului este ÎN MĂINILE CELOR CE IUBESC DINAMO! Pe toată perioada negocierilor, conducerea clubului va fi supervizată de către reprezentanţii suporterilor", a precizat sursa citată.
Suporterii dinamoviști sunt îndemnați să se înscrie în ProgramDDB. „Suntem aproape 8.000 de câini care susțin echipa în momentul acesta, dar ușa este deschisă pentru toți cei care doresc să fie alături în momentele istorice pe care le trăim acum.
www.programddb.ro - acesta este link-ul. Înscrierea durează 2 minute, costă 48€/an, dar VALOREAZĂ CÂT VIAȚA LUI DINAMO!”.
De asemenea, fanii sunt îndemnați să cumpere bilete virtuale la meciul de duminică, cu Poli Iași. „Echipa are nevoie să ne știe alături, mai ales acum la greu. DINAMO NU VA MURI NICIODATĂ!”

vineri, 29 mai 2020

FOTBAL/ PORTUGALIA: 41 de suporteri au fost condamnaţi pentru violenţe comise acum doi ani

În mai 2018, un grup de suporteri pătrundea în baza de pregătire a clubului Sporting Lisabona. Găsiți vinovați că i-au agresat pe jucători şi pe membrii ai staff-ului tehnic, 41 dintre aceștia au fost pedepsiți de justiția din Portugalia.
Nouă dintre acuzaţi au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare. Altor 29 le-au fost aplicate pedepse de închisoare cu suspendare, iar trei au fost amendați. Fost preşedinte al clubului Sporting (2013-2018), considerat autorul moral al violenţelor, Bruno de Carvalho a fost achitat. Același verdict s-a dat și în privința unui responsabil al relațiilor clubului cu fanii.
La puțin timp după ce Bruno de Carvalho și-a criticat jucătorii, în 15 mai 2018, mai mulţi suporteri cu cagule pe cap au pătruns ilegal în baza de pregătire a echipei Sporting Lisabona. Aceștia i-au agresat pe jucători şi membri ai staff-ului tehnic, care se aflau la o şedinţă de pregătire. După acest incident, mai mulţi jucători şi antrenorul Jorge Jesus şi-au reziliat contractele cu gruparea portugheză. Ulterior, unii dintre ei au revenit la Sporting.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...