Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Federația Română de Volei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Federația Română de Volei. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 decembrie 2021

VOLEI / ROMÂNIA: Alexia Căruțașu și Marian Bala au fost declarați cei mai valoroși voleibaliști seniori ai țării noastre în 2021

Respectând o tradiție, Federația Română de Volei (FRV) a stabilit cine sunt cei mai valoroși jucători și antrenori din țara noastră în sportul la fileul înalt. Alexia Căruţaşu și Marian Bala, ambii componenţi ai reprezentativelor de seniori, au ocupat locul 1. Pe de altă parte, forul de la București anunță că e la curent cu intenția jucătoarei de la Galatasaray Istanbul de a obține dreptul de a evolua pentru Turcia.

În ultima ședință a Consiliului Director al Federației Române de Volei pe 2021 au fost prezentate acțiunile loturilor care se află sau se vor afla în pregătire în următoarele săptămâni și au fost oferite detalii despre ”Gala Voleiului Românesc”, care va avea loc la 22 decembrie, la București, și au fost stabilite premiile anului 2021. La feminin, Alexia Căruţaşu (Galatasaray Istanbul) a obținut titlul de cea mai bună voleibalistă a României pentru a al doilea an la rând. La nici 18 ani, Căruţaşu a câștigat Challenge Cup în 2021, cu Yeşilyurt Istanbul, după finala cu Volei Alba Blaj, iar la echipa naţională a participat la meciurile din cadrul turneului final al Campionatului European, la Cluj-Napoca. Pe podium s-au mai clasat Rodica Buterez (22 de ani, CSM Târgovişte) şi Adelina Budăi-Ungureanu (21 de ani, Busto Arsizio).

Pe de altă parte, în comunicatul postat pe pagina oficial de Facebook a FRV se menționează că ”membrii aleși ai Consiliului Director au fost informați despre intenția jucătoarei Alexia Căruțașu de a obține dreptul de a evolua pentru naționala Turciei, dar și despre acțiunile pe care Federația Română de Volei le-a întreprins și le va întreprinde în continuare în acest caz pentru apărarea intereselor voleiului românesc și ale echipei noastre reprezentantive”.

La masculin, titlul de cel mai valoros voleibalist român din 2021, la seniori, i-a revenit lui Marian Bala (31 de ani), component al naţionalei şi campion cu Arcada Galaţi, formație cu care va evolua şi în ”optimile” Cupei CEV. Pe locurile 2-3 s-au clasat Adrian Aciobăniţei (24 de ani, Cannes) şi Andrei Mihălescu (25 de ani, SCM Zalău).

Iată și celelalte premii ce vor fi acordate în 22 decembrie:

- Antrenorul anului 2021 la seniori: Sergiu Stancu, cel care conduce campioana României, Arcada Galați, dar este și selecționerul naționalei masculine.

- Performanța Anului 2021: Marius Macarie, antrenorul lotului feminin U18 al României care a terminat pe locul 6 la Campionatul Mondial disputat în Mexic.

Antrenorul anului la copii și juniori (feminin) a fost desemnat Adrian Radu (CS Dinamo).

- Antrenorul anului la copii și juniori (masculin): Răzvan Vasile (CTF Mihai I București).

- Clubul anului 2021 la copii și juniori (feminin): CSM București, care a fost urmat în clasamentul general de CS Dinamo și de CSU Medicina CNUE Târgu Mureș.

- Clubul anului 2021 la copii și juniori (masculin): CTF Mihai I București, care a devansat pe CSM București și LAPI Dej.

miercuri, 30 septembrie 2020

VOLEI / ROMÂNIA: Adin Cojocaru a fost ales preşedinte al Federației Române de Volei

Vicepreşedinte al Federaţiei Române de Volei, Adin Cojocaru (49 de ani) a fost ales, astăzi (miercuri, 30 septembrie), în fruntea acestui for. Acesta îi succede lui Gheorghe Vișan, care s-a aflat la șefie din 2004, fiind unul dintre cei mai vechi șefi de federație sportivă de la noi după Nicu Vlad, în post la FR de Haltere din 2001.

Adunarea Generală a FRV s-a desfășurat la Izvorani, în Complexul Sydney 2000, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Cum şedinţa a fost organizată în aer liber, iar vremea a fost instabilă în zona Bucureștilor, delegații au primit la intrare câte o umbrelă... Totodată, Adunarea Generală a început cu o întârziere de aproape două ore din cauza formalităţilor de triaj epidemiologic şi verificării delegaţilor.

Inițial, pentru funcţia de preşedinte au candidat Gheorghe Vişan (în funcţie), Adin Cojocaru (vicepreşedinte), Oana Sârb (vicepreşedinte) şi Mihai Duţă (manager Rapid Bucureşti). Ultimii doi și-au retras candidatura, astfel că lupta s-a dat între Gheorghe Vişan (68 de ani) şi Adin Cojocaru. Cel din urmă s-a impus cu 109 voturi la 42. Vicepreședinți au fost aleși Oana Sârb și Mihai Duță.

Născut în municipiul Rm. Vâlcea, în 1970, Adin Cojocaru este profesor de educație fizică și sport, absolvent al ANEFS, promoţia 1996. A practicat jocul de volei, începând din 1981, sub îndrumarea antrenorului L. Stilea. Legitimat la CSŞ Rm. Vâlcea. Cu echipa de volei a acestui club a cucerit titlurile de campion național, în 1985 şi 1986, la cadeţi şi juniori. În 1985 a fost selecţionat în lotul naţional de cadeţi şi juniori, până în 1989. Din 1991 până în 1992 a jucat sub culorile echipei de volei AS Electrocarbon Slatina, iar apoi la echipa CS IOR Bucureşti (1992-1994), AS Electra Bucureşti (1994-1996). În perioada 2002-2005 a funcţionat ca secretar general al FR de Volei. Membru al Comisiei Tehnice a Asociaţiei Balcanice de Volei, comisar european pentru România. Component al Colegiului Central al Antrenorilor, şeful Departamentului Relaţii Internaţionale al acestei federaţii. A elaborat şase lucrări de specialitate în colaborare: Regulamentul jocului de volei cu comentarii (2003); Caiet de lucrări practice (2005), Volei – joc adaptat în Kinetoterapie (2005), Model şi modelare în voleiul de performanţă (2007), Volei la juniori (2008).

Absolvent al cursului de doctorat și al celui de masterat cu specializare în antrenamentul sportiv de înaltă performanţă. A urmat cursurile Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Spiru Haret” (2004), iar în 2005 a obţinut Certificatul de Competenţă Lingvistică. Începând din 1997 este cadru didactic la Universitatea Spiru Haret, din București, ocupând succesiv posturile de preparator, asistent, lector și conferențiar universitar. 

Adin Cojocaru a mai candidat la şefia FRV și în 2012, când a pierdut la trei voturi în favoarea lui Vişan.

Președinții FR de Volei

(inclusiv cei ai comisiilor)

Constantin Marinescu (1931-1932)

Nicolae Duțescu (1932-1939)

Petre Angelescu (1939-1940)

Emil Lupașcu (1940)

Nicolae Duțescu (1941-1944)

Constantin Caleya (1944-1945)

Petre Georgescu (1945)

Demetru Danelopol (1946-1949)

Nicolae Dragomirescu (1949)

Marcel Vlaicu (1950-1953)

Mircea Albuț (1953-1957)

general maior Petre Dumitrescu (1958-1975)

Corneliu Băjenaru (1975-1982)

Bratu Păun (1982-1993)

Ovidiu Natea (1993-2004)

Gheorghe Vișan (2004-2020)

Adin Cojocaru (2020-)

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...