Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Federația Americană de Tenis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Federația Americană de Tenis. Afișați toate postările

marți, 1 septembrie 2020

TENIS / US OPEN: Depistat pozitiv cu COVID-19, Benoit Paire vorbește despre o „falsă bulă” la New York

Desfășurată fără spectatori și cu respectarea unor reguli de igienă și de distanțare fizică, pe cât posibil, ediția din acest an a US Open este zguduită de un scandal. Controlat pozitiv cu noul coronavirus și eliminat din competiție, Benoit Paire i-a criticat pe organizatori.
Aflat la izolare în camera lui de hotel, francezul a avut o reacție pe contul său de Instagram, unde a postat un mesaj cu titlul „Not in the bubble” (nu în bulă). „Mă simt bine pentru moment. Nu am simptome. Ezit să spun ce s-a întâmplat cu adevărat în această falsă bulă (a folosit formula „Fake bubble”)”,  a scris cel sosit la New York în 18 august, zi din care a trecut de mai multe controale cu rezultat negativ.  
Desigur că Federația Americană de Tenis (USTA) n-a recepționat prea bine aceste critici. Fără să-l numească, organismul care răspunde de organizarea US Open a precizat că „a fost clar precizat că jucătorul a contactat virusul nerespectând protocolul sanitar aprobat de statul New York”. Și, potrivit lequipe.fr, i s-a reproșat lui Paire că a fost laxist în privința  portului măștii, care este obligatoriu în baza de la Flushing Meadows, cu excepția zonelor unde se mănâncă, se fac antrenamente și se joacă tenis. 

joi, 18 iunie 2020

TENIS: Bianca Andreescu a anunțat că își va apăra titlul la US Open

La nici o zi după ce Federația Americană de Tenis (USTA) a precizat că US Open se va desfășura în perioada în care a fost programat, Bianca Andreescu (20 de ani) și-a anunțat participarea pe rețelele sociale. Și a recunoscut că întrecerea de la Flushing Meadows ocupă un loc aparte în sufletul ei. 
Vestea ca al patrulea turneu de grand slam al anului se va desfășura, fie și fără spectatori, le-a bucurat pe cele două finaliste de anul trecut. După ce Serena Williams a declarat că abia așteaptă să joace din nou la Flushing Meadows, deținătoarea titlului a confirmat că va fi prezentă la New York. „Știu că  hotărârea nu e ușor de luat. Eu susțin și înțeleg total opiniile jucătorilor pe acest subiect. Nu am, însă, nici cea mai mică îndoială că USTA va aplica cel mai bun plan pentru ca noi să fim în siguranță”, a scris canadianca de origine română pe contul ei de Twitter. 
Reacția ei e diferită față de a altor jucători de tenis care și-au exprimat scepticismul. Ca să nu mai pomenim de Nick Kyrgios, care i-a făcut egoiști pe organizatorii US Open: „Oameni care locuiesc în America vor ca turneul să se desfăşoare. Egoişti! Îmi voi pregăti costumul pentru materiale periculoase când voi pleca din Australia, iar apoi voi sta în carantină la revenire". 
US Open se va desfășura între 31 august și 13 septembrie, fără spectatori și calificări, fără ziariști și cu un set de reguli ce trebuie respectate de toate persoanele care vor pătrunde în complexul de la Flushing Meadows. 

joi, 11 iunie 2020

TENIS: Federaţia Americană de Tenis va fi nevoită să concedieze 110 angajaţi

Federaţia Americană de Tenis (USTA) a anunţat că va renunţa la serviciile a 110 angajaţi. S-a precizat că va închide biroul White Plains de la New York și că aceste măsuri sunt o urmare a problemelor financiare cauzate de pandemia de COVID-19.
Ca multe alte organisme sportive din lumea întreagă, și USTA a fost nevoită să ia măsuri prin care să limiteze, pe termen lung, efectele financiare negative ale pandemiei. Acest for își propune, desigur, ca evenimentul major pe care îl organzează, US Open, să rămână unul de talie mondială.
USTA a subliniat că va face economii de 20 de milioane de dolari renunţând la 110 angajaţi, adică la 20 la sută din personalul său. Și că va impune un plan de diminuare salarială pentru ceilalţi. De asemenea, vor fi reduceri semnificative și în privința cheltuielilor de călătorie în perioada 2021-2023. De asemenea, anumite programe de marketing şi de dezvoltare pentru jucători au fost anulate.

luni, 4 mai 2020

TENIS: US Open s-ar putea desfăşura în noiembrie, la Indian Wells

În contextul în care în SUA s-au raportat, până în momentul redactării acestui text, 1.205.620 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19, respectiv 69.220 de morți, Federaţia Americană de Tenis (USTA) caută soluții pentru ca US Open, al patrulea grand slam anului, singurul neamânat sau anulat până acum din cauza pandemiei, să se poată desfăşura în 2020.
Turneul este programat între 24 august și 13 septembrie, la Flushing Meadows Corona Park. Și organizatorii speră ca el să se desfășoare atunci, cel mai probabil fără spectatori, în condiţiile în care statul New York este regiunea cea mai afectată de coronavirus din lume (326.823 de cazuri, 24.874 de decese).
Pe de altă parte, noul director executiv al USTA, Michael Dowse, nu exlude posibilitatea ca întrecerea să fie mutată la Indian Wells Tennis Garden, în California. Adică acolo unde se organizează, de obicei, în martie, BNP Paribas Open, cel dintâi turneu de tenis din 2020 care nu s-a desfăşurat din cauza pandemiei. US Open în California poate fi o soluţie mai bună decât în New York, fără spectatori. Indian Wells Tennis Garden oferă toate condiţiile organizării unui grand slam. Arena centrală, cu 16.000 de locuri, este a doua din lume din punct de vedere al capacităţii, după terenul Arthur Ashe, de la New York.
O altă problemă o ridică perioada în care e programat US Open. Cum nu e sigur că situația se va stabiliza până atunci, organizatorii se gândesc chiar la o mutare a turneului în sudul SUA, în luna noiembrie. "Vom şti mult mai multe în iunie”, a declarat Michael Dowse. ”Orice decizie luăm trebuie să o facem împreună cu proprietarii Indian Wells, cu ATP şi WTA. Toţi ne dorim ca US Open să se desfăşoare şi suntem pregătiţi să ajutăm cu testarea pentru coronavirus şi să ajutăm jucătorii să intre şi să iasă din ţară".
În circuitele ATP şi WTA, toate turneele sunt suspendate cel puţin până la 13 iulie. Întrecerea de la Roland Garros s-a amânat pentru perioada 20 septembrie - 4 octombrie, în timp ce aceea de la Wimbledon a fost anulată.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...