Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta cazuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cazuri. Afișați toate postările

miercuri, 19 ianuarie 2022

FOTBAL: Universitatea Craiova nu are cu cine să joace meciul cu Rapid București

Patron al echipei de fotbal Universităţii Craiova, Mihai Rotaru a declarat, astăzi (miercuri, 19 ianuarie), că mai puţin de zece jucători din lot sunt apţi în acest moment. Situația formației este extrem de complicată după apariţia unor noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Printre cei afectaţi se numără şi Dan Nistor. Rotaru a precizat că Universitatea Craiova a solicitat ca partida de sâmbătă cu Rapid să fie amânată pentru marţi, însă Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a refuzat.

Rotaru a expus situația la Digi Sport: “Mai avem încă doi jucători care au fost găsiţi pozitiv, plus încă un membru al staff-ului. Meciul cu Rapid... chiar nu ştim ce să spunem. Chiar dacă sperăm că vor fi negativi la ora meciului totuşi este inuman să-i aduci doar două două zile de ieşit din izolare și să-i pui să joace. Astăzi avem sub zece jucători apţi. Pe lista B noi avem undeva la cinci jucători.  Echipa a doua nu este pe lista B, dacă era pe lista B îi foloseam. Toţi sunt asimptomatici, asta e singura veste bună. Nu este deontologic să spunem numele lor. Noi avem o rată de vaccinare de sută la sută”.

Mihai Rotaru a declarat duminică, 16 ianuarie, la Digi Sport, că echipa din Bănie are 14 jucători infectaţi cu coronavirus. Acesta a sugerat că și alte formații de la noiu vor fi într-o situație asemănătoare și că ar fi bine ca etapa de săptămâna viitoare să fie amânată. Rotaru a subliniat că “Sunt 14 jucători pozitivi, plus încă un membru al staff-ului. Totul este exponenţial. Varianta asta... Mâine o să facem din nou testare PCR.  Sunt cazuri asimptomatice, adică puţină durere în gât, puţin ochi roşii. Dacă nu ar fi fost testaţi toţi erau la antrenament”, a spus patronul Universității, care a adăugat că gruparea va cere amânarea primului meci oficial din acest an dacă nu va avea numărul minim de 13 jucători apţi. “Noi putem să cerem reprogramarea pentru luni, dacă nu luăm în calcul să cerem reprogramarea la o dată ulterioară. Avem şi accidentaţi, plus cei care sunt în afara lotului. Dacă nu avem 13 jucători valizi cerem amânarea. Noi am considera că este bine ca întreaga etapă să fie amânată, dacă se adeveresc zvonurile despre alte echipe. Toată lumea este extrem de prudentă la club”, a afirmat Rotaru.

Gruparea din Bănie a anunțat că se confuntă cu cazuri de COVID-19 încă de vineri, 14 ianuarie: “Din păcate, în urma unei retestări RT-PCR, mai mulţi componenţi din cadrul lotului nostru şi din cadrul staff-ului au fost depistaţi pozitiv COVID-19”. Universitatea Craiova a efectuat pregătirea de iarnă în Turcia (Antalya). Gruparea și-a anulat meciul de verificare pe care urma să-l dispute mâine, cu formația din Brașov. Miercuri, aceasta renunțase și la amicalul cu FC Botoşani, programat în Turcia. Iniţial, Universitatea ar fi trebuit să joace cu echipa noregiană Raufoss IL, însă acea partidaă a fost anulată pentru că adversarii aveau mai multe cazuri de COVID-19 în cadrul lotului. Duminica trecută, Universitatea Craiova a obţinut o victorie în primul meci amical disputat în stagiul de pregătire din Antalya, scor 5-2, cu Paksi FC, din Ungaria.

Mihai Rotaru a declarat, totodată, că Universitatea Craiova a intenționat să-l transfere pe Fernando Varela (34 de ani). „A fost principala țintă a noastră în această iarnă. Am muncit două săptămâni la acest transfer. Din păcate, nu s-a putut rezolva. PAOK a fost de acord, dar, din nefericire, mutarea a picat”, a SPUS Rotaru în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport. 

Portughezul Varela a bifat 16 partide la PAOK în actualul an competițional. În Grecia a ajuns în 2016, de la FCSB, pentru 1,4 milioane de euro, iar de atunci a disputat 24 de meciuri și a marcat un gol.

Universitatea Craiova urează să joace sâmbătă, 22 ianuarie, la ora 20.00, pe teren propriu, cu FC Rapid, un meci contând pentru a 22-a etapă a Ligii 1.

duminică, 16 ianuarie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Universitatea Craiova are 14 jucători infectaţi cu covid-19, toţi asimptomatici

Patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mihai Rotaru a declarat, astăzi (duminică, 16 ianuarie), la Digi Sport, că echipa din Bănie are 14 jucători infectaţi cu coronavirus. Acesta a sugerat că și alte formații de la noiu vor fi într-o situație asemănătoare și că ar fi bine ca etapa de săptămâna viitoare să fie amânată.

Rotaru a subliniat că “Sunt 14 jucători pozitivi, plus încă un membru al staff-ului. Totul este exponenţial. Varianta asta... Mâine o să facem din nou testare PCR.  Sunt cazuri asimptomatice, adică puţină durere în gât, puţin ochi roşii. Dacă nu ar fi fost testaţi toţi erau la antrenament”, a spus patronul Universității, care a adăugat că gruparea va cere amânarea primului meci oficial din acest an dacă nu va avea numărul minim de 13 jucători apţi. “Noi putem să cerem reprogramarea pentru luni, dacă nu luăm în calcul să cerem reprogramarea la o dată ulterioară. Avem şi accidentaţi, plus cei care sunt în afara lotului. Dacă nu avem 13 jucători valizi cerem amânarea. Noi am considera că este bine ca întreaga etapă să fie amânată, dacă se adeveresc zvonurile despre alte echipe. Toată lumea este extrem de prudentă la club”, a afirmat Rotaru.

Gruparea din Bănie a anunțat că se confuntă cu cazuri de COVID-19 încă de vineri, 14 ianuarie: “Din păcate, în urma unei retestări RT-PCR, mai mulţi componenţi din cadrul lotului nostru şi din cadrul staff-ului au fost depistaţi pozitiv COVID-19”. Universitatea Craiova a efectuat pregătirea de iarnă în Turcia (Antalya). Gruparea și-a anulat meciul de verificare pe care urma să-l dispute mâine, cu formația din Brașov. Miercuri, aceasta renunțase și la amicalul cu FC Botoşani, programat în Turcia. Iniţial, Universitatea ar fi trebuit să joace cu echipa noregiană Raufoss IL, însă acea partidaă a fost anulată pentru că adversarii aveau mai multe cazuri de COVID-19 în cadrul lotului. Duminica trecută, Universitatea Craiova a obţinut o victorie în primul meci amical disputat în stagiul de pregătire din Antalya, scor 5-2, cu Paksi FC, din Ungaria.

Echipa Universitatea Craiova urmează a disputa, în 22 ianuarie, la ora 20.00, meciul de pe teren propriu cu FC Rapid, contând pentru a 22-a etapă a Ligii 1.

joi, 9 decembrie 2021

FOTBAL / CONFERENCE LEAGUE: Meci amânat de COVID-19. Partida Tottenham - Rennes nu se mai joacă astăzi

Programat în această seară, la Londra, în ultima etapă din faza grupelor Conference League, meciul Tottenham – Rennes a fost amânat din cauza COVID-19. 

Mai precis, la gruparea engleză s-au înregistrat mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus atât în rândul jucătorilor (8 persoane), cât și a staff-ului tehnic (5). Tottenham Hotspur a precizat că autorităţile sanitare au recomandat închiderea zonei pentru prima echipă de la baza sa de pregătire în această perioadă, “în interesul sănătăţii şi siguranţei jucătorilor şi stafului”. Toate celelalte zone din baza de pregătire au rămas operaţionale, a precizat clubul. “Pe zi ce trece apar mai multe cazuri”, a declarat antrenorul Antonio Conte. ”Este o situaţie gravă. (...) Acum suntem puţin speriaţi, pentru că nu ştim ce va fi mâine”, a precizat managerul lui Tottenham.

Conference League
Ultima etapă
AZI (joi, 9 decembrie)
Grupa A
19.45 Linz - Helsinki
19.45 Alashkert - Maccabi
Clasament: 1. Linz 13p, 2. Maccabi Tel Aviv 10p, 3. HJK Helsinki 6p, 4. Alashkert 0p
Grupa B
19.45 Partizan - Anorthosis
19.45 La Gantoise - Flora
Clasament: 1. La Gantoise 10p, 2. Partizan Belgrad 7p, 3. Flora Tallinn 5p, 5. Anorthosis Famagusta 5p
Grupa C
19.45 ȚSKA - Roma
19.45 Zorya - Bodo
Clasament: 1. FK Bodo Glimt 11p, 2. AS Roma 10p, 3. Zorya Lugansk 6p, 4. ȚSKA Sofia 1p
Grupa D
19.45 CFR - Jablonec
19.45 Alkmaar - Randers
Clasament: 1. Alkmaar 11p, 2. Randers FC 7p, 3. FK Jablonec 6p, 4. CFR Cluj 1p
Grupa E
22.00 Feyenoord - Haifa
22.00 Union - Slavia
Clasament: 1. Feyenoord Rotterdam 11p, 2. Slavia Praga 7p, 3. Union Berlin 6p, 4. Maccabi Haifa 4p
Grupa F
22.00 Copenhaga - Slovan
22.00 PAOK - Lincoln
Clasament: 1. FC Copenhaga 12p, 2. Slovan Bratislava 8p, 3. PAOK Salonic 8p, 4. Lincoln Red Imps 0p
Grupa G
22.00 Tottenham - Rennes (amânat)
22.00 Vitesse - Mura
Clasament: 1. Rennes 11p, 2. Vitesse Arnhem 7p, 3. Tottenham 7p, 4. NS Mura 3p
Grupa H
22.00 Omonia - Kairat
22.00 Basel - Karabagh
Clasament: 1. FC Basel 11p, 2. Karabagh 11p, 3. Omonia Nicosia 3p, 4. Kairat Almati 1p

miercuri, 13 octombrie 2021

RUGBY / SUPER-LIGA: Finală cu „porțile închise” pe Arcul de Triumf. Meciurile Baia Mare - Steaua și Timișoara - Dinamo se vor disputa fără spectatori

Programate sâmbătă, 16 octombrie, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, meciurile de clasament ale ediției 2021 a SuperLigii de rugby se vor desfășura fără spectatori. Federația Română de Rugby (FRR) a luat această decizie în contextul creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19 în Capitală.

Într-un comunicat remis presei, FRR precizează: „Având în vedere evoluția îngrijorătoare a situației sanitare din București din ultimele zile și faptul că  incidenţa îmbolnăvirilor de COVID-19, cumulată în ultimele două săptămâni, a trecut de 15 la 1.000 locuitori, Biroul Federal al FRR a decis astăzi, ca finalele SuperLigii, programate în acest weekend pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, să se dispute fără spectatori. Această decizie ține cont și de ratele ridicate de infectare din București, dar și din zonele limitrofe și are ca scop diminuarea riscului epidemiologic în rândul spectatorilor, organizatorilor și al sportivilor”.

S-a hotărât, de asemenea, ca cluburile implicate în aceste meciuri să beneficieze de maximum 30 locuri/echipă, accesul putându-se face în stadion numai cu respectarea prevederilor HG 1090 (cei vaccinati sau trecuți prin boală). S-a precizat, totodată, că spectatorii care și-au cumpărat bilete pentru aceste meciuri își vor primi, integral, contravaloarea acestora.

Președinte al FRR, Alin Petrache a declarat pentru frr.ro: “A fost o decizie grea de luat, pe care am tot analizat-o și discutat-o în aceste zile. Pentru rugby, pentru sportivi, prezența spectatorilor era un lucru extraordinar, o motivație în plus, însă, din păcate, trăim aceste vremuri dificile. Este foarte important să prevenim, să fim cât mai precauți și să eliminăm orice risc de infectare atât în rândul suporterilor, cât și al sportivilor. Avem nevoie de jucători valizi pentru meciurile test din noiembrie, încercăm să gestionăm cât mai bine această situație și sperăm ca prin eforturile tuturor să putem să ne revedem în noiembrie, toți, pe stadion“.

Finala SuperLigii 2021, CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua București, e programată sâmbătă, 16 octombrie, la ora 17.30, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. Tot acolo, în aceeași zi, dar la ora 12.00, se va desfășura meciul pentru locurile 3-4, SCM Timișoara - CS Dinamo București. 

joi, 15 iulie 2021

JO TOKYO 2020: Alertă în Japonia. Mai multe cazuri de COVID-19 au fost depistate printre sportivi și membri ai staff-ului

Cu opt zile înainte de Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, organizatorii se confruntă cu mai multe cazuri de persoane infectate cu COVID-19. A fost depistat noul coronavirus la un sportiv venit din afara Japoniei, la câțiva angajați care lucrau la un hotel unde locuiesc performeri olimpici, precum și la un membru al staff-ului tehnic al echipei de rugby în 7 a Rusiei.  

Potrivit agențiilor străine de presă, organizatorii Jocurilor Olimpice n-au oferit prea multe informații despre persoanele care au avut rezultat pozitiv la testele efectuate marți și miercuri. Se știe doar că opt membri ai personalului unui hotel din Hamamatsu, localitate din centrul Japoniei, au fost infectați cu COVID-19. Și că un membru al familiei unuia dintre aceștia s-a infectat. De asemenea, s-a aflat că în acel hotel a locuit lotul de judo al Braziliei. În cazul acestora, testele au fost făcute înainte de sosirea participanților la Jocuri, sâmbăta trecută. Astfel că olimpicii brazilieni n-au intrat în contact cu aceștia. 

Un alt caz de infecție cu Sars-Cov-2 s-a înregistrat la Munakata, în sud-vestul Japoniei. Acolo, un membru al staff-ului echipei de rugby în 7 a Rusiei a fost depistat pozitiv și internat de urgență. Jucătorii și ceilalți membri ai staff-ului au fost plasați în carantină la hotel. În cazul în care testele care le-au fost făcute dau rezultat negativ, aceștia își vor relua antrenamentele vineri. Într-o situație similară s-a aflat și echipa feminină de rugby în 7 a Kenyei care a călătorit în avionul de Japonia alături de o persoană infectată. La sosirea în Kurume, în sud-vestul Japoniei, jucătoarele au fost testate, dar rezultatul a fost negativ. 

Gazdă a Jocurilor Olimpice de vară, metropola Tokyo se află într-o zonă în care a fost prelungită Starea de Urgență. Din acest motiv, și participanții la competiție, precum și oficialii sau ziariștii sunt supuși unor restricții fără precedent. De altfel, situația este destul de critică, miercuri, 14 iulie, fiind raportate 1.149 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus doar în Tokyo (au fost 2.376 în toată Japonia). Ceea ce reprezintă un record din ianuarie încoace.  

Circa 8.000 de persoane străine au sosit în Japonia între 1 și 13 iulie, pentru a fi prezente la JO, iar pentru Ceremonia de Deschidere din 23 iulie sunt așteptate alte 1.000 din categoria VIP. 

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, organizatorii au decis ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să se desfășoare cu porțile închise. 

joi, 1 iulie 2021

RUGBY / MECI TEST: Federaţia Scoţiană a anunţat anularea meciului test cu România

Federaţia Scoţiană de Rugby (Scotish Rugby Union) a anunţat, astăzi (joi, 1 iulie), anularea meciului test cu selecţionata României, care era programat în 10 iulie, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti. Decizia a fost luată după ce mai mulţi componenţi ai „ciulinilor” au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. Toţi jucătorii şi staful se află în izolare, conform protocolului medical din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În comunicatul postat pe site-ul SRU se precizează că jucătorii și membri staff-ului tehnic au revenit de la Leicester în 27 iunie. S-a subliniat că pentru a se respecta secretul medical nu se va preciza cine sunt persoanele infectate. De asemenea, s-a spus că SRU intenționează ca meciul cu Georgia, programat la Tbilissi, în 17 iulie, să se dispute, însă o decizie va fi luată în perioada următoare, în funcție de rezultatul viitoarelor teste de depistare a noului coronavirus. 

Director general al SRU, Mark Dodson, a declarat pe site-ul scotishrugby.org: „Binele jucătorilor este primordial în fiecare decizie pe care o luăm. Din păcate, ne lipsește timpul pentru ca jucătorii să se recupereze și să se antreneze pentru meciul cu România”, a spus oficialul care și-a exprimat dezamăgirea pentru situația în care se află echipa Scoției. 

Echipa României urma să dispute meciul test cu Scoția în 10 iulie, la București, la o săptămână după partida cu Argentina, programată sâmbătă, 3 iulie, tot pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. 

miercuri, 9 iunie 2021

FOTBAL / EURO 2020: Adversare în Grupa E, Spania și Suedia se confruntă cu cazuri de COVID-19

Nici n-a început turneul final al Campionatului European de fotbal și unele echipe participante au probleme. Spaniolii Sergio Busquets și Diego Llorente, precum și suedezii Dejan Kulusevski și Mattias Svanberg au fost depistați infectați cu COVID-19. Aceștia au fost scoși din lot, iar ceilalți jucători se află la izolare. Spania și Suedia urmează a se înfrunta luni, 14 iunie. 

Primii care s-au confruntat cu efectele pandemiei au fost iberici.  La două zile după ce căpitanul Sergio Busquets a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus și trimis în izolare, Federaţia Spaniolă de Fotbal a anunţat că și fundaşul Diego Llorente a fost găsit pozitiv. S-a precizat, totodată, că fotbalistul a părăsit cantonamentul cu un vehicul medicalizat.

Încă din momentul în care Busquets a fost depistat a existat temerea că acesta ar fi putut transmite virusul altor coechipieri. Mai cu seamă că jucătorii au mâncat împreună la restaurant, duminică. Prevăzător, selecţionerul Luis Enrique i-a convocat de urgență la lot pe portarul Kepa (Chelsea) şi fundaşul Raul Albiol (Villarreal), care s-au alăturat unui grup format din Brais Mendez (Celta Vigo), Rodrigo Moreno (Leeds United), Pablo Fornals (West Ham United) şi Carlos Soler (Valencia CF), sosiți luni. S-a decis ca acești jucători să se antreneze separat de lot, într-o „bulă” paralelă.

Este de precizat că 9 din cei 24 de fotbalişti spanioli convocaţi pentru Euro 2020 au avut deja COVID-19 (Eric Garcia, Jose Luis Gaya, Aymeric Laporte, Thiago Alcantara, Fabian Ruiz, Mikel Oyarzabal, Ferran Torres şi Adama Traore).

Adversari ai spaniolilor, suedezii se confruntă cu aceleași probleme. În câteva zile, Dejan Kulusevksi și Mattias Svanberg au fost depistați pozitiv la testarea anti-COVID-19. Cei doi jucători au fost scoși din lot și vor rata meciul cu Spania, de luni, 14 iunie, de la Sevilla.   

Spre deosebire de iberici, care și-au completat lotul de jucători, scandinavii nu vor aduce întăriri. "Nu vom chema un alt jucător, deoarece sperăm că Dejan se poate alătura echipei după meciul împotriva Spaniei", a declarat selecţionerul suedez Jan Olof "Janne" Andersson.

Medic al echipei Suediei, Anders Valentin a făcut apel la calm, susţinând că nu există pericolul unui focar: "Nu există niciun motiv pentru a avea un focar.  Sunt cazuri care au fost controlate de la început, ţinând jucătorii izolați". 

Grupa  E

14 iunie

19.00 Polonia - Slovacia

22.00 Spania - Suedia

18 iunie

16.00 Suedia - Slovacia

19 iunie

22.00 Spania - Polonia

23 iunie

19.00 Suedia - Polonia

19.00 Slovacia - Spania


marți, 10 noiembrie 2020

HANDBAL / ROMÂNIA: Cu opt jucătoare testate pozitiv la COVID-19, CSM Slatina nu joacă meciul cu CSM Bucureşti

Echipa feminină de handbal CSM Slatina a anunţat, astăzi (marți, 10  noiembrie), că nu se va prezenta la meciul cu CSM Bucureşti, de mâine, din cadrul  etapei cu numărul 6 a Ligii Naţionale. Șase jucătoare şi doi membri ai staff-ului tehnic au fost testaţi pozitiv la COVID-19, în urma turneului de la Sfântu Gheorghe.

Într-un comunicat postat pe rețelele sociale, gruparea olteană a precizat: ”Activitatea secţiei de handbal este suspendată. Dorim multă sănătate jucătoarelor şi membrilor stafului”.

În 11 și 12 noiembrie, la Bucureşti, în Sala Polivalentă, sunt programate şi celelalte partide din etapa cu numărul 6. Aceasta este ultima care se va disputa în acest an, Liga Naţională urmând să se întrerupă pentru participarea echipei României la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (3-20 decembrie).

Pe lângă CSM Slatina, și alte echipe sunt afectate de cazuri de COVID-19, înaintea sau după turneul de la Sfântu Gheorghe, desfăşurat săptămâna trecută. Cele mai multe cazuri au raportat SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistriţa şi Minaur Baia Mare.

Pe de altă parte, CSM București va disputa sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 16.00, în Sala Polivalentă din București, meciul cu Krim Ljubljana. „Tigroaicele” ocupă locul 1 în clasament, cu 10 puncte, fiind urmate de Rostov-Don (9p) și Vipers  Kristiansand (7p). 

luni, 2 noiembrie 2020

FOTBAL / UCRAINA: Mini-focar de COVID-19 la echipa lui Mircea Lucescu. Tudor Băluță, printre cei infectați

Clubul Dinamo Kiev a anunţat că alți şase jucători din lotul antrenat de Mircea Lucescu, printre care se află și mijlocaşul Tudor Băluţă, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Vicecampioana Ucrainei urmează să joace miercuri, 4 noiembrie, pe terenul lui FC Barcelona, în etapa cu numărul 3 a grupelor Ligii Campionilor la fotbal. 

Pe lângă Băluță, mai sunt infectaţi George Citaişvili, Denis Garmaş, Mikkel Duelund, Oleksandr Karavaev şi Mikola Şaparenko. De asemenea, antrenorul secund Emil Caras a fost şi el testat pozitiv, împreună cu alte patru persoane din staff. Aceste teste au fost efecutuate la o clinică acreditată de Uniunea Europeană deFotbal Asociație (UEFA), înainte ca echipa să se deplaseze în Spania, pentru meciul cu FC Barcelona.

Clubul anunțase, sâmbătă, că portarul Denis Boiko a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, iar în urmă cu o săptămână au mai fost anunţaţi ca fiind infectaţi portarul Georgi Buşan (26 de ani) şi fundaşul stânga Vitali Mikolenko (21 de ani), precum şi de preparatorul fizic Vitali Kulibi.

Formația antrenată de Mircea Lucescu ocupă locul 1 în prima ligă din Ucraina, având 20 de puncte, cu 4 mai mult decât Șahtior Donețk. Dinamo Kiev a învins cu 2-1, sâmbătă seară, pe terenul lui Dnepr, într-un meci din etapa a opta a campionatului Ucrainei. Gazdele au condus cu 1-0, prin golul marcat de Nazarenko, în minutul 23. Dinamo Kiev s-a impus prin autogolul lui Adamiuk (min. 34) şi golul lui Țigankov (min.  43). Tudor Băluţă n-a evoluat, fiind rezervă.

vineri, 30 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Meciul Dinamo - Astra Giurgiu a fost amânat

FC Dinamo a anunţat, astăzi (vineri, 30 octombrie), pe rețelele sociale, că meciul cu Astra Giurgiu, programat în această seară, la ora 21.00, în etapa cu numărul 9 din Liga 1, a fost amânat pentru 14 noiembrie. Aceeași decizia a fost luat și în cazul confruntării Dinamo 2 Bucureşti – Metalul Buzău.

Într-o postare pe Facebook se menționează: "Partidele Dinamo Bucureşti vs Astra Giurgiu şi Dinamo 2 Bucureşti vs Metalul Buzău au fost amânate! Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a decis amânarea meciului Dinamo Bucureşti vs Astra Giurgiu după cazurile de Covid-19 confirmate la echipa din Giurgiu. Dinamo Bucureşti vs Astra Giurgiu, contând pentru etapa a 9-a în Liga 1, ar fi trebuit să se joace în această seară, la ora 21:00, fără spectatori, pe Arena Naţională. De asemenea, Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că meciul Dinamo 2 Bucureşti vs Metalul Buzău, programat sâmbătă, 31 octombrie (ora 15:00), pe stadionul din Ştefan cel Mare, în etapa a opta din Liga 3, a fost reprogramat pe 10 noiembrie (ora 14:00), după ce au fost confirmate mai multe cazuri pozitive de Covid-19 în rândul componenţilor echipei din Buzău".

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a confirmat, pe site-ul oficial, informaţia postată de FC Dinamo. “Având în vedere că un număr mare de jucători din cadrul clubului Astra Giurgiu au fost depistaţi pozitiv la testul infectării cu COVID-19, în ziua de 28 octombrie 2020, generând declanşarea unei anchete epidemiologice de către Direcţia de Sănătate Publică, precum şi faptul că până vineri, 30 octombrie, la ora 15.00, cu şase ore înantea meciului, clinica medicală nu a putut comunica rezultatele retestărilor jucătorilor identificaţi drept contacţi, în conformitate cu prevederile principiilor de desfăşurare a competiţiei aferente sezonului 2020 - 2021, LPF a decis: meciul FC Dinamo - Astra Giurgiu, programat în cadrul etapei a 9-a, din Casa Liga 1, a fost amânat. 

Meciul va fi reprogramat în ziua de 14 noiembrie 2020, la o oră ce va fi stabilită ulterior în acord cu opţiunea deţinătorului de drepturi media”. 

În lotul echipei Astra Giurgiu au fost înregsitrate, miercuri, 15 rezultate pozitive la testele pentru noul coronavirus şi se aşteaptă rezultatele altor fotbalişti.   Printre persoanele infectate se numără Mihai Popa (portar, 29 de ani), Daniel Graovac (fundaş central, 27 de ani), George Merloi (extremă, 21 de ani), Dinu Graur (fundaş, 25 de ani) şi Sébastien Wüthrich (mijlocaş, 30 de ani), care sunt asimptomatici. De asemenea, David Bruno (fundaş, 28 de ani), Constantin Dima (fundaş, 21 de ani), Ljuban Crepulja (mijlocaş, 27 de ani) şi David Lazar (portar, 29 de ani) au fost testaţi din nou pozitiv cu noul coronavirus după ce s-au infectat şi la finalul sezonului trecut. În aceste condiții, Astra n-a avut 13 jucători valizi, inclusiv un portar pentru a disputa meciul de la București, cu Dinamo. 

joi, 29 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Decimate de COVID-19, Astra şi Viitorul au cerut amânarea meciurilor din Liga 1

Secretar general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Justin Ştefan a declarat, astăzi (joi, 29 octombrie), că Astra Giurgiu şi FC Viitorul au cerut să amâne meciurile din a 9-a  etapă a Ligii 1. Cele două grupări se confruntă  cu mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în loturi. Cererea clubului Viitorul a fost repspinsă, astfel că meciul din deplasare cu Poli Iaşi se va disputa, duminică, 1 noiembrie.

Șeful executiv al LPF a precizat la ProX, fiind citat de news.ro: "La FCSB au fost la un moment dat 17 jucători testaţi pozitiv, deci putem vorbi de o situaţie mai grea. La momentul acela, e posibil să ne fi costat prezenţa unei echipe româneşti în grupele Europa League. A existat o cerere de amânare de la Viitorul, formulată acum două zile, există şi o cerere de la Astra, însă toate aceste cereri vor fi tratate conform dispoziţiilor regulamentare în vigoare, care spun că în măsura în care ai 13 jucători, dintre care un portar, trebuie să joci”.

Justin Ștefan a precizat că „cluburile pot apela la acei jucători (n.r. - de la echipa a doua), dacă îi testează, dar îi testează pentru că ei joacă cu echipa a doua în competiţiile organizate de FRF. Dacă ai un jucător testat pozitiv, îl izolezi şi îl retestezi la şapte zile. Pe cei care au fost în contact cu jucătorul sau cu jucătorii testaţi pozitiv îi retestezi şi dacă rezultatul e negativ îşi pot continua activitatea, iar cei care nu au fost contacţi îşi derulează activiatea în mod normal. În privinţa celor de la Viitorul, deja i-am anunţat în cursul zilei de ieri, am transmis o adresă oficială către club (n.r. - că meciul cu Poli se dispută). În cursul acestei zile, vom mai culege date legate de situaţia de la Astra şi vom reveni şi acolo cu o adresă, dar, repet, în acest momement nu am constat o imposibilitate de a avea 13 jucători, dintre care un portar, pe foaia de joc".

FC Viitorul a anunţat, marţi, 27 octombrie, nouă cazuri de infectare cu noul coronavirus în lotul echipei, dintre care cinci jucători. "FC Viitorul Constanţa a efectuat luni, 26.10.2020, o nouă testare Covid-19, iar rezultatele sosite astăzi, 27.10.2020, au fost, din păcate, pozitive în nouă cazuri. Dintre acestea, cinci sunt din rândul jucătorilor, iar alte patru din cadrul staff-ului auxiliar al echipei noastre. Toti cei depistaţi pozitiv urmează procedurile impuse de autorităţi în astfel de situaţii pentru a evita răspândirea virusului", a precizat clubul patronat de Gheorghe Hagi.

În lotul echipei Astra Giurgiu au fost înregsitrate, miercuri, 15 rezultate pozitive la testele pentru noul coronavirus şi se aşteaptă rezultatele altor fotbalişti.   Printre persoanele infectate se numără Mihai Popa (portar, 29 de ani), Daniel Graovac (fundaş central, 27 de ani), George Merloi (extremă, 21 de ani), Dinu Graur (fundaş, 25 de ani) şi Sébastien Wüthrich (mijlocaş, 30 de ani), care sunt asimptomatici. De asemenea, David Bruno (fundaş, 28 de ani), Constantin Dima (fundaş, 21 de ani), Ljuban Crepulja (mijlocaş, 27 de ani) şi David Lazar (portar, 29 de ani) au fost testaţi din nou pozitiv cu noul coronavirus după ce s-au infectat şi la finalul sezonului trecut. În aceste condiţii, meciul Dinamo - Astra Giurgiu, programat, vineri, 30 octombrie, la ora 21.00, în a 9-a etapă a Ligii 1, ar putea fi amânat. 

luni, 26 octombrie 2020

FOTBAL / ITALIA: Gianluigi Donnarumma e pozitiv cu COVID-19, Tătărușanu va debuta la AC Milan

Component al echipei de fotbal AC Milan, Gianluigi Donnarumma (21 de ani) a fost depistat pozitiv la COVID-19. Cum acesta va intra în izolare, poarta liderului din Serie A ar putea fi apărată de Ciprian Tătărușanu, care a fost transferat vara trecută de la Olympique Lyonnais. Ceilalți doi portari trecuți pe listă la meciul cu Roma, de diseară, sunt Antonio Donnarumma, fratele lui Gianluigi, și Jungdal.

Clubul din Lombardia a anunțat într-un comunicat că se confruntă cu noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Printre acestea se află Gianluigi Donnarumma și Jens Petter Hauge, care sunt asimptomatici. Ei vor fi testați din nou, astăzi, însă pentru moment au fost plasați la izolare. De asemenea, trei membri ai clubului au avut rezultat pozitiv la testare. 

Donnarumma și Hauge nu vor putea evolua în această seară, la ora 21.45, în meciul cu AS Roma, de pe San Siro. În acest context, Ciprian Tătărușanu și-ar putea face debutul în poarta lui AC Milan. 

vineri, 16 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Componenții naționalei de tineret s-au îmbolnăvit pe capete de COVID-19

Reveniți de la lotul național de  tineret, după partidele din Ucraina (0-1) și cu Malta (4-1), de la Giurgiu, mai mulți fotbaliști au avut rezultat pozitiv la testul de depistare a noului coronavirus. Ultimii aflați în această situație sunt  Radu Boboc şi George Ganea  (FC Viitorul), respectiv Louis Munteanu (Fiorentina Florența). 

Federaţia Română de Fotbal (FRF) anunţase, joi, 15 octombrie, că s-au înregistrat încă trei cazuri de infectare cu coronavirus la lotul under 21, fiind vorba de jucători. S-a subliniat că respectivele cazuri au apărut deşi s-au luat toate măsurile care se impuneau pe durata acţiunii reprezentativei. 

Astăzi, FC Viitorul a anunţat că internaţionalii de tineret Radu Boboc şi George Ganea au fost depistaţi pozitiv la testele COVID-19 efectuate în ultimele zile. Primul a ieşit pozitiv la ultima testare efectuată la lotul reprezentativ U21 şi a rămas în izolare. Revenit marţi noapte de la lotul U21, George Ganea a fost supus joi dimineaţă unei noi testări, iar rezultatul a fost pozitiv.

După  câteva ore, clubul italian Fiorentina a anunţat că Louis Munteanu a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, joi. Jucătorul este asimptomatic şi a fost plasat în izolare. El este monitorizat de staff-ul medical al clubului italian.

vineri, 2 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: CSA Steaua are nouă jucători şi un membru al staff-ului testaţi pozitiv cu COVID-19

CSA Steaua a anunţat, astăzi (vineri, 2 octombrie), că în urma testelor făcute înaintea meciului cu Dinamo 2, din etapa a patra a Ligii a 3-a, au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 zece membri ai formației de fotbal.

În comunicatul CSA Steaua se arată: „Clubul nostru a anunţat organizatorul competiţiei despre cazurile de Covid-19 apărute în rândul echipei de fotbal. Conform adresei nr. R-25294/01.10.2020, Direcţia de Sănătate Publică şi-a dat acordul pentru ca partida de astăzi să se desfăşoare conform programului competiţional al Federaţiei Române de Fotbal”.

Gruparea bucureșteană a precizat că nouă dintre cei zece sunt fotbaliști, iar unul e membru al staff-ului tehnic. Toate persoanele infectate au fost izolate. Steaua va alinia următorul 11 de start: 12. Bălbărău – 55. Wallace, 5. Bactăr, 18. Călințaru, 13. Ilie – 15. Bărbulescu, 10. Enceanu – 7. Rădan, 47. Nicolae, 90. Zaharia - 11. Antohi. 

În ciuda acestor probleme, Steaua va juca astăzi, de la ora 15.00, cu Dinamo Bucureşti 2, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare din București.

miercuri, 30 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Universitatea Craiova nu scapă de COVID-19

Doi fotbalişti legitimați la Universitatea Craiova au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut, astăzi (miercuri, 30 septembrie), de gruparea din Bănie, care nu a divulga identitatea acestora.

De asemenea, a fost testată pozitiv şi o persoană din cadrul personalului auxiliar. Universitatea Craiova precizează că aceştia sunt asimptomatici.

La finalul campionatului precedent, mai mulți membri ai staff-ului tehnic și administrativ al grupării au fost depistați pozitiv. Printre aceștia s-a numărat investitorul echipei, Mihai Rotaru, președintele Sorin Cârțu și antrenorul principal Cristiano Bergodi. 

FOTBAL / ITALIA: Genoa se confruntă cu 14 cazuri de COVID-19

Clubul italian de fotbal Genoa a anunţat că 14 jucători şi membri ai staff-ului tehnic au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. Identitatea acestor persoane n-a fost dezvăluită.

Într-un comunicat, gruparea a precizat: „După testele efectuate luni, numărul persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 se ridică la 14 jucători şi membri ai staff-ului. Clubul a activat toate procedurile cerute de protocol şi a informat autorităţile competente".

Presa bănuiește că printre cei infectați s-ar afla portarul Mattia Perin şi mijlocaşul Lasse Schone, care nu au jucat la meciul cu Napoli, pierdut cu 0-6.

Genoa se află pe locul 12 în Serie A.

luni, 28 septembrie 2020

HANDBAL / ROMÂNIA: Şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus la echipa masculină CS Minaur Baia Mare

CS Minaur Baia Mare a anunţat că se confruntă cu şapte cazuri de infectare cu noul coronavirus la echipa masculină  de handbal. Aceasta este implicată în turneele din ediția 2020/2021 a Ligii Națională. 

În comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului se precizează: „Oricâte măsuri s-au luat și oricâtă grijă am avut, iată că și echipa masculină a CS Minaur se confruntă cu problemele legate de noul coronavirus. Primul caz a fost depistat încă din ziua de 23 septembrie, cu simptome apăture încă de duminică, 20 septembrie. în urma confirmării faptului că sportivul Călin Căbuț a fost pozitiv la două teste consecutive, în data de 25 septembrie toată echipa a fost supusă unei noi testări. Din păcate, rezultatele au confirmat ca pozitivi încă șase sportivi de la clubul nostru: Robert Nagy, Albert Cristescu, Andrei Buzle, Milan Kotrc, Mihai Dobra și Paul Oargă.

Jucătorii și antrenorii echipei noastre au fost liberi după turneul de la Sf. Gheorghe, iar Călin Căbuț n-a participat la reunirea lotului din 23 septembrie. Ultimul meci al echipei noastre la turneul de la Sf. Gheorghe a fost în data de 17 septembrie, împotriva echipei CSM Bacău, care a raportat mai multe cazuri de Covid-19.

Călin Căbuț n-a mai avut din acea zi contact cu echipa, exceptându-i pe Milan Kotrc și Robert Nagy, dar nici aceștia nu și-au reluat pregătirile. Albert Cristescu a fost coleg de cameră la Sf. Gheorghe cu Călin Căbuț, dar ei n-au mai avut niciun contact direct după revenirea acasă.

Mâine, 29 septembrie, se va efectua o nouă testare a jucătorilor și staff-ului de la Minaur. Precizăm că în perioada 4-10 octombrie este programat al doilea turneu, tot la Sf. Gheorghe”.

sâmbătă, 26 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Meciul Unirea Slobozia – FC Farul Constanţa a fost amânat din cauza noul coronavirus

Programată astăzi (sâmbătă, 26 septembrie), la ora 11.00, partida dintre Unirea Slobozia şi FC Farul Constanţa, din cadrul etapei cu numărul 5 din ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a, a fost amânată, după ce în lotul oaspeţilor s-au înregistrat trei cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Clubul de pe Litoral a specificat într-un comunicat: „În urma testării efectuate periodic, trei rezultate pentru jucători din cadrul lotului au fost pozitive pentru COVID-19. Clubul a iniţiat procedurile prevăzute în protocolul sanitar şi a informat DSP Constanţa şi FRF despre situaţie. Ancheta epidemiologică nu a putut fi finalizată în timp util pentru ca partida să se poată disputa conform programului. Meciul va fi reprogramat pentru o dată care va fi stabilită ulterior".

Etapa a 5-a

Sâmbătă, 26 septembrie

Ora 11.00:

Bacău - Ciuc

Timișoara - Ripensia

Buzău - Reșița

Pandurii - Mioveni

Turnu Măgurele - Chiajna

Slobozia - Constanța

Ora 12.30:

Recea - Rapid

Ora 18.45:

Ploiești - Călărași

Duminică, 27 septembrie

Ora 12.00:

Metaloglobus - Cluj

Marți, 29 septembrie

Ora 19.00:

Craiova - Slatina

Meciul Slobozia - Constanța a fost amânat după ce la echipa oaspete au fost depistați jucători infectați cu noul coronavirus.

Clasament

1. Craiova 10 puncte

2. Rapid 10 puncte

3. Ploiești 9 puncte

4. Chiajna 8 puncte

5. Poli Timișoara 8 puncte

6. Constanța 7 puncte

7. Călărași 6 puncte

8. Buzău 6 puncte

9. Viitorul 6 puncte

10. „U” Cluj 6 puncte

11. Turnu Măgurele 5 puncte

12. Metaloglobus 5 puncte

13. Miercurea Ciuc 4 puncte

14. Slobozia 4 puncte

15. Reșița 4 puncte

16. Mioveni 3 puncte

17. Slatina 3 puncte

18. Ripensia 0 puncte

19. Aerostar 0 puncte

20. Recea 0 puncte

21. Pandurii 0 puncte

joi, 24 septembrie 2020

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR (FEMININ): Antrenor la CSM Bucureşti, Adi Vasile regretă că meciul cu Rostov a fost amânat din cauza COVID-19

Federația Europeană de Handbal (EHF) a decis ca meciul CSM Bucureşti - Rostov-Don, programat sâmbătă, 26 septembrie, la ora 16.00, în Grupa A din ediția 2020/2021 a Ligii Campionilor să fie amânat. Decizia a fost luată după ce gruparea rusă a anunţat că are un caz de infectare cu noul coronavirus în cadrul lotului. Antrenor la CSMB, Adi Vasile n-a fost deloc încântat de situație, formația lui fiind într-o formă foarte bună. 

Conform legislației din Rusia, formația Rostov-Don nu mai poate face deplasarea la Bucureşti, toți membri delegației fiind obligaţi să stea zece zile în izolare. Confruntarea va avea loc la o dată ce va fi comunicată ulterior de EHF.

De asemenea, în aceeași grupă și din motive asemănătoare au fost amânate partidele FTC Budapesta - Metz și Krim - Esbjerg, programate sâmbătă, 26 septembrie. Formația maghiară are mai multe jucătoare cu teste pozitive. Din acest motiv, FTC Budapesta nu a putut disputa, în urmă cu câteva zile, nici meciul cu Vipers. În acest moment, echipa maghiară este în carantină în ţară. Cu un caz de COVID-19 se confruntă și formația slovenă Krim Ljubljana.

Aflate pe primul loc în grupă, cu două victorii din tot atâtea posibile, „tigroaicele” n-au primit prea bine vestea amânării meciului cu Rostov-Don. „Este un moment nepotrivit”, a declarat antrenorul Adi Vasile pentru site-ul oficial al clubului. „Suntem pe un trend foarte bun.  Avem mare încredere în noi,. Aşa că suntem trişti că nu se va juca acest meci. Am muncit mult pentru cele două victorii obţinute până acum în Liga Campionilor. Mă bucur că am început astfel şi că demonstrăm pe teren multă calitate şi spirit de echipă. Echipa arată bine şi sunt foarte mulţumit de asta, raportat la perioada lungă în care nu s-a jucat handbal".

Tehnicianul a subliniat că pe echipa lui o așteaptă „o luptă lungă, un maraton... Fiecare meci este extrem de important. Acest format al Ligii Campionilor oferă mult echilibru şi, în acelaşi timp, se pot întâmpla surprize care răstoarnă ierarhia de moment", a adăugat el.

Cum Liga Națională n-a început încă, iar meciul cu Rostov nu se va mai disputa, cele mai multe dintre handbalistele de la CSM Bucureşti vor participa la acțiunile echipelor naţionale. „Nemaiavând meciul, nu mai ţinem atât de ridicat nivelul de concentrare şi de adrenalină. Nici nu trebuie să o facem, ar fi ceva artificial. Se va pleca la echipele naţionale, iar noi avem multe jucătoare la loturi. Doar şase vor rămâne acasă şi vor avea un timp de respiro, dar se vor şi pregăti alături de Iulia şi Dragoş", a mai spus Adi Vasile.

De la începutul ediției 2020/2021 a Ligii Campionilor, pe lângă disputele din întrecerea fetelor, au mai fost amânate și partidele Szeged - Paris-SG (un caz la echipa maghiară) și Vardar Skopje - Elverum (restricție de călătorie în Norvegia) contând pentru competiția similară masculină.

Liga Campionilor - feminin

Ediția 2020/2021

Grupa A

Etapa a 3-a

Duminică, 27 septembrie

Ora 18.00:

Bietigheim - Vipers

Meciurile FTC Budapesta - Metz, Krim - Esbjerg și CSMB - Rostov-Don au fost amânate. 

Clasament

1. CSM București 4 puncte (+6)

2. Rostov  3 puncte (+1)

3. Team Esbjerg 2 puncte  (+6)

4. Metz 2 puncte (+4)

5. Vipers 2 puncte (+1)

6. Krim 1 punct (-1)

7. FTC Budapesta 0 puncte (-1)

8. Bietigheim 0 puncte (-16)

Alte rezultate: 

FTC Budapesta – Rostov 25-26

Krim Ljubljana – Vipers 26-27

SG BBM Bietigheim – Team Esbjerg 26-33

CSM Bucureşti – Metz 31-26

Rostov - Krim 23-23

Metz - Bietigheim 36-27

Esbjerg - CSMB 29-30

Meciul Vipers - Budapesta a fost amânat.

miercuri, 23 septembrie 2020

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR ASIEI: Echipa lui Răzvan Lucescu s-a retras fiindcă nu a avut suficienţi jucători pentru meciul cu Shabab Al Ahli Dubai!

Confederaţia Asiatică de Fotbal (AFC) a anunţat că echipa lui Răzvan Lucescu, Al Hilal, a fost retrasă din Liga Campionilor Asiei, iar rezultatele acesteia i-au fost anulate, deoarece nu a putut alinia numărul minim de jucători pentru meciul de astăzi (miercuri, 23 septembrie), cu Shabab Al Ahli Dubai. Confruntată cu cazuri de COVID-19, campioana Arabiei Saudite era deținătoarea trofeului.

În comunicatul postat pe site-ul the-afc.com se precizează: „Al Hilal, din Arabia Saudită, nu a reuşit să prezinte numărul necesar de 13 jucători pentru meciul său din Grupa B a Liga Campionilor Asiei, cu Shabab Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi conform articoului 4.3 din Regulamentul Special pentru competiţiile AFC în perioada pandemiei de coronavirus, este considerată retrasă din competiţie. Toate meciurile jucate de Al Hilal, care a avut pe listă doar 11 jucători, sunt anulate, astfel că Pakhtakor din Uzbekistan şi Shabab Al Ahli Dubai s-au calificat în optimile de finală din Grupa B”.

La partida care ar fi trebuit să se dispute astăzi, Al Hilal a avut pe foaia de meci doar 11 fotbalişti, între care s-au numărat trei portari. Echipa lui Lucescu a ajuns în această situaţie din cauza cazurilor de coronavirus.În 21 septembrie, gruparea saudită a fost nevoită să joace meciul cu Shahr Khodro (Iran), din Liga Campionilor Asiei, fără 15 fotbaliști! Al-Hilal a precizat pe Twitter că a solicitat amânarea partidei, însă Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) a refuzat. Contând pentru a 5-a etapă a Grupei B, meciul s-a disputat, duminică, 20 septembrie, la Al Wakrah (Qatar), și s-a încheiat la egalitate, 0-0. Conform regulilor AFC, campioana Asiei en titre a putut disputa întâlnirea fiindcă 14 dintre jucătorii săi erau valizi, inclusiv doi portari. Printre jucătorii infectați se numără atacantul francez Bafetimbi Gomis şi mijlocaşul italian Sebastian Giovinco. După cinci etape, Ah-Hilal conducea în clasament, cu 11 puncte, fiind urmată de Pakhtakor (8p), Al-Ahli (7p) şi Shahr Khodro (1p). 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...