Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta nevinovat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nevinovat. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 iunie 2020

FOTBAL / ANGLIA: Ancheta poliției londoneze l-a absolvit pe Hudson-Odoi de orice vină

Acuzat de viol, luna trecută, Callum Hudson-Odoi (19 ani) a anunţat că ancheta poliţiei în cazul său s-a încheiat şi că a fost găsit nevinovat. Mijlocașul a precizat că şi-a dat seama, în acest răstimp, că a fi fotbalist la un club mare precum Chelsea Londra reprezintă o mare responsabilitate.
Tânărul internațional englez a făcut anunțul pe rețelele sociale: „Într-o perioadă în care se întâmplă lucruri mai importante în lume, este posibil să fi aflat de acuzaţiile grave la adresa mea. Am tăcut şi am cooperat cu poliţia pe perioada anchetei sale minuţioase, ştiind că va veni ziua când numele meu va fi reabilitat. După o anchetă completă şi minuţioasă, poliţia a confirmat acum că nu vor exista urmări pentru mine”.
În 18 mai, Callum Hudson-Odoi (19 ani) a fost reţinut de poliţie după un scandal cu un manechin. Atunci, presa britanică a scris că acesta ar fi cunoscut o tânără pe reţelele sociale, iar apoi a invitat-o la locuinţa lui din Londra. După un conflict între cei doi, tânăra a sunat la poliţie. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care a transportat-o pe femeie la spital. Poliţiştii l-au reţinut pe fotbalist şi au revenit la locuinţa lui, pentru a continua investigaţiile. "Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă din Londra au fost chemate duminică, 17 mai, la ora 03.53, de o femeie care nu se simţea bine", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Callum Hudson-Odoi a precizat că a înțeles ce înseamnă să fii fotbalist la o echipă importantă precum Chelsea Londra: „Voi încerca să îmi folosesc platforma de jucător la Chelsea pentru a fi cel mai bun model de urmat posibil”, a adăugat Hudson-Odoi.
Socotit o speranță a fotbalului englez, Hudson-Odoi s-a născut în 7 noiembrie 2000, la Wandsworth. El s-a format la Chelsea, debutând în prima echipă în 2018. Internațional de juniori și de tineret, mijlocașul a disputat anul trecut trei meciuri și pentru prima reprezentativă. În septembrie trecut, Hudson-Odoi a devenit unul dintre adolescenţii cel mai bine plătiţi din fotbalul mondial, după ce a semnat prelungirea contractului cu Chelsea, cu un salariu de 180.000 de lire sterline (200.000 de euro) pe săptămână.  În 13 martie, clubul londonez a confirmat faptul că Husdon-Odoi este infectat cu noul coronavirus. Jucătorul s-a vindecat mai apoi.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...