Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Antonio Conte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Antonio Conte. Afișați toate postările

marți, 25 august 2020

FOTBAL / ITALIA: Antonio Conte va rămâne antrenor la Inter Milano

Cu toate că unele surse anunțau plecarea sa, Antonio Conte (51 de ani) va rămâne antrenor la Inter Milano. Cu acesta la timonă, gruparea din Lombardia a terminat pe locul 2 în campionatul Italiei și a disputat finala Ligii Europa, fiind învinsă (2-3) de Sevilla FC. 
Antonio Conte s-a întâlnit, astăzi (marți, 25 august), cu conducerea sportivă a clubului Inter Milano, precum și cu președintele Steven Zhang. În urma discuțiilor purtate, clubul a precizat într-un comunicat: „Întâlnirea a fost constructivă, sub semnul continuității și a unei viziuni comune. Bazele pentru a continua proiectul au fost puse”. 
La finalul ediției 2019/2020, Conte a făcut anumite declarații critice la adresa conducerii grupării lombarde, ceea ce a alimentat zvonul că va fi înlocuit  deși el are contract până în 2022. Fost jucător la Lecce (1985-1991) și Juventus (1991-2004), Conte a debutat ca antrenor la Arezzo, în 2006. După ce a trecut pe la Bari, Atalanta și Sienna, a ajuns la Juventus, formație pe care a pregătit-o între 2011 și 2014, având următorul bilanț: 87 de victorii, 29 de egaluri și 13 înfrângeri. Apoi, a lucrat la reprezentativa Italiei (2014-2016) și la Chelsea Londra (2016-2018), înainte de a prelua pe Inter (în 2019).

marți, 4 august 2020

FOTBAL / LIGA EUROPA: Înaintea disputei cu Getafe, din Liga Europa, Antonio Conte și-ar fi criticat șefii

Una dintre cele mai interesante confruntări din optimile de finală ale cupelor europene este programată la Milano, mâine seară, de la 19.55. Clasată pe locul 2 în Italia, la un punct în urma campioanei Juventus Torino, Inter pare a fi favorită în fața lui Getafe.  Mai cu seamă că  manșa tur a fost anulată din cauza pandemiei, iar calificarea în „sferturi” se decide practic în acest meci. 
Doar că la Inter nu prea e liniște, presa peninsulară scriind că Antonio Conte și-a criticat șefii... Mai exact faptul că n-a beneficiat de mai multă susținere din partea acestor în cursul campionatului recent încheiat. Antrenorul a dezmințit imediat, susținând că nu are de gând să plece. „Sunt angajat într-un proiect pe trei ani cu Inter. Și, așa cum am făcut mereu, voi munci din greu și mă voi lupta cu toate forțele mele pentru a face din acest proiect unul câștigător”, a declarat Conte pentru Agenția ANSA, citată de lequipe.fr. 
De partea cealaltă, Getafe n-a avut un an la fel de bun precum precedentul, terminând pe locul 8 în LaLiga. Ceea ce înseamnă că nu va mai participa și în ediția viitoare a Ligii Europa. 
Liga Europa
Optimi de finală
(meciuri retur)

Mâine (miercuri, 5 august)
Copenhaga - Basaksehir 19.55
(0-1 în tur)
Șahtior - Wolfsburg 19.55
(2-1 în tur)
Manchester United - Linz 22.00
(5-0 în tur)
Inter Milano - Getafe 22.00
(meciul tur a fost anulat)

Joi, 6 august
Leverkusen - Rangers 19.55
(3-1 în tur)
Sevilla FC - AS Roma 19.55
(meciul tur a fost anulat)
Basel - Eintracht Frankfurt 22.00
(3-0 în tur)
Wolverhampton - Olympiakos 22.00
(1-1 în tur)
Meciurile sunt transmise la Digi, Look și Telekom

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...