Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta titlul 30. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta titlul 30. Afișați toate postările

marți, 16 iunie 2020

FOTBAL / GERMANIA: Bayern Munchen a câștigat al 30-lea titlu de campioană

Victorioasă la limită (1-0), pe terenul lui Werder Bremen, în această seară, Bayern Munchen și-a asigurat matematic, cu două etape înainte de final, titlul cu numărul 30 în Bundesliga, al 8-lea consecutiv.  
Golul victoriei bavarezilor a fost înscris de Lewandowski, în minutul 43, care a ajuns la 31 de reușite în acest an competițional. Totodată, Bayern Munchen a ajuns la 93 de goluri înscrise în ediția 2019/2020, fiind la opt de recordul absolut (101) reușit în 1971/1972. 
Bavarezii au dominat confruntarea de la Bremen. Și după ce Kimmich (min. 26) a șutat în bară, Coman (min. 23 și 81) a irosit două mari ocazii de gol. Werder ar fi putut să dea lovitura în minutul 90, însă Neuer a reușit o paradă de zile mari. De remarcat faptul că Alphonso Davies (Bayern Munchen) a fost eliminat în minutul 79, când a văzut al doilea cartonaş galben.
Cu două etape înainte de final, Bayern conduce în clasament (76 puncte), având 10 puncte avans faţă de a doua clasată, Borussia Dortmund (66p). Astfel, echipa antrenată Hans-Dieter Flick nu mai poate pierde locul 1.Ea poate realiza eventul, dacă va învinge, în 4 iulie, pe Bayer Leverkusen, în finala Cupei Germaniei.
Bayern Munchen a câștigat titlul de campioană a Germaniei de 30 de ori: 1932, 1969, 1972, 1973, 1974, 1980, 1981, 1985, 1986, 1987, 1989, 1990, 1994, 1997, 1999, 2000, 2001, 2003, 2005, 2006, 2008, 2010, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 , 2019 și 2020. De asemenea, a avut clasări pe locul 2 în 1970, 1971, 1988, 1991, 1993, 1996, 1998, 2004, 2009 și 2012.

Campionatul de fotbal al Germaniei - 1.Bundesliga

Etapa a 32-a

Marți, 16 iunie
Borussia Monchengladbach - Wolfsburg 3-0
Werder Bremen - Bayern Munchen 0-1
Freiburg - Hertha Berlin 2-1
Union Berlin - Paderborn 1-0

Miercuri, 17 iunie
Ora 19.30:
Eintracht Frankfurt - Schalke 04
Ora 21.30:
Borussia Dortmund - Mainz
Ora 21.30:
RB Leipzig - Fortuna Dusseldorf
Ora 21.30:
Bayer Leverkusen - FC Koln
Ora 21.30:
Augsburg - Hoffenheim

Clasament
1. Munchen 76p
2. Dortmund 66p
3. Leipzig 62p
4. Monchengladbach 59p
5. Leverkusen 57p
6. Wolfsburg 46p
7. Freiburg 45p
8. Hoffenheim 43p
9. Schalke 39p
10. Frankfurt 38p
11. Hertha Berlin 38p
12. Union Berlin 38p
13. Koln 35p
14. Augsburg 35p
15. Mainz 31p
16. Dusseldorf 28p
17. Bremen 28p
18. Paderborn 20p

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...