Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta NBA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta NBA. Afișați toate postările

vineri, 3 iunie 2022

OMNISPORT: LeBron James este primul jucător în activitate din NBA care este miliardar

Potrivit revistei americane ”Forbes”, averea lui LeBron James (37 de ani) a ajuns la un miliard de dolari. Acesta este primul jucător activ din NBA care a atins acest statut. Printre investițiile lui James se numără și cele de la echipa de fotbal Liverpool, finalista din acest an a Ligii Campionilor.

Anul trecut, baschetbalistul a câștigat circa 121 de milioane de dolari (112 milioane de euro). Și astfeș contul bancar al lui LeBron James a ajuns acum la un miliard de dolari (930 de milioane de euro), potrivit revistei americane Forbes. Încă activ, jucătorul lui Lakers se descurcă mult mai bine decât Michael Jordan, care a fost nevoit să aştepte 11 ani de la retragere pentru a avea o asemenea avere.

Potrivit publicației mai sus menționată, James ar fi câştigat aproape 400 de milioane de dolari (372 de milioane de euro) în timpul perioadei petrecute la Cleveland, Miami şi Los Angeles, dar mai presus de toate investiţiile făcute. Iar aceste investiţii i-ar fi adus peste 900 de milioane de dolari (837 de milioane de euro). 

În aprilie 2021, LeBron James şi-a mărit participaţia la campioana din Premier League, Liverpool FC. Anunţul a fost făcut de grupul american Fenway Sports (FSG), proprietarul clubului. Deja acţionar minoritar la gruparea din portul englez, jucătorul echipei Los Angeles Lakers şi asociaţii săi, Maverick Carter şi Paul Wachter, au încheiat un parteneriat cu FSG, companie cu afaceri în sport şi divertisment din Boston. LeBron James deţinea deja 2% din club. Nu au fost comunicate informaţii cu privire la nivelul noii sale cote.

vineri, 27 mai 2022

BASCHET / NBA: Golden State Warriors s-a calificat în finală

Echipa Golden State Warriors revine în finala NBA după trei ani. Gruparea din San Francisco a câştigat (120-110) în fața lui Dallas Mavericks, joi, 26 mai, obţinând a patra victorie la general.

În Play-Off, Golden State Warriors a trecut de Nuggets Denver (4-1) și de Grizzlies Memphis (4-2). În finală, Golden State va înfrunta pe câștigătoarea semifinalei Celtics Boston - Miami Heat (3-2 în acest moment).

Fondată în 1946, Golden State va disputa a şasea finală în ultimii opt ani. Echipa a câştigat titlul de campioană în 1947 și 1956, pe când își avea baza în Philadelphia, respectiv în 1975, 2015, 2017 și 2018 (a fost învinsă în 2016 şi apoi în 2019), când și-a stabilit cartierul general la Oakland. De asemenea, a fost campioană a Conferinței de 12 ori (1947, 1948, 1956, 1964, 1967, 1975, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2022).

miercuri, 6 aprilie 2022

BASCHET / NBA: LA Lakers a ratat pentru al doilea an la rând calificarea în play-off

Lipsită de serviciile lui LeBron James, accidentat, echipa masculină de baschet Los Angeles Lakers a ratat pentru al doilea an la rând calificarea în Play-Off-ul ediției 2021/2022 a Campionatului Profesionist Nord-American de Baschet (NBA). Franciza californiană a pierdut (110-121), noaptea trecută, meciul disputat în deplasare cu Phoenix Suns. 

Eliminarea lui Lakers a fost cauzată şi de victoria cu 116-97 pe care formaţiei San Antonio Spurs a obținut-o în partida cu Denver Nuggets. În acest moment, formația din Los Angeles ocupă poziția a 11-a în clasamentul Conferinței de Vest, cu un procentaj de 39,24%, având 31 de victorii și 48 de înfrângeri. 

Chiar dacă nu l-a putut folosi pe LeBron James, Lakers a avut pe teren alți jucători valoroși, precum Anthony Davis, Russell Westbrook şi Carmelo Anthony, însă aceştia nu au putut menţine echipa nici în lupta pentru play-in, barajul care o mai putea duce în play-off.

Pe de altă parte, victoria lui Phoenix Suns a fost favorizată de evoluția lui Devin Booker, care a marcat 32 de puncte. Acesta a fost al 63-lea succes în acest an competițional, un record pentru formaţia din Arizona care ocupă locul 1 în Conferința Vest, cu un procentaj de 79,74% (a înregistrat numai 16 înfrângeri în 79 de meciuri). Suns este urmată în clasament de Memphis (69,62%), Golden State (63,29%) și Dallas (62,02%). 

Los Angeles Lakers este cea mai titrată echipă din istoria NBA, având 17 trofee, cu care este la egalitate cu Boston Celtics. Ultimul titlu a fost cucerit în 2020, însă de atunci formaţia californiană nu a mai prins play-off-ul.

miercuri, 23 martie 2022

BASCHET: LeBron James l-a depăşit pe Karl Malone şi a devenit al doilea marcator din istoria NBA

Component al echipei Los Angeles Lakers, LeBron James a devenit al doilea marcator din istoria NBA. Acesta l-a depăşit pe Karl Malone în clasamentul "all-time".

James a fost cel mai bun jucător al lui Lakers, cu 38 de puncte, zece recuperări şi şase pase decisive, în meciul de pe terenul formaţiei Washington Wizards. Cu toate acestea, californienii au pierdut cu 119-127, după ce au condus la un moment dat cu 16 puncte.

Înaintea partidei, LeBron James avea cu 19 puncte mai puţin decât Malone, care a reuşit în carieră 36.928 de puncte, în urmă cu 21 de ani. James a ajuns la 36.947 de puncte, iar recordul este deţinut de Kareem Abdul-Jabbar, de 38.387 de puncte, stabilit în 1989. Jucătorul lui Lakers a izbutit 37.000 de puncte în 1.363 de jocuri, în timp ce Karl Malone a punctat în 1.476 de partide.

Cu o medie de 27 de puncte pe meci în cele 19 campionate jucate în NBA, LeBron James poate deveni cel mai bun marcator din istorie în 54 de partide, respectiv în anul viitor dacă jucătorul de 37 de ani va fi sănătos. "Nu îmi voi permite să mă gândesc la asta. Mereu am jucat baschet aşa cum am făcut-o de-a lungul anilor, iar aceste lucruri s-au întâmplat natural, doar intrând şi jucând în mod corect. Sper să reuşesc asta la un moment dat în cariera mea, dar nu mă voi gândi prea mult la asta", a spus James, potrivit NBA.

În 2020, LeBron James a câștigat al 4-lea său titlu în NBA, după cele cu Miami Heat (2012, 2013) şi Cleveland Cavaliers (2016). De asemenea, el și Danny Green au pătruns în clubul restrâns al jucătorilor care au triumfat în NBA cu trei echipe diferite, alături de Robert Horry (Houston Rockets, Los Angeles Lakers, San Antonio Spurs) și John Salley (Detroit Pistons, Chicago Bulls, Los Angeles Lakers). Venit la Lakers în 2018, LeBron James a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei, dominând meciul decisiv, în care a reușit un „triple-double” (28 puncte, 14 recuperări, 10 pase decisive), al 28-lea din carieră. El a devenit, totodată, primul baschetbalist din istorie care e declarat MVP al finalei NBA cu trei echipe diferite.

duminică, 13 martie 2022

BASCHET: Greg Popovich a devenit antrenorul cu cele mai multe victorii într-un sezon regular din NBA

Antrenor la San Antonio Spurs din 1996, Gregg Popovich (73 de ani) a depășit recordul de victorii pentru un antrenor în NBA, deţinut până acum de Don Nelson. Formația din Texax a câștigat cu 104-102 meciul cu Utah Jazz. Și astfel a bifat victoria cu numărul 1.336 în NBA!

Victoria s-a produs la 25 de ani şi două luni de la primul său succes pe banca tehnică a acestei formații din NBA, care a fost înregistrat în 14 decembrie 1996 contra celor de la Dallas.

Cu 1.336 succese în 2.030 de meciuri, Popovich l-a întrecut pe Don Nelson, fostul antrenor al lui Dallas şi Golden State, retras din 2010 şi care a fost în fruntea unei echipe NBA aproape 34 de ani. 

Pe de altă parte, Popovich a condus pe Spurs de 22 de ori în faza finală a NBA. În 26 de ediții de campionat. Acesta se află pe locul 4 după numărul de meciuri disputate ca antrenor. Cu 2.030, Popovich este depășit de Lenny Wilkens (2.487), Don Nelson (2.398) și Billy Fitch (2.050). Cu 5 prezențe pe podiumul NBA, el este la egalitate cu Pat Riley și John Kundla, fiind depășit doar de Phil Jackson (11) și Red Auerbach (9). 

În vârstă de 73 de ani, Popovich a câștigat cinci titluri în Campionatul Nord-American de Baschet cu San Antonio Spurs: 1999, 2003, 2005, 2007 și 2014. De asemenea, a câştigat titlul olimpic la Tokyo, anul trecut, şi a fost antrenor secund în 2004, când SUA au cucerit medalia de bronz. 

La conferința de presă de după meci, Popovich a declarat: ”Acest record nu-mi aparține mie. Este al tuturor. Baschetul este un sport de echipă. Jucătorii îl practică împreună, Și, în viața mea, așa s-a întâmplat. Cu toți acești minunați jucători, tehnicieni, membri ai staff-ului cu care am avut norocul să lucrez”. 

Greg Popovich a fost sărbătorit de jucători, în vestiar, aceștia stropindu-l cu sticle de apă.

marți, 8 martie 2022

BASCHET: Gregg Popovich a egalat recordul de victorii pentru un antrenor în NBA

Antrenor la San Antonio Spurs din 1996, Gregg Popovich (73 de ani) a egalat recordul de victorii pentru un antrenor în NBA, deţinut până aum de Don Nelson. Formația din Texax a câștigat cu 117-110 pe terenul lui Los Angeles Lakers. Iar acesta este al 1.335-lea meci câștigat de Spurs sub bagheta lui Popovich.

Victoria s-a produs la 25 de ani şi două luni de la primul său succes pe banca tehnică a acestei formații din NBA. Primul succes a fost obţinut în 14 decembrie 1996 contra celor de la Dallas.

Cu 1.335 de succese, Gregg Popovich îl egalează pe Don Nelson, fostul antrenor al lui Dallas şi Golden State, retras din 2010 şi care a fost în fruntea unei echipe NBA aproape 34 de ani. Antrenorul lui Spurs poate doborî recordul miercuri, în cazul unei victorii împotriva echipei Toronto.

În vârstă de 73 de ani, Popovich a câștigat cinci titluri în Campionatul Nord-American de Baschet cu San Antonio Spurs: 1999, 2003, 2005, 2007 și 2014. De asemenea, a câştigat titlul olimpic la Tokyo, anul trecut, şi a fost antrenor secund în 2004, când SUA au cucerit medalia de bronz. 

vineri, 4 iunie 2021

BASCHET: LeBron James nu va participa la JO. Sportivul a glumit spunând că va evolua cu Toon Squad la vară

Socotit a fi unul dintre cei mai buni baschetbalişti din lume, LeBron James (36 de ani) a anunţat că nu va face parte din Team USA care va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acesta şi echipa lui de club, Los Angeles Lakers, campioana en titre, au fost eliminaţi în primul tur al Play-Off-ului NBA. 

Joi, 3 iunie, Lakers a pierdut (100-113), pe teren propriu, cu Phoenix Suns, care s-a calificat în faza următoare a Play-Off-ului cu scorul general de 4-2. În meciul de la Staples Center, David Booker a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor, cu 47 de puncte, cele mai multe din carieră în Play-Off, opt din zece aruncări de trei puncte reuşite şi 11 recuperări. De la gazde a  strălucit LeBron James, dar cele 29 de puncte marcate de acesta au fost insuficiente pentru o victorie.

În istoria NBA, este pentru a cincea oară când deținătoarea titlului este eliminată în primul tur. Anterior, doar San Antonio Spurs, în 2000 şi 2015, Miami Heat, în 2007, şi Dallas Mavericks, în 2012, au mai pierdut în primul tur.

Campion olimpic în 2008 şi 2012, James înregistreaz un asemenea rezultat pentru întâia oară de la debutul său în NBA, în ediția 2003/2004, pe când juca la Cleveland Cavaliers. Sportivul a glumit pe seama participării la JO, spunând că mai curând ar trebui să facă parte din echipa personejelor de desene animate decât din naţionala SUA. "Cred că voi evolua cu Toon Squad în această vară, mai degrabă decât la Jocurile Olimpice", a spus el, potrivit lefigaro.fr citat de news.ro.

LeBron James este vedeta din "Space Jam 2", un film care amestecă universul de desene animate al Looney Toons cu baschetul şi care va avea premiera în această vară. "Cred că mă voi concentra asupra încercării de a-i învinge pe Monstars sau pe Goon Squad, aşa cum li se spune acum”, a continuat el, înainte de a mărturisi, pe un ton ceva mai serios, că o pauză mai lungă îi va face bine.

La turneul olimpic de baschet, programat între 25 iulie şi 7 august, echipa SUA va face parte din Grupa A, alături de reprezentativele din Iran şi Franţa, precum şi de o echipă care va câștiga turneul de calificare de la sfârșitul acestei luni. 

miercuri, 31 martie 2021

BASCHET / NBA: Avionul care transporta echipa Utah Jazz a lovit un stol de păsări și a aterizat de urgență

Avionul care transporta echipa de baschet Utah Jazz la Memphis, pentru meciul din NBA cu Grizzlies, a fost nevoit să se întoarcă de urgență pe aeroportul din Salt Lake City. La puțin timp după decolare, arenova a lovit un stol de păsări.

Potrivit site-ului cotidianului francez „L’Equipe”, impactul a provocat un incendiu la un motor. Iar unele persoane din avion au văzut o lumină și au auzit o explozie. Nimeni nu a fost rănit în urma acestui incident, însă toată lumea a avut ceva emoții până când aeronava a aterizat. Component al echipei care ocupă primul loc în Conferința de Vest, Rudy Gobert a comentat pe Twitter, ironic: „Ce zi frumoasă!”. Alți jucători şi-au arătat recunoştinţa pentru aterizarea în siguranţă.

Utah Jazz avea programat astăzi (miercuri, 31 martie), meciul cu Memphis Grizzlies.

luni, 28 septembrie 2020

BASCHET / NBA: Miami Heat și Los Angeles Lakers s-au calificat în finală

Ajuns la ediția cu numărul 74, Campionatul Nord-American de Baschet (NBA) se apropie de final. Pentru trofeu vor lupta formațiile Miami Heat și Los Angeles Lakers. 

În Conferința de Est, Miami Heat a învins, cu scorul general de 4-2, pe Boston Celtics şi s-a calificat în a şasea finală a francizei din Florida, prima din 2014. Duminică, în meciul cu numărul 6, Miami s-a impus cu 125-113. În Play-Off, gruparea a eliminat pe Indiana Pacers (4-0) și Milwaukee Bucks (4-1). 

În finala Conferinţei de Vest, Los Angeles Lakers s-a impus cu scorul general de 4-1 în fața lui Denver Nuggets. În faza finală, gruparea din orașul californian s-a impus în disputele cu Portland Trail Blazers (4-1) și Houston Rockets (4-1).  Lakers este pentru prima dată în ultimul act al NBA din 2010.

Primele două partide se vor disputa la Miami, în 30 septembrie și 2 octombrie, următoarele două la Los Angeles, în 4 și 6 octombrie. În caz că niciuna dintre formații nu se va desprinde, se vor mai desfășura două partide la Miami, în 9 și 13 octombrie, respectiv una la Los Angeles, în 11 octombrie. 

Miami Heats a câștigat titlul în 2006, 2012 și 2013, fiind câștigătoare în Conferința de Est în 2006, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2020.

Los Angeles Lakers are un palmares impresionant. Campioană în NBL (1948) și BAA (1949), s-a impus de 15 ori în NBA (1950, 1952, 1953, 1954, 1972, 1980, 1982, 1985, 1987, 1988, 2000, 2001, 2002, 2009, 2010).  Lakers are 32 de titluri în Conferința de Vest (1949, 1950, 1952, 1953, 1954, 1959, 1962, 1963, 1965, 1966, 1968, 1969, 1970, 1972, 1973, 1980, 1982, 1983, 1984, 1985, 1987, 1988, 1989, 1991, 2000, 2001, 2002, 2004, 2008, 2009, 2010 și 2020), respectiv 24 în Divizia Pacific (1971, 1972, 1973, 1974, 1977, 1980, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1990, 2000, 2001, 2004, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2020)

Totodată, finala NBA din acest an programează o întâlnire între LeBron James (Lakers) şi fosta lui echipă, cu care a câştigat titlul în 2012 şi 2013. În acelaşi timp, preşedintele celor din Miami, Pat Riley, a fost jucător şi antrenor de succes la Los Angeles.

joi, 27 august 2020

BASCHET / NBA: S-au boicotat meciuri din play-off, iar liga a amânat trei partide!

Componenții echipei de baschet Milwaukee Bucks au refuzat să dispute partida cu numărul 5 cu Orlando Magic, programată miercuri, 26 august, la 23.00 (ora României), și care i-ar fi putut califica în semifinalele Conferinţei de Est din NBA. Astfel, aceștia au protestat după ce un poliţist alb l-a rănit grav, prin împuşcare, pe tânărul afro-american Jacob Blake (29 de ani), la Kenosha, Wisconsin. Acest caz  survine după cel al lui George Floyd, un alt afro-american, ucis, la 25 mai, la Minneapolis, de un poliţist alb care şi-a ţinut genunchiul pe gâtul victimei aproape nouă minute. 
Jucătorii de la Milwaukee Bucks au rămas în vestiarul arenei din complexul DisneyWorld, în timp ce adversarii lor, de la Orlando Magic, se aflau la încălzire. După o așteptare de câteva minute, şi aceştia din urmă s-au întors la vestiare.
Potrivit ESPN, citat de lequipe.fr, acest gest reprezintă un protest față de acţiunea disproporţionată a poliţiei din Wisconsin, statul în care joacă Bucks, în urma căreia tânărul a fost împuşcat de şapte ori în spate. Acesta era neînarmat şi încerca să părăsească scena unei lupte între două femei pe care le despărţise. Intervenţia forțelor de ordine a fost filmată, gloanţele lovindu-l pe bărbat în spate, în timp ce încerca să se urce în maşina lui, unde, potrivit avocatului acestuia, se  aflau trei dintre copiii săi, băieţi cu vârsta între 3 și 8 ani. S-a menționat că Blake riscă să rămână paralizat pe viaţă. 
La boicotul jucătorilor de la Milwaukee Bucks s-au raliat şi alte echipe, astfel că NBA a decis să amâne toate partidele de miercuri (Milwaukee - Orlando, Houston - Oklahoma City şi Los Angeles Lakers - Portland). Pe de altă parte, sindicatul arbitrilor NBA şi-a anunţat solidaritatea cu jucătorii. „În ţara noastră există probleme mai mari decât baschetul şi sperăm că acestea vor inspira schimbarea", a precizat sindicatul, potrivit lefigaro.fr. 
Întrerupt în martie și reluat la finalul lunii iulie, în „bula" de la Disney World din Orlando, ediția 2019/2020 a NBA ar putea fi oprită definitiv.

vineri, 31 iulie 2020

BASCHET / NBA: Sezonul s-a reluat cu meciul Utah Jazz - New Orleans Pelicans 106-104

Întrerupt în 11 martie, din cauza pandemiei de COVID-19, campionatul NBA s-a reluat, joi noaptea, 30 iulie, într-un mediu protejat, fără spectatori, la Disney World din Orlando, statul Florida.
Meciurile din sezonul regulat, opt rămase pentru fiecare echipă, au început cu întâlnirea Utah Jazz - New Orleans Pelicans 106-104. În aceeași zi, s-a disputat  derby-ul Los Angeles Lakers - Los Angeles Clippers 103-101.
Înainte de începerea celor două jocuri, jucătorii şi antrenorii fiecarei echipe, precum şi arbitrii au îngenuncheat pentru a protesta împotriva nedreptăţilor rasiale, ca urmare a mişcării Black Lives Matter.
Play-Off-ul NBA va începe la 17 august, iar finala se va desfăşura începând cu 30 septembrie.

vineri, 26 iunie 2020

BASCHET / NBA: Trei jucători ai echipei Sacramento Kings au fost testaţi pozitiv

Componenți ai echipei debaschet Sacramento Kings, participantă la NBA, Buddy Hield (27 de ani), Jabari Parker (25 de ani) şi Alex Len (27 de ani) au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.
Potrivit cbssports.com, Len a anunţat pe Instagram că a fost testat pozitiv cu coronavirus. De asemenea, Parker a dezvăluit că s-a infectat: „În urmă cu câteva zile am fost testat pozitiv cu Covid-19 şi m-am autoizolat imediat la Chicago, unde am şi rămas. Încep să mă însănătoşesc şi mă simt bine. Abia aştept să mă alătur colegilor la Orlando, unde se va relua sezonul de NBA”.
În schimb, testarea pozitivă a lui Hield încă nu a fost confirmată de echipă sau de sportiv, informaţia fiind difuzată de The Athletic.
Se preconizează ca ediția în curs a NBA să se reia la 31 iulie, în Florida.

sâmbătă, 6 iunie 2020

BASCHET: Michael Jordan va dona 100 de milioane de dolari pentru lupta împotriva rasismului

Dublul campion olimpic la baschet Michael Jordan a anunţat că va dona 100 de milioane de dolari în următorii zece ani unor organizaţii care luptă împotriva discriminări rasiale. De şase ori campion în NBA, Air Jordan face parte din Hall of Fame şi este proprietarul Charlotte Hornets. Recent, revista ”Forbes” a anunțat că acesta are o avere de 1,9 miliarde de dolari, fiind al treilea cel mai bogat fost sportiv di lume dupăVince McMahon și Ion Țiriac. 
Anunţul lui Michael Jordan vine în contextul protestelor din SUA faţă de rasism şi de brutalitatea poliţiei, după moartea lui George Floyd la Minneapolis. “Vieţile de culoare contează. Aceasta nu este o declaraţie controversată. Până la eradicarea totală a rasismului înrădăcinat care le permite instituţiilor ţării noastre să greşească, vom rămâne dedicaţi protejării şi îmbunătăţirii vieţilor oamenilor de culoare”, a precizat Michael Jordan într-un comunicat.
Cunoscut sub supranumele ”Air Jordan”, Michael Jordan s-a născut în 17 februarie 1963, la Brooklyn - New York. Potrivit BBC, a fost cel mai mare jucător de baschet din toate timpurile. A evoluat în NBA între 1984 și 2003, pentru Chicago Bulls (1984-1998) și Washington Wizards (2001-2003). El s-a retras temporar din activitate în 1993 și 1998. A fost component al echipei SUA care a participat la Jocurile Olimpice din 1984 și 1992, la care a cucerit de fiecare dată medalia de aur. De asemenea, în 1983, a câștigat Jocurile Paramericane, la Caracas.
Deunăzi, un tricou purtat de Michael Jordan la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 și având autograful acestuia a fost vândut la licitaţie pentru 200.000 de euro. Specializată în vânzarea de obiecte rare şi de colecţie legate de baschet sau baseball, Casa de licitaţie Robert Edward Auction a lansat licitaţie la începutul lunii aprilie.

miercuri, 27 mai 2020

BASCHET: Andre Drummond a lăsat un bacşiş de 1.000 de dolari la un restaurant!

Component al echipei de baschet Cleveland Cavaliers, Andre Drummond (26 de ani) a intrat în vizorul presei americane după ce s-a aflat că a lăsat un bacşiş de 1.000 de dolari la un restaurant din Florida. Și aceasta în contextul în care a avut de achitat o nota dă plată de 160 de dolari.
Totul s-a întâmplat într-un local din Delray Beach. Iar helneriţa  Kassandra Díaz a povestit ce șoc a trăit: "Nu ştiam cine e clientul care a lăsat asemenea bacşiş până când nu am văzut datele de pe cartea de credit... Tremuram şi am plâns de fericire. Este incredibil că în aceste vremuri nesigure sunt oameni care dau dovadă de bunătate", a scris ea pe Instagram.
Povestea nu este însă singulară. Săptămâna trecută, Chad Johnson, fost star în Liga Nord-Americană de Fotbal American (NFL) a lăsat bacşiş tot 1.000 de dolari la o notă de plată de 37 de dolari.

BASCHET: Pentru Scottie Pippen, Kobe Bryant a fost mai valoros decât Michael Jordan

Lansat recent, documentarul ”The Last Dance” (Ultimul dans) dedicat lui Michael Jordan nu l-a pus într-o lumină foarte bună pe Scottie Pippen, colegul acestuia de la Chicago Bulls. Poate că și de aceea ultimul îl socotește pe Kobe Bryant drept cel mai mare jucător de baschet din istorie.   
În al doilea episod al seriei documentare, Jordan a spus despre Pippen că a fost egoist întârziind o intervenție chirurgicală la gleznă... Apoi, l-a socotit drept vinovat pentru pierderea meciului cu numărul 7 al finalei Conferinței de Est din 1990, cu Detroit Pistons. Iată, așadar, câteva motive pentru ca ”Pip” să nu rămână dator. Așa se explică faptul că, deși a fost coleg cu Air Jordan la câștigarea titlurilor de campion NBA cu Bulls (1991-1993, 1996-1998), el îl consideră pe regretatul Kobe Bryant drept cel mai valoros baschetbalist din toate timpurile. „Kobe a fost un tip foarte inteligent și s-a străduit să fie cel mai bun. Regret foarte mult că nu i-am spus cât de grozav era. S-a străduit să fie la fel de puternic ca Michael Jordan. Când îi urmăresc clipurile cu jocurile sale îmi spun: <<Rahat! El era mai bun decât Michael Jordan>>. A muncit atât de mult. Acest puști a ieșit din liceu. Nu a mers să joace pentru North Carolina sub Dean Smith (n.t. - față de Jordan)”. 

luni, 25 mai 2020

BASCHET: Ceremonia pentru intrarea în ”Hall of Fame”-ul NBA ar putea fi amânată pentru octombrie

Programată în 29 august, Ceremonia pentru intrarea în ”Hall of Fame”-ul NBA ar putea fi amânată pentru luna octombrie. Potrivit ”Boston Globe”, această decizie e pe punctul de a fi luată din cauza pandemiei de Covid-19. 
De asemenea, ceremonia ar putea fi mutată din Symphony Hall din Springfield (Massachusetts) în MassMutual Center. Și aceasta fiindcă ultima incintă are o capacitate mai mare (8.300 de locuri) ceea ce ar permite respectarea măsurilor de distanțare fizică. 
Contingentul 2020 ar urma să-i cuprindă  pe baschetbaliștii Kobe Bryant, Tim Duncan, Kevin Garnett și Tamika Catchings, antrenorii Eddie Sutton, Rudy Tomjanovich, Kim Mulkey și Barbara Stevens, precum și pe fostul secretar general al Fedetației Internaționale de Baschet (FIBA), Patrick Baumann. Dintre aceștia, Bryant (mort în 26 ianuarie în accidentul de elicopter), Sutton (dispărut sâmbătă) și Baumann (decedat în octombrie 2018) vor fi primiți post-mortem. 

sâmbătă, 23 mai 2020

BASCHET: Pat Ewing a fost depistat pozitiv cu Covid-19

Fost component al echipei de baschet New York Knicks şi dublu campion olimpic, Patrick Ewing (57 de ani) a anunţat, ieri (vineri, 22 mai), că fost testat pozitiv cu Covid-19.
Antrenor al echipei Universităţii din Georgetown (NCAA), cel supranumit ”The Beast from the East” a transmis următorul mesaj: "Vreau să vă anunţ că am fost testat pozitiv cu Covid-19. Acest virus este serios şi nu trebuie luat în derâdere. Vreau să încurajez lumea să fie în siguranţă şi oamenii să aibă grijă de apropiaţii lor".
Născut în Jamaica, în 5 august 1962, Pat Ewing a evoluat ca pivot pentru New York Knicks  între 1985 și 2000, iar apoi la  Seattle SuperSonics (2000/2001) și Orlando Magic (2001/2002). Dublu câștigător al titlului olimpic cu Team USA (1984 şi 1992), campion universitar în 1984 cu Georgetown, de 11 ori selectat în All Star Game şi de două ori finalist al NBA cu Knicks în 1995 şi 1999, Patrick Ewing, 57 de ani, "primeşte îngrijiri şi este în izolare într-un spital" din Georgetown.

duminică, 17 mai 2020

BASCHET: Kobe Bryant a fost identificat după amprente și tatuaje

Dat publicității deunăzi, Raportul biroului şerifului din Los Angeles indică faptul că pilotul de 50 de ani, Ara Zobayan, nu avea alcool sau droguri în sânge atunci când s-a urcat la manșa aparatului de zbor.
Cele 180 de pagini ale documentului cuprinde analiza accidentului aviatic produs în 26 ianuarie trecut. Potrivit acestuia, cum elicopterul se deplasa cu o viteză de 296 km/h, pe o vreme ploioasă și vizibilitate redusă, prăbuşirea a fost extrem de brutală. Persoanele aflate la bord au suferit numeroase fracturi și răni, iar moartea lor s-a produs în fracțiuni de secundă... La fața locului s-au găsit împrăștiate părţi ale corpurilor dezmembrate. Trupul lui Bryant, de pildă, a fost îngropat în noroi, lângă epava elicopterului, iar cel al fiicei sale, Giana, fusese aruncat în partea opusă. S-a menționat, de asemenea, că fostul campion olimpic și al NBA n-a putut fi identificat imediat, ci doar după verificarea amprentelor... Totodată, medicul legist a descoperit pe umărul drept un tatuaj cu numele soţiei sale, Vanessa, iar pe braţ numele fiicelor sale Bianka Bella, Natalia Diamante şi Gianna Maria-Onore.
În afara pilotului Ara Zobayan, a lui Kobe Bryant şi a fiicei fostului baschetablist, Gianna, în elicopter se mai aflau John Altobelli, antrenor al echipei de baseball Orange Coast College, soţia lui, Keri, fiica lor, Alyssa, care juca la aceeaşi echipă de baschet cu Gianna, Payton Chester, o altă jucătoare de baschet, împreună cu mama sa, Sarah Chester, şi Christina Mauser, antrenoare de baschet.

sâmbătă, 2 mai 2020

BASCHET: LeBron James se opune ideii anulării ediției 2019/2020 în NBA

În contextul în care în SUA s-au înregistrat, până în momentul redactării acestor rânduri, 1.131.492 cazuri de persoane infectate cu Covid-19, dintre care au decedat 65.776, nu puțini sunt conducătorii de cluburi şi agenţi de jucători de acolo care propun ca ediția 2019/2020 din NBA să fie anulată. O opinie diferită a emis LeBron James, dar și patronii celor 30 de francize. 
Starul lui Los Angeles Lakers a postat următorul mesaj pe Twitter: "Am văzut articole în care se spunea că mai mulţi conducători şi agenţi vor să anuleze sezonul. Eu nu am discutat cu nimeni care ar vrea aşa ceva. Când situaţia va fi sigură, noi vrem să terminăm campionatul. Sunt pregătit. Echipa mea este pregătită. Nimeni nu vrea o anulare".
Ideea că sunt oameni de baschet în SUA ce doresc anularea campionatului a fost emisă de postul de televiziune CNBC. Ulterior, în 1 mai, a apărut informația că președinții celor 30 de francize din NBA s-au pronunțat în unanimitate pentru încheierea campionatului pe teren.  
Deunăzi, NBA a anunțat redeschiderea unor centre de antrenament începând cu 8 mai. Desigur, dacă situația sanitară din SUA și din Canada o va permite. Totodată, NBA le-a recomandat echipelor, în scris, să nu testeze pentru Covid-19 jucătorii sau membrii staff-ului tehnic care sunt asimptomatici. “Nu este potrivit, în actualul context de sănătate publică, să fie testaţi în mod regulat toţi jucătorii şi toţi membrii stafurilor pentru coronavirus”.
Liga Nord-americană de baschet (NBA) a fost întreruptă la 11 martie, dată la care Los Angeles Lakers era lider în Conferinţa de Vest, iar Milwaukee Bucks în cea de Est. După întreruperea competiției, unele francize au fost criticate pentru că au putut aranja ca toţi jucătorii să fie testaţi în perioada timpurie a pandemiei, când testele erau dificil de obţinut.

duminică, 26 aprilie 2020

BASCHET: În NBA se reiau antrenamentele individuale din 1 mai

Întreruptă în martie, Liga Profesionistă Nord-Americană de baschet (NBA) a făcut un prim pas spre reluarea activității. Astfel s-a decis ca jucătorii să îşi poată relua antrenamentele individuale din 1 mai. Există, totuși, și o condiţie. Și anume ca statul în care se află gruparea să permită acest lucru.
Pentru a se pregăti fizic, baschetbaliştii vor putea folosi infrastructura cluburilor. Această măsură este rezultatul relaxării restricţiilor din anumite state americane. Astfel, în Georgia, acolo unde se află franciza Hawks din Atlanta, se permite deja accesul în centrele de fitness şi sălile de gimnastică, iar Oklahoma ar putea ia o decizie similară săptămâna viitoare. Statul Texas ar putea de asemenea să deschidă sălile de sport în curând. Pe de altă parte, sunt zone din SUA în care nu se vorbește încă despre ridicarea restricțiilor.
Pe de altă parte, conducătorii din NBA şi Asociaţia Jucătorilor (NBPA) au semnat un acord vizând reducerea salariilor baschetbaliştilor cu 25 la sută, începând cu 15 mai. Măsura va intra în vigoare doar dacă sezonul nu se va încheia. Acordul se bazează pe o clauză de "forţă majoră", care dă dreptul NBA să diminueze salariile jucătorilor, dacă evenimente neaşteptate perturbă campionatul şi meciurile nu se pot disputa. Dacă sezonul regulat se va relua şi se va termina, jucătorii îşi vor primi salariile integral.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...