CFR Cluj a anunţat, pe site-ul oficial, că l-a transferat definitiv pe fundaşul Cristian Manea (23 de ani) de la Apollon Limassol. Acesta a jucat ultima dată la campioana României sub formă de împrumut.
Într-un comunicat postat pe pagina de Facebook clubul CFR 1907 Cluj a anunţat „transferul definitiv al fundaşului Cristian Manea de la Apollon Limassol FC! Cristi Manea a evoluat pentru echipa noastră în ultimele 3 sezoane sub formă de împrumut şi a bifat 86 de meciuri. Fundaşul de 23 de ani a contribuit la câştigarea ultimelor trei titluri de campioană ale echipei noastre şi ne bucurăm că va continua în Gruia în următorii 4 ani! Bine ai revenit, Cristi Manea şi îţi dorim să ai parte de cât mai multe realizări în tricoul “alb-vişiniu”!”.
Cristian Manea s-a format ca fotbalist la Academia Gheorghe Hagi. Ceea ce este oarecum normal în condițiile în care el s-a născut la Agigea, în 9 august 1997. A evoluat la Viitorul (2013/2014), fiind transferat în Cipru la Apollon Limassol. Această formație l-a împrumutat la... Viitorul (2014/2015), Mouscron (2015-2017), CFR Cluj (2017-2019, 2020) și FCSB (2019/2020). A fost internațional U16, U17, U19, U21 și de seniori.