Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 30 iulie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Voluntari a învins cu scor de neprezentare pe UTA Arad

Formaţia FC Voluntari a câștigat cu 3-0 (2-0), astăzi (sâmbătă, 30 iulie), la Mioveni, meciul cu UTA Arad, în etapa a treia a ediției 2022/2023 a Superligii. Ilfovenii se află pe podium. Golurile au fost marcate de Nemec (min. 39), Lopes (min. 43) şi Florea (min. 84). 

Eșecul l-a supărat foarte tare pe antrenorul echipei UTA, Ilie Poenaru, care a declarat la Digi Sport: „Nu pot să accept aşa ceva. Nu pot accepta lipsa de atitudine. Nu pot accepta multe lucruri, greşelile astea pe care le facem încontinuu, dar asta este. Suntem la început. Avem mulţi jucători noi. Pot accepta să faci greşeli, dar nu atât de grave. În prima repriză am fost penibili, foarte slabi. În a doua repriză, şi cu schimbările făcute, s-a jucat altceva. Am avut câteva ocazii clare. Dacă marcam, altele erau datele jocului. Am avut alt ritm, altă intensitate. Este mult de lucru. Facem greşeli foarte mari. Nu avem voie să ne prezentăm astfel la nivelul acesta”, a spus Ilie Poenaru.

Au evoluat următoarele formații:

FC Voluntari: M. Popa – Veiga Varzim, Matricardi, Armaş, Vlad – Meleke, Droppa (Tavares, 77), Raţă (Merloi, 65) – Cr. Costin, Nemec (Florea, 65), Lopes (Aliji, 84)

Antrenor: Liviu Ciobotariu

UTA Arad: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxhallari – Batha (Matei, 46), Cascini – Ubbink (Ademi, 46), Miculescu (Steau, 75), Otele (Stahl, 75) – Keşeru (Postolaachi, 46)

Antrenor: Ilie Poenaru

Arbitru: Cătălin Popa. Asistenți: George Florin Neacşu, Alexandru Vodă. Arbitrul nr. 4: Andrei Antonie

Camera VAR: Iulian Dima, Romică Bîrdeş

Superliga 2022/2023

Etapa a 3-a

Vineri, 29 iulie

FC Argeş - Universitatea Cluj 3-1

Farul Constanţa - Chindia Târgovişte 0-0

Sâmbătă, 30 iulie

FC Voluntari - UTA Arad 3-0

Ora 21.30: FC CFR 1907 Cluj - CS Mioveni 

Duminică, 31 iulie

Ora 18.00: Petrolul Ploieşti - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.15: Universitatea Craiova - FC Rapid 1923

Ora 22.30: FCSB – FC U Craiova 1948

Luni, 1 august

Ora 20.30: FC Hermannstadt - FC Botoşani

Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Clasament

1. Farul 7 puncte

2. FC Voluntari 6 puncte

3. FC Botoșani 6 puncte

4. FC Argeș 6 puncte

5. Sepsi 4 puncte

6. Hermannstadt 4 puncte

7. FCU Craiova 3 puncte

8. Rapid 3 puncte

9. UTA 3 puncte

10. CFR Cluj 3 puncte

11. Univ. Craiova 2 puncte

12. ”U” Cluj 2 puncte

13. Chindia 2 puncte

14. FCSB 1 punct

15. Petrolul 0 puncte

16. CS Mioveni 0 puncte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...