Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta străinătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta străinătate. Afișați toate postările

vineri, 13 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Cele 27 de convocări preliminare pentru partidele României din iunie în Liga Națiunilor

Echipa de fotbal a României va disputa patru partide oficiale în luna iunie, toate în Liga Națiunilor, competiția care îi poate asigura locul în barajul pentru Euro 2024. În acest sens, a fost alcătuit un prim grup de jucători care pot participa la aceste dispute. 

Selecționerul Edward Iordănescu a trimis 27 de convocări preliminare pentru fotbaliști de la cuburi din afara României. Pe lista finală ce va fi comunicată ulterior se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din Liga 1.

Iată grupul primilor convocați: 

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0)

FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Cristi Ganea (Aris Salonic |Grecia, 8/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 21/2), Alexandru Pașcanu (Ponferradina | Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia | Polonia, 2/0)

MIJLOCAȘI: Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Eric Bicfalvi (FC Ural | Rusia, 7/1), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Alexandru Dobre (Dijon | Franța, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 14/4), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Olimpiu Moruțan (Galatasaray | Turcia, 3/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11)

ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)

Meciurile naționale din luna iunie:

Muntenegru – ROMÂNIA, 4 iunie, ora 21:45, stadion Podgorica

Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, 7 iunie, ora 20:45, stadion Bilino Polje Zenica

ROMÂNIA – Finlanda, 11 iunie, ora 21:45, stadion Giulești

ROMÂNIA – Muntenegru, 14 iunie, ora 21:45, stadion Giulești

Începând din iunie, meciurile României vor fi transmise live la Prima TV și Antena 1, alături de Radio România Actualități. Prima TV va transmite partidele din 4 și 14 iunie, iar Antena 1 pe cele din 7 și 11 iunie.

luni, 7 martie 2022

FOTBAL: Adrian Văsîi a convocat jucători din străinătate pentru Turul de Elită

Selecționerul Adrian Văsîi a anunțat lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocați pentru Turul de Elită, ultima rundă înainte de Campionatului European.

Reprezentativa sub 19 ani a României va juca, în această lună, pentru un loc la turneul final Euro U19 din Slovacia. Această națională va evolua la Turul de Elită în perioada 23-29 Martie, în Croația, acolo unde va întâlni, pe lângă echipa țării gazdă, pe cele din Georgia și Islanda. 

Pregătită de Adrian Văsîi, România U19 a obținut calificarea în această fază după două victorii, 1-0 cu Letonia și 5-0 cu San Marino, într-o grupă din care a făcut parte și Turcia, în fața căreia a pierdut ultima partidă.

Reunirea lotului este programată pentru 19 martie, urmând ca plecarea în Croația să se facă în 20 martie.

Au primit convocări preliminare următorii fotbaliști români care activează în străinătate: Gabriel Borbei (US Lecce), Aleksander Mitrovic (Genoa FC), Andrei Coubiș (AC Milan), Robert Lungu (Girona FC), Cătălin Vulturar (US Lecce), Luca Mihai (SPAL Ferrara), Andrei David (Fiorentina) și Rareș Burnete (US Lecce)

Lotul definitiv va fi anunțat săptămâna viitoare.

Programul turneului din Croația

Miercuri, 23 martie

Croația – Islanda, ora 13.00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)

România – Georgia, ora 16.30, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)

Sâmbătă, 26 martie

Croația – România, ora 13.00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)

Georgia – Islanda, ora 16.30, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)

Marți, 29 martie

Georgia – Croația, ora 13.00, Branko Čavlović-Čavlek (Karlovac)

Islanda – România, ora 13.00, Gradski stadium Velika Gorica (Velika Gorica)

În urma Turului de Elită vor obține calificarea la Euro câștigătoarele celor 7 grupe. Acestora li se va alătura țara gazdă, Slovacia. Turneul final e programat în perioada  20 iulie – 2 august 2022.

duminică, 23 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Denis Alibec se gândește doar la un transfer în străinătate

Fără antrenamente în ultimele zile, gruparea din Giurgiu a fost o pradă ușoară pentru FCSB, care s-a impus cu un scor de neprezentare (3-0) prin golurile lui Man (min. 33), Tănase (min. 36) şi Moruţan (min. 90+1, din penalty). Astfel bucureștenii s-au revanșat și pentru cele trei eșecuri din ediția trecută de campionat.
Astra, în schimb, a acuzat și accidentarea lui Constantin Budescu, dar mai ales lipsa de inspirație a lui Denis Alibec despre care antrenorul său, Bogdan Andone, a spus după meci, la Telekom Sport, că este foarte afectat de viitorul său incert: „Astea au fost discuţiile cu el toată săptămâna, ziua de ieri, ziua de astăzi... A venit avionul, nu a venit avionul... A venit oferta, nu răspunde patronul la telefon... Plec, nu plec, plec după meci... I-am spus: <<mai bine nu joci dacă nu eşti concentrat sau nu te poţi focusa pentru joc>>. Probabil că a vrut să joace, dar s-a văzut teamă, frică. A avut două situaţii în prima repriză la 0-0, exact cum îi plac lui. S-a văzut o lipsă de decizie, neinspiraţie. E dificil pentru el. E un talmeş balmeş în capul lui, cu siguranţă. Și-ar dori să plece. Cred că nici nu doarme noaptea. Nu putem să o mai ducem aşa”, a spus tehnicianul, care a adăugat că „au mai fost jucători care şi-au dorit să plece în această perioadă. A fost Lazăr, Răduţ, Budescu. E dificil de lucrat aşa”.
Mai apoi, Denis Alibec a confirmat ceea ce îl preocupă acum: „Nu prea aveam capul aici, dar am încercat să fac tot posibilul. Încă aştept să se înţeleagă cluburile între ele.  Mai mult nu vă pot spune. Sunt în discuţii cu mai multe echipe, să vedem ce se va întâmpla. Ultimul cuvânt îl are domnul Niculae. O să vedeţi când o să plec. Eu nu mai pot să fiu mental aici, să dau totul pe teren. Vreau altceva".

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...