Wikipedia

Rezultatele căutării

marți, 26 iulie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Nicolae Dică este noul antrenor al FCSB

FCSB a anunţat, astăzi (marţi, 26 iulie), că noul antrenor principal va fi Nicolae Dică (42 de ani). Acesta îi succede lui Toni Petrea, care a demisionat ieri, după eșecul (0-2) din Giulești, cu Rapid. Dică a mai pregătit echipa bucureşteană în perioada 2017-2018.

Finanțatorul formației din Berceni a spus: „Dică a început antrenamentele de astăzi. Deci el este antrenorul. Nu a fost greu de convins, pentru că n-am terminat chiar toate, dar el a zis că nu vrea bani. Adică vrea bani doar la performanţe. Vrea mai multă libertate. I-am spus: Da, îţi dau mai multă libertate. Dar mai multă libertate va avea până ... în tur, adică astea 16 meciuri, cât sunt. Dacă este pe primul loc sau la ... până în trei puncte faţă de CFR şi Craiova. Că doar nu o să mă compar cu Rapid acum. Nu pot să-i pun obiectiv calificare. Viitorul înseamnă următorul an”, a spus Becali, care a precizat că „el face schimbările acum, nu mai fac eu. 15 meciuri face schimbările el acum. Dacă văd că nu merge... El a zis: ‘Lasă-mă câteva meciuri’. Eu şi aşa nu mai am mult. E posibil să nu mă retrag. Dar ce văd...“.

Luni, finanţatorul FCSB anunţa că antrenorul principal Anton Petrea a demisionat. Născut la Brăila, în 9 martie 1975, Toni Petrea a evoluat ca mijlocaș la Juventus București (1995/1996, 2003/2004), Venus București (1996-1998, 2000-2003), Rapid București (2004/2005) și Voința Snagov (2005-2012). Ca antrenor, a condus pe FCSB în două mandate: 2020/2021 și 2021/2022. 

În mai 2021, când Toni Petrea a anunțat că nu va mai fi antrenor în campionatul următor, FCSB s-a gândit și la Nicolae Dică ca un posibil înlocuitor, însă piteșteanul a dat un răspuns negativ. Născut la Pitești, în 9 mai 1980, Dică a evoluat ca mijlocaș ofensiv la Dacia Mioveni (1998-2000, 2011), Argeș Pitești (2000-2003), Steaua (2003-2008, 2011), Catania (2008-2010), Iraklis (2009/2010), CFR Cluj (2010), Manisaspor (2010) și Viitorul Constanța (2012-2014). A disputat 32 de meciuri pentru echipa de seniori a României și a marcat 9 goluri pentru aceasta.

Ca antrenor, a activat ca secund la Steaua, în ediția 2014/2015, iar apoi a lucrat ca „principal” la SCM Pitești (2015-2017), FCSB (2017/2018) și Argeș Pitești (2019). A fost unul dintre secunzii lui Mirel Rădoi la națională.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...