Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Sporting Lisabona. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sporting Lisabona. Afișați toate postările

miercuri, 7 septembrie 2022

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Echipa lui Ianis Hagi a fost surclasată la Amsterdam

Lipsită de Ianis Hagi, care se află în perioada de refacere după accidentarea suferită în primăvată, formaţia scoţiană Glasgow Rangers a pierdut clar (0-4), astăzi (miercuri, 7 septembrie), la Amsterdam, cu Ajax, în prima etapă a grupelor ediției 2022/2023 a Ligii Campionilor. Tot azi, echipa portugheză Sporting Lisabona s-a impus cu 3-0, la Frankfurt, în fața lui Eintracht, care participă în competiție ca deținătoare a Ligii Europa.

La Amsterdam, pe stadionul „Johan Cruyff”, în Grupa A, Ajax Amsterdam a câștigat disputa cu Glasgow Rangers prin golurile marcate de Alvarez (min. 17), Berghuis (min. 32), Kudus (min. 33) și Bergwijn (min. 80). La Frankfurt, în Grupa D, Eintracht Frankfurt a fost depășită (0-3) de Sporting Lisabona, golurile fiind înscrise de Edwards (min. 65), Francisco Trincao (min. 67) și Nuno Santos (min. 82).

Iată programul meciurilor din prima etapă:  

Marţi, 6 septembtrie

Grupa E

Ora 19.45

Dinamo Zagreb - Chelsea 1-0

Ora 22.00

FC Salzburg - AC Milan 1-1

Grupa F

Ora 22.00

Celtic - Real Madrid 0-3

RB Leipzig - Şahtior Doneţk 1-4

Grupa G

Ora 19.45

Borussia Dortmund - FC Copenhaga 3-0

Ora 22.00

FC Sevilla - Manchester City 0-4

Grupa H

Ora 22.00

Benfica - Maccabi Haifa 2-0

Paris Saint-Germain - Juventus 2-1

Miercuri, 7 septembrie

Grupa A

Ora 19.45

Ajax Amsterdam - Glasgow Rangers 4-0

Ora 22.00

Napoli - Liverpool

Grupa B

Ora 22.00

Atletico Madrid - FC Porto

FC Bruges - Bayer Leverkusen

Grupa C

Ora 22.00

FC Barcelona - Viktoria Plzen

Inter Milano - Bayern Munchen

Grupa D

Ora 19.45

Eintracht Frankfurt - Sporting Lisabona 0-3

Ora 22.00

Tottenham Hotspur - Olympique Marseille

joi, 10 martie 2022

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Manchester City şi Real Madrid s-au calificat în sferturile de finală

Echipele Manchester City şi Real Madrid s-au calificat, miercuri seară, în sferturile de finală ale ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor. Ibericii s-au impus cu 3-1 în fața lui Paris Saint-Germain, revenind de la 0-1, iar englezii au remizat, 0-0, acasă, cu Sporting Lisabona.

După confruntarea de la Madrid, antrenorul italian al echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, şi-a elogiat jucătorii: "Am suferit mult, dar am rezistat. Am avut probleme la recuperarea balonului, dar o presiune bună a lui Karim ne-a permis să egalăm şi după aceea a venit magia lui Bernabeu. După 1-1, a fost o singură echipă pe teren”, a spus italianul, care s-a referit apoi la Benzema şi Modrici: ”În fiecare zi devin mai buni. Am plăcerea de a fi alături de ei. Karim s-a accidentat şi acum s-a întors, iar Luka joacă întotdeauna la cel mai înalt nivel, indiferent unde s-ar afla. Karim Benzema este un lider fantastic, un vârf de atac fantastic, sunt foarte mulţumit de ceea ce face şi de atitudinea lui. Dacă jucăm la capacitatea noastră, putem înfrunta orice echipă. Situaţia s-a schimbat pentru că am jucat mai bine în acest meci. Norocul ajută, desigur", a declarat Ancelotti, potrivit marca.com.

De partea cealaltă,  Mauricio Pochettino s-a declarat revoltat de faptul că arbitrul nu a dictat fault asupra portarului Gianluigi Donnarumma la primul gol marcat de Benzema: "Aceasta nu este o greşeală a lui Donnarumma. Şi vă spun asta după ce am văzut imaginile de 30 sau 40 de ori şi din unghiuri diferite. În acest gen de meci sunt micile detalii cele care schimbă totul şi arbitrul nu a văzut faultul. Mă întreb ce face VAR-ul. Golul ăsta a schimbat totul! Este o mare greşeală făcută de arbitri şi greu de acceptat. Pot spune că este incredibil că se întâmplă asta în 2022. Nu îmi vine să cred. Fotbalul este despre emoţii, jucătorii au fost furioşi după aceea şi au făcut greşeli. Este greu să gestionezi o echipă după astfel de evenimente. Acesta este lucrul cel mai rău care ni s-ar fi putut întâmpla şi este foarte greu de acceptat. Va fi greu, ştim că PSG urmăreşte de ani de zile Liga Campionilor. Într-un moment ca acesta, trebuie să rămânem împreună", a spus tehnicianul argentinian.

Autor a celor trei goluri înscrise de Real Madrid (minutele 61, 76 și 78), Benzema a mărturisit după partidă: "La meciul tur am fost dominaţi, dar am arătat astăzi că suntem o echipă grozavă. Merităm victoria. PSG are jucători de talie mondială, dar le lipseşte succesul. În prima manşă au avut multe ocazii, diferenţa de scor ar fi putut fi mai mare. Kylian a făcut un meci foarte bun în prima manşă şi din nou aici, în prima repriză. Este tânăr, are timp”, a spus internaționalul francez, care s-a referit și la primul gol înscris, unul la care oaspeții au acuzat un fault asupra lui Donnarumma: ”Nu am făcut deloc fault. Aştepta, l-am presat, a pierdut mingea. Carlo Ancelotti este un antrenor foarte mare. Îmi dă multă încredere, mă lasă să joc fotbalul meu. El are cuvintele potrivite pentru noi şi pentru mine", a declarat Benzema.

Liga Campionilor

Optimi de finală

Meciurile retur

Liverpool - Inter Milano 0-1 (2-0 în tur)

Bayern Munchen - Salzburg 7-1 (1-1 în tur)

Real Madrid - PSG 3-1 (0-1 în tur)

Manchester City - Sporting Portugal 0-0 (5-0 în tur)

Marți, 15 martie

Ajax Amsterdam - Benfica Lisabona (2-2 în tur)

Manchester United - Atletico Madrid (1-1 în tur)

Miercuri, 16 martie

Lille - Chelsea (0-2 în tur)

Juventus Torino - Villarreal (1-1 în tur)

Toate partidele încep la ora 22.00

miercuri, 21 octombrie 2020

HANDBAL / EHF EUROPEAN LEAGUE: Dinamo a pierdut din nou cu Sporting Lisabona

Campioană a României în ultimii ani, CS Dinamo Bucureşti a debutat cu un eșec în ediția 2020/2021 a EHF European League. Fără antrenorul principal Constantin Ștefan și trei jucători  (Andrei Lazăr, Răzvan Gavriloaia și Jakov Vrankovic) aflați la izolare, după ce au fost testați pozitiv cu COVID-19, reprezentanta României s-a înclinat (25-27), marți seara, pe teren propriu în fața lui Sporting Lisabona.

Bucureștenii suferiseră ultimul eșec în competițiile europene în 28 februarie 2019, în fața aceluiași adversar (26-27). De atunci, Dinamo legase douăsprezece meciuri fără să piardă, fiind socotită echipa revelație a ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor:

28-28 și 27-26 cu Kadetten Schaffhausen

28-25 și 29-29 cu IFK Kristianstad

35-28 și 32-31 cu GOG

30-20 și 34-23 cu Ciehovski Medvedi

26-26 și 29-20 cu Orlen Wisla Plock

26-25 și 26-24 cu Sporting CP

În ciuda absențelor cu care s-a confruntat, Dinamo a început bine partida, dominând primul mitan. Bucureștenii au condus chiar și la  trei goluri diferență (10-7, 11-8, 12-9, 13-10), însă înainte și după pauză au cedat inițiativa. Ratările, dar și paradele portarului lusitan Manuel Gaspar (11 aruncări apărate din 27 / 41%)  au permis lui Sporting să treacă în avantaj (15-16) și chiar să îl majoreze (15-18). 

Lipsită de susținerea fanilor, Dinamo a mai avut o tresărire de orgoliu cu 10 minute înainte de fluierul final, când a egalat la 23 și a preluat conducerea (24-23). Alte erori în atac, precum și eliminarea succesivă a lui Savenco şi Mousavi au permis oaspeților să termine meciul învingători (25-27). 

La Dinamo, în plan ofensiv, s-a remarcat Valentin Ghionea. Venit de la Sporting, în vară, acesta a reușit 8 goluri din 9 aruncări (89%). Pentru Dinamo au mai marcat Amine Bannour 5 goluri (din 11 aruncări / 45%), Ante Kuduz 4 (6 / 67%), Octavian Bizău 3 (7 / 43%), Mihai Asoltanei 3 (4 / 75%), Stefan Vujic 1 (3 / 33%), Mohamed Ashem Shebib Mamdouh 1 (3 / 33%).

Pentru Sporting au înscris Pedro Veitia Valdez 6 goluri (din 7 aruncări / 86%), Carlos Ruesga Pasarin 5 (7 / 71%), Frankis Carol Marzo 4 (6 / 67%), Salvador Salvador 3 (4 / 75%), Jens Schoengarth 3 (4 / 75%), Darko Djukic 3 (5 / 60%), Arnaud Bingo 1 (2 / 50%), Dmitro Doroşciuk 1 (1 / 100%) și Tiago Rocha 1 (1 / 100%).

Confruntarea a fost arbitrată, cu erori, de austriecii Christoph Hurich şi Denis Bolic, iar delegat EHF a fost românul Alin-Sergiu Cîrligeanu.

Marţi s-au disputat şi celelalte partide din grupă: Tatran Presov - USAM Nîmes Gard  22-28 şi Fuchse Berlin - IFK Kristianstad 30-23. În etapa următoare, în 27 octombrie, Dinamo va evolua în deplasare, cu IFK Kristianstad.

miercuri, 30 septembrie 2020

HANDBAL / EHF EUROPEAN LEAGUE (MASCULIN): Potaissa Turda şi HCDS Constanţa au ratat calificarea în grupe

Echipele masculine de handbal Potaissa Turda şi HCDS Constanţa n-au izbutit calificarea în grupele EHF European League. După ce au remizat pe teren propriu, ele au fost învinse de Fenix Toulouse, respectiv Sporting CP, în a doua manşă din turul 2 preliminar al competiţiei.

Potaissa Turda a fost învinsă cu 31-27 (17-12) de francezii de la Fenix Toulouse. În tur, cele două formații au terminat la egalitate, 35-35 (17-15).

Golurile au fost înscrise de Nemanja Ilic (9), Ayoub Abdi (6), Luc Steins (4), Pierrick Chelle (4), Edouard Kempf (3), Pierre Soudry (1), Uros Borzas (1), Henrik Jakobsen (1), Nori Ben Halima (1), Goncalo Martins Vieira (1), respectiv Radu Cristian Ghiţă (7), Marius Alin Szoke (4), Roland Thalmaier (4), Elemer Huba Talas (3), Georgică Cîntec (3), Răzvan Pavel (2), Teodor Pinţoiu (2), Daniel Pop (1) și Alexandru Ghivil (1).

Tot marți seara, HCDS Constanţa s-a înclinat cu 21-22 (12-10) la Lisabona. În tur, a fost de asemenea egalitate, scor 27-27 (14-16), astfel că portughezii ajung în faza grupelor. Golurile au fost înscrise de Francisco Tavares (7), Frankis Carol Marzo (6), Nuno Silva Soares Roque (2), Darko Djukic (2), Carlos Ruesga Pasarin (1), Jens Schoengarth (1), Pedro Veitia Valdez (1), Salvador Salvador (1), Theo Jacques Clarac (1), respectiv Zoran Nikolic (4), Vitali Komogorov (4), George Ionuț Buricea (3), Ciprian Şandru (2), Ionuţ Nistor Ioniță (2), Fabio Rocha Chiuffa (2), Gabriel Cristian Ilie (2), Irakli Cikovani (1) și Igor Radojevic (1).  

În EHF European League, România mai este reprezentată doar de Dinamo Bucureşti, repartizată direct în faza grupelor.

miercuri, 23 septembrie 2020

HANDBAL / EHF EUROPEAN LEAGUE: HCDS Constanța și Potaissa Turda au remizat pe teren propriu

Cele două reprezentante ale României în turul 2 preliminar al EHF European League la handbal, la masculin, au terminat meciurile de astăzi (marți, 22 septembrie) la egalitate: HCDS Constanţa – Sporting Lisabona (Portugalia) 27-27 și Potaissa Turda - Fenix Toulouse (Franța) 35-35. Returul se va disputa peste o săptămână, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în grupele competiţiei.

În meciul de la Constanța, HC Dobrogea Sud a izbutit să egaleze în ultimul minut. Golurile au fost înscrise de  Ionuţ Nistor (10), Vitali Komogorov (5), George Ionuț Buricea (3), Zoran Nikolic (3), Irakli Cikovani (1), Igor Radojevic (1), Ciprian Şandru (1), Onur Ersin (1), Nebojsa Simovic (1), Daniel Susanu (1), respectiv Frankis Carol Marzo (7), Arnaud Bingo (4), Pedro Veitia Valdez (3), Salvador Salvador (3), Nuno Silva Soares Roque (2), Darko Djukic (2), Tiago Rocha (1), Carlos Ruesga Pasarin (1), Jens Schoengarth (1), Francisco Tavares (1), Matevz Skok (1) și Theo Jacques Clarac (1).   

În primul tur, HCDS Constanţa a eliminat echipa rusă HC Victor, cu 54-45 la general.

În meciul de la Turda, golurile au fost marcate de Radu Cristian Ghiță  (9), Elemer Huba Talas (7), Marius Alin Szoke (5),  Roland Thalmaier (5), Dragoș Iancu (3), Milos Dragas (2), Răzvan Pavel (2), Nenad Savic (1), Roman Zacaciurin (1), respectiv Nemanja Ilic (8), Goncalo Martins Vieira (6), Henrik Jakobsen (5), Pierrick Chelle (4), Ayoub Abdi (4), Luc Steins (3), Edouard Kempf (2), Nori Ben Halima (2) și Remi Leventoux (1). 

În primul tur, Potaissa a eliminat croaţii de la HRK Gorica, 56-53 la general. 

În EHF European League, la masculin, România mai este reprezentată de Dinamo Bucureşti, care a fost repartizată direct în faza grupelor.

joi, 17 septembrie 2020

FOTBAL / PORTUGALIA: Sporting Lisabona se confruntă cu un mic focar de COVID-19

Clubul Sporting Lisabona se confruntă cu zece cazuri de infectare cu coronavirus. Anunțul a fost făcut cu două zile înaintea startului în ediția 2020/2021 a campionatului de fotbal al Portugaliei.

Potrivit AFP, ar fi infectaţi opt jucători, tehnicianul Ruben Amorim şi un membru al staff-ului tehnic. Toţi cei zece sunt asimptomatici. Sporting ar urma să joace sâmbătă, 19 septembrie, cu Gil Vicente, în prima etapă a campionatului portughez. Şi Gil Vicente are mai multe cazuri de infectare, astfel că disputarea meciului este incertă. 

Campionatul de fotbal al Portugaliei

Etapa 1

Vineri, 18 septembrie

Ora 21.00:

Famalicao - Benfica

Ora 23.15:

Guimaraes -  Belenenses

Sâmbătă, 19 septembrie

Ora 18.00:

Nacional - Boavista

Ora 20.30:

Sporting - Gil Vicente

Ora 23.00:

FC Porto - Braga

Duminică, 20 septembrie

Ora 18.00:

Santa Clara - Maritimo

Ora 20.30:

Moreirense - Farense

Ora 23.00:

Tondela -  Rio Ave

Luni, 21 septembrie

Ora 21.45:

Portimonense - Ferreira 

marți, 8 septembrie 2020

HANDBAL / EHF EUROPEAN LEAGUE: Adversare din Europa de Vest pentru HC Dobrogea Sud și Potaissa Turda

Echipele masculine de handbal Potaissa Turda şi HCDS Constanţa şi-au aflat, astăzi (marţi, 8 septembrie), adversarele din turul 2 al EHF European League, în urma tragerii la sorţii de la Viena. Echipele care vor câștiga în această  fază a competiției se vor califica în grupe. 
Ambele reprezentante ale țării noastre au făcut parte din urna a doua valorică. Sorții au făcut ca Potaissa Turda să nimerească în compania echipei franceze Fenix Toulouse, iar HCDS Constanţa se va duela cu portughezii de la Sporting Lisabona. Meciurile se vor disputa în 22 septembrie, turul, respectiv în 29 septembrie, returul.
HCDS Constanţa s-a calificat în turul 2 calificativ după ce a învins (26-18 şi 28-27) formaţia rusă HC Victor, iar Potaissa Turda a trecut (24-26 şi 32-27) de croaţii de la HRK Gorica.
În EHF European League, România mai este reprezentată de Dinamo Bucureşti, repartizată direct în faza grupelor.

EHF European League
Dobrogea Sud Constanta (România) - Sporting CP (Portugalia)
KS Azoty-Pulawy SA (Polonia) - IFK Kristianstad (Suedia)
BM Benidorm (Spania) - Fivers (Austria)
TTH Holstebro (Danemarca) - Rhein-Neckar Löwen (Germania) 
Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca) - HC ȚSKA (Rusia)
AHC Potaissa Turda (România) - Fenix Toulouse HB (Franța)
Bidasoa Irun (Spania) - RK Nexe (Croația)
HC Metalurg (Macedonia de Nord) - HC Kriens-Luzern (Elveția)
GOG (Danemarca) - Pfadi Winterthur (Elveția)
Skjern Handbold (Danemarca) - Montpellier Handball (Franța) 
HEDO-B. Braun Gyöngyös (Ungaria) - Füchse Berlin (Germania) 
RK Trimo Trebnje (Slovenia) - Balatonfüredi KSE (Ungaria)

vineri, 29 mai 2020

FOTBAL/ PORTUGALIA: 41 de suporteri au fost condamnaţi pentru violenţe comise acum doi ani

În mai 2018, un grup de suporteri pătrundea în baza de pregătire a clubului Sporting Lisabona. Găsiți vinovați că i-au agresat pe jucători şi pe membrii ai staff-ului tehnic, 41 dintre aceștia au fost pedepsiți de justiția din Portugalia.
Nouă dintre acuzaţi au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare. Altor 29 le-au fost aplicate pedepse de închisoare cu suspendare, iar trei au fost amendați. Fost preşedinte al clubului Sporting (2013-2018), considerat autorul moral al violenţelor, Bruno de Carvalho a fost achitat. Același verdict s-a dat și în privința unui responsabil al relațiilor clubului cu fanii.
La puțin timp după ce Bruno de Carvalho și-a criticat jucătorii, în 15 mai 2018, mai mulţi suporteri cu cagule pe cap au pătruns ilegal în baza de pregătire a echipei Sporting Lisabona. Aceștia i-au agresat pe jucători şi membri ai staff-ului tehnic, care se aflau la o şedinţă de pregătire. După acest incident, mai mulţi jucători şi antrenorul Jorge Jesus şi-au reziliat contractele cu gruparea portugheză. Ulterior, unii dintre ei au revenit la Sporting.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...