Michel Platini a fost consilier al lui Sepp Blatter între 1998 şi 2002, în primul mandat al elveţianului la conducerea FIFA, cu o remuneraţie anuală de 300.000 de franci elveţieni. În 2011, când a devenit preşedintele UEFA, francezul a reclamat o datorie de 2 milioane de franci elveţieni din partea forului mondial pentru activitatea sa de consilier, sumă care i-a fost achitată în mod ”ilegal” şi "pe cheltuiala FIFA", în opinia procurorilor elveţieni.
Firește, reacțiile au fost pe măsura sentinței. "Acum sunt un om fericit", a declarat fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter. "Nu sunt nevinovat în viaţa mea, dar sunt nevinovat în acest caz", a adăugat acesta. "Bineînţeles că este o zi frumoasă, dar nu pot să vă spun că este una dintre cele mai frumoase din viaţa mea, fiindcă este doar confirmarea a ceea ce afirm de şapte ani. Toate astea ca să se ajungă aici. E bine că în sfârşit adevărul explodează după atâtea manipulări, minciuni şi nedreptate. V-am spus că sunt un tip cinstit, trebuia să mă credeţi!", a reacţionat și Michel Platini, citat de ”L'Equipe”. "Comisiile FIFA şi TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv - n. r.) nu m-au crezut, în timp ce un tribunal adevărat m-a crezut astăzi. Justiţia celor care nu sunt în fotbal mă salvează de justiţia fotbalului, când eu mi-am dedicat toată viaţa acestui sport. Asta doare", a spus fostul preşedinte al UEFA.
Întrebat dacă se teme că ministerul public sau FIFA vor face apel, Platini a răspuns: "Vor face ce vor, dar eu, în locul lor, după ce au încasat azi, nu aş juca meciul retur! Dar bine, avocaţii nu sunt plătiţi din banii lor, ci din cei ai fotbalului".
Întrebat dacă va reveni în fotbal, triplul câştigător al Balonului de Aur a spus: "Nu ştiu. Sunt atât de tânăr, am şi acum mai mult păr decât Infantino. Mai am mulţi ani înaintea mea. Vom vedea".
Michel Platini intenţionează să continue "lupta împotriva nedreptăţii" în alte dosare, precum cel al atribuirii Cupei Mondiale 2022 Qatarului. Ancheta care se desfăşoară în Franţa privind atribuirea Cupei Mondiale Qatarului, pentru "corupţie pasivă şi activă", se concentrează pe un prânz care a avut loc pe 23 noiembrie 2010, la care au participat preşedintele francez de atunci, Nicolas Sarkozy, doi înalţi oficiali qatarieni şi Michel Platini, pe atunci preşedintele UEFA. Platini este suspectat de anchetatori că a votat în favoarea Qatarului la cererea lui Sarkozy.