Programat inițial între 1 și 3 mai, amânat apoi pentru luna iunie, Campionatul European de judo a fost reprogramat din nou. Uniunea Europeană de Judo (EJU) a anunţat că întrecerea de la Praga se va desfășura în luna noiembrie.
Comitetului Executiv al EJU a avut o ședință în care au fost luate mai multe decizii în privinţa calendarului competiţional din acest an.
Astfel, cea mai importantă decizie este amânarea Campionatului European pentru perioada 8-10 noiembrie 2020. Totodată, Campionatul European de juniori şi de tineret se menţine ca organizare la datele stabilite, adică în Croaţia, între 11 și 15 noiembrie, iar competiția continentală pe echipe mixte se va desfășura la Bucureşti, în 28 noiembrie.
După ce s-a consultat cu Federația Internațională de Judo (IJF), EJU a hotărât anularea tuturor competiţiilor continentale (turnee, pregătiri, seminarii, festivaluri etc) până la finalul lunii iulie, urmând a fi luate decizii pentru perioada următoare până la finalul lunii în curs, și amânarea CE de cadeţi de la Riga, pentru intervalul 28 noiembrie - 1 decebmrie. De asemenea, CE al cluburilor a fost anulat.