Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta acuzații. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acuzații. Afișați toate postările

marți, 25 ianuarie 2022

TENIS / AUSTRALIAN OPEN 2022: Canadianul Denis Shapovalov i-a făcut corupți pe arbitri!

Patru ore şi opt minute a durat confruntarea dintre Rafael Nadal (Spania, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 6) și Denis Shapovalov (Canada, locul 14 ATP şi cap de serie numărul 14). Ibericul s-a impus cu 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3, iar nord-americanul și-a vărsat nervii pe oficialii meciului.  

Denis Shapovalov s-a enervat deoarece spaniolul şi-a luat prea mult timp înainte de a servi... La începutul setului 2, acesta i-a reproşat arbitrului de scaun Carlos Bernardes că-i permite acest lucru spaniolului. "Sunteţi toţi corupţi!", i-a spus canadianul, care a continuat să comenteze. Motiv pentru care Nadal s-a dus la fileu, unde a avut o scurtă discuţie cu Shapovalov.

Ibericul s-a calificat în semifinale la Australian Open, însă în setul 4 a solicitat intervenţia medicului din cauza unor dureri stomacale. Ajuns pentru a 7-a oară în această fază a competiţiei, ibericul îl va înfrunta pe învingătorul meciului dintre Matteo Berrettini (Italia, locul 7 ATP şi cap de serie numărul 7) şi Gael Monfils (Franţa, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 17), care se va disputa astăzi (marți, 25 ianuarie), în jurul orei 13.00.

Celelalte două sferturi de finală se vor disputa miercuri, 26 ianuarie: Sinner (Italia / cap de serie nr. 11) - Tsitsipas (Grecia / CS 4) și Auger-Aliassime (Canada / CS9) - Medvedev (Rusia / CS2).

duminică, 5 decembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Emil Săndoi a acuzat arbitrajul lui Radu Petrescu. CFR a invocat două penalty-uri neacordate

În absența VAR-ului, erorile de arbitraj de la meciurile din Liga 1 de fotbal sunt tot mai numeroase. După partida Chindia Târgoviște - CFR Cluj (0-1), de la Ploiești, ambele părți s-au luat de arbitraj. 

Unicul gol al meciului de la Ploiești a fost marcat de Bilel Omrani, însă înainte ca mingea să ajungă la el aceasta a fost lovită cu mâna de Valentin Costache. Atacantul lui CFR Cluj a spus după meci: „Acum, îți dai seama că, și dacă m-ar fi lovit mingea, nu mai spuneam acuma că da. E normal. Dar eu nu am simțit nimic. Nu știu. Probabil mi-a dat aici, în bandaj și de aia nu am simțit, nu știu”. Reacția l-a înfuriat pe antrenorul Chindiei, Emil Săndoi: „Nu aș vrea să insist prea mult cu arbitrajul. Astăzi, la figurat vorbesc acum, uitându-mă pe captura imaginii zici că jucătorul CFR-ului mai are puțin și fuge cu mingea la subraț. Se vede că e un henț clar. Dacă exista VAR-ul, în momentul de față, aveam cu cel putin 6 sau 7 puncte mai mult”.

Antrenorul Dan Petrescu n-a fost nici el mulțumit de arbitraj. Acesta, ca de altfel tabăra clujeană a acuzat neacordarea unor penalty-uri la Graovac și Omrani. Și deși recunoscuse că a fost henț la Costanche, președintele CFR Cluj, Cristi Balaj, a revenit la Digi Sport și a spus că, de fapt, s-a înșelat. Și a făcut această afirmație fiindcă schimbările de regulament din acest an îl absolvă pe Costache de vină. ”Regulile hențului s-au modificat începând cu 1 iulie. Doar atunci când un jucător atinge mingea chiar și accidental, iar ea intră în poartă, golul nu este validat. În schimb, dacă un jucător atinge mingea în mod accidental cu mâna și îi pasează unui coechipier, care înscrie, jocul e lăsat să continue. Aici nu se pune problema decât dacă Costache a jucat accidental sau nu mingea respectivă, care i-a venit în mână de la o distanță foarte mică, dintr-un clinci cu un adversar”, a declarat fostul arbitru. 

miercuri, 17 noiembrie 2021

TENIS: Mari campioni se declară şocați de dispariţia jucătoarei Shuai Peng

La două săptămâni după ce a vorbit despre faptul că ar fi fost violată de fostul vicepremier chinez Zhang Gaoli, în vârstă de 75 de ani, jucătoarea de tenis Shuai Peng (35 de ani) este de negăsit. Motiv pentru care mai mulți campioni din sportul alb și-au exprimat susținerea pentru sportiva asiatică.

Într-un mesaj postat pe contul ei de Twitter, Naomi Osaka a scris: "Nu sunt sigură dacă aţi urmărit ştirile, dar am fost informată recent despre o colegă din tenis care a dispărut la scurt timp după ce a dezvăluit că a fost abuzată sexual. Cenzura nu este niciodată ok, cu niciun preţ. Sper că Peng Shuai şi familia ei sunt în siguranţă şi bine. Sunt în stare de şoc faţă de situaţia actuală şi îi transmit dragoste şi lumină pe calea ei", a scris sportiva niponă.

O reacție a avut și liderul ATP. "Nu prea ştiu multe informatii despre subiect. Am auzit acum o saptamana si, sincer, e şocant ca a dispărut. Nu mai sunt multe de spus. Să sperăm că va fi (re)găsită, că este bine. Este groaznic. Îmi pot imagina cum trebuie să se simtă familia ei", a spus Novak Djokovic.

Și alţi foşti şi actuali jucători de tenis, precum Alize Cornet, Chris Evert şi Nicolas Mahut, s-au declarat mişcaţi de soarta jucătoarei chineze. 

Totul a început în 2 noiembrie, când Peng a publicat un mesaj lung pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter. În acea intervenție, aceasta îl acuză pe fostul vicepremier Zhang Gaoli (75 de ani) că a violat-o, înainte de a o face amantă. "Am fost foarte speriată. În după-amiaza aceea, am refuzat mai întâi. Nu m-am putut opri din plâns. De frică (...) am cedat şi am făcut sex", a scris jucătoarea care a ocupat locul 14 mondial, fiind câștigătoare a turneelor de la Roland Garros și Wimbledon la dublu. Ea a adaugat că soţia liderului chinez ar fi ştiut despre asta şi "a fost de pază afară". Peng a spus că mai târziu a devenit amanta lui Zhang, până la o ceartă care a avut loc cu o săptămână înainte. Ea  a precizat că nu are dovezi care să-şi susţină afirmaţiile. 

Este pentru prima dată când un politician chinez de rang înalt este ținta unor asemenea acuzaţii publice.

Mărturia jucătoarei a fost ştearsă de cenzură la mai puţin de o jumătate de oră de la publicare. Dar nu numai căutările despre Zhang Gaoli sau Peng Shuai au rămas fără rezultat, ci şi silabele din numele lor au fost respinse. Cuvântul "tenis" a fost indisponibil mai multe ore după postarea problematică. Chiar şi grupurile private de ştiri au fost vizate, iar conturile care distribuiau capturi de ecran ale mărturiei lui Peng Shuai au fost suspendate. Înainte de a fi cenzurat, numele "Peng Shuai" generase peste 20 de milioane de vizualizări în câteva ore, dovadă a interesului utilizatorilor chinezi pentru aceste dezvăluiri.

Din momentul acelor dezvăluiri, Shuai Peng nu a mai dat niciun semn de viață şi nu i s-a confirmat poziţia geografică. O solicitare pentru o declaraţie formulată de agenţia de presă Reuters, postată pe contul ei de Weibo, a rămas fără răspuns. Pe aceeaşi temă, un purtător de cuvânt al Ministrului de Externe a afirmat că nu are cunoştinţă de un astfel de caz şi că, oricum, subiectul nu are nicio legătură cu afacerile externe.

Pe de altă parte, activista pentru drepturile femeilor Lu Pin, intervievată de SupChina, este sigură că povestea lui Peng "nu va fi uitată": "Până la urmă, cenzura nu poate împiedica oamenii să găsească modalităţi discrete de a discuta cazul şi toată lumea va şti în cele din urmă". Aceasta a adăugat că este, totuși, "prea devreme pentru a afla care va fi impactul acestei mărturii pe termen lung” şi le cere utilizatorilor reţelelor sociale să nu comenteze cu frivolitate cazul jucătoarei. "Nu este o bârfă lascivă sau un scandal sexual. Este o experienţă dureroasă pentru o femeie", a precizat ea.

La finalul săptămânii trecute, CEO WTA, Steve Simon, a declarat că are informaţii că Shuai Peng ar fi în siguranţă. "Am primit confirmarea din mai multe surse, inclusiv de la Federaţia Chineză de Tenis, că ea este în siguranţă şi nu e sub nicio ameninţare fizică. Înţeleg că ea se află la Beijing, în China, dar nu pot confirma asta pentru că nu am vorbit direct cu ea", a declarat Simon pentru New York Times.

duminică, 18 aprilie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Acuzații de rasism în Liga 1. Romario Pires a acuzat public comportamentul lui Andrei Piţian

Disputat la Buzău, meciul dintre târgovișteni și sibieni a avut parte de scene nedorite. După fluierul de final, Romario Pires (32 de ani) i-a cerut socoteală lui Andrei Piţian (25 de ani). Arbitrul Adrian Cojocaru i-a arătat cartonașul  roșu jucătorului de la Hermannstadt și a notat totul în foaia de arbitraj.

Chindia s-a impus cu 2-0, însă nu rezultatul a fost cel care i-a nemulțumit cel mai tare pe oaspeți. Iată ce a declarat  Pires pentru telekomsport.ro: “Fix după meci eram pe teren. Îi salutam pe băieţii de la Chindia. A coborât acel băiat şi a imitat o gorilă spre mine. Eu sunt de 9 ani în România şi e prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Sunt foarte trist pentru ce s-a întâmplat. Am luat eu roşu şi nu pot să înţeleg asta”, a spus jucătorul, care a aflat de la ai săi colegi că a fost jignit de Pițian și în timpul partidei. Potrivit fotbaliștilor sibieni, Piţian, aflat în tribună, l-ar fi atacat verbal pe Romario Pires şi l-a strigat "Tarzan" în repetate rânduri. În plus, Piţian s-ar fi bătut şi cu pumnii în piept de mai multe ori, încercând să imite gesturile unei gorile. 

După meci, Pires l-ar fi înjurat pe Andrei Piţian după ce a auzit când i s-a strigat: "Ce faci aşa, ca un maimuţoi?". Ulterior, Pires a fost eliminat şi între cele două echipe a izbucnit un conflict pe gazon. „Eu ştiu ce înseamnă maimuţoi”, a spus Pires. „Eu nu vreau să fac pe victima. Eu sunt pe teren şi pot să am orice reacţie dacă asta nu depăşeşte limita. Te poţi bucura, dar eu nu cred că am depăşit limita niciodată! Eu nu aveam de ce să îl înjur. Din contră, eu îi salutam pe băieţii de la Chindia”.

De cealaltă parte, Andrei Piţian susţine că nu a avut un comportament rasist. "La finalul meciului, i-am spus un singur lucru lui Romario, când am coborât pe gazon: <<Nu te mai baţi cu pumnii în piept? Nu ne mai provoci?>>. În tur, când ne-au bătut, ne-a provocat cu foarte multe gesturi. N-am pronunţat acele cuvinte care se vehiculează. Nu am făcut niciun gest în timpul meciului. Ştiu că subiectul rasismului este unul sensibil. Am prieteni de culoare şi cine mă cunoaşte ştie că nu accept astfel de lucruri.  Am fost pe stadion pentru că antrenorul m-a inclus în lotul lărgit. Făcusem deplasarea la Buzău şi n-am putut să joc", a spus Andrei Piţian la Digi Sport.

Alte cazuri de rasism în sportul românesc:

În 2005, Antonie Solomon a spus despre fotbalistul ivorian Mariko Daouda: “Dacă îi-l arăt lu’ fi-mea, se spere! Îi zic, uite tată, maimuţa! Uite, tati, vorbeşte!”. Ulterior, primarul de la vremea respectivă a Craiovei şi-a cerut scuze şi l-a invitat pe Daouda cu soţia, la cină.

În 2014, Wellington (Concordia Chiajna) a fost ținta unor manifestări cu tentă rasistă în Giulești.  Acesta a fost lovit de o coajă de banană aruncată din tribună.

În 2016, la meciul de la Zalău, Allison Pineau, componentă a echipei de handbal HCM Baia Mare, a fost ținta unor gesturi și scandări cu tentă rasistă ale spectatorilor gazdă. Federația Română de Handbal și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au aplicat mai multe amenzi în acest caz.   

În 2017, Vasile Miriuță a dezvăluit că Jeremy Bokila, fost atacant al ”câinilor”, avea o poreclă cu tentă rasistă în vestiar: „Țiganu’ Nu se supăra pentru poreclă”.

În octombrie 2018, la meciul Concordia Chiajna – FC Dinamo, panamezul Armando Cooper a fost înlocuit. Când a trecut prin fața fanilor dinamoviști, aceștia au început să scoată sunete rasiste. 

În septembrie 2019, în timpul meciului Universitatea Craiova – Viitorul, Nicușor Bancu i-a adresat cuvinte cu conotație rasistă lui Bradley de Nooijer. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării l-a amendat cu 10.000 lei pe fundașul gazdelor pentru declaraţii rasiste, iar clubul din Bănie a fost sancționat cu aceeași sumă pentru atitudinea pasivă în acest caz. 

vineri, 19 martie 2021

FOTBAL / LIGA EUROPA: Steven Gerrard susține că Glen Kamara a fost ţinta unor replici rasiste ale unui jucător de la Slavia

Manager la Glasgow Rangers, Steven Gerrard a declarat, joi seară, după meciul pierdut de formația sa (0-2) cu Slavia Praga, în optimile de finală ale Ligii Europa, că Glen Kamara i-a spus că a fost ţinta rasismului unuia dintre adversari. Învinuit, Kudela a negat incidentul,  declarând pentru presa din Scoția că i-a spus un singur cuvânt lui Kamara: ”Nenorocitule!”. 

Potrivit bbc.com, incidentul s-ar fi produs spre finalul partidei, când Ondrej Kudela (Slavia) i-a spus ceva lui Kamara acoperindu-şi gura, ceea ce i-a înfuriat pe jucătorii de la Rangers. „Jucătorul meu îmi spune că i s-au adresat cuvinte rasiste. Şi este dezamăgitor că oamenii lor încearcă să-şi apere jucătorul şi spun că minţim. Sunt nervos. Îl ştiu pe Glen şi am sută la sută încredere în el. Jucătorul Slaviei a cauzat asta şi trebuie să se întâmple ceva rapid, dar nu este de competenţa mea. Depinde de UEFA acum şi sper că nu va ignora situaţia”, a afirmat Steven Gerrard, care, la finalul meciului, a fost văzut discutând cu antrenorul Slaviei, Jindrich Tripisovsky, precum şi cu delegaţii UEFA.

Pe de altă parte, oficialii lui Slavia Praga susțin că Ondrej Kudela a fost lovit de jucătorii lui Rangers pe tunelul care face legătura între teren și vestiare. „Fotbalistul nostru a fost bătut după meci. La cererea Slaviei, poliția a intervenit. Așteptăm ca UEFA să vină cu o investigație detaliată în legătură cu acest subiect. Slavia neagă categoric că Kudela și-ar fi insultat adversarii în vreun mod rasist”, a scris Jaroslav Tvrdik, președintele Slaviei, pe rețelele de socializare.

miercuri, 9 decembrie 2020

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Ministru Stroe îşi cere scuze, în numele sportului românesc

Scandalul iscat la meciul PSG - Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor, de exprimarea nefericită a arbitrului Sebastian Colţescu, a determinat reacția unor oficiali din țara noastră. În timp ce Federația Română de Fotbal (FRF) a precizat că aşteaptă raportul UEFA, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, astăzi (miercuri, 9 decembrie), că îşi cere scuze, în numele sportului românesc. 

Într-un comunicat al FRF se precizează: "Federaţia Română de Fotbal a luat act de cele întâmplate la partida din Liga Campionilor, PSG – Istanbul Başakşehir, partidă întreruptă în minutul 14, în urma unui incident în care a fost implicat Sebastian Colţescu, cel de-al patrulea oficial al meciului. Partida nu a mai continuat, iar UEFA va analiza incidentul. Federaţia Română de Fotbal aşteaptă raportul forului de la Nyon pentru a afla exact cele petrecute şi pentru a acţiona în consecinţă! Federaţia Română de Fotbal se delimitează ferm de orice acţiune sau declaraţie cu tentă rasistă sau xenofobă!".

Mai apoi, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe a declarat la Digi24: "Condamnăm cu fermitate orice fel de exprimare sau declaraţie care poate fi considerată rasistă sau discriminatorie. Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest incident nefericit. Acest lucru nu ne reprezintă. Ancheta UEFA ne va spune ce s-a întâmplat cu adevărat, iar apoi se vor lua măsuri. Nu cred că ajungem la un scandal diplomatic. Toţi condamnăm acest fel de incident. Această exprimare nefericită va fi sancţionată. Mi-aş dori ca exprimarea să fi fost inofensivă sau neutră, dar nu trebuie să tolerăm asemenea comportamente. Vom avea discuţii apropos de modul în care putem repara această situaţie. Este un caz particular, nu poate fi generalizat, nu reprezintă sportul românesc".

Programat în etapa a 6-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor la fotbal, meciul Paris Saint-Germain - Istanbul BB a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul. Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

După aproape două ore, jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit Stadionul „Parc des Princes”. UEFA a stabilit că partida se va relua astăzi (miercuri, 9 decembrie), de la ora 19.55, cu o altă  brigadă de arbitri.

O reacție a avut și Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național Anti-Discriminare (CNCD): „Sunt cuvinte rasiste, fără nicio îndoială. (...) Acest arbitru a ignorat complet  valorile și regulile FRF, ale UEFA și FIFA. În accepțiunea lui Colțescu, el nu cunoaște, efectiv, că exprimarea negru e una rasistă. El putea să identifice jucătorul după număr, putea să spune că e afro-american. Arată gradul lui de cunoaștere. E o pată imensă asupra României și a arbitrajului din România. Este un incident de o gravitate extremă, s-a întrerupt un meci în direct! Nu-mi aduc aminte ca, din cauza unui arbitru, să se întâmple așa ceva. Pentru noi, inclusiv pentru instituția pe care o reprezint, e o pată imensă”, a declarat Csaba Asztalos, în exclusivitate pentru „Gazeta Sporturilor”.

marți, 20 octombrie 2020

OLIMPISM: JO de la Tokyo ar fi fost vizate de atacuri cibernetice ruse

Potrivit responsabililor britanici, citați de Reuters, Rusia ar fi orchestrat o serie de atacuri cibernetice ce au vizat Jocurile Olimpice de la Tokyo. Operațiunea ar fi fost efectuată de Unitatea 74455 a agenţiei de spionaj militar GRU a Rusiei, cunoscută şi ca Centrul Principal pentru Tehnologii Speciale. 

Într-o acuzaţie publicată ieri (luni, 19 octombrie), Departamentul de Justiţie al SUA afirmă că şase membri ai unităţii respective au jucat roluri majore în atacarea unor ţinte de la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice la alegerile din Franța, din 2017. Acuzaţiile acoperă activităţi cibernetice maliţioase desfăşurate în perioada 2015-2019. Nu s-a precizat dacă momentul în care a fost făcut acest anunţ, chiar înainte de alegerile prezidenţiale americane din 2020, reprezintă un avertisment pentru grupurile de hacking străine care au legătură cu guverne.

Pe de altă parte, oficialii britanici au declarat că hackerii GRU au efectuat, de asemenea, operaţiuni de ”recunoaştere cibernetică” împotriva organizatorilor Jocurilor de la Tokyo, care iniţial ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta, dar care au fost amânate pentru 2021 din cauza pandemiei de COVID-19. Aceştia au refuzat să ofere detalii specifice despre ultimele atacuri sau să dezvăluie dacă acestea au avut succes, dar au spus că au fost vizați organizatorii Jocurilor, furnizorii de logistică şi sponsorii. Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat: ”Acţiunile GRU împotriva Jocurilor Olimpice şi Paralimpice sunt cinice şi nesăbuite. Le condamnăm în termenii cei mai fermi posibili”.

Într-o conferinţă de presă virtuală, organizată ieri, procurorul general adjunct al Departamentului Justiţiei, John Demers, a refuzat, de asemenea, să discute despre activitatea de hacking legată de Olimpiada din 2020. Pe de altă parte, directorul adjunct al FBI, David Bowdich, a declarat: ”FBI-ul a avertizat în repetate rânduri că Rusia este un adversar cibernetic extrem de capabil, iar informaţiile dezvăluite în acest rechizitoriu ilustrează cât de omniprezente şi distructive sunt activităţile cibernetice ale Rusiei”.

În decembrie 2019, Rusiei i-a fost interzis să participe la Jocurile Olimpice timp de patru ani, inclusiv la Jocurile de la Tokyo, din cauza dopajului generalizat. Tocmai de aceea, oficialii occidentali şi experţii în securitate cibernetică spun că atacurile împotriva JO din 2020, care fac parte dintr-un şir de încercări de piraterie cibernetică împotriva organizaţiilor sportive internaţionale, au fost orchestrate de Rusia de când a izbucnit scandalul de dopaj, în urmă cu cinci ani. Moscova a negat în mod repetat acuzaţiile.

Hackerii din Rusia au perturbat și JO de iarnă 2018

Marea Britanie şi Statele Unite au precizat, totodată, că hackerii au fost implicaţi şi în alte atacuri, precum ar fi cel împotriva Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018, din Coreea de Sud, care a compromis sute de computere, a perturbat accesul la internet şi a întrerupt fluxurile de difuzare a informaţiilor. Atacul din Coreea de Sud fusese anterior legat de Rusia de către cercetătorii în domeniul securităţii cibernetice, dar acesta a fost făcut să arate că ar fi fost munca hackerilor chinezi sau nord-coreeni, a anunţat Ministerul de Externe britanic. ”Marea Britanie confirmă astăzi pentru prima dată amploarea atacului GRU împotriva Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de Iarnă din 2018 din Pyeongchang, Coreea de Sud”.

Printre operaţiunile cibernetice maliţioase care ar fi fost efectuate de ofiţerii GRU începând cu 2015, potrivit Departamentului de Justiţie, se numără atacul global cunoscut sub numele de NotPetya. În 2017, malware-ul distructiv NotPetya s-a răspândit la nivel global din Ucraina, infectând şi blocând mii de computere aparţinând corporaţiilor. Experţii spun că NotPetya a provocat pierderi de peste 1 miliard de dolari. La acea vreme, companiile afectate de NotPetya au inclus şi FedEx şi gigantul farmaceutic Merck.

sâmbătă, 1 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Acuzaţiile formulate de Peluza Cătălin Hîldan la adresa FC Voluntari nu se confirmă

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a precizat, astăzi (sâmbătă, 1 august), într-un comunicat, că a cercetat acuzaţiile formulate de Peluza Cătălin Hîldan la adresa FC Voluntari şi acestea nu se confirmă. Mai exact, suporterii-acționari de la FC Dinamo susțin că gruparea ilfoveană ascunde cazuri de persoane infectate de COVID-19.
În comunicatul emis de Liga Profesionistă de Fotbal se fac următoarele precizări: „Instituţia noastră a cercetat faptele reclamate în comunicatul PCH, şi a constatat că nu se confirmă sub nicio formă acuzele faţă de situaţia de la FC Voluntari. Nu au fost identificate aspectele reclamate, ba dimpotrivă am constatat că Academia de Fotbal Voluntari nu este închisă, activitatea acesteia derulându-se conform protocolului instituit de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Mai mult, antrenorii din cadrul academiei au fost instruiţi, înainte de reluarea activităţii, cu privire la protocolul medical. Totodată, niciun junior din cadrul academiei nu a fost depistat cu temperatură şi nicio ambulanţă nu a fost chemată la vreun antrenament. 
Precizăm că am constatat, analizând lucrurile de la FC Voluntari, că toţi juniorii sunt termoscanaţi la intrarea in bazele sportive, iar temperatura este trecută într-un tabel. De asemenea, toate materialele cu care se lucrează sunt dezinfectate după fiecare antrenament. LPF a aflat că jucătorii de la prima echipă nu au intrat în contact cu juniorii Academiei de Fotbal Voluntari, aceştia având alte căi de acces spre terenurile de antrenament, precum şi zile şi intervale orare cu totul diferite faţă de perioadele rezervate echipei din Liga 1. 
Aşadar, LPF poate să afirme în deplină cunoştinţă de cauză că toată activitatea celor de la FC Voluntari este dusă în condiţii perfecte, cu respectul tuturor regulilor impuse de situaţia determinată de pandemie, dezminţind astfel afirmaţiile din comunicatul de presă al Peluzei Cătălin Hîldan".
Peluza Cătălin Hîldan, care deţine acţiuni la FC Dinamo, a acuzat, într-un comunicat postat pe contul său de Facebook, că FC Voluntari ar fi ascuns cazurile de infectare cu noul coronavirus din club. Ilfovenii au negat aceste acuzaţii şi au precizat că îi vor da în judecată pe dinamovişti.

duminică, 12 iulie 2020

FOTBAL / PARAGUAY: O instanţă a respins cererea de eliberare a fostului fotbalist Ronaldinho

O instanţă din Paraguay a respins cererea de eliberare a fostului fotbalist brazilian Ronaldinho (40 de ani), care este reţinut de patru luni pentru utilizare de documente de identitate false. Îîn cazul celui care a evoluat pentru Barcelona, AC Milan și Paris Saint-Germain s-a deschis o anchetă privind presupusele sale legături cu o reţea care operează în domeniul jocurilor de noroc şi pentru folosirea de paşapoarte falsificate.
În 6 martie, fostul fotbalist brazilian Ronaldinho şi fratele său, Roberto Assis, au fost plasaţi în detenţie preventivă la Asuncion pentru folosirea de paşapoarte false. Cei doi au fost audiaţi de un judecător care a decis că ei trebuie să rămână în închisoare. Iniţial, fostul campion mondial fusese eliberat vineri, după un lung interogatoriu, de şapte ore, în faţa unui judecător. Însă parchetul a anunţat pe contul de Twitter al instituţiei că a emis un mandat de arestare şi a cerut plasarea în detenţie a celor doi, care au fost puşi la dispoziţia ministrului public.
După ce au stat 32 de zile într-o închisoare de stat, cei doi bărbaţi au fost mutaţi într-un hotel din centrul Asuncionului, amenajat ca închisoare temporară pentru ei, în aşteptarea procesului. Ronaldinho şi fratele lui au făcut apel la decizia de reţinere, însă fără succes. Aproximativ 18 persoane au fost deja arestate în legătură cu acest caz, majoritatea oficiali ai serviciilor de imigrare şi poliţişti.
Ronaldinho şi Roberto Assis au mers în Paraguay pentru promovarea unei cărţi. Fostul atacant a rămas fără paşaport la sfârșitul anului 2018, după ce justiţia braziliană i l-a confiscat şi l-a amendat cu 2,5 milioane de dolari (2,25 de milioane de euro) pentru un proiect imobiliar ridicat într-o arie protejată. El nu a plătit amenda primită.
Recompensat cu Balonul de Aur în 2005, Ronaldinho a jucat ultima dată la Fluminense, în 2015, dar s-a retras oficial în ianuarie 2018. În cariera sa, el a mai evoluat pentru PSG, FC Barcelona şi AC Milan, cucerind titlul mondial cu Brazilia, în 2002.

luni, 6 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Preşedintele Barcelonei spune că VAR-ul favorizează mereu aceeaşi echipă

Preşedinte al clubului de fotbal din Barcelona, Josep Maria Bartomeu a criticat arbitrajul video din LaLiga, afirmând că VAR-ul a avantajat mereu aceeaşi echipă,  și anume pe rivala Real Madrid, care s-a impus la Bilbao în urma unui penalty acordat de VAR și transformat de Sergio Ramos.
Oficialul catalan a izbucnit: „Am văzut meciul de la Bilbao şi, deşi nu îmi place să o spun, am să repet că VAR-ul nu se foloseşte aşa cum trebuie. De când s-a reluat campionatul, după criza COVID-19, nu a fost aplicat în mod egal. Asta s-a reflectat în rezultate şi pare că favorizează mereu aceeaşi echipă", a afirmat el.
Modul în care Real Madrid a obținut victoria (1-0) la Bilbao a fost ironizat de publicațiile din Catalonia. „Real își continuă relația amoroasă cu VAR-ul în această Liga”, a scris „Mundo Deportivo”. În timp ce „Sport” a folosit cuvântul „scandal”, afirmând că „o mare parte a punctelor Realului provin din intervențiile VAR”. Este de menționat că la două minute după ce a marcat din penalty, Sergio Ramos l-a călcat pe Raul Garcia în careu și deși oamenii lui Athletic Bilbao au protestat atât arbitrul Gonzalez, cât și VAR-ul n-au intervenit în niciun fel. „Am pășit un pic pe el, însă era în spatele meu și nu l-am văzut. N-a fost ceva decisiv fiindcă balonul nu era în joc atunci”, a spus Ramis, după meci. Iker Muniain, în schimb, a avut o cu totul altă părere: „Raul mi-a spus că Ramos l-a călcat clar. S-a întâmplat același lucru în careul nostru. Ei au revăzut acțiunea, în al lor, nu... Se vede în favoarea cărei echipe s-au luat aceste decizii. Fiecare trage propriile concluzii”.
În fața acestor acuzații, antrenorul Realului, Zinedine Zidane, s-a declarat obosit: „În mod normal, nu vreau să discut despre aşa ceva, dar cred că este absurd să sugerezi că noi câştigăm întotdeauna datorită arbitrului", a spus francezul.

luni, 22 iunie 2020

MOTORSPORT: Nigel Farage îl acuză de ipocrizie pe Lewis Hamilton

Lider al extremei dreapta din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Nigel Farage l-a făcut ipocrit pe pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton (35 de ani), care s-a manifestat în ultima perioadă ca un fervent activist în lupta contra rasismului. Politicianul consideră că actualul campion mondial nu ar trebui să se exprime atât timp cât este plătit cu 40 de milioane de lire sterline pe an de o firmă care a obţinut profituri mari din "sclavie".
Într-o postare pe contul său de Twitter, Farage a scris: „După cum spune Richard Littlejohn (n.r. - jurnalist la Daily Mail), Lewis Hamilton a aplaudat răsturnarea statuilor şi a cerut eliminarea tuturor <<simbolurilor rasiste>> din lumeA întreag[. El este plătit cu 40 de milioane de lire sterline pe an de către Mercedes, o firmă care a obţinut profituri mari din sclavie. Se va încheia vreodată ipocrizia ignorantă?".
În ultima lună, septuplul campion mondial de Formula a vorbit deseori despre lupta împotriva rasismului, susținându-i pe demonstranţi. Mai mult decât atât, britanicul a participat, duminica trecută, la protestele faţă de rasism de la Londra. „Am fost astăzi, în Hyde Park, pentru protestul paşnic şi am fost atât de mândru să văd atât de multe persoane de toate rasele şi originile care susţin această mişcare. Era cu adevărat emoţionant. Sunt sigur că va veni schimbarea, dar nu ne putem opri acum", a scris el pe o reţea de socializare.
Pe de altă parte, într-un interviu pentru „Sunday Times”, pilotul a anunţat că înfiinţează o comisie pentru diversitate, care să atragă mai multe persoane din rândul minorităţilor de culoare către sportul cu motor. Fondată în colaborare cu Academia Regală Britanică de Inginerie, comisia îşi propune să le ofere tinerilor proveniţi din rândul minorităţilor cursuri centrate pe profesii legate de competiţiile automobilistice. De asemenea, parteneriatele iniţiate de comisie ar trebui să încurajeze tinerii de culoare să studieze ştiinţa, tehnologia, ingineria şi matematica, pentru a „creşte numărul minorităţilor de culoare reprezentate în F1".
În ceea ce îl privește pe Nigel Farage, acesta este fondatorul partidului pentru independenţă UKIP şi lider al Brexit Party.  

sâmbătă, 13 iunie 2020

FOTBAL / ANGLIA: Ancheta poliției londoneze l-a absolvit pe Hudson-Odoi de orice vină

Acuzat de viol, luna trecută, Callum Hudson-Odoi (19 ani) a anunţat că ancheta poliţiei în cazul său s-a încheiat şi că a fost găsit nevinovat. Mijlocașul a precizat că şi-a dat seama, în acest răstimp, că a fi fotbalist la un club mare precum Chelsea Londra reprezintă o mare responsabilitate.
Tânărul internațional englez a făcut anunțul pe rețelele sociale: „Într-o perioadă în care se întâmplă lucruri mai importante în lume, este posibil să fi aflat de acuzaţiile grave la adresa mea. Am tăcut şi am cooperat cu poliţia pe perioada anchetei sale minuţioase, ştiind că va veni ziua când numele meu va fi reabilitat. După o anchetă completă şi minuţioasă, poliţia a confirmat acum că nu vor exista urmări pentru mine”.
În 18 mai, Callum Hudson-Odoi (19 ani) a fost reţinut de poliţie după un scandal cu un manechin. Atunci, presa britanică a scris că acesta ar fi cunoscut o tânără pe reţelele sociale, iar apoi a invitat-o la locuinţa lui din Londra. După un conflict între cei doi, tânăra a sunat la poliţie. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care a transportat-o pe femeie la spital. Poliţiştii l-au reţinut pe fotbalist şi au revenit la locuinţa lui, pentru a continua investigaţiile. "Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă din Londra au fost chemate duminică, 17 mai, la ora 03.53, de o femeie care nu se simţea bine", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Callum Hudson-Odoi a precizat că a înțeles ce înseamnă să fii fotbalist la o echipă importantă precum Chelsea Londra: „Voi încerca să îmi folosesc platforma de jucător la Chelsea pentru a fi cel mai bun model de urmat posibil”, a adăugat Hudson-Odoi.
Socotit o speranță a fotbalului englez, Hudson-Odoi s-a născut în 7 noiembrie 2000, la Wandsworth. El s-a format la Chelsea, debutând în prima echipă în 2018. Internațional de juniori și de tineret, mijlocașul a disputat anul trecut trei meciuri și pentru prima reprezentativă. În septembrie trecut, Hudson-Odoi a devenit unul dintre adolescenţii cel mai bine plătiţi din fotbalul mondial, după ce a semnat prelungirea contractului cu Chelsea, cu un salariu de 180.000 de lire sterline (200.000 de euro) pe săptămână.  În 13 martie, clubul londonez a confirmat faptul că Husdon-Odoi este infectat cu noul coronavirus. Jucătorul s-a vindecat mai apoi.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...