Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta FC Hermannstadt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FC Hermannstadt. Afișați toate postările

luni, 25 iulie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Hermannstadt a plecat cu un punct de pe terenul Chindiei

Programat în runda cu numărul 2 din ediția 2022/2023 a Superligii la fotbal, astăzi (luni, 25 iulie), la Ploiești, meciul dintre Chindia Târgovişte și FC Hermannstadt s-a încheiat nedecis, 1-1. 

Oaspeții au deschis scorul în minutul 2, prin Oroian, care a reluat din apropiere balonul respins de Căbuz la şutul lui Butean. Chindia a egalat prin Celea, cu capul la lovitura liberă executată de Şerban, în minutul 9.

Au evoluat următoarele garnituri:

Chindia: Căbuz - Dumitraşcu, Celea, Boldor, C. Dinu – Vorobjovas (Passaglia, 46), Dulca - Neguţ (Cooper, 73), Chamed (Popadiuc, 46), A. Şerban (Atanase, 73) – D. Popa (Mihaiu, 65)

Antrenor: Adrian Mihalcea

FC Hermannstadt: Iliev - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruţ - Sota, Biceanu (Răuţă, 85), Baba Alhassan (Năstăsie, 77) – Petrescu (Balaure, 78), Paraschiv (Buhăcianu, 69), Oroian (C. Popescu, 69)

Antrenor: Marius Măldărăşanu

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru. Asistenți: Valentin Avram, George Neacşu. Arbitrul nr. 4: Marcel Bîrsan

Camera VAR: Iulian Călin – Daniel Mitruţi

Superliga - etapa a 2-a

Vineri, 22 iulie

CS Mioveni - Farul Constanța 0-2

Sâmbătă, 23 iulie

FC Voluntari - FC Botoșani 0-1

Duminică, 24 iulie

Sepsi Sf. Gheorghe - FC Argeș 4-0

FCU Craiova - CFR Cluj 3-1

”U” Cluj - Universitatea Craiova 1-1

Rapid - FCSB 2-0

Luni, 25 iulie

Chindia - Hermannstadt 1-1

Ora 21.30: UTA - Petrolul Ploiești

joi, 7 iulie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Hermannstadt își va disputa meciurile pe stadionul din Mediaş

Revenită în elita fotbalului românesc, FC Hermannstadt a anunţat că își va disputa meciurile de pe teren propriu din ediția 2022/2023 a Superligii pe stadionul folosit în trecut de Gaz Metan Mediaş. Tot acolo ar putea evolua și ”U” Cluj, în primele etape ale campionatului, Cluj Arena fiind prinsă în găzduirea Untold.

Clubul din Sibiu a precizat pe pagina de Facebook: “Începutul sezonului 2022-2023 de Liga 1 ne va regăsi (tot) pe Stadionul Gaz Metan Mediaş, adică acasă, într-un fel, în judeţul Sibiu”.

Hermannstadt e nevoită să joace la Mediaş partidele de acasă pentru că la Stadionul Municipal Sibiu se desfășoară lucrări de modernizare. “Prin urmare, rămânem iar în judeţul Sibiu, la vecinii de la Gaz Metan, până când Stadionul Municipal din Sibiu va fi disponibil pentru partide oficiale. Conducerea A.F.C.Hermannstadt (re)transmite mulţumiri conducerii C.S.Gaz Metan Mediaş pentru sprijinul demonstrat prin fapte în ultimele două sezoane. Ne exprimăm public regretul retrogradării clubului Gaz Metan, fiindcă ne-am fi dorit să ne reîntâlnim în Liga 1. De asemenea, mulţumim tuturor celor care s-au implicat în prezenţa noastră la Mediaş prin toate demersurile necesare”, a precizat FC Hermannstadt.

marți, 10 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Hermannstadt a câștigat la Cluj și e la un punct de revenirea în Liga 1

FC Hermannstadt a câștigat cu 2-1 (1-0), astăzi (marţi, 10 mai), în deplasare, meciul cu ”U” Cluj din a 9-a etapă, penultima, a Play-Off-ului ediției 2021/2022 a Ligii 2. La partida de pe Cluj Arena au asistat peste 20.000 de spectatori.

Golurile au fost marcate de Florin Ilie (min. 71), respectiv Daniel Paraschiv (min. 14) și Baba Alhassan (min. 67).

Cu 60 de puncte, Hermannstadt se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, după Petrolul, care ate 62 de puncte și este deja promovată. Formația sibiană mai are nevoie de un punct pentru a fi sigură de promovarea directă.

Aflată pe locul 3,  Universitatea Cluj (57 puncte) ar putea ajunge să susține meciuri de baraj cu Dinamo.

România - Liga a 2-a

Play-Off

Etapa a 9-a

Duminică, 8 mai

CSA Steaua - Unirea Slobozia 2-0

Luni, 9 mai

Petrolul Ploiești - Concordia Chiajna 2-0

Marți, 10 mai

”U” Cluj - Hermannstadt 1-2

Clasament

1. Petrolul 62 puncte

2. Hermannstadt 60 puncte

.........................

3. Universitatea Cluj 57 puncte

4. CSA Steaua 49 puncte

5. Concordia 41 puncte 

6. Unirea Slobozia 40 puncte

Etapa a 10-a (ultima)

Sâmbătă, 14 mai, ora 11.00

Hermannstadt - CSA Steaua

Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești

Concordia Chiajna - ”U” Cluj


vineri, 29 aprilie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Hermannstadt s-a impus la Chiajna și a revenit pe locul 2


FC Hermannstadt a câștigat cu 3-1 (1-1), în deplasare, cu Concordia Chiajna, în primul meci al etapei cu numărul 7 a Ligii 2. Sibienii ocupă locul 2 în clasamentul provizoriu.

Au marcat: Paul Batin (min. 39), respectiv Daniel Paraschiv (min. 25), Ionuţ Năstăsie (min. 50) și Andrei Blejdea (min. 89).

Primele două clasate vor promova direct în Liga 1. Echipele clasate pe locurile 3 și 4 vor disputa barajul de menținere / promovare.

România - Liga 2

Play-Off

Etapa a 7-a

Joi, 28 aprilie

Concordia Chiajna - Hermannstadt 1-3

Sâmbătă, 30 aprilie

Ora 15.00: ”U” Cluj - Unirea Slobozia

Duminică, 1 mai

Ora 14.30: Petrolul Ploiești - CSA Steaua

Clasament

1. Petrolul 57 puncte

2. Hermannstadt 56 puncte

...........................

3. Universitatea Cluj 54 puncte

4. CSA Steaua 45 puncte

...........................

5. Concordia Chiajna 42 puncte

6. Unirea Slobozia 36 puncte

Etapa a 8-a

Miercuri, 4 mai

Ora 16.30: Unirea Slobozia - Concordia Chiajna 

Ora 19.00: CSA Steaua - ”U” Cluj

Ora 20.00: Hermannstadt - Petrolul Ploiești

duminică, 17 aprilie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: CSA Steaua a pierdut cu Hermannstadt, Petrolul s-a impus în fața Sloboziei

Primele două dispute din etapa cu numărul 5 a Play-Off-ului ediției 2021/2022 a Ligii a 2-a s-au încheiat cu victoria favoritelor. La Ploiești, Petrolul s-a impus cu 3-1 (2-1) în fața Unirii Slobozia, iar la București CSA Steaua s-a înclinat (1-4) în fața lui Hermannstadt. 

Primele două clasate au adunat alte puncte prețioase, fiind foarte aproape de a-și asigura matematic promovarea directă. La București, pe stadion
ul din Ghencea, CSA Steaua a fost învinsă cu 4-1 de Hermannstadt. Sibienii au marcat prin Alhassan (min. 13, 27), Balaure (min. 60) şi Buhăcianu (min. 81 - penalty). Onoarea Stelei a fost salvată de  Chipirliu, care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 41.

La Ploiești, tot astăzi, Petrolul s-a impus cu 3-1 (2-1) în fața Unirii Slobozia. Oaspeții au deschis scorul în minutul 16, prin Florinel Ibrian. Prahovenii au revenit și s-au impus prin reușitele lui Cosmin Tucaliuc (min. 26), Ibrahim Diarra (min. 37) și Marian Huja (min. 49).

România - Liga 2

Play-Off

Etapa a 5-a

Duminică, 17 aprilie

Petrolul Ploiești - Unirea Slobozia 3-1

CSA Steaua - Hermannstadt 1-4

Luni, 18 aprilie

Ora 17.30: Universitatea Cluj - Concordia Chiajna

Clasament

1. Petrolul 57 puncte

2. Hermannstadt 52 puncte

3. Universitatea Cluj 48 puncte

4. CSA Steaua 42 puncte

5. Concordia 40 puncte

6. Unirea Slobozia 35 puncte

Etapa a 6-a

Joi, 21 aprilie

Ora 17.30: Unirea Slobozia - Hermannstadt

Sâmbătă, 23 aprilie

Ora 16.00: CSA Steaua - Concordia Chiajna

Marți, 26 aprilie

Ora 19.00: ”U” Cluj - Petrolul Ploiești

vineri, 30 octombrie 2020

FOTBAL / LIGA 1: Ruben Albes anunță revenirea lui FC Hermannstadt

Antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt, spaniolul Ruben Albes a declarat, într-o conferință de presă, că formaţia sa trebuie să schimbe imaginea nefavorabilă lăsată în meciul pierdut (0-5) cu FCSB. 

„Cred că echipa noastră are un spirit puternic. Este clar că sunt zile în care nu poţi arăta nivelul real. Sunt zile în care lucrurile merg prost. Meciul cu FCSB a fost unul foarte trist pentru noi, dar sunt sigur că săptămâna aceasta va fi diferită”. Ibericul nu privește meciul cu Craiova, de astăzi, ca pe o revanșă. „Trebuie să fim noi. Să ne arătăm nivelul, să jucăm fotbalul nostru. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem”, a concluzionat Albes.

Liga 1 - Etapa a  9-a

Azi (vineri, 30 octombrie)

Ora 18.00:

Argeș - Voluntari

Ora 21.00:

Dinamo - Astra 

Mâine (sâmbătă, 31 octombrie)

Ora 12.30:

Clinceni - Sepsi

Ora 19.15:

Botoșani - UTA

Ora 21.45:

Hermannstadt - Craiova

Duminică, 1 noiembrie

Ora 18.00:

Iași - Viitorul

Ora 21.00:

CFR - Mediaș

Luni, 2 noiembrie

Ora 21.00:

Chindia - FCSB  

vineri, 2 octombrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Și FC Hermannstadt se confruntă cu un caz de infectare cu noul coronavirus

FC Hermannstadt a anunţat, astăzi (vineri, 2 octombrie), că a înregistrat un prim caz de infectare cu COVID-19 în lotul său, în urma celor mai recente teste. Persoana infectată este un fotbalist, iar acesta este asimptomatic.

În comunicatul postat pe site-ul oficial și pe rețelele sociale gruparea sibiană menționează: „Din păcate, acest virus blestemat nu ne ocoleşte… În urma testului COVID-19, efectuat în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, unul dintre fotbaliştii noştri a fost depistat pozitiv. Din fericire, acesta este asimptomatic, iar acum se află în izolare şi respectă toate recomandările specialiştilor D.S.P. Sibiu”.

S-a specificat, totodată, că „toți ceilalți fotbaliști, precum și staff-ul FCH, au primit rezultate negative la testarea COVID-19. Echipa își desfășoară activitatea sub program normal și se pregătește pentru următorul meci”.

Hermannstadt va evolua duminică, 4 octombrie, la ora 18.30, la Mediaș, cu Gaz Metan. 

Etapa a 6-a


Vineri, 2 octombrie
Ora 21.00:
Craiova - Iași

Sâmbătă, 3 octombrie
Ora 15.30:
Sf. Gheorghe - Pitești
Ora 18.00:
Giurgiu - Voluntari
Ora 21.00:
FCSB - Dinamo

Duminică, 4 octombrie
Ora 13.30:
Botoșani - Târgoviște
Ora 18.30:
Mediaș - Sibiu
Ora 21.30:
Ovidiu - CFR Cluj

Luni, 5 octombrie
Ora 21.00:
Arad - Clinceni

Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport / Plus şi Telekom Sport.

Clasament
1. Craiova 15 puncte
2. Cluj 11 puncte
3. FCSB 9 puncte
4. Iași 9 puncte
5. Botoșani 8 puncte
6. Sibiu 8 puncte
7. Voluntari 7 puncte
8. Clinceni 6 puncte
9. Mediaș 6 puncte
10. Sf. Gheorghe 6 puncte
11. Arad 6 puncte
12. Dinamo 5 puncte
13. Târgoviște 5 puncte
14. Ovidiu 5 puncte
15. Pitești 1 punct
16. Giurgiu 1 punct

marți, 29 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Hermannstadt a câștigat disputa cu FC Botoşani și a urcat pe locul 5

Formaţia FC Hermannstadt a câştigat (2-1) meciul susţinut, luni, 28 septembrie, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, contând pentru etapa a cincea a ediției 2020/2021 a Ligii 1. Formația sibiană a urcat pe locul 5, devansând gruparea moldavă, care se află pe 6.

Hermannstadt a deschis scorul prin autogolul lui Şeroni, din minutul 8, şi a izbutit să obțină victoria prin Romario Pires (min. 89), care a transformat un penalty. FC Botoşani a izbutit să egaleze prin Keyta, în minutul 36.,

Au evoluat următoarele formații: 

FC Hermannstadt: Cristiano - Scarlatache (Elbers, 73), Viera, Stoica, Opruţ - Pires, Dâlbea - Buzan (Vodă, 57), Sîntean (Mayoral, 56), Jo Santos - F. Fortes. 

Antrenor: Ruben Albes

FC Botoşani: Hankic - Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu - J. Rodriguez, Babunski (Ongenda,  59) - Patache, Aşkovski (Ofosu, 59), Keyta (Roman, 83)- Dugandzic. 

Antrenor: Marius Croitoru

Cartonaşe galbene: Stoica (min. 51), Dâlbea (min. 54), Fortes (min. 73), Romario (min. 74), Cristiano (min. 90+5), respectiv Aşkovski (min. 59), Chindriş (min. 68), Ongenda (min. 74), Haruţ (min. 87), Dugandzic (min. 90+7)

Arbitru de centru: Andrei Chivulete

Arbitri asistenți: Mircea Grigoriu şi Andrei Constantinescu.

Arbitru de rezervă: Florin Andrei

vineri, 25 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Hermannstadt s-a despărţit de atacantul Adrian Bălan

FC Hermannstadt a anunţat că s-a despărţit de atacantul Adrian Bălan (30 de ani), rezilierea contractului făcându-se de comun acord cu jucătorul. Acesta a disputat 10 meciuri și a marcat două goluri pentru sibieni.

În comunicatul postat pe pagina de Facebook, Hermannstadt a precizat: „AFC Hermannstadt și atacantul Adrian Bălan au reziliat astăzi de comun acord înţelegerea contractuală. Îţi mulţumim, Adi, pentru toate golurile marcate în tricoul FCH! Mult noroc în noua provocare !”.

Bălan era legitimat la Hermannstadtt din luna ianuarie. Născut la Câmpulung, în 14 martie 1990, atacantul a mai evoluat la FC Dinamo II (2012), Sportul Snagov (2012/2013), CS Ștefănești (2013/2014), Voluntari (2014-2019) și Politehnica Iași (2019).

marți, 22 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Petrişor Petrescu a semnat cu Academica Clinceni

Academica Clinceni a anunțat, astăzi (marți, 22 septembrie), că l-a transferat pe mijlocaşul Petrişor Petrescu (27 de ani). Acesta a evoluat pentru FC Hermannstadt în campionatul precedent. 

În acest debut de an competiţional, fotbalistul născut la Sibiu, în 29 iunie 1993, a reuşit două pase decisive. În meciul Dinamo – FC Hermannstadt (1-1) l-a servit pe Jo pentru deschiderea scorului, iar în partida FC Hermanntadt – Academica Clinceni (2-2) a pasat decisiv tot pentru primul gol al meciului. De asemenea, Petrişor Petrescu a înscris în poarta echipei din Clinceni în meciul retur din sezonul regular, ediţia precedentă de campionat, în minutul 59.

Mijocașul a mai evoluat pentru Voința Sibiu (2011/2012) și Măgura Cisnădie (2012-2016). 

sâmbătă, 19 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Hermannstadt a învins clar pe terenul Chindiei Târgovişte

Formaţia FC Hermannstadt a câștigat cu 3-1 (2-1), vineri, 18 septembrie, în deplasare, meciul cu Chindia Târgovişte, contând pentru a 4-a etapă a ediției 2020/2021 a Ligii 1. Gruparea sibiană a obţinut astfel prima victorie în actualul campionat.

Golurile au fost reușite de Popa (min. 10), respectiv Romario (min. 13,  penalty), Sîntean (min. 40) şi Mayoral (min. 83). 

Au evoluat următoarele formații: 

Chindia Târgovişte: Moldovan - Căpuşă, Dinu, Piţian, Iacob (Dumitraşcu, 85)- Neguţ, Dulca, Ioniţă, Berisha (Yameogo, 67) - Popa (Florea, 66), Diaz (Raţă,  29). 

Antrenor: Emil Săndoi

FC Hermannstadat: Cristiano - Scarlatache, Viera, Stoica - Caiado (Mustivar, 88), Dâlbea, Romario, Opruţ - Joalisson, Fortes (Karanovic, 62), Sîntean (Mayoral, 69). 

Antrenor: Ruben Albes

Cartonaşe galbene: Popa (min. 22), Dinu (min.  39), Piţian (min. 80), respectiv Scarlatache (min.  18)

Arbitru de centru: Cătălin Buşi

Arbitri asistenți: Marius Nicoară, Ionel Valentin Dumitru

Arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete

Campionatul de fotbal al României - Liga 1

Etapa a 4-a

Vineri, 18 septembrie
Târgovişte – Sibiu 1-3
Ora 21.00:
Giurgiu - CFR Cluj

Sâmbătă, 19 septembrie
Ora 18.45:
Sf. Gheorghe - Ovidiu

Ora 21.30:
Craiova - Voluntari

Duminică, 20 septembrie
Ora 16.30:
Botoşani - Clinceni
Ora 18.45:
Arad - Iaşi
Ora 21.30:
FCSB - Argeş

Luni, 21 septembrie
Ora 21.00:
Mediaş – FC Dinamo
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport / Plus şi Telekom Sport.

Clasament
1. Craiova 9 puncte
2. Botoșani 7 puncte
3. Voluntari 7 puncte
4. Cluj 7 puncte
5. FCSB 6 puncte
6. Mediaș 6 puncte
7. Sibiu 5 puncte
8. Târgoviște 4 puncte
9. Iași 3 puncte
10. Arad 3puncte
11. Dinamo 2 punct
12. Clinceni 2 punct
13. Sf. Gheorghe 2 punct
14. Ovidiu 1 punct
15. Pitești 1 puncte
16. Giurgiu 1 puncte

luni, 14 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Dan Petrescu spune că mai important a fost rezultatul cu Hermannstadt, nu jocul

Antrenor principal al echipei CFR Cluj, Dan Petrescu a declarat, după meciul pe care echipa lui l-a câștigat (1-0) cu Hermannstadt, că important a fost rezultatul, nicidecum jocul. 

Tehnicianul și-a nuanțat afirmația prin faptul că gruparea campioană se confruntă cu probleme de efectiv: „Camora mă mir că a rezistat 90 de minute. O victorie importantă pentru toată lumea. Toate echipele joacă la fel cu noi. Se pun pe două linii şi nu riscă nimeni nimic. Poate doar FCSB se deschide. Dacă egalau ar fi fost nemeritat.  Mi-aş fi dorit trei victorii în primele trei etape, mă aşteptam să obţinem trei victorii şi să nu luăm gol”. 

Dan Petrescu a elogiat și contribuția avută de Vinicius, care a înscris singurul  gol  al meciului, în minutul 66: „Este un jucător foarte important pentru noi şi va fi greu de înlocuit când i se va termina contractul. Cred că se va lăsa când i se va termina contractul”, a spus Petrescu, la Digi Sport, adăugând că lupta pentru play-off va fi mai echilibrată în acest an competițional. „La Dinamo mi se pare că merge spre bine treaba. Am văzut jucători interesanţi. Sunt convins că Dinamo se va bate la play-off. Va fi un campionat mai echilibrat decât anul trecut”.

Au fost folosite următoarele garnituri:

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Vinicius, Cestor, Camora – Itu (Păun, 46), Bordeianu (Hoban, 88), Djokovic – Rondon (Burcă, 88), Debeljuh (Omrani, 74), V. Costache (Petrila, 57). 

Antrenor: Dan Petrescu

Hermannstadt: Cristiano – Belu, Viera, I. Stoica, Opruţ – R. Pires (Fortes, 80), Dâlbea – P. Petrescu (Caiado, 65), Sîntean (Dumitriu, 64), Jo Santos – Bălan (Karanovic, 64).

Antrenor: Ruben Albes

Cartonaşe galbene: Viera (min. 7), Sîntean (min. 63), Jo Santos (min. 90+4)

Arbitru de centru: Ovidiu Haţegan

Arbitri asistenți: Octavian Şovre, Sebastian Eugen Gheorghe

Arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu

joi, 10 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Campion mondial de tineret, Bright Addae a semnat cu Hermannstadt


Clubul Hermannstadt a anunţat, astăzi (joi, 10 septembrie), că l-a achiziţionat pe fotbalistul ghanez Bright Christopher Addae (27 de ani). Acesta a venit din postura de jucător liber de contract.

Cu o selecţie în echipa de seniori a Ghanei, Bright Addae a câştigat titlul  mondial cu reprezentativa de tineret U20 a ţării sale în 2009. De asemenea, mijlocașul are în palmares şi o Cupă a Sloveniei cu ND Gorica, în 2014, şi a strâns peste 160 de meciuri în 5 sezoane de Serie B în Italia, unde a înscris de 7 ori şi a oferit 3 pase de gol. 

Născut în 19 decembrie 1992, la Wa, în Ghana, Bright Addae a fost format la Academia AC Parma şi a mai evoluat şi la alte echipe italiene, precum Terrassa FC (2011), Crotone (2012/2013), AS Gubbio (2014), Ascoli (2014-2019) şi Juve Stabia (2019-2020).

FOTBAL / ROMÂNIA: Artişti lirici le-au cântat „We are the champions” jucătorilor de la Hermannnstadt


Un grup de artişti lirici din cadrul proiectului “Take a Opera Break” le-au cântat, astăzi (joi, 10 septembrie), jucătorilor şi staff-ului echipei Hermannstadt, în incinta stadionului din Sibiu.

Doi tenori, trei soprane şi un pianist au interpretat de pe pista de atletism, sub privirile fotbaliştilor. „S-au scurs momente emoţionante astăzi, pe Stadionul Municipal Sibiu! Fotbaliştii şi staff-ul A.F.C. Hermannstadt au primit o vizită surpriză din partea artiştilor lirici din proiectul Take an Opera Break, #SibiuOperaFestival. Doi tenori, 3 soprane şi un pianist au susţinut un intermezzo muzical cu arii celebre, pe pista de atletism. De cealaltă parte, pe gazon, publicul format din Ruben Albes & co a reacţionat aşa cum veţi putea observa în clip”, s-a precizat pe pagina de Facebook a clubului de fotbal.

FOTBAL / ROMÂNIA: Stanley Elbers a semnat cu FC Hermannstadt


Jucătorul olandez Stanley Elbers (28 de ani) a semnat un contract cu FC Hermannstat. Anunțul a fost făcut, astăzi (joi, 10 septembrie), de gruparea sibiană.

Format ca fotbalist la centrele de juniori RKSV DoCoS,  UVS  și ADO La Haye (2009-2011),  acesta joacă pe postul de mijlocaş dreapta, dar poate evolua şi pe partea stângă a terenului sau ca vârf retras. El are 130 de meciuri jucate în Eredivisie, prima ligă olandeză. 

Stan Elbers a evoluat la formații precum Ado Den Haag (2011-2013), Helmond Sport  (2013-2015), Excelsior Rotterdam (2015-2018), RKC Waalwijk (2019) şi PEC Zwolle (2018). De asemenea, a fost internaţional de tineret al Olandei.

marți, 8 septembrie 2020

FOTBAL/ ROMÂNIA: FC Hermannstadt l-a achiziţionat pe spaniolul David Mayoral Lastras

FC Hermannstadt a anunţat că l-a achiziţionat pe spaniolul David Mayoral Lastras  (23 de ani). Acesta joacă în ofensivă, pe ambele părţi ale terenului sau în poziţie de vârf retras.
Potrivit siteurilor de specialitate, mijlocaşul de bandă este cotat la suma de 250.000 euro. Născut în 5 aprilie 1997,la Avila, David Mayoral Lastras este un fost internaţional U18 al Spaniei şi a trecut pe la echipe importante din Peninsula Iberică: Real Valladolid, UCAM Murcia, Alcorcon şi Cadiz, grupare nou promovată în LaLiga, de unde A.F.C.Hermannstadt l-a împrumutat pentru acest an competițional.

luni, 7 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Goran Karanovic a semnat cu FC Hermannstadt

Atacant cu dublă cetăţenie, sârbă şi elveţiană, Goran Karanovici (32 de ani) a semnat, astăzi (luni, 7 septembrie), un contract cu FC Hermannstadt. Jucător masiv (1,85 metri înălţime), acesta este un vârf clasic, de careu, dar poate juca şi ca mijlocaş stânga.
Originar din Belgrad, unde s-a născut în 13 octombrie 1987, Goran Karanovic a evoluat, în campionatul trecut, pentru Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în 20 de meciuri de Liga 1 şi a înscris 9 goluri în Liga 1 plus 4 în Cupa României. El a mai evoluat pentru FC Wohlen (2004-2008, 2009), FC Lucerna (2008/2009), SC Kriens (2009/2010), Servette FC (2010-2013), FC St. Gallen (2013-2015), Angers SCO (2015-2018), FC Sochaux (2016/2017) şi FC Aarau (2018/2019).
De asemenea, Karanovic a avut două selecţii în echipa U21 a Elveţiei.

sâmbătă, 29 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Hermannstadt și Academica Clinceni au terminat la egalitate, oaspeții acuză arbitrajul

Într-un meci disputat astăzi (sâmbătă, 29 august), la Sibiu, în a doua etapă a ediției 2020/2021 a Ligii 1, Hermannstadt și Academica Clinceni au terminat la egalitate, 2-2. Golurile au fost reușite de Bălan (min. 27) şi Fortes (min. 90+1), respectiv Patriche (min. 67) şi Şerban (min. 90+5). 
Antrenor la gruparea gazdă, Ruben Albes a acuzat modul în care s-a primit ultimul gol: ”Da, sunt supărat. Cred că am avut victoria în mână. La 30 de secunde probabil. Nu există scuze pentru golul din ultimele minute. Cred că nu am făcut un meci bun. Am fost buni în ofensivă, dar am pierdut multe mingi şi i-am permis adversarei, care este o adversară bună, să ne domine în anumite situaţii şi să plece pe contraatac. De aceea, probabil că egalul este cel mai corect, dar în situaţia în care suntem, că am fost atât de aproape de victorie, normal că ne-am fi dorit să câştigăm. Erau 30 de secunde dincolo de timpul de prelungire atunci când s-a dat golul. Cred că am făcut un meci bun, dar am permis rivalilor să ne domine. Egalul este corect. Nu ştiu dacă era normal să câştigăm, sincer”.
De partea cealaltă, antrenorul Academicei Clinceni, Ilie Poenaru, a acuzat arbitrajul: „Dacă meciul trecut diferenţa a făcut-o domnul Popa, astăzi se pare că tuşierul de aici, de pe partea noastră, nu a vrut să intervină în două faze consecutive de henţ şi primim gol. Se pare că etapă de etapă arbitrajul... Nu ştiu ce să cred... Suntem dezavatanjaţi total. Am un grup de spartani.  Un grup care ştie ce vrea şi ce îşi doreşte.  Trebuie să fim puţin mai reactivi şi să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut”.
S-au folosit următoarele garnituri: 
FC Hermannstadt: Figueiredo – Vodă (Sintean, 57), Scarlatache, Stoica, Opruţ (Buşu, 75) – Pires (Mustivar, 75), Dâlbea, Belu – Petrescu (Caiado, 75), Joalisson, A.Bălan (Fortes, 80). 
Antrenor: Ruben Albes.
Academica Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Dobrescu, Patriche – Achim (Pîrvulescu, 77), Cebotaru (Gliga, 63), Ventura, C. Dumitru (Şerban,  62) – Markovic (Chunchukov, 45), Boiciuc (Chandarov,  77). 
Antrenor: Ilie Poenaru.
Cartonaşe galbene: Dâlbea (min. 22), respectiv Chunchukov (min. 66)
Arbitru de centru: Marius Avram
Arbitri asistenți: Mircea Orbuleţ, Vlad Bârleanu
Arbitru de rezervă: Ionuţ Coza

Etapa a 2-a

Vineri, 28 august
Mediaş - Argeş 2-0
UTA - Voluntari 0-0

Sâmbătă, 29 august
Hermannstadt - Clinceni 2-2
Ora 21.00:
CFR Cluj - Sepsi

Duminică, 30 august
Ora 15.30:
Botoşani - Iaşi
Ora 18.00:
Univ. Craiova - Astra
Ora 21.00:
FCSB - Viitorul

Luni, 31 august
Ora 21.00:
Târgovişte - Dinamo

Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Look Sport / Plus şi Telekom Sport.

marți, 25 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Dinamo a remizat acasă cu Hermannstadt

Într-un meci disputat fără spectatori, pe Arena Națională din București,  astăzi (luni, 14 august), în prima etapă a ediției 2020/2021 a Ligii 1, FC Dinamo și Hermannstadt au terminat la egalitate, 1-1. 
Oaspeții au deschis scorul prin Joalisson (min. 32), iar bucureștenii au restabilit egalitatea prin Sorescu (min. 59, din penalty).
Au evoluat următoarele formații:
Dinamo: Straton - Ehmann, Puljic, Bejan (Popa, 46) - G. Creţu, Răuţă, Vl. Achim (Grigore, 83), Sin - Sorescu, Neicuţescu (Bani, 46), Fabbrini. 
Antrenor: Gheorghe Mulţescu
FC Hermannstadt: Cristiano - Vodă (Sîntean, 69), Scarlatache, I. Stoica, Buşu - R. Pires, Dâlbea - B. Iordache, Jo Santos, Buzan (Petrescu, 22) - Ad. Bălan (Fortes, 80). 
Antrenor: Ruben Albes
Cartonaşe galbene: Răuţă (min. 20), Ehmann (min.  73), respectiv Bălan (min. 73), Fortes (min. 90+4)
Arbitru de centru: Istvan Kovacs
Arbitri asistenți: Vasile Marinescu, Ovidiu Artene
Arbitru de rezervă: Cătălin Buşi

Campionatul de fotbal al României - Liga 1

Etapa 1

Argeș - Botoșani 2-3
Viitorul - UTA 1-1
Sepsi - Craiova 0-1
Astra - FCSB 0-3
Iași - Târgoviște 1-0
Clinceni - CFR Cluj 1-2
Voluntari - Mediaș 2-1
Dinamo - Hermannstadt 1-1

miercuri, 19 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Sorin Boiangiu este noul team manager al FC Hermannstadt

FC Hermannstadt a anunțat că în staful său administrativ a fost cooptat Sorin Boiangiu, care ocupă funcţia de team manager.
În mesajul postat de pagina de Facebook a grupării sibiene se precizează: „Sorin Boiangiu se alătură proiectului nostru şi va face parte din stafful administrativ în rolul de team manager”.
Boiangiu a fost director sportiv la ASU Poli Timişoara, în Liga a 2-a, ACS Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi şi Astra Giurgiu în Liga 1.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...