La conferința de presă, Burcă a declarat: „Este o onoare imensă şi o mândrie să fiu antrenorul lui Dinamo, chiar dacă Dinamo nu e în cel mai bun moment. Cu atât mai mult, e o mândrie că s-a apelat la mine în acest moment dificil al clubului. Ce pot eu să le promit celor care au avut încredere în mine şi suporterilor e că vom face tot ce este posibil să readucem clubul unde îi este locul. Nu va fi uşor, dar sunt convins că atunci când munceşti foarte eficient şi pui foarte mult suflet, lucrurile nu au cum să meargă decât în direcţia bună. Înţeleg responsabilitatea care este pe umerii mei, dar sunt pregătit şi sunt ferm convins că vom duce Dinamo acolo unde îi este locul”, a spus Burcă.
Antrenorul a fost completat de noul administrator oficial, Vlad Iacob: “Sunt conştient de responsabilitatea uriaşă care cade pe umerii mei. E un moment dificil, atât pe plan sportiv cât şi prin prisma reorganizării judiciare. Însă situaţia nu este una dramatică. Aşteptăm alături de noi investitori, parteneri comerciali şi mai ales fanii”.
Născut la 16 martie 1980, la Slatina, Ovidiu Nicușor Burcă a evoluat ca profesionist la Emelec (1998/1999), JEF United Ichihara (1999), Ventforet Kofu (2000), Universitatea Craiova (2001/2002), Dinamo (2002-2005), Progresul (2005-2007), Energie Cotbus (2007-2010), Politehnica Timișoara (2010/2011) și Rapid București (2011/2012). Ca antrenor, acesta a pregătit pe CSM Slatina în 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu