Decesul lui Uwe Seeler a fost anunţat pe site-ul clubului Hamburger SV, club pentru care Uwe Seeler a evoluat între 1953 şi 1972 ca jucător, şi al cărui preşedinte a fost între 1995 şi 1998.
Născut la Hamburg, în 5 noiembrie 1936, Uwe Seeler a disputat 573 de meciuri pentru Hamburger SV, între 1953 și 1972. El a marcat 543 de goluri pentru această echipă. A câștigat de nouă ori campionatul Ligii de Nord a Germaniei, din 1955 și până în 1963. În 1960, a câștigat campionatul RF Germaniei, marcând două goluri în finala pe care Hamburg SV a câștigat-o (3-2) cu FC Koln. De asemenea, a fost declarat ”Cel mai valoros fotbalist german” în 1960, 1964 și 1970. În 1968, a disputat finala Cupei Cupelor.
Fostul atacant a fost și căpitan al reprezentativei RFG la Campionatul Mondial din 1966, când aceasta a pierdut finala disputată cu echipa ţării gazdă, Anglia, în urma unui gol controversat. Patru ani după aceea, la CM din 1970, în Mexic, a obținut medalia de bronz. Seeler a marcat 43 de goluri în 72 de meciuri disputate pentru echipa naţională. A fost în 40 de partide căpitan al RFG-ului, fiind numit ulterior ”căpitan de onoare” alături de Fritz Walter, Franz Beckenbauer și Lothar Matthaus.
După ce a agățat ghetele în cui, Seeler a lucrat la Adidas. În 1995, a devenit președinte la SV Hamburg, funcție pe care a ocupat-o timp de doi ani și jumătate. În 2003, a fost senatul din Hamburg i-a decernat titlul de ”Cetățean de onoare”. În ultimii ani, starea de sănătate a lui s-a deteriorat din cauza problemelor cardiace. În ciuda acestui fapt, el mergea în mod regulat la Volksparkstadion, arena echipei din Hamburg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu