Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Sergio Ramos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sergio Ramos. Afișați toate postările

luni, 24 ianuarie 2022

FOTBAL / FRANȚA: Sergio Ramos a reușit primul gol pentru Paris Saint-Germain

Venit liber de contract în vară, Sergio Ramos (35 de ani) a avut probleme de sănătate, motiv pentru care debutul său la Paris Saint-Germain s-a tot amânat. Integralist pentru a doua oară, fostul căpitan al lui Real Madrid a izbutit să înscrie primul său gol pentru vicecampioana Franței.

Ramos a marcat în minutul 62 al meciului câștigat (4-0) cu Reims, pe teren propriu, în runda cu numărul 22 din prima ligă de fotbal a Franței. Celelalte goluri au fost reușite de Verratti (min. 44), Faes (min. 67 - autogol) şi Pereira (min. 75).

După meci, Sergio Ramos a declarat că se simte foarte bine. „Sunt mulțumit că am jucat 90 de minute și pentru că am înscris primul meu gol pentru PSG. Sper că vor urma și altele. S-a împlinit trei săptămâni de când mă pregătesc cu grupul. Important va fi să păstrez ritmul, să am o rutină zi de zi pentru a continua să progresez fizic și să ajung la cea mai bună versiune a mea. Vor fi Cupa, campionatul și Liga Campionilor. Este cel mai bun moment pentru a reveni în formă. Sunt foarte mulțumit acum. Am fost prea mult timp în afara terenului”, a spus Ramos, potrivit lequipe.fr. Fundașul a mărturisit că se simte bine la Paris. „Am petrecut mult timp la Madrid cu familia mea. A fost dur la început, dar acum e foarte bine. Mi-am recâștigat echilibrul”. 

Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012. 

miercuri, 10 noiembrie 2021

FOTBAL / FRANȚA: PSG îi achită un salariu anual net de 6 milioane de euro lui Sergio Ramos

Transferat în vară, de la Real Madrid, Sergio Ramos (35 de ani) n-a apucat încă să debuteze la Paris Saint-Germain. Fundașul acuză probleme de sănătate, iar clubul n-a oferit prea multe detalii despre situația lui. Cotidianul francez ”L'Equipe” a dezvăluit, astăzi, că internaționalul spaniol ar încasa un salariu anual net de 6 milioane de euro. 

Cu toate acestea, Ramos nu este printre liderii echipei la acest capitol. El este depășit de portarul Gianluigi Donnarumma, venit de la AC Milan tot ca jucător liber. Italianul ar câştiga 7 milioane de euro anual. Desigur că cei mai bine plătiți fotbaliști de la PSG sunt Lionel Messi, Kylian Mbappe și Neymar Jr. 

Potrivit ”L'Equipe”, salariul brut al lui Ramos ar fi de un milion de euro pe lună. Acesta nu ar fi cerut şi o primă de instalare la sosirea la PSG, aşa cum procedează de obicei fotbaliştii care se transferă liberi de contract. Poate și fiindcă a sosit accidentat la Paris şi starea sa fizică s-a îmbunătăţi abia de curând. Începând din această săptămână, internaţionalul spaniol se antrenează alături de coechipierii săi.

Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012. 

luni, 1 noiembrie 2021

FOTBAL / FRANȚA: Paris Saint-Germain intenționează să-i rezilieze contractul lui Sergio Ramos

La patru luni după ce a fost adus la Paris Saint-Germain, liber de contract fiind, Sergio Ramos (35 de ani) nu a debutat încă pentru noua lui echipă. Fostul lider al lui Real Madrid se confruntă cu urmările unor accidentări mai vechi, iar starea lui de sănătate i-ar face pe oficialii clubului francez să ia în calcul chiar să-i rezilieze contractul.

În ultimii ani, fotbalistul care a adunat cele mai multe selecţii în reprezentativa Spaniei, 180, s-a confruntat cu numeroase probleme fizice. Mai exact, din 17 noiembrie 2020, de la meciul Spania - Germania (6-0) din Liga Naţiunilor, când a suferit o leziune la bicepsul femural al piciorului drept. Acesta a acuzat probleme şi în 2021, mai întâi la genunchi, din acest motiv el ratând participarea cu Spania la Euro 2020. 

Vara trecută, Ramos nu şi-a prelungit contractul cu Real Madrid şi a ales să meargă în capitala Franţei, în perioada de transferuri. Nici la PSG el nu şi-a revenit complet, suferind o accidentare la pulpa piciorului stâng. Din acest motiv, 

în acest an, Ramos a jucat doar în şapte meciuri, ultimul fiind în 5 mai, când Real Madrid a pierdut (0-2) partida cu Chelsea Londra din manşa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor.

Potrivit cotidianului „Le Parisien”, PSG consideră rezilierea contractului jucătorului de 35 de ani drept un scenariu posibil. Însă pentru acesta, gruparea va trebui să ajungă la un acord cu fundaşul central spaniol, a cărui înţelegere actuală cu gruparea franceză este valabilă până în vara anului 2023. "Încrederea pe care unii şi-au pus-o în fundaşul spaniol în momentul semnării contractului sau chiar după accidentarea suferită la gambă câteva săptămâni mai târziu nu mai este de nezdruncinat astăzi. Atat de mult a scăzut încrederea că va fi recuperat încât varianta rezilierii contractului, deşi nu este pe agenda zilei, nu mai pare un scenariu de science-fiction. PSG începe să admită că ar fi putut să fi greşit”, a concluzionat ziarul francez.

Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.  

joi, 17 iunie 2021

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos s-a despărțit de Real Madrid cu lacrimi în ochi

Clubul Real Madrid a anunţat, pe site-ul oficial, că Sergio Ramos se desparte de gruparea madrilenă, la care este căpitan. Fundașul activa la formația din capitala Spaniei de 16 ani. Ramos a câştigat cu Real Madrid peste 20 de trofee, între care şi de patru ori Liga Campionilor. Potrivit presei iberice, Ramos ar putea reveni la clubul la care s-a format, FC Sevilla.

Emblematicul căpitan și-a luat rămas bun printr-un eveniment organizat de gruparea madrilenă. Extrem de emoţionat, Ramos a plâns în timpul discursului de despărţire. “Este unul dintre cele mai dificile momente din viaţa mea. Se încheie o etapă minunată, o etapă unică în viaţa mea, cred că niciodată nu voi mai trăi ce am trăit aici. Mulţumesc mult tuturor şi  acesta este mai degrabă un pe curând, nu un adio, pentru că mai devreme sau mai târziu, mă voi întoarce”, a spus Ramos.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, i-a spus lui Ramos că acolo va fi mereu casa sa. “Nu este o zi uşoară pentru că tu, în tot acest timp, ai făcut ceva special pentru mine. Am suferit împreună, am luptat împreună şi ne-am bucurat de succesele recente ale Real Madrid. Ai fost, de-a lungul anilor, o  referinţă pentru fanii noştri şi eşti, fără îndoială, una dintre marile legende ale lui Real Madrid. Îţi doresc să fii fericit alături de ai tăi, indiferent unde vei fi. Și să ştii că aceasta va fi mereu casa sa. Mulţumesc pentru tot ce i-ai dat acestui club”.

Sergio Ramos a jucat 16 ani la  Real Madrid. El a câştigat cu echipa din capitala Spaniei peste 20 de trofee, între care şi de patru ori Liga Campionilor. Potrivit presei din Spania, Ramos ar putea reveni la clubul la care s-a format, FC Sevilla.

Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.  

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos va deveni cel mai selecţionat jucător european

Component al echipei Real Madrid, Sergio Ramos (34 de ani) va deveni cel mai selecţionat fotbalist european. Fundașul va disputa, astăzi (sâmbătă, 14 noiembrie), meciul cu numărul 177 pentru echipa Spaniei.

Înaintea partidei cu Elveția, Ramos se află la egalitate cu portarul reprezentativei Italiei, Gianluigi Buffon, cu 176 de selecţii. Totodată, ibericul are șanse să devină și cel mai selecţionat din lume, în contextul în care deţinătorul recordului, Ahmed Hassan, are 184 de partide la naţionala Egiptului.

Fundaşul a debutat la naţională la 26 martie 2005, într-un meci cu China, când reprezentativa era antrenată de Luis Aragones. El deţine recordul de goluri marcate de un fundaş la prima reprezentativă, 23. De asemenea,  în 3 noiembrie, Sergio Ramos a marcat golul cu numărul 100 în tricolul madrilenilor. În 1 noiembrie, căpitanul formației iberice a disputat  meciul cu numărul 500 în prima ligă de fotbal  a  Spaniei. Dintre acestea, 461 le-a disputat în tricoul formației din capitală, iar 39 pentru Sevilla FC. 

Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergio Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 700 de ori și pentru care a înscris peste 100 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 5 ori (2007, 2008, 2012, 2017 și 2020), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.  

Meciul Elveţia - Spania, din Grupa C a Diviziei A a Ligii Naţiunilor, este programat astăzi (sâmbătă, 14  noiembrie), de la ora 21.45.


miercuri, 4 noiembrie 2020

FOTBAL / SPANIA: Fundaşul Sergio Ramos a marcat golul cu numărul 100 pentru Real Madrid

Fundaşul Sergio Ramos a marcat, aseară (marţi, 3 noiembrie), cu capul, unul din golurile lui Real Madrid în meciul cu Inter Milano (3-2), din Liga Campionilor. Aceasta a fost reuşita sa cu numărul 100 în tricolul madrilenilor. În 1 noiembrie, căpitanul formației iberice a disputat  meciul cu numărul 500 în prima ligă de fotbal  a  Spaniei. Dintre acestea, 461 le-a disputat în tricoul formației din capitală, iar 39 pentru Sevilla FC. 

În ceea ce privește golurile reușite, Ramos a marcat 55 de goluri cu capul, 21 din lovituri de la 11 metri, două din lovitură liberă şi 22 cu piciorul. El a înscris 14 goluri în 11 sezoane de Champions League, 74 în LaLiga (inclusiv două pentru FC Sevilla), şapte în Cupa Spaniei şi restul în alte competiţii. La echipa naţională, el a marcat 23 de goluri, cele mai multe înscrise de un fundaş în istorie, în 175 de meciuri. „Nu este rău. Recordurile individuale sunt secundare, dar îţi place să le dobori. Atât timp cât continuă să ajute echipa să câştige, sper să mai pot înscrie câteva", a declarat Ramos, care a disputat 659 de meciuri pentru Real şi a câştigat 22 de trofee cu această formație.

Într-un clasament all-time al marcatorilor echipei Real Madrid, fundașul se află pe locul 21, la egalitate cu fostul atacant Fernando Morientes, la cinci reuşite de galezul Gareth Bale şi la patru de brazilianul Ronaldo.

Cu toate acestea, Sergio Ramos nu este fundaşul cu cele mai multe goluri marcate în istorie. Daniel Passarella a înscris de 175 de ori pentru Argentina, Fiorentina, Inter şi pentru cluburi din ţara sa, în anii 70 şi 80. De asemenea, actualul antrenor al FC Barcelona, Ronald Koeman, a reușit 250 de goluri pentru echipa catalană, PSV, reprezentativa Olandei şi alte formaţii, dar acesta a jucat numeroase meciuri pe postul de mijlocaş.

În iulie trecut, Ramos a egalat recordul deținut de Mariano Pierna (Getafe) din ediția 2005/2006, devenind apărătorul care a marcat cele mai multe goluri într-o singură ediție de campionat (11). El și-a ameliorat și propria performanță, care data din 2016/2017, când a marcat de 7 ori. Cu 70 de goluri marcate în LaLiga, el este apărătorul-golgheter cu cele mai multe reușite dintre cei în activitate. El era urmat de Alexander Kolarov (33 de goluri), Leighton Baines (32), Javi Martinez (32), Christian Maggio (32), Gerard Pique (30) și Dani Alves (29). Potrivit lequipe.fr, jucătorul lui Real Madrid era singurul apărător din secolul XXI care a depășit 50 de goluri în campionat (95 în toate competițiile), depășindu-i pe brazilianul Naldo (46 în Bundesliga) și englezul John Terry (41 în Premier League). 

joi, 3 septembrie 2020

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos speră ca Messi să rămână la FC Barcelona

Căpitan la Real Madrid, Sergio Ramos a fost chestionat, în timpul conferinței de presă a echipei Spaniei înaintea debutului în ediția 2020/2021 a Ligii Națiunilor, pe posibila plecare a lui Lionel Messi de la FC Barcelona. Căpitanul „Galacticilor” a mărturisit că speră ca argentinianul să rămână la marea rivală.
Apărătorul a explicat de ce a dat acest răspuns poate neașteptat: „Pentru fotbalul spaniol, pentru Barcelona și pentru noi, cărora ne place să câștigăm fiind mai buni, ne-ar plăcea ca el să rămână. El face LaLiga și echipa sa mai bună. De asemenea, și Clasicos. Noi ne place să câștigăm fiind mai buni, iar el face parte din marii jucători.  Nu mai e nimic de spus. El și-a câștigat dreptul de a-și alege viitorul, fără speculații în jurul lui. Apoi, vom vedea ce se va întâmpla. Pentru noi, însă, acesta nu este un subiect care să ne preocupe”, a spus Ramos. 
În 25 august, Lionel Messi a anunțat conducerea lui FC Barcelona, printr-un fax, că dorește să părăsească formația cu care mai are contract până în iunie 2021. Fotbalistul a invocat o clauză care îi permitea să rupă unilateral înțelegerea, însă aceasta a expirat în 10 iunie anul acesta. Messi a invocat situația particulară provocată de pandemia de COVID-19, care a dus la prelungirea anului competițional până în august. LaLiga, în schimb, a dat dreptate lui FC Barcelona, anunțând că acea clauză de reziliere de 700 milioane de euro e în vigoare. După difuzarea veștii că Messi vrea să plece de la formația  catalană au apărut și variantele pe care le-ar avea acesta. În fruntea listei scurte a cluburilor care l-ar putea transfera se plasează Manchester City, iar alături de acesta s-ar mai afla  Manchester United, Paris Saint-Germain, Juventus, Inter Milano, Inter Miami.

luni, 6 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Preşedintele Barcelonei spune că VAR-ul favorizează mereu aceeaşi echipă

Preşedinte al clubului de fotbal din Barcelona, Josep Maria Bartomeu a criticat arbitrajul video din LaLiga, afirmând că VAR-ul a avantajat mereu aceeaşi echipă,  și anume pe rivala Real Madrid, care s-a impus la Bilbao în urma unui penalty acordat de VAR și transformat de Sergio Ramos.
Oficialul catalan a izbucnit: „Am văzut meciul de la Bilbao şi, deşi nu îmi place să o spun, am să repet că VAR-ul nu se foloseşte aşa cum trebuie. De când s-a reluat campionatul, după criza COVID-19, nu a fost aplicat în mod egal. Asta s-a reflectat în rezultate şi pare că favorizează mereu aceeaşi echipă", a afirmat el.
Modul în care Real Madrid a obținut victoria (1-0) la Bilbao a fost ironizat de publicațiile din Catalonia. „Real își continuă relația amoroasă cu VAR-ul în această Liga”, a scris „Mundo Deportivo”. În timp ce „Sport” a folosit cuvântul „scandal”, afirmând că „o mare parte a punctelor Realului provin din intervențiile VAR”. Este de menționat că la două minute după ce a marcat din penalty, Sergio Ramos l-a călcat pe Raul Garcia în careu și deși oamenii lui Athletic Bilbao au protestat atât arbitrul Gonzalez, cât și VAR-ul n-au intervenit în niciun fel. „Am pășit un pic pe el, însă era în spatele meu și nu l-am văzut. N-a fost ceva decisiv fiindcă balonul nu era în joc atunci”, a spus Ramis, după meci. Iker Muniain, în schimb, a avut o cu totul altă părere: „Raul mi-a spus că Ramos l-a călcat clar. S-a întâmplat același lucru în careul nostru. Ei au revăzut acțiunea, în al lor, nu... Se vede în favoarea cărei echipe s-au luat aceste decizii. Fiecare trage propriile concluzii”.
În fața acestor acuzații, antrenorul Realului, Zinedine Zidane, s-a declarat obosit: „În mod normal, nu vreau să discut despre aşa ceva, dar cred că este absurd să sugerezi că noi câştigăm întotdeauna datorită arbitrului", a spus francezul.

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos a egalat recordul de goluri înscrise de un apărător într-un campionat

Căpitan al lui Real Madrid, Sergio Ramos a adus victoria formației sale în meciul de pe terenul lui Athletic Bilbao, din runda cu numărul 34 din LaLiga. Acesta a transformat un penalty, ajungând la 10 goluri în această ediție de campionat. De asemenea, acesta este golul cu numărul 13 marcat de el de la punctul cu var.  
Ramos a egalat astfel recordul deținut de Mariano Pierna (Getafe) din ediția 2005/2006. Devenind apărătorul care a marcat cele mai multe goluri într-un singur campionat. El și-a ameliorat și propria performanță, care data din 2016/2017, când a marcat de 7 ori. Cu toate acestea, Ramos împarte locul 13 în clasamentul golgheterilor, cu Angel Rodriguez (Getafe), Joselu (Alaves) și Willian Jose (Sociedad), fiind la mare distanță de liderul la zi, Lionel Messi, care are 22. 
La 34 de ani și cu 170 de selecții în echipa Spaniei, Ramos deține și alte recorduri. Cu 70 de goluri marcate în LaLiga, el este apărătorul-golgheter cu cele mai multe reușite dintre cei în activitate. El este urmat de Alexander Kolarov (33 de goluri), Leighton Baines (32), Javi Martinez (32), Christian Maggio (32), Gerard Pique (30) și Dani Alves (29). 
Potrivit lequipe.fr, jucătorul lui Real Madrid este singurul apărător din secolul XXI care a depășit 50 de goluri în campionat (95 în toate competițiile), depășindu-i pe brazilianul Naldo (46 în Bundesliga) și englezul John Terry (41 în Premier League). 

duminică, 5 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Real Madrid a câștigat din nou cu un penalty transformat de Ramos

În primul meci al zilei de astăzi (duminică, 5 iulie), contând pentru runda cu numărul 34 din LaLiga, Real Madrid a câștigat cu 1-0 (0-0) pe terenul lui Athletic Bilbao. Cum s-a întâmplat și în partida precedentă, cu Getafe, și de data aceasta victoria a fost asigurată dintr-o lovitură de la 11 metri.
Și acum, tot Sergio Ramos a transformat penalty-ul, diferența fiind că acesta a fost dictat în minutul 73, cu șase minute mai devreme decât în precedenta rundă... Modul în care Real Madrid a obținut această victorie a fost ironizat de publicațiile din Catalonia. „Real își continuă relația amoroasă cu VAR-ul în această Liga”, a scris „Mundo Deportivo”. În timp ce „Sport” a folosit cuvântul „scandal”, afirmând că „o mare parte a punctelor Realului provin din intervențiile VAR”.
Este de menționat că la două minute după ce a marcat, Sergio Ramos l-a călcat pe Raul Garcia în careu și deși oamenii lui Athletic Bilbao au protestat atât arbitrul Gonzalez, cât și VAR-ul n-au intervenit în niciun fel. „Am pășit un pic pe el, însă era în spatele meu și nu l-am văzut. N-a fost ceva decisiv fiindcă balonul nu era în joc atunci”, a spus Ramis, după meci. Iker Muniain, în schimb, a avut o cu totul altă părere: „Raul mi-a spus că Ramos l-a călcat clar. S-a întâmplat același lucru în careul nostru. Ei au revăzut acțiunea, în al lor, nu... Se vede în favoarea cărei echipe s-au luat aceste decizii. Fiecare trage propriile concluzii”.  Victoria a făcut ca Real Madrid să se detașeze la șapte puncte de FC Barcelona, care evoluează,  astăzi (duminică, 5 iulie), de la ora 23.00, în deplasare, cu Villarreal.


Etapa a 34-a

Vineri, 3 iulie
Atletico - Mallorca 3-0

Sâmbătă, 4 iulie
Celta - Betis 1-1
Valladolid - Alaves 1-0
Granada - Valencia 2-2

Duminică, 5 iulie
Bilbao - Real Madrid 0-1
Espanyol - Leganes 0-1
Osasuna - Getafe 0-0
Ora 23.00:
Villarreal - Barcelona

Luni, 6 iulie
Ora 20.30:
Levante - Sociedad
Ora 23.00:
Sevilla - Eibar

Clasament
1. Real Madrid 77p
2. Barcelona 70p
3. Atletico 62p
4. Sevilla 57p
5. Villareal 54p
6. Getafe 53p
7. Sociedad 50p
8. Bilbao 48p
9. Valencia 47p
10. Granada47p
11. Osasuna 45p
12. Levante 42p
13. Valladolid 39p
14. Betis 38p
15. Vigo 35p
16. Eibar 35p
17. Alaves 35p
18. Mallorca 29p
19. Leganes 28p
20. Espanyol 24p

vineri, 3 iulie 2020

FOTBAL / SPANIA: Real Madrid a mai făcut un pas spre titlul de campioană

La capătul unui meci care a contat pentru runda cu numărul 33 din LaLiga, în care a fost pusă deseori în dificultate, Real Madrid s-a impus cu 1-0 (0-0) în fața lui Getafe. Oamenii lui Zinedine Zidane s-au desprins la 4 puncte de FC Barcelona în fruntea clasamentului cu 5 etape înainte de final. 
Sergio Ramos a marcat unicul gol al partidei, în minutul 79, din penalty-ul obținut de Dani Carvajal. Ibericul a bifat astfel a 20-a lovitură de pedeapsă transformată de el, la rând, pentru gruparea din capitla Spaniei, ultima sa ratare datând din mai 2018. Succesul lui Real Madrid s-a datorat, în mare măsură, intervențiilor lui Thibaud Courtois. 

Etapa a 33-a

Marți, 30 iunie
Mallorca - Celta Vigo 5-1
Leganes - Sevilla FC 0-3
FC Barcelona - Atletico Madrid 2-2

Miercuri, 1 iulie
Valencia - Athletic Bilbao 0-2
Alaves - Granada 0-2
Betis Sevilla - Villareal 0-2
Valladolid - Levante 0-0

Joi, 2 iulie
Sociedad - Espanyol 2-1
Eibar - Osasuna 0-2
Real Madrid - Getafe 1-0

Etapa a 34-a

Vineri, 3 iulie
Ora 23.00:
Atletico - Mallorca

Sâmbătă, 4 iulie
Ora 18.00:
Celta - Betis
Ora 20.30:
Valladolid - Alaves
Ora 23.00:
Granada - Valencia

Duminică, 5 iulie
Ora 15.00:
Bilbao - Real Madrid
Ora  18.00:
Espanyol - Leganes
Ora 20.30:
Osasuna - Getafe
Ora 23.00:
Villarreal - Barcelona

Luni, 6 iulie
Ora 20.30:
Levante - Sociedad
Ora 23.00:
Sevilla - Eibar

Clasament
1. Real Madrid 74p
2. Barcelona 70p
3. Atletico 59p
4. Sevilla 57p
5. Villareal 54p
6. Getafe 52p
7. Sociedad 50p
8. Bilbao 48p
9. Valencia 46p
10. Granada46p
11. Osasuna 44p
12. Levante 42p
13. Betis 37p
14. Valladolid 36p
15. Eibar 35p
16. Alaves 35p
17. Vigo 34p
18. Mallorca 29p
19. Leganes 25p
20. Espanyol 24p

joi, 25 iunie 2020

FOTBAL / SPANIA: Real Madrid a redevenit lider, Sergio Ramos vorbește despre arbitraj

Victoria (2-0) obținută în etapa a 31-a, pe teren propriu, în meciul cu Mallorca, a readus pe Real Madrid în postura de lider în LaLiga. Oamenii lui Zidane sunt la egalitate de puncte, 68, cu Barcelona, dar sunt avantajați de rezultatele din meciurile directe (0-0 și 2-0). 
Madrilenii au obținut cel de-al 4-lea succes din tot atâtea posibile de la reluarea competiției întreruptă în martie de pandemia de COVID-19. Autor a trei goluri în ultimele două meciuri, Karim Benzema n-a izbutit să mai înscrie deși a avut ocazia să o facă în minutele 7 și 52, când nu l-a putut învinge pe portarul Manolo Reina. 
Golurile confruntării au fost reușite de Vinicius Junior (min. 19) și Sergio Ramos (min. 56). De altfel, brazilianul a fost implicat în cinci goluri ale Realului din Madrid la ultimele sale șapte meciuri ca titular, în toate competițiile. El a reușit trei goluri și două pase decisive, obținând și un penalty cu Real Sociedad.
Autor a celui de-al doilea gol, Sergio Ramos s-a referit după meci la acuzațiile legate de arbitrajul ce ar favoriza formația lui: „Acesta este fiindcă ne aflăm în fruntea clasamentului. Când nu suntem acolo, oamenii nu mai vorbesc. Arbitri și VAR-ul sunt pentru a ajuta... Nu cred că deciziile pe care le iau sunt predeterminate.  Această vorbărie trebuie să înceteze. Oamenii trebuie să înceteze a-și imagina astfel de lucruri”.  

Etapa a 31-a

Luni, 22 iunie
Villareal - Sevilla FC 2-2
Leganes - Granada 0-0

Marți, 23 iunie
Levante - Atletico Madrid 0-1
Valladolid - Getafe 1-1
FC Barcelona - Athletic Bilbao 1-0

Miercuri, 24 iunie
Real Sociedad - Celta Vigo 0-1
Alaves - Osasuna 0-1
Real Madrid - Mallorca 2-0

Joi, 25 iunie
Ora 20.30:
Eibar - Valencia CF
Ora 23.00:
Betis Sevilla - Espanyol Barcelona

Etapa a 32-a

Vineri, 26 iunie
Ora 23.00:
Sevilla FC - Valladolid

Sâmbătă, 27 iunie
Ora 15.00:
Athletic Bilbao - Mallorca
Ora 18.00:
Celta Vigo - FC Barcelona
Ora 20.30:
Osasuna - Leganes
Ora 23.00:
Atletico Madrid - Alaves

Duminică, 28 iunie
Ora 15.00:
Levante - Betis Sevilla
Ora 18.00:
Villareal - Valencia CF
Ora 20.30:
Granada - Eibar
Ora 23.00:
Espanyol Barcelona - Real Madrid

Luni, 29 iunie
Ora 23.00:
Getafe - Real Sociedad

Clasament
1. Real Madrid 68p
2. Barcelona 68p
3. Atletico 55p
4. Sevilla 53p
5. Getafe 49p
6. Villareal 48p
7. Sociedad 47p
8. Valencia 46p
9. Granada43p
10. Bilbao 42p
11. Osasuna 38p
12. Levante 38p
13. Alaves 35p
14. Betis 34p
14. Valladolid 34p
17. Vigo 33p
16. Eibar 29p
18. Mallorca 26p
19. Leganes 25p
20. Espanyol 24p

luni, 22 iunie 2020

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos a marcat pentru Real Madrid, iar apoi s-a lovit la genunchi

Real Madrid s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Real Sociedad, revenind pe locul 1 în clasamentul din LaLiga. Erou al meciului a fost Sergio Ramos, care a devenit apărătorul cu cele mai multe goluri marcate în Campionatul de fotbal al Spaniei.
În minutul 50 al meciului, căpitanul echipei madrilene a transformat un penalty acordat după un fault al lui Llorente asupra lui Vinicius. Astfel, Ramos a devenit cel mai prolific marcator  dintre fundașii care au evoluat în întreaga istorie din LaLiga. Cu 68 de goluri, el l-a întrecut pe Ronald Koeman. Este adevărat, și în condițiile în care Fernando Hierro, care a reușit 105 goluri, a evoluat o vreme și ca mijlocaș. La zece minute după acea reușită, Ramos a fost nevoit să părăsească terenul. El s-a lovit la genunchiul stâng după un duel cu Alexander Isak, fiind înlocuit de Eder Militao.
Pe de altă parte, Real Madrid a fost acuzată că a beneficiat de un arbitraj părtinitor în meciul de la San Sebastian. Iată câteva dintre fazele incriminate: 
- în minutul 22, Casemiro a fost iertat de arbitru, nefiind eliminat după ce l-a lovit cu cotul în față pe Merino. Brazilianul a văzut cartonașul galben și va lipsi de la meciul cu Mallorca. 
- în minutul 68, Januzaj a egalat, însă arbitrul n-a validat golul din cauza poziției de ofsaid în care se afla... Merino. Acesta l-ar fi incomodat pe portarul Courtois, aflându-se pe traiectoria șutului. 
- în minutul 70, Karim Benzema a marcat cu un șut după ce a preluat mingea centrată de Valverde. Acuzat că a jucat balonul cu mâna, francezul a fost absolvit de VAR, care a validat golul pe motiv că preluarea s-a făcut cu umărul. 

Etapa a 30-a

Vineri, 19 iunie
Granada - Villareal 0-1
Mallorca - Leganes 1-1
Sevilla FC - FC Barcelona 0-0

Sâmbătă, 20 iunie
Espanyol Barcelona - Levante 1-3
Athletic Bilbao - Betis Sevilla 1-0
Getafe - Eibar 1-1
Atletico Madrid - Valladolid 1-0

Duminică, 21 iunie
Celta Vigo - Alaves 6-0
Valencia CF - Osasuna 2-0
Real Sociedad - Real Madrid 1-2

Clasament
1. Real Madrid 65p
2. Barcelona 65p
3. Atletico 52p
4. Sevilla FC 52p
5. Getafe 48p
6. Sociedad 47p
7. Villareal 47p
8. Valencia 46p
9. Bilbao 42p
10. Granada42p
11. Levante 38p
12. Alaves 35p
13. Osasuna 35p
14. Betis 34p
14. Valladolid 33p
17. Vigo 30p
16. Eibar 29p
18. Mallorca 26p
19. Espanyol 24p
20. Leganes 24p

duminică, 14 iunie 2020

FOTBAL / SPANIA: Fratele lui Ramos susține că nu există negocieri cu Real Madrid

Frate, dar şi impresar al lui Sergio Ramos, Rene Ramos a dezmințit informația potrivit căreia că între fundaş şi Real Madrid s-ar purta negocieri pentru prelungirea contractului.
Acesta a declarat pentru cotidianul spaniol „Marca”: „Sperăm că el se va retrage de la Real Madrid. Este visul lui şi cred că aceasta este şi dorinţa clubului. Dar deocamdată nu am discutat. Însă nu e cazul să ne alarmăm. Atunci când clubul va dori, vom începe discuţiile".
În 9 iunie, cotidianul „AS” anunța că Ramos a primit o ofertă de prelungire pentru încă un an a contractului cu Real Madrid, care expiră la finalul campionatului viitor. Astfel, cunoscutul apărător ar uma să rămână la madrileni până în 2022.
Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergia Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 690 de ori și pentru care a înscris 94 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 4 ori (2007, 2008, 2012 și 2017), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.  

joi, 11 iunie 2020

FOTBAL / SPANIA: Sergio Ramos ar fi ajuns la o înţelegere cu Real Madrid

Fundaşul Sergio Ramos (34 de ani) a primit o ofertă de prelungire pentru încă un an a contractului cu Real Madrid. Potrivit cotidianului „AS”, el ar uma să rămână la gruparea din capitala Spaniei până în vara lui 2022.
Real Madrid i-ar fi propus o prelungire doar pentru un an competițional, aşa cum se întâmplă în cazul jucătorilor trecuţi de 30 de ani. Și potrivit „AS”, fundaşul ar fi dorit un contract pe doi ani.
Originar din Camas, o localitate din Andaluzia, Sergia Ramos Garcia s-a născut în 30 martie 1986. Format la centrul de juniori al lui FC Sevilla, fundașul central a fost promovat în prima echipă în 2004. După 50 de meciuri disputate acolo, în 2005 a fost transferat de Real Madrid, formație a cărui tricou l-a îmbrăcat de 690 de ori și pentru care a înscris 94 de goluri. Ramos a câștigat titlul de campion de 4 ori (2007, 2008, 2012 și 2017), Supercupa de tot atâtea ori (2008, 2012, 2017 și 2020) și Cupa Spaniei în două rânduri (2011, 2014). Fundașul a triumfat în Liga Campionilor în 2014, 2016, 2017 și 2018, a  câștigat CM al cluburilor în 2014, 2016, 2017 și 2018 și Supercupa Europei în 2014, 2016 și 2017. Cu echipa Spaniei a devenit campion mondial în 2010 și a cucerit titlul european în 2008 și 2012.  

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...