Întrerupt în 13 martie din cauza pandemiei de Covid-19, campionatul de fotbal al Bulgariei se va relua în 5 sau 12 iunie. Anunțul oficial a fost făcut de ministrul Sporturilor, Krasen Kralev.
Demnitarul a transmis Ministerului Sănătăţii un plan privind reluarea meciurilor, elaborat de Federaţia Bulgară de Fotbal (BFU), potrivit lequipe.fr. "Speranţa noastră este ca pregătirea echipelor să se reia în 15 mai, iar campionatul, în iunie. Liga I s-ar putea relua la 5 sau 12 iunie, dar meciurile se vor juca fără spectatori, desigur", a spus ministrul. De asemenea, se preveda ca ediția de campionat să se încheie în 11 iulie, iar în 4 iulie să se dispute finala Cupei Bulgariei.
În prima ligă de fotbal din Bulgaria s-au disputat 24 din cele 26 ale sezonului regular. Ludogoreţ, echipa la care evoluează românii Claudiu Keşeru, Dragoş Grigore şi Cosmin Moţi, este lidier autoritar, cu 55 de puncte, fiind urmată de Levski Sofia, Lokomotiv Plovdiv şi ŢSKA Sofia, fiecare având câte 46.
În Bulgaria sunt înregistrate 1.778 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 şi 84 de decese, la o populaţie de aproape 7 milioane de locuitori.