Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta echipe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta echipe. Afișați toate postările

marți, 15 martie 2022

FOTBAL: TAS n-a acceptat solicitarea Federaţiei Ruse de Fotbal de suspendare a sancţiunilor impuse de UEFA

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins, astăzi (marţi, 15 martie), cererea Federaţiei Ruse de Fotbal (FUR) de a suspenda sancţiunile impuse de Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) cluburilor şi reprezentativelor din țara est-europeană din cauza invaziei Ucrainei.

Potrivit lequipe.fr, se menține excluderea echipelor ruseşti din competiţiile continentale până când recursul FUR va fi decis pe fond. TAS a lăsat să se înțeleagă că va da o decizie "până la sfârşitul săptămânii" cu privire la eventuala suspendare a sancţiunilor impuse de FIFA.

Federația de la Moscova ceruse suspendarea executării aplicării deciziilor celor două foruri, ceea ce ar permite echipei naţionale a Rusiei să evolueze, la sfârșitul acestei luni, la meciurile din barajul de calificare la turneul final al Campionatului Mondial, care se va desfășura la sfârșitul acestui an în Qatar.

În 28 februarie, aplicând recomandările Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), FIFA şi UEFA au decis, împreună, ca toate echipele ruse, fie reprezentative, fie de club, să fie suspendate de la participarea în competiţiile pe care le organizează aceste forturi. Decizia va rămâne în vigoare până la noi reglementări.

Afectată de această decizie a fost Spartak Moscova, care nu poate participa în Europa League (clubul a anunţat deja că se va concentra pe competiţiile interne). De asemenea, echipa masculină a Rusiei nu poate juca semifinala cu Polonia, din barajul de calificare la CM, iar naţionala feminină a țării est-europene a fost exclusă de la Euro 2022, competiție care se va desfășura în vara acestui an, în Anglia.

miercuri, 9 martie 2022

FOTBAL / CM 2022 (PRELIMINARII): FIFA a decis ca Polonia să se califice fără joc în finala barajului

Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a anunţat că reprezentativa Poloniei s-a calificat fără a mai disputa meciuri în finala barajului pentru accederea la turneul final al Campionatului Mondia care se va desfășura în Qatar, la sfârșitul acestui an. Decizia a fost adoptată în urma excluderii echipelor Rusiei din toate competiţiile fotbalistice internaţionale ca urmare a invadării Ucrainei. De asemenea, meciul Scoția - Ucraina a fost amânat. 

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FIFA se precizează: "Astăzi, Biroul Comitetului de Organizare FIFA a luat decizii-cheie în legătură cu meciurile din play-off-ul european pentru Cupa Mondială FIFA Qatar 2022, în urma consultării cu UEFA şi cu asociaţiile membre participante. (...) Polonia, drum liber pentru finală pe Calea B. În urma deciziei din 28 februarie 2022, luată împreună cu Comitetul Executiv al UEFA, de a suspenda toate echipele ruse de la participarea la competiţiile FIFA şi UEFA până la o nouă notificare, Biroul Comitetului de Organizare FIFA a decis că Polonia va primi un <bye> în drumul pentru finala de pe Calea B, care urmează să aibă loc în 29 martie 2022 şi în care se va înfrunta cu câştigătoarea meciului dintre Suedia şi Cehia".

FIFA a decis, totodată, amânarea meciului dintre Scoţia şi Ucraina pe Calea A. ”În 3 martie 2022, Federaţia Ucraineană de Fotbal a transmis FIFA, solicitând ca meciurile sale de calificare să fie reprogramate din cauza imposibilităţii de a organiza atât călătoriile, cât şi antrenamentele unei echipe în circumstanţele actuale.

În urma consultării cu UEFA şi cu cele patru asociaţii membre participante pe Calea A a Play-Off-ului european de calificare, s-a convenit în unanimitate, în spiritul solidarităţii, să accepte această solicitare. Meciul dintre Scoţia şi Ucraina, programat iniţial în 24 martie 2022, va fi acum amânat în fereastra existentă în iunie şi, în consecinţă, meciul dintre câştigătoarea întâlnirii Scoţia - Ucraina cu învingătoarea meciului Ţara Galilor - Austria va fi, de asemenea, amânat pentru aceeaşi fereastră. De asemenea, s-a convenit că meciul dintre Ţara Galilor şi Austria va rămâne aşa cum era programat, în 24 martie 2022”.

În urma preliminariilor europene şi a Ligii Naţiunilor, echipele naționale din Rusia, Polonia, Suedia şi Cehia luptau pentru un loc la Cupa Mondială din Qatar, fiind repartizate pe Calea B a Play-Off-ului. Semifinalele calificărilor ar fi trebuit să fie Rusia – Polonia şi Suedia – Cehia, în 24 martie, iar învingătoarele urmau să dispute un meci pentru un loc la turneul final din Qatar. Gazda finalei era în mod normal câştigătoarea semifinalei Rusia – Polonia, la 29 martie.

Pe de altă parte, Federaţia Rusă de Fotbal (FUR) a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv faţă de suspendarea echipelor sale din compeţiile internaţionale. Până când TAS va judeca pe fond această sancţiune fără precedent, luată de FIFA şi UEFA din cauza invadării Ucrainei, FUR cere suspendarea executării aplicării deciziilor celor două foruri, ceea ce ar permite echipei naţionale a Rusiei să evolueze, în martie, în barajul Cupei Mondiale din Qatar.

Deocamdată, instanţa cu sediul la Lausanne va deschide "două proceduri separate", una vizând FIFA şi UEFA în asociere cu aproximativ cincisprezece federaţii naţionale care refuză deschis să înfrunte Rusia, a precizat TAS, într-un comunicat. Adversari ai ruşilor în prima fază a Play-Off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie), polonezii au anunţat că refuză să participe la această confruntare încă înainte de decizia FIFA.

luni, 7 martie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Departajarea echipelor la egalitate de puncte se face pe baza golaverajului

Dilemă rezolvată în Liga 1. Cum se face departajare echipelor aflate la egalitate de  puncte la finalul sezonului regulat? Federația Română de Fotbal (FRF) a a precizat, într-un comunicat, că aceasta nu se mai face pe baza numărului mai mare de goluri marcate în deplasare în meciurile directe. Problema vizează echipele UTA şi Rapid, care au terminat pe pe locurile 8, respectiv 9, cu câte 40 de puncte.

În comunicatul FRF se precizează: "Având în vedere informaţiile şi dezbaterile apărute în mass-media, Federaţia Română de Fotbal doreşte să facă următoarele precizări. În şedinţa Comitetului Executiv al FRF din data de 27 iunie 2021, ședință la care au participat toti membrii Comitetului Executiv, s-a decis cu unanimitate de voturi abrogarea criteriului de departajare privind numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în meciurile directe.

De asemenea, reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. 9 teza întâi şi teza finală din Statutul FRF, Hotărârile Comitetului Executiv sunt publicate pe site-ul oficial al FRF: www.frf.ro. Publicarea acestora în forma precizată mai sus are valoare de comunicare oficială faţă de orice persoană interesată”.

FRF precizează, de asemenea, că !potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. 3 din Statutul FRF Hotărârile Comitetului Executiv intră în vigoare imediat, cu excepţia cazului în care Comitetul Executiv prevede altfel. Având în vedere cele de mai sus, precum şi că Decizia Comitetului Executiv a fost publicată pe site-ul oficial al FRF, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile statutare, rezultă în mod evident că respectiva decizie produce efecte depline, nemaifiind necesară nicio formalitate suplimentară", a arătat FRF.

Pe de altă parte, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat că a luat act de poziţia FRF pe acest subiect şi va aplica întocmai decizia Comitetului Executiv. "Liga Profesionistă de Fotbal ţine să precizeze, în lumina ultimelor poziţii publice din mass-media, precum şi a punctului de vedere exprimat de către FRF, că nu a emis, până în acest moment, nicio decizie oficială în ceea ce priveşte clasamentul final al sezonului regular. Totodată, Liga Profesionistă  de Fotbal a luat act de precizările FRF, amintite mai sus, privind modificarea ROAF privind criteriile de departajare prin Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din 27 iunie 2021”.

Forul care supervizează Liga 1 anunță că ”clasamentul final al sezonului regular va fi întocmit conform modificărilor regulamentare aprobate de Comitetul Executiv al FRF şi va fi dat publicităţii în cel mai scurt timp. Liga Profesionistă de Fotbal respinge din start orice idee de a crea o dispută publică, pentru deliciul media, cu Federatia Română de Fotbal", a menţionat LPF, într-un comunicat.

Respectiva problemă vizează echipele UTA şi Rapid, care au încheiat sezonul regulat pe locurile 8, respectiv 9, cu câte 40 de puncte, dacă se ţine cont de golaveraj. În meciurile directe, Rapid și UTA au remizat, la București (1-1) și la Arad (2-2).

Clasament

1. CFR Cluj 30 24 4 2 48-16 76p

2. FCSB 30 18 8 4 54-28 62p

3. Univ. Craiova 29 15 6 8 54-29 51p

4. Farul 29 14 6 9 42-20 48p

5. Voluntari 30 13 8 9 31-27 47p

6. FC Botoşani 29 11 13 5 32-26 46p

7. FC Argeş 29 13 6 10 26-21 45p

8. UTA 30 9 13 8 24-20 40p

9. Rapid 30 9 13 8 34-31 40p

10. Sepsi 30 9 12 9 33-29 39p

11. Chindia 30 8 11 11 23-23 35p

12. FCU Craiova 30 8 9 13 31-35 33p

13. Mioveni 30 6 11 13 19-36 29p

14. Dinamo 30 4 5 21 24-66 17

15. Clinceni 30 3 5 22 21-64 14p

16. Gaz Metan 30 6 6 18 21-46 10p

marți, 1 martie 2022

HANDBAL: CSM Bucureşti ar putea promova fără joc în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Federația Europeană de Handbal (EHF) a decis, luni seară, suspendarea din orice competiţie continentală care se organizează sub egida sa a echipelor reprezentative şi de club din Rusia şi Belarus. S-a menționat că hotărârea se aplică imediat, până la o nouă decizie în acest sens.

Comitetul Executiv al EHF s-a reunit într-o şedinţă extraordinară, şi a luat următoarele decizii:

1. Cu efect imediat, echipele naţionale ale Rusiei şi Belarusului, precum şi cluburile din Rusia şi Belarus care concurează în competiţiile europene de handbal sunt suspendate. Acest lucru este valabil până la noi ordine şi se referă la toate competiţiile curente la nivel de club şi de echipă naţională.

2. Arbitrii şi oficialii din Rusia şi Belarus nu vor fi delegaţi pentru meciurile viitoare până la o nouă notificare. Lectorii şi membrii comisiilor din Rusia şi Belarus nu vor fi chemaţi pentru întâlniri şi activităţi viitoare.

3. Vor fi căutaţi noi organizatori pentru YAC 16 EHF Beach Handball EURO şi pentru turneele de calificare pentru Beach Handball EURO 2023. Ambele evenimente erau programate să aibă loc la Moscova, în iulie 2022.

EHF a precizat că "aceste măsuri au trebuit să fie introduse cu efect imediat, deoarece războiul din Ucraina continuă, punând în pericol principiile EHF de cooperare la nivel european şi spiritul de corectitudine. Federaţia Europeană de Handbal regretă consecinţele asupra indivizilor, cluburilor şi echipelor naţionale şi speră ca o revenire la pace va permite noi consideraţii. În următoarele zile, va avea loc o restructurare a diferitelor competiţii de la nivel de club şi naţională în conformitate cu principiile sportive şi regulamentele existente", a anunţat EHF.

În acest context, echipa feminină de handbal CSM Bucureşti, care urma să întâlnească formaţia ŢSKA Moscova în faza Play-Off a Ligii Campionilor, în dublă manşă eliminatorie, ar putea obţine calificarea directă în sferturile de finală ale competiţiei.

De asemenea, echipa masculină de handbal Minaur Baia Mare, care trebuia să evolueze în sferturile de finală ale European Cup cu formaţia rusă HC Victor Stavropol, ar putea ajunge în semifinale în acelaşi fel.

EHF nu a luat încă o decizie în privința cupelor europene. 

FOTBAL: Federaţia Rusă contestă decizia FIFA şi UEFA de excludere din competiţii

Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) şi Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a decis să suspende cluburile şi echipele naţionale ale Rusiei din toate competiţiile. De asemenea, forul continental a anulat parteneriatul cu Gazprom. Aceste decizii s-au luat în contextul invadării militare a Ucrainei de către Rusia.

La scurt timp de la oficializarea excluderii din competiţii, decisă în comun de FIFA şi UEFA, Federaţia Rusă de Fotbal (RFS) a reacţionat, afirmând că această "decizie contravine normelor şi principiilor competiţiilor internaţionale, precum şi spiritului sportului".

Într-un comunicat, forul de la Moscova a precizat: "Federația Rusă de Fotbal dezaprobă categoric decizia FIFA şi a UEFA de a suspenda toate echipele ruseşti de la participarea la meciuri internaţionale pentru o perioadă nedeterminată. Considerăm că această hotărâre contravine normelor şi principiilor competiţiilor internaţionale, precum şi spiritul sportului. Este clar discriminatorie şi aduce prejudicii unui număr foarte mare de sportivi, antrenori, personalul cluburilor şi echipelor naţionale şi, mai ales, milioanelor de fani ruşi şi internaţionali, ale căror interese ar trebui protejate în primul rând de organizaţiile sportive internaţionale".

Condamnată din cauza invaziei ruse în Ucraina, Federaţia Rusă de Fotbal (RFS) a denunţat "un decalaj în comunitatea sportivă mondială, care a aderat întotdeauna la principiile egalităţii, respectului reciproc şi independenţei faţă de politică”. De asemenea, a anunţat că îşi rezervă dreptul de a contesta această decizie.

La puțin timp după deciziile adoptate de Consiliul FIFA şi de Comitetul Executiv al UEFA, care prevedeau adoptarea unor măsuri suplimentare, FIFA şi UEFA au decis, împreună, ca toate echipele ruse, fie reprezentative naţionale, fie de club, să fie suspendate de la participarea în competiţiile FIFA şi UEFA până la noi reglementări. Aceste decizii au fost adoptate astăzi de Consiliul FIFA şi de Comitetul Executiv al UEFA, respectiv cele mai înalte organe de decizie ale ambelor instituţii în astfel de probleme urgente.

Potrivit Federației Române de Fotbal (FRF), fotbalul este unit în deplină solidaritate cu toţi oamenii afectaţi din Ucraina. Preşedinţii FIFA şi UEFA speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, astfel încât fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi pace între oameni.

De asemenea, UEFA a hotărât să încheie parteneriatul cu Gazprom pentru toate competiţiile. Decizia a intrat deja în vigoare şi acoperă toate acordurile existente, inclusiv UEFA Champions League, competiţiile UEFA la echipele naţionale şi UEFA EURO 2024.

Echipa de fotbal a Rusiei urma să participe la meciurile de baraj pentru calificarea la CM 2022 din Qatar. Aceasta urma să înfrunte Polonia, în 24 martie, iar în cazul unui succes ar fi jucat finala cu învingătoarea meciului Suedia - Cehia. După invadarea Ucrainei, federațiile din Polonia, Suedia și Cehia au anunțat că echipele lor reprezentative refuză să întâlnească Rusia. Acest refuz a fost menținut și după ce FIFA a decis ca echipa Rusiei să joace sub titulatura Federația Rusă de Fotbal, iar meciurile ei de acasă să se desfășoare pe teren neutru, fără spectatori.

miercuri, 1 decembrie 2021

RUGBY: În timp ce băimărenii s-au întors acasă, echipele din Cardiff și Munster sunt încă blocate în Africa de Sud

CSM Știința Baia Mare n-a fost singura formație de rugby blocată în Africa de Sud de anularea zborurilor aeriene din cauza măsurilor de protecție impuse în Europa. Într-o situație și mai gravă se află selecționatele Munster (Irlanda) și Cardiff (Țara Galilor), care încă n-au părăsit țara care deține titlul mondial în sportul cu balonul oval.

Jucătorii români, dar și cei străini care au compus delegația formației maramureșene care a efectuat un turneu de două meciuri în Africa de Sud a revenit astăzi în țară. Aceștia, dar şi alţi 24 de cetăţeni europeni şi din alte state terţe au plecat la 03.54 (ora României) de pe aeroportul din Johannesburg. Zborul a făcut escală pentru realimentare în Kenya şi a ajuns în jurul orei 16.30 la Baza 90. Alţi 7 cetăţeni români au rămas blocaţi în Africa de Sud pentru că nu au putut prinde acest zbor, însă autorităţile caută acum soluţii şi pentru reparierea acestora. Toate persoanele revenite din Africa de Sud au fost aşteptate de reprezentanţi ai Direcției de Sănătate Publică, fiind supuși unor teste de detectare a coronavirusului. Jucătorii şi staff-ul echipei de rugby și-au continuat călătoria cu un alt avion Tarom către Baia Mare. Toate persoanele din avionul care a venit de la Johannesburg vor intra în carantină. În aeronavă s-au aflat şi alţi cetăţeni europeni, care vor fi îndreptaţi către ţările lor. "Absolut toţi care vor coborî din avion vor fi testaţi de către noi pe aeroport, bineînţeles că ei vor intra printr-un culoar special, cei care doresc să meargă după această testare vor rămâne în ţară în locurile pe care ni le vor preciza pentru carantină, se va face acest lucru pentru fiecare în parte, cine nu are această posibilitate, pentru a realiza o carantină corespunzătoare în locaţia pe care o are, putem să susţinem partea aceasta prin carantină instituţionalizată", a declarat, în cursul zilei de marţi, Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti.

Participantă la un turneu, echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a rămas blocată în Africa de Sud după ce compania aeriană care trebuia să-i transport spre Europa a anulat toate zborurile, în urma îngrijorărilor apărute cu privire la noua tulpină Omicron a coronavirusului, descoperită în statul sud-african. Din câte se pare, gruparea maramureșană nu va putea disputa finala Cupei României în 11 decembrie, așa cum era programat, aceasta urmând a fi amânată de către Federația Română de Rugby.

Într-o situație și mai dificilă se află selecționatele provinciale din Munster (Irlanda) și Cardiff (Țara Galilor), care au și jucători infectați cu noul coronavirus. Potrivit presei internaționale, galezii au raportat două cazuri, iar în rândul delegației s-au înregistrat atacuri de panică în condiţiile în care autorităţile galeze nu au făcut mai nimic pentru a-i ajuta să se repatrieze. 

În jurul orei 23.00, Cardiff Rugby a precizat pe pagina de Facebook că rugbyștii vor pleca din Cape Town joi dimineață, după ce clubul a asigurat un zbor charter, precum și cazare în carantină în Anglia. În comunicatul postat s-a subliniat că formația din care fac parte 15 internaționali galezi a rămas blocată în oraș după ce Africa de Sud a fost plasată pe lista roșie a Marii Britanii, iar granițele au fost închise pentru sosirile din șase țări de pe continentul african. ”S-a sperat că vor putea pleca duminică cu un zbor alături de echipele Munster Rugby, Scarlets şi Zebre Parma, însă două cazuri pozitive au exclus decolarea. Cu toate acestea, lucrând în colaborare cu United Rugby Championship și Welsh Rugby Union, a fost confirmat un zbor charter pentru joi dimineața. La sosirea în Anglia, formația din Cardiff va sta 10 zile în izolare într-un hotel COVID-19 al guvernului britanic. Cei rămași în Africa de Sud vor intra în carantină 10 zile într-un hotel sud-african COVID-19 și vor fi repatriați în Marea Britanie cât mai curând posibil. Cardiff Rugby dorește să mulțumească URC, WRU și agențiilor guvernamentale din Africa de Sud pentru sprijinul acordat în aceste momente dificile. Nu se vor mai face comentarii”.

Jucătorii echipei Cardiff s-au aflat într-o izolare strictă de duminică, 28 noiembrie, fără să poată să-şi părăsească camerele şi fără nicio certitudine cu privire la data la care vor putea pleca acasă, aşteptând autorizaţia medicală. Acest lucru a sporit îngrijorărea jucătorilor privind soarta lor. "Avem rapoarte despre oameni care au avut atacuri de panică, avem rapoarte despre anxietate şi probleme de sănătate mintală. Trebuie să-l punem pe ofiţerul de bunăstare psihică al WRU în legătură constantă cu ei", a declarat o sursă din cadrul clubului galez, pentru welsonline.co.uk.

În acest context, Ministrul Sănătăţii din guvernul galez, Eluned Morgan, a fost interogat cu privire la situaţie, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi, 30 noiembrie, şi nu s-a arătat prea grăbită să-şi repatrieze compatrioţii. "Responsabilitatea noastră principală este să menţinem oamenii din Ţara Galilor în siguranţă. Există reguli pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă. Aceste reguli sunt lucruri pe care toată lumea trebuie să le respecte şi nu există excepţii de la asta. Suntem foarte conştienţi de situaţia de la Cardiff Rugby Club. Ei vor trebui să se autoizoleze la întoarcere. Nu există locuri în Ţara Galilor unde să poată fi cazaţi pentru că nu avem acele hoteluri în Ţara Galilor. Există un motiv foarte clar pentru asta. Pentru că nu avem un aeroport internaţional care, în general, să aducă oameni din ţările pe lista roşie sau din ţările cu potenţial de a intra pe lista roşie. Majoritatea pasagerilor noştri aterizează în Anglia. Ne-am gândit că ar creşte riscul sanitar dacă ar fi să transportăm oameni de la un aeroport la un hotel din Ţara Galilor. De asemenea, este foarte dificil pentru noi să discutăm şi să găsim un hotel în Ţara Galilor care ar fi dispus să se transforme într-un hotel Covid, deoarece înseamnă că nu pot caza pe nimeni altcineva şi, evident, este o problemă destul de mare chiar înainte de Crăciun, când ar putea avea multe rezervări. Suntem atenţi la evoluţia situaţiei şi suntem foarte interesaţi să ne aducem băieţii acasă. Dar ei vor trebui să vină acasă în acelaşi mod în care ar fi de aşteptat să o facă toţi ceilalţi din această ţară", a afirmat ea.

Şeful de marketing şi comunicare al selecționatei Cardiff Rugby, Mike Brown, care se află cu echipa în Africa de Sud, s-a declarat şocat de comentariile lui Morgan. "Ca o persoană prinsă în mijlocul situaţiei ăsteia, am fost uluit de lipsa de empatie şi de sprijin din partea ministrului Sănătăţii. Toată lumea se aşteaptă să intre în carantină la întoarcerea noastră, dar ajutaţi-ne să ajungem acasă", a scris acesta pe Twitter.

În aceeași situație este și echipa provinciei irlandeze Munster, care a ajuns în Africa de Sud pentru două etape ale United Rugby Championship, înainte ca ţara africană să fie plasată recent pe lista roşie pentru călătorii. Componenții acestei selecționate n-au putut pleca duminică din cauză că au avut cazuri pozitive de COVID-19, în timp ce Scarlets şi Zebre au reuşit să se întoarcă în Europa.

Marţi, Munster a anunţat încă nouă cazuri în lot, ceea ce înseamnă că zece dintre cele 48 de persoane care formează delegaţia (34 de jucători şi 14 membri ai staff-ului) sunt acum în izolare strictă. "Cea mai recentă serie de teste PCR în delegaţia echipei Munster a identificat nouă cazuri pozitive. Grupul se va muta în hotelul de carantină desemnat, din Cape Town, alăturându-se primului jucător care a fost testat pozitiv duminică. Celălalt grup, format din 38 de persoane, a avut rezultate negative şi continuă să se izoleze individual, în camerele lor în care se află de duminică seara. Aşa cum a subliniat, luni, guvernul irlandez, cei care au primit rezultate negative au autorizaţia de a călători de la autorităţile sud-africane", a precizat clubul irlandez, citat de The Mirror. Jucătorul care a fost testat pozitiv sâmbătă a fost izolat într-un hotel separat din Cape Town, unde i se vor alătura acum cei nouă noi membri pozitivi ai delegaţiei.

În cazul în care vor reuși să ajungă în Irlanda, rugbyștii lui Munster vor fi obligaţi să stea într-o carantină de 10 zile. Acest lucru pune sub semnul întrebării disputarea meciurilor viitoare din Champions Cup (Cupa Campionilor Europeni), în deplasare la Wasps (Anglia), în 12 decembrie, şi acasă, împotriva celor de la Castres (Franța), în 18 decembrie. Mai cu seamă că jucătorii lui Munster vor fi în imposibilitatea de a se pregăti.

joi, 23 septembrie 2021

TENIS DE MASĂ: România își apără titlul european cu cele mai valoroase jucătoare

Federația Română de Tenis de Masă (FRTM) a anunțat componența loturilor cu care țara noastră va participa la cea mai importantă competiție continentală a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships, care va fi găzduită de Cluj Arena, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2021.

La feminin, acolo unde țara noastră a cucerit titlul în 1992, 2002, 2005, 2017 și 2019, echipa noastră va fi compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu și Andreea Dragoman. Colectivul tehnic este alcătuit din Viorel Filimon și Elena Sebe.

La masculin, echipa României îi va avea în componență pe Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Darius Movileanu și Eduard Ionescu. Aceștia vor fi supervizați de antrenorii Andrei Filimon și Ionuț Seni. La ediția precedentă, din 2019, naționala noastră a ocupat locul 2 în Grupa B, după Suedia și înaintea Ungariei, neizbutind să se califice în faza eliminatorie (sferturi de finală). 



În faza grupelor, echipele României vor avea următorul program:

 - Marți, 28 septembrie, ora 19.00: România – Luxemburg (masculin)

 - Miercuri, 29 septembrie, ora 16.00: România – Belgia (feminin)

 - Miercuri, 29 septembrie, ora 19.00: România – Finlanda (masculin)

 - Joi, 30 septembrie, ora 16.00: România – Italia (feminin)

 - Joi, 30 septembrie, ora 19.00: Slovenia – România (masculin)

În faza eliminatorie, programul este următorul:

- vineri, 1 octombrie: sferturile de finală

- sâmbătă, 2 octombrie: semifinalele

- duminică, 3 octombrie: finalele

Începând cu faza sferturilor de finală, meciurile din cadrul 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships vor fi transmise în direct de Look Sport TV. 

luni, 2 august 2021

JO TOKYO 2020: România în competiție - luni, 2 august. Naționala feminină de tenis de masă are un test dificil cu Hong-Kong

Victorioasă duminică, în fața Egiptului, echipa feminină de tenis de masă a României intră pe un culoar unde se află puternice reprezentative ale unor țări din Asia. Astăzi, în sferturile de finală, elevele lui Viorel Filimon vor da peste Hong-Kong. Apoi, în caz de succes, în semifinale ar da peste învingătoarea disputei Taiwan (3-0 cu SUA) - Japonia (3-0 cu Ungaria). Greu, foarte greu, dar nu imposibil. 

Iată care sunt probele unde concurează sportivii români:

KAIAC-CANOE

Ora 4.13: canoe dublu 1000 de metri, seria 2 (Victor Mihalachi, Cătălin Chirilă)

LUPTE GRECO-ROMANE

Ora 5.00: categoria 130 kg - recalificări: Alin Alexuc – Amin Mirzazadeh (Iran)

ATLETISM

Ora 3.47: 1.500 m feminin – serii (Claudia Bobocea)

TENIS DE MASĂ

Ora 8.30: echipe feminin, optimi de finală: România – Hong Kong

marți, 27 iulie 2021

JO TOKYO 2020 / GIMNASTICĂ: Pandemia lasă urme. Simone Biles s-a retras: „Lupt cu demonii din capul meu”

Socotită de mulți drept cea mai valoroasă gimnastă din istorie alături de Nadia Comăneci, americanca Simone Biles (24 de ani) s-a retras din finala pe echipe, unde SUA a obţinut medalia de argint. Biles a invocat o accidentare la sărituri, primul aparat la care a concurat. Vedeta a declarat mai apoi că "luptă cu demonii" din capul său.

Mare surpriză în concursul de gimnastică pe echipe feminine. După 11 ani în care a dominat autoritar toate concursurile importante, echipa SUA n-a reușit să câștige medalia de aur, fiind depășită de Rusia (169,528 puncte). Cu 166,096 puncte, americancele au obținut „argintul”, depășind Marea Britanie, care a cucerit „bronzul” (164,096p). Pe următoarele locuri s-au clasat Italia (163,638p), Japonia (163,28p), Franța (163,264p), China (161,196p) și Belgia (159,695p). 

O explicație pentru acest recul o reprezintă evoluția ezitantă a lui Biles, care a fost notată doar cu 13,766 la sărituri, probă în care a schimbat şi dificultatea evoluţiei, iar apoi s-a retras cu medicii, revenind bandajată la piciorul drept. Gimnasta s-a echipat în trening, alături de coechipierele ei, pe care le-a îmbrăţişat. SUA au continuat în a doua rotaţie, la paralele, fără Biles. Aceasta a evoluat sub aşteptări şi în concursul de calificare, însă nu a anunţat că ar suferi din cauza unei probleme de sănătate.

Apoi, sportiva a explicat și de ce a decis să se retragă din competiție: "De când am urcat pe podiumul de concurs, am fost doar eu şi cu mine... Și am luptat cu demonii din capul meu. Trebuie să fac ceea ce este mai bine pentru mine. Să mă concentrez pe sănătatea mea mentală şi să nu-mi compromit starea de bine. Nu mai am atâta încredere în mine ca înainte. Nu ştiu dacă nu este o chestiune de vârstă. Sunt puţin mai nervoasă când evoluez. Am impresia că nu mai am atâta plăcere în a face sport ca înainte".

Cvadruplă campioană olimpică la gimnastică, Simone Biles nu este singura vedetă a sportului internațional care acuză probleme în această perioadă marcată de pandemie. La tenis, Naomi Osaka, fost număr 1 mondial și mare vedetă a Japoniei, a fost eliminată în optimile de finală ale probei de simplu. 

Biles este singura gimnastă care s-a calificat în toate cele patru finale pe aparate şi în cea la individual-compus, însă nu este sigur că ea va putea să concureze.

miercuri, 26 august 2020

FOTBAL / CUPE EUROPENE: CFR Cluj, în clubul echipelor din România ce au fost eliminate de câștigătoarele trofeelor

Din postura echipei care n-a pierdut în fața Sevillei, CFR își continuă aventura europeană, înfruntând pe Dinamo Zagreb, astăzi (ora 21.00), la Cluj.  
Formația transilvană nu este singura de la noi ce a fost eliminată de o grupare care mai apoi s-a impus în respectiva  competiție. În urmă cu 31 de ani, de pildă, Dan Petrescu a făcut parte din echipa Stelei ce s-a înclinat în fața lui AC Milan chiar în finala Cupei Campionilor.
FC Sevilla a câștigat ediția 2019/2020 a Ligii Europa, iar CFR Cluj este singura formație care n-a pierdut în fața  acesteia. Mai mult decât  atât, gruparea andaluză a mers mai departe grație golului marcat în deplasare (1-1, 0-0), dar și fiindcă reușita lui Păun, din finalul meciului retur, n-a fost validată din cauza unui henț comis de Traore, cu câteva secunde înainte. Deloc  întâmplător, la finalul meciului pe care CFR Cluj l-a câștigat (2-1) la Clinceni, cu Academica, sâmbătă, Dan Petrescu s-a referit la Sevilla: „Un ochi râde, unul plânge. Știm ce echipă bună era să eliminăm, dar în același timp sunt fericit că CFR e singura echipă care n-a pierdut cu ei. Asta arată că sezonul trecut a fost incredibil pentru noi. Acel gol anulat al lui Păun a făcut să nu jucăm și noi mai departe în Europa League”. 
Firește că nimeni nu poate susține că dacă s-ar fi calificat CFR ar fi reușit aceeași performanță ca Sevilla. Adică să câștige trofeul. Mai cu seamă că dubla confruntare s-a produs în „16”-imile de finală. Adică cu patru faze înainte de final. Mult mai aproape de un trofeu continental a fost Dan Petrescu în 1989, când formația la care juca, Steaua, a pierdut (0-4) finala Cupei Campionilor Europeni (CCE) cu AC Milan. Rezultatul de atunci poate părea catastrofal, însă italienii aveau o super-echipă, una care zdrobise (5-0), în semifinale, pe Real Madrid, care câștigase Cupa  UEFA în 1986 și 1987.
Tot în CCE, dar  în ediția 1983/1984, Dinamo s-a înclinat (0-1, 1-2) în fața marii echipe a lui Liverpool, gruparea care domina fotbalul european în acea perioadă. Iar bucureștenii au făcut-o în semifinalele competiției, după ce mai înainte eliminaseră pe Hamburger SV, deținătoarea trofeului.  Și tot Dinamo a fost foarte aproape de a stopa ascensiunea europeană a lui Eintracht Frankfurt, în ediția 1979/1980 a Cupei UEFA. Victorioasă cu 2-0 în tur, formația bucureșteană a fost eliminată în Germania (0-3),  însă după reprizele de prelungiri. 
O situație asemănătoare cu aceea în care s-a aflat CFR Cluj, anul acesta, a apărut în ediția 1982/1983 a Cupei UEFA. Calificată în semifinale, ceea ce a reprezentat o premieră pentru fotbalul nostru, Universitatea Craiova a disputat două meciuri cu Benfica Lisabona. În primul, oltenii au scos un egal alb, 0-0, în capitala Portugaliei. La retur, formația din Bănie a terminat tot la egalitate, însă lusitanii s-au calificat în finală grație golului marcat în deplasare. Benfica a pierdut dubla confruntare (0-1, 1-1) cu Anderlecht Bruxelles pentru trofeu.
Cu un deznodământ la  fel de dureros s-a confruntat și Rapid, în sferturile de finală ale ediției 2005/2006 a Cupei UEFA. Doar că atunci de golul înscris pe terenul advers a beneficiat Steaua (1-1, 0-0), care s-a calificat în semifinale. Și din aceeași categorie mai fac parte confruntările Dinamo – Sampdoria Genova (1-1, 0-1, sferturi Cupa UEFA 1988/1989) și Steaua – Antwerp (0-0, 1-1, sferturi Cupa UEFA 1992/1993).
În toate aceste cazuri, spre deosebire de CFR, reprezentantele României în cupele europene la fotbal n-au fost eliminate de formațiile ce aveau să câștige mai apoi trofeul.

Echipe de fotbal din România ce au fost eliminate de viitoarele  câștigătoare ale competiției

Liga / Cupa Campionilor

Dinamo - Inter Milano 0-6 și 0-1 (Optimi, 1964/1965)
FC Argeș - Nottingham Forest 0-2 și 1-2 (Optimi, 1979/1980)
Dinamo - Liverpool 0-1 și 1-2 (semifinală, 1983/1984)
Steaua - AC Milan 0-4 (finală, 1988/1989)
Dinamo - Olympique de Marseille 0-0 și 0-2 (Optimi, 1992/1993)
Steaua - Juventus Torino 0-0 și 0-3 (grupe, 1995/1996)
Steaua - Borussia Dortmund 0-3 și 3-5 (grupe, 1996/1997)

Cupa Cupelor

Rapid - Anderlecht 1-0 și 0-2 (16-imi de finală, 1975/1976)
Univ. Craiova - Dinamo Kiev 2-2 și 0-3 (Optimi, 1985/1986)
Dinamo - FC Malines 0-1 și 0-2 (16-imi de finală, 1987/1988)
FC Bacău - Werder Bremen 0-6 și 0-5 (16-imi de finală, 1991/1992)
Gloria Bistrița - Real Zaragoza 2-1 și 0-4 (16-imi de finală, 1994/1995)

Liga Europa / Cupa UEFA / Cupa Orașelor Târguri

Dinamo Pitești - Dinamo Zagreb 0-1 și 0-1 (Optimi, 1966/1967)
Municipal Bacău - Arsenal 0-2 și 1-7 (Sferturi, 1969/1970)
Rapid - Tottenham 0-3 și 0-2 (Optimi, 1971/1972)
UTA - Tottenham 0-2 și 1-1 (Sferturi, 1971/1972)
Dinamo - Eintracht Frankfurt 2-0 și 0-3 (16-imi de finală, 1979/1980)
Dinamo - IFK Goteborg 1-3 și 0-1 (Optimi, 1981/1982)
Rapid - Inter Milano 1-3 și 0-2 (32-imi de finală, 1993/1994)
Rapid - Liverpool 0-1 și 0-0 cu Liverpool  FC (Turul 1, 2000/2001)
Steaua - Sevilla 0-2 și 0-1 cu Sevilla FC (16-imi de finală, 2006/2007)
Steaua - Chelsea 1-0 și 1-3 cu Chelsea (Optimi de finală, 2012/2013)
CFR Cluj - 1-1 și 0-0 cu Sevilla FC (16-imi de finală, 2019/2020)

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: Doar Steaua a izbutit să elimine formația din Zagreb

Într-un meci programat la Cluj, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, CFR înfruntă pe Dinamo Zagreb, campioana Croației. Reprezentanta României nu este favorită, iar palmaresul echipelor noastre în fața acestui adversar dovedește că acest statut nu e deloc întâmplător. 
Câștigătoare a Cupei Orașelor Târguri (numele sub care s-a lansat Liga Europa), în 1996/1967, finalistă a aceleiași competiții în 1962/1963, Dinamo Zagreb a disputat 319 meciuri în competițiile continentale, având 124 de victorii și 71 de egaluri. 
În timp, gruparea a jucat cu următoarele formații din România: 
Steaua 
2-0 și 3-1 în turul 2 al Cupei Cupelor 1964/1965
2-3 și 2-1 în turul 2 al Ligii Campionilor 1993/1994 
(Steaua s-a calificat grație celor două goluri înscrise la Zagreb)
Dinamo Pitești
0-0 și 1-0 în turul 3 al Cupei Orașelor Târguri 1966/1967
Petrolul Ploiești
5-0 și 0-2 în turul 1 al Cupei Orașelor Târguri 1967/1968
2-1, 3-1 în barajul Ligii Europa 2014/2015
ASA Tg. Mureș
3-0 și 1-0 în turul 1 al Cupei UEFA 1976/1977
Politehnica Timișoara
1-2 și 3-0 în grupa A a Cupei UEFA 2009/2010
Astra Giurgiu
5-1 și 0-1 în Grupa D a Ligii Europa 2014/2015

FOTBAL / SPANIA: Echipele din Manchester se luptă pentru a-l transfera pe Messi

Afectat de rezultatele slabe înregistrate de  FC Barcelona, în ultimul timp, dar mai ales de eșecul (2-8) cu Bayern Munchen, Lionel Messi (33 de ani) a decis să părăsească gruparea catalană. Cum argentinianul mai are contract cu multipla campioană a Spaniei până în 30 iunie 2021, iar clauza de reziliere este de 700 de milioane de euro, puține echipe de fotbal din lume și-ar permite să-l angajeze.
Iată care sunt cluburile care l-ar putea transfera pe Lionel Messi în cazul în care va pleca de la Barcelona și șansele ca tranzacția să se efectueze: 
Manchester City - 60% 
Gruparea engleză are capacitatea de a achita respectiva clauză. Totodată, din punct de vedere sportiv, este o formația care luptă în fiecare an pentru titlul de campioană a Angliei, dar și pentru câștigarea Ligii Campionilor. În plus, City este antrenată de Pep Guardiola, omul cu care Lionel Messi a lucrat și la Barcelona într-o perioadă frumoasă a carierei sale. De asemenea, la „cetățeni” evoluează și Sergio Aguero, care este foarte apropiat de argentinian.  
Manchester United - 15%
La puțin timp după ce s-a aflat că Messi pleacă de la Barcelona, publicația „Deportes Cuatro” a scris că Manchester United ar fi demarat tratativele pentru transferul său. Aflată într-un con de umbră de câțiva ani, formația engleză dispune de mijloacele financiare pentru a finaliza această tranzacție.  
Inter Milano - 10%
Despre echipa din orașul lombard s-a mai scris și prin aprilie că ar dori să-l transfere pe  Messi. Recent, zvonul a fost reluat. Directorul sportiv Massimo Mirabelli a spus la Radio Sportiva că Steven Zhang, patronul grupării, ar fi spus că își dorește să-l aducă pe argentinian. Pe de altă parte, „Gazzetta dello Sport” a scris că Inter ar fi dispus să-i plătească un salariu anual de 50 de milioane de euro. Antonio Conte, în schimb, s-a amuzat atunci când a fost întrebat de sosirea lui Messi la Inter, catalogând totul drept „fantasme”. 
Newell's Old Boys - 5%
O altă formație despre care s-a mai spus că și-ar dori să-l legitimeze pe Messi. În iulie, vicepreședintele Cristian D'Amico a vorbit din nou despre revenirea acasă a argentinianului. „Totul depinde de el și de familia sa”, a spus acesta. Iar Newell's Old Boys e singura formație pentru care a mai evoluat Messi înainte de a semna cu Barcelona. 
Inter Miami - 5%
Messi ar putea urma un drum pe care au mai pășit și alte vedete ale fotbalului la final de carieră. În sensul de a alege un club din America sau din Asia. Nu cu mult timp în urmă, evocând plecarea de la Barcelona, în iunie 2021, RMC a scris că Messi ar putea ajunge la Inter Miami, clubul lui David Beckham. 
Paris Saint-Germain - 5%
O altă formație despre care se spune că are capacitatea financiară pentru a-l transfera pe argentinian. Doar că, la fel ca în cazul lui Manchester City, în cazul aducerii lui Messi gruparea s-ar putea confrunta cu problema fair-play-ului financiar. Altfel, la conferința de presă de după finala Ligii Campionilor, pierdută în fața lui Bayern Munchen (1-0), duminică noaptea, la Lisabona, un reporter de la BT Sport l-a  chestionat pe Thomas Tuchel pe seama posibilității ca Lionel Messi să ajungă, într-o zi, la PSG. „Ce antrenor i-ar spune nu lui Messi. Dar eu cred că el își va încheia cariera la FC Barcelona. Este Domnul Barcelona”, a răspuns atunci antrenorul german.

miercuri, 19 august 2020

FORMULA 1: Cele zece echipe au semnat Acordul Concorde

Toate cele zece echipe participante la ediția 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1 au semnat noul Acord Concorde. Acesta stabileşte cadrul regulamentar, administrativ și financiar în baza căruia echipele vor concura în „Marele Circ” până în 2025.
Ferrari, Williams şi McLaren, adică trei echipe dintre cele mai vechi în competiție, au anunţat de marţi că au semnat documentul, iar supervizorii F1 au precizat că restul echipelor au acceptat noii termeni în această dimineaţă. ”Am spus, acum câteva luni, că în funcție de natura fluctuantă a pandemiei, trebuie să folosim avantajul de timp pentru a ne înțelege asupra acordului Concorde și suntem satisfăcuți că am obținut în august acordul celor zece echipe în privința viitorului sportului nostru pe termen lung”, a spus Chase Carey, patronul comercial al F1. „Toți fanii noștri vor curse mai disputate, lupte roată la roată și echipe care au toate șanse de a urca pe podium”. De asemenea într-un comunicat se subliniază că „acest acord, în concordanță cu regulamentul care va intra în vigoare în 2022, va reduce diferenţele mari financiare şi tehnice dintre echipe, ajutând la echilibrarea competiţiei”.

marți, 21 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: TAS a respins apelul formulat de FCSB privind contestaţia deciziilor Comitetului Executiv al FRF

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat pe site-ul oficial că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins, astăzi (marţi, 21 iulie), contestaţia formulată de FCSB împotriva deciziilor Comitetului Executiv al FRF privind obligativitatea cluburilor de Liga I de a-şi înscrie o echipă de fotbal feminin U15 şi cea prin care se permite cluburilor de drept public să se transforme în cluburi de drept privat.
În comunicatul postat pe frf.ro se menționează că „Federaţia Română de Fotbal a fost reprezentată la TAS de o echipă formată din Adrian Stângaciu, managerul departamentului juridic al FRF, şi avocatul Paul Ciucur.
La 3 iulie 2019, Comitetul Executiv al FRF a aprobat măsurile de dezvoltare a fotbalului feminin prin intermediul cluburilor cu echipe participante în Campionatul Naţional Liga I.
Astfel, începând cu sezonul 2020/2021, toate echipele care vor activa în campionatul Ligii 1 trebuie să îndeplinească cerinţa de a înregistra minimum 20 de jucătoare care să evolueze în Campionatul Naţional U15 feminin.
De asemenea, reforma va continua şi în următoarele sezoane, astfel:
Sezonul 2021-2022:
- Începând cu acest sezon, cluburile din Liga 1 trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga 1, Liga 2, Liga 3)
- Trebuie să aibă în continuare minim 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Naţional U15
- În ambele situaţii se aplică varianta protocolului de colaborare: echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin în competiţiile în care evoluează
Sezonul 2022-2023:
- Înregistrarea a minimum 20 de jucătoare care să joace în Campionatul Naţional U15
- Înregistrarea a minimum 15 jucătoare U13
- Înscrierea unei echipe de Campionatul Naţional de Senioare
- Pentru toate cele trei situaţii prezentate mai sus se aplică, de asemenea, varianta protocolului de colaborare, caz în care echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin atât la nivel de senioare, precum şi la junioare
*Echipa de senioare va evolua în Liga 3 în cazul în care nu există un protocol de colaborare semnat. Dacă acesta există, atunci echipa de senioare va juca la nivelul ligii în care activează clubul de fotbal feminin.
Prin decizia luată în iulie 2019, Federaţia Română de Fotbal doreşte continuarea dezvoltării fotbalului feminin prin reforme care să ofere fetelor din România şansa de a practica acest sport într-un cadru care să crească nivelul competiţiilor şi să aducă beneficii pe termen lung echipelor naţionale. În prezent, în fotbalul românesc sunt 2.510 jucătoare legitimate, senioare şi junioare, care activează în cele 6 competiţii de fotbal feminin. Numărul total al practicantelor de fotbal este de peste 65.000, spre deosebire de anul 2015, când erau doar aproximativ 1.100 de fete ce practicau fotbalul!
Tot la 3 iulie 2019, Comitetul Executiv al FRF a decis că un club de drept public se poate “transforma” într-un club de drept privat cu cel puţin un sezon competiţional anterior obţinerii dreptului de promovare în Liga 1”.

luni, 20 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Ministrul Ionuț Stroe pledează pentru izolarea completă a echipelor din Play-Off-ul Ligii 1

În contextul în care Federația Română de Fotbal (FRF) trebuie să comunice până în 2 august, la Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA), lista echipelor din țara noastră care vor evolua în ediția 2020/2021 a cupelor europene,  Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a declarat în favoarea izolării complete a echipelor din Play-Off în cantonamente închise până la finalizarea Ligii 1.
După cum se știe, CFR Cluj se confruntă cu un număr de cazuri de jucători infectați cu COVID-19. Astfel că ministrul a venit cu următoarea propunere: „Este prima soluţie avansată de noi, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cred că, cel puţin pentru ultimele trei etape care mai sunt de disputat pentru play-off, pentru că el contează cel mai mult, practic îţi dă rezultatul final şi viitoarele participante în cupele europene, cred că ar fi cea mai indicată situaţie, nu cred că este un efort prea mare ca ultimele meciuri să se fie protejate suplimentar şi echipele să apeleze la acest tip de cantonament de pregătire sportivă, izolându-se astfel faţă de ceilalţi. Cred că problemele au apărut în afara meciurilor, în afara stadioanelor. Competiţia se desfăşoară după nişte reguli clare, care se respectă, fiind o situaţie destul de bine controlată. Ceea ce se întâmplă în afara activităţii sportive, modul în care cluburile gestionează, controlează, organizează un program sportivilor nu mai ţine de noi şi ei sunt direct responsabili în a gestiona aceste situaţii care au adus câteva echipe româneşti în pragul unor situaţii care sunt practic focare din punctul meu de vedere. Petrolul a fost prima echipă care a avut asemenea probleme, Dinamo şi acum CFR Cluj", a declarat Stroe, astăzi (luni, 20 iulie), la Digi 24.

sâmbătă, 16 mai 2020

FOTBAL: UEFA atenuează amenințările lui Aleksander Ceferin

Franța, Olanda și Belgia sunt cele trei țări europene în care s-a decis anularea ediției 2019/2020 a campionatelor naționale de fotbal. Ceea ce l-a făcut pe președintele Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA), Alexander Ceferin, să reacționeze extrem de dur. 
Șeful forului continental a declarat pentru ”Corriere dello Sport” că echipele de club din campionatele care au întrerupt definitiv campionatul vor fi obligate să dispute tururi preliminare în ediția viitoare (2020/2021) a competițiilor continentale! S-a reluat astfel un mesaj din 3 aprilie, când, într-o scrisoare adresată tuturor ligilor naționale de pe ”Bătrânul Continent”, UEFA a cerut ca acestea să ducă la bun sfârșit competițiile interne. Cu mențiunea că forul continental ar putea să interzică participarea în ediția viitoare a cupelor europene a celor care nu se conformează. 
UEFA a reacționat imediat precizând că ”președintele Ceferin a declarat că echipele de club din ligile care au pus capăt acestui campionat trebuie să fie gata a disputa tururi de calificare pentru ediția viitoare după lista de acces actuală. Nu s-a făcut o mențiune sau o aluzie la o eventuală  schimbare a listei de acces în competițiile intercluburi a UEFA”. 
Pe de altă parte, Aleksander Ceferin a dat garanții că ediția în curs a cupelor europene se va încheia în august. ”Există un plan concret pentru a termina sezonul continental. Cred că majoritatea ligilor vor fi în măsură să termine cammpionatul. (...) Așteptăm ca datele să fie confirmate de Comitetul Executiv, dar eu pot garanta ca ediția în curs a cupelor se va termina în august. În condițiile în care niciun cataclism nu se va produce”, a declarat pentru cotidianul italian șeful UEFA. 

vineri, 24 aprilie 2020

MOTORSPORT: Echipe de Formula 1 au fost plătite în avans de Liberty Media

Unele echipe participante la ediția 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1 au fost plătite în avans de grupul Liberty Media, proprietarul american ”Marelui Circ”. Potrivit cotidianului francez ”L’Equipe”, prin acest demers s-a urmărit sprijinirea team-urilor afectate mai tare de criza pandemiei de coronavirus.
Preşedinte al Liberty Media, Greg Maffei a spus: ”Am trimis deja bani unor echipe. Există cazuri pentru care am putea să facem şi mai mult. Avem alte opţiuni pentru a ajuta echipele care au nevoie. Vrem să ne asigurăm că team-urile sunt solvabile pentru că avem nevoie ca ele să concureze în 2020, în 2021 şi după aceea”.
Până în acest moment, din cauza pandemiei de Covid-19 au fost amânate etapele programate la Sakhir, în Bahrein (22 martie), Hanoi, în Vietnam (5 aprilie), Shanghai, în China (19 aprilie), Zandvoort, în Olanda (3 mai), Barcelona, în Spania (10 mai), Baku, în Azerbadijan (7 iunie), Montreal, în Canada (14 iunie) și Le Castellet, în Franța (28 iunie). De asemenea, etapele din Australia, de la Melbourne (15 martie) și Monaco (24 mai) au fost anulate. De asemenea, este incertă organizarea Marelui Premiu al Belgiei din 30 august în contextul în care Guvernul de la Bruxelles a interzis organizarea unor evenimente de masă până în 1 septembrie.  

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...