Într-un comunicat postat pe site-ul lpf.ro se menționează: „Liga Profesionistă de Fotbal este în măsură să precizeze că, astăzi, miercuri, 16 septembrie, a fost informată de către clubul Universitatea Craiova că, în urma testării întregului lot şi a staff-ului tehnic, în vederea depistării unor infecţii cu noul coronavirus, doi dintre membrii respectivului staff au fost găsiţi pozitiv, iar toţi ceilalţi - negativ.
Totodată, clubul FCSB a informat LPF că 3 jucători ai primei echipe, aflate în drum spre Serbia, în vederea susţinerii jocului din Europa League de joi, 18 septembrie, au fost testaţi la Timişoara deoarece manifestau simptome şi au fost depistaţi pozitiv. Aceştia au părăsit lotul, nemaifăcând deplasarea alături de ceilalţi coechipieri”, este anunţul LPF.
Pe lângă Miron, FCSB i-a pierdut pe Darius Olaru, Florin Tănase şi Iulian Cristea. Astfel că o variantă de formație de start pentri meciul de mâine, din Serbia,cu Backa Topola, ar fi următoarea: Vlad - Crețu, Popescu, Briceag, Panțâru - Moruțan, Vână, Horșia - Man, Buș, Coman.
Pe de altă parte, FCSB a precizat în această seară că „roș-albaștrii au pornit spre antrenamentul oficial de la Senta, unde mâine o vor întâlni pe FK TSC Backa Topola. Delegația FCSB a ajuns marți seară la Timișoara, cu o cursă charter, iar miercuri a pornit spre Backa Topola, cu autocarul închiriat”.
Marţi, FCSB a anunţat că are şapte cazuri de COVID-19: jucătorul Andrei Miron, Anton Petrea (Antrenor principal), Thomas Neubert (Preparator fizic), Horea Codorean (Preparator fizic), Sorin Cristof (Kinetoterapeut), Bogdan Stoica (Analist video) și Marius Ianuli (Team Manager).