Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Robert Glinţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Robert Glinţă. Afișați toate postările

luni, 8 noiembrie 2021

NATAȚIE / CE ÎN BAZIN SCURT: Robert Glință se bucură că s-a apropiat de rusul Kliment Kolesnikov

Medaliat cu argint la 100 m spate și cu bronz la 50 m spate, Robert Glință (24 de ani) s-a clasat pe locul 6 la 100 m liber (46,74 secunde) la Campionatul European de natație în bazin scurt de la Kazan. La sosirea în țară, bucureșteanul a declarat că performanțele înregistrate de înotătorii noștri au fost foarte bune.

Robert Glinţă a considerat ca fiind ”foarte îmbucurător să vedem atât de multă susţinere din partea voastră (n.r. - a presei) şi a forurilor care ne sprijină în pregătire şi în tot ceea ce facem în carieră, de la club, la federaţie, la minister, la COSR şi aşa mai departe. Face extrem de bine înotului din România, pe care cu toţii ne dorim să-l ducem la cele mai înalt nivel”, a spus înotătorul dinamovist, care mai apoi a făcut o analiză a situației: „Performanţele sunt extraordinar de bune. Cred că de foarte mult timp nu s-a mai întâmplat să se obţină atâtea medalii şi nişte performanţe atât de deosebite. Vlad (n.r. - Stancu) a bătut 11 recorduri naţionale, la vârsta de 16, şi recorduri la seniori care păreau de nedoborât. Ne bucurăm că reuşim să îndreptăm spre cote şi mai înalte înotul în România”.

Glință a vorbit și despre ceea ce își propune pentru perioada următoare: „Încerc să consolidez cât mai bine toată munca pe care o pun la punct. Până la urmă totul este un proces de învăţare şi la Paris, dacă se va întâmpla să obţin o medalie, nu contează culoarea, nu voi fi decât un înotător mult mai consacrat şi mai desăvârşit care a învăţat din toate aceste experienţe cu suişuri şi coborâşuri”.

Devenit cel mai medaliat înotător român la CE în bazin scurt, Glință a spus: „Performanţa pe care am reuşit-o este deosebită. Am reuşit să-mi îmbunătăţesc timpii de record personal foarte mult, într-o perioadă foarte scurtă. Am pus la punct nişte lucruri de foarte bună calitate, pentru că, chiar dacă Campionatul European este o competiţie de obiectiv destul de importantă, nu am tratat-o cu maximă seriozitate. Pentru că sunt foarte mulţi paşi pe care îi avem de făcut pentru obţinearea unui vârf de formă la nişte campionate mai importante. A fost o competiţie luată din mers, ca să spun aşa, şi tocmai aceste performanţe sunt foarte îmbucurătoare pentru parcursul pe care îl am în vizor pentru viitor”.

Pe de altă parte, Glință a vorbit și despre rivalitățile care există pe plan european: „Mă bat cu Kolesnikov acum. Este vicecampion olimpic, recordmenul mondial în proba de 50 de metri. A fost recordmen mondial şi în proba de 100 de metri spate. Nu este uşor de bătut şi mă bucur că am reuşit să mă apropii atât de mult de el încât să-mi spună ca a fost un pic înfricoşător", a concluzionat Glinţă.

România a obţinut trei medalii la Campionatele Europene de nataţie în bazin scurt de la Kazan (Rusia), prin David Popovici, aur la 200 metri liber, şi Robert Glinţă, argint la 100 de metri spate şi bronz la 50 de metri spate. Sâmbătă, în penultima zi a întrecerii din Rusia, dinamovistul a câștigat seria a doua la 100 m liber, în 46,74 secunde, ceea ce a reprezentat și un record național. În timp ce Popovici a stabilit cea mai bună performanță a unui înotător român, pe această distanță, la categoriile 17 și 18 ani. În semifinale, Robert a terminat pe locul 3 (46,64s / record național), iar David pe 5 (47,21s). Per total, Glinţă s-a calificat în finală cu al şaselea timp, iar cel Popovici a fost al 10-lea, fiind rezervă.

Medaliile României la CE de natație în bazin scurt

David Popovici - aur, 200 m liber, Kazan 2021

Nicolae Butacu - argint, 100 m liber, Rostock 1996

Nicolae Butacu - argint, 200 m liber, Rostock 1996

Beatrice Câșlaru - argint, 400 m, Rostock 1996

Robert Glință - argint, 100 m spate, Kazan 2021

Nicolae Ivan - bronz, 100 m liber, Rostock 1996

Ioan Gherghel - bronz, 200 m fluture, Riesa 2002

Ioan Gherghel - bronz, 100 m fluture, Viena 2004

Ioan Gherghel - bronz, 200 m fluture, Viena 2004

Răzvan Florea - bronz, 200 m spate, Helsinki 2006

Robert Glință - bronz, 100 m spate, Copenhaga 2017

Robert Glință - bronz, 100 m spate, Glasgow 2019

Robert Glință - bronz, 50 m spate, Kazan 2021

Foto: Deepbluemedia/G. Scala

miercuri, 28 iulie 2021

JO TOKYO 2020 / NATAȚIE: Robert Glinţă şi Bianca Andreea Costea n-au prins semifinalele la 200 m spate, respectiv 100 m liber

România a mai rămas doar cu David Popovici și Daniel Martin în competiția olimpică de înot de la Tokyo. Dinamovistul Robert Glinţă (24 de ani) nu s-a calificat, astăzi (miercuri, 28 iulie), în semifinalele probei de 200 m spate. De asemenea, Bianca Andreea Costea (CSA Steaua / 16 ani) n-a izbutit să promoveze în penultimul act la 100 m liber.

Glinţă a confirmat faptul că nu se află în cea mai bună perioadă a sa.  Piteșteanul s-a clasat al treilea în prima serie, fiind cronometrat în 1:59,18, timp care nu i-a permis să ocupe un loc în semifinale (primii 16). Robert Glinţă s-a clasat per total pe poziţia a 26-a.

La 100 m liber feminin, Bianca Andreea Costea a ocupat locul 5 în seria a treia, în 56,35 de secunde. A fost cel de-al 35-lea timp al seriilor.

Mâine vor concura ultimii doi reprezentanți ai țării noastre de la înot. La 5.37, David Popovici va lua startul în finala „Probei regină” de 100 m liber. La 13.49, Daniel Martin (CSM Bacău) va participa la seriile probei de 100 m fluture.

marți, 27 iulie 2021

JO TOKYO 2020 / NATAȚIE: David Popovici a fost la două sutimi de „bronz” la 200 m liber. Robert Glință, locul 8 la 100 metri spate

Cei doi reprezentanți ai României în finalale de astăzi (marți, 27 iulie), din concursul olimpic de natație de la Tokyo, au avut evoluții remarcabile. Stelistul David Popovici (16 ani) a ocupat locul 4 în finala la 200 metri liber, iar dinamovistul Robert Glinţă (24 de ani) s-a clasat pe 8 în proba de 100 metri spate.

Socotit un fenomen al natației, Popovici a încheiat cursa cu timpul de 1.44,68. Românul a fost la doar două sutimi de ocupantul locului 3, brazilianul Fernando Scheffer (1.44,66). Primele două locuri au fost ocupate de britanicii Tom Dean (1.44,22) și Duncan Scott (1.44,26). După cursă, David Popovici a declarat pentru agerpres.ro în zona mixtă: ”Cred că dacă îmi lăsam o unghie un pic mai lungă, poate luam locul trei, dar nu contează asta. Am venit aici setat să fac cât de bine pot eu. Am şi reuşit. Şi nu aş putea să fiu mai satisfăcut. Aştept să-mi reproşeze antrenorul. Eu nu pot decât să mă bucur şi o să se bucure şi el, sunt sigur. Scopul meu iniţial nu a fost să iau medalie, a fost câştig cât de multă experienţă se poate, să le pot arăta tuturor la ce nivel pot să aduc crawl-ul. Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul 4”, a spus triplul campion european de juniori, iar apoi a adăugat: „Cred că m-am descurcat foarte bine. Am reuşit tot ce mi-am propus. Puteam să plec mai tare acolo, să fac întoarcerea mai nu ştiu cum. Chestii de înotător, dar sunt sigur că mi-am construit cursa aproape perfect. Pe ultima lungime, ştiam că nu e nimeni mai bun decât mine. Aşa că am făcut tot ce aveam de făcut şi am dovedit ce aveam de dovedit în primul rând mie”.

Popovici va mai evolua, astăzi, în jurul orei 13.20, în serii la 100 metri liber. ”A fost o încălzire un pic mai lungă şi cam grea, proba de 200 m, dar acum sunt gata să mă concentrez pe următoarele probe. Eu mă aştept la un rezultat cel puţin la fel de bun. Nu am simţit presiune la 200 m şi nu o s-o las să mă afecteze, pentru că ea există totuşi, nici la 100 m. Pentru că deşi sunt nişte bestii ale înotului cele cu care mă întrec, mi-am câştigat dreptul să fiu lângă ei şi să fiu una dintre bestii”, a spus David Popovici pentru Agerpres.

Performanța lui Popovici a fost elogiată și de Robert Glință: „Este uimitor ce a reuşit David la vârsta de 16 ani. Este o performanţă pe care e greu s-o concepem la adevărata ei valoare. David nu este un fenomen doar pentru nataţie românească, ci pentru întregul înot la nivel mondial. Sper din tot sufletul că va avea cale liberă în performanţă. Este setat din plin pentru succes. Are un caracter şi o personalitate demne de toată admiraţia. Eu îl admir şi îl respect şi sper să aibă toată susţinerea, de care are nevoie, pentru a reuşi să-şi atingă potenţialul lui adevărat, care este fabulos, uriaş”, a spus Glință pentru agerpres.ro. 

O evoluție deosebită a avut Robert Glinţă la 100 m spate. Piteșteanul a ocupat locul 8, la fel ca în urmă cu cinci ani, la Rio, însă a avut un timp mai bun: 52,95. Titlul olimpic a fost câştigat de rusul Evgheni Rilov (51,98), urmat de compatriotul său Kliment Kolesnikov (52,00) şi americanul Ryan Murphy (52,19). ”A fost o finală extrem de epuizantă, dar toate cursele sunt aşa. E vorba de a da tot ce ai mai bun din tine, de a nu termina cu niciun fel de resurse. Eu am dat tot ce am avut în mine astăzi şi de aceea sunt aşa de epuizat. Până la urmă, am avut o cursă mai bună ca în semifinale şi în calificări. Asta este îmbucurător şi timpul meu nu a fost departe de recordul meu naţional şi personal. Din punct de vedere tehnic şi tactic, am executat o cursă foarte bună şi nu cred că la nivelul actual exista ceva ce aş fi putut să fac pentru obţine un rezultat mai bun. Ăsta mi-a fost nivelul la această competiţie și mă bucur că am putut să execut la capacităţile mele maxime şi în condiţiile acestea”, a declarat Robert Glinţă pentru agerpres.ro, iar apoi a continuat: ”Am încercat să plec mai tare. Era singura mea şansă. Și să mă bazez pe resursele mele de a finaliza foarte bine cursa. Am dat tot ce aveam în mine. Efectiv mai mult de atât nu aveam ce să fac. Tehnic şi tactic a fost maximul ce am putut oferi la acest moment. Eu sunt încântat, asta vă spun. Aceste curse îmi servesc ca lecţii şi experienţe, cu siguranţă am devenit un înotător mai complet. Voi avea foarte multe de învăţat din această experienţă. O voi folosi ca sursă de motivaţie şi inspiraţie pentru viitor”, a concluzionat campionul.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...