Aflate în pregătirea reluării Ligii 1 la fotbal, Universitatea Craiova și FC Viitorul au disputat astăzi (sâmbătă, 6 iunie), în Baza Sportivă Lunca Jiului din Bănie, două meciuri de verificare. Constănțenii s-au impus cu 3-0 în primul, iar câteva ore mai târziu oltenii și-au luat revanșa, câștigând cu 2-1.
Disputată dimineața, prima partidă și-a desemnat câștigătoarea până la pauză, golurile fiind marcate de Munteanu (min. 22, 41) şi Bîrnoi (min. 39).
Cristiano Bergodi și Hagi au folosit următoarele formule de start:
Universitatea Craiova: L. Popescu - Vlădoiu, Gardoş, Cosic, Bancu - Qaka, Ivanov, A. Popescu - Gustavo, Niţu, Mihăilă.
Rezerve: Marinescu, Vătăjelu, Mateiu, Baiaram şi Danciu.
Antrenor: Cristiano Bergodi
FC Viitorul: Tordai – Dussaut, Dulca, Iacob, Căpuşă – Achim, Malcolm, Bîrnoi – Ganea, Munteanu, Matei.
Rezerve: Buzbuchi, Georgescu, Andronache, Buta, Chiţu, Dănuleasa, Grosu, Popescu, Grameni, Bodişteanu
Antrenor: Gheorghe Hagi
Al doilea meci s-a disputat de la ora 14.30, iar craiovenii au reușit să revină de la 0-1. Golurile au fost reușite de Bărbuţ (min. 38, 81), respectiv Rivaldinho (min. 6).
De data aceasta au fost folosite următoarele echipe:
CSU Craiova: Pigliacelli - Mitran, Bălaşa, Acka, Vătăjelu - Mateiu, Cicâldău, Nistor - Bărbuţ, Ivan, Baiaram.
Rezerve: Popescu, Gardoş, Vlădoiu, Ivanov, A. Popescu, Niţu, Danciu.
Antrenor: Cristiano Bergodi
FC Viitorul: Căbuz - Boboc, Mladen, Ghiţă, Cr. Ganea - Ciobanu, Artean, Casap - Iancu, Rivaldinho, Pitu.
Rezerve: Buzbuchi, Dănuleasa, Georgescu, Grosu, Andronache, Popescu, Buta, Grameni, Chţi Bodişteanu.
Antrenor: Gheorghe Hagi
Alte meciuri de pregătiri disputate astăzi:
FCSB - Academica Clinceni 2-3
Partida s-a disputat în Berceni.
Golurile au fost înscrise de Tănase, din penalty, şi Dennis Man, respectiv Buziuc, N’Dongala şi Sofien Moussa.
Într-un alt meci, FCSB a fost învinsă, miercuri, cu 2-0, de FC Voluntari.
Sepsi - Chindia Târgovişte 2-1
Meciul s-a disputat la Sfântu Gheorghe.
Golurile au fost marcate de Achahbar şi Fulop, respectiv Dumitraşcu.