Wikipedia

Rezultatele căutării

duminică, 26 septembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: FCSB se joacă cu focul. Antrenorul Edward Iordănescu a acuzat din nou mentalitatea jucătorilor săi

Echipa din Berceni s-a impus cu 3-2 în fața Academicii și a urcat pe locul 3 al clasamentului Ligii 1. După ce a fost egalată la 3 de Hunedoara, în meciul din Cupa României, gruparea roș-albastră a trăit periculos și finalul de meci cu formația ilfoveană.

Așa se explică și ieșirile nervoase avute de Edi Iordănescu în timpul partidei. ”Am aruncat cu șapca de pământ. Îmi fac mea culpa. A fost vina mea. Îmi cer scuze, dar cred că a fost fault atunci. Nu trebuia, însă, să reacționez așa”, a declarat tehnicianul la conferința de presă de după meci.

Antrenorul nu și-a putut stăpâni nervii nici în finalul partidei cu Academica Clinceni, părăsind spațiul de joc în grabă. Iar mai apoi a spus că nu se poate bucura cum ar fi trebui de acest succes: “Din păcate, este o victorie de care nu putem să ne bucurăm cum ar fi trebuit. Mă supără că arătăm multă lipsă de maturitate şi de inteligenţă specifică fotbalistului. E foarte rău când ai 2-0 şi laşi controlul jocului. Trăim din nou periculos cu un gol primit pe final. Atâta timp cât arătăm atâta fragilitate mentală este foarte greu să nu te expui. Lipsa de maturitate, de şmecherie fotbalistăcă m-au supărat. Am gestionat prost finalul de primă repriză. Am gestionat prost finalul reprizei a doua. Trebuie mai multă comunicare în teren, mai multă responsabilitate, să fim mai inteligenţi în teren şi chiar mai şmecheri. Clinceniul, din două ocazii ne-a marcat două goluri, însă ai să faci 4-1, să faci 3-0, ai să te desprinzi...”, a spus Iordănescu la posturile care transmit Liga 1. Grav este că tehnicianul a avut un discurs asemănător și la mijlocul săptămânii trecute, când FCSB a fost egalată la 3 de Hunedoara după ce condusese cu 3-0. Atunci, Iordănescu a lăsat să se înțeleagă că protejații săi vor suporta consecințe financiare pentru delăsarea lor.

De cealaltă parte, Ionuţ Chirilă a declarat că echipa Academica Clinceni nu ar fi pierdut dacă ar fi avut puţină şansă. Și a subliniat că a preluat acestă formație de doar câteva zile. “După cinci antrenamente împreună, am murit frumos azi. Cu puţină şansă, astăzi, probabil că nu pierdeam. Important este că am făcut o propagandă bună fotbalului. Această echipă se construieşte frumos. Practic n-am avut vârf, dar de multe ori am avut personalitate şi am condus jocul în multe momente. Am fost inteligenţi. N-am aruncat mingi în tribune, am creat superioritate numerică... Nu am câştigat, dar pentru mine e important jocul. FCSB are nişte jucători de clasă şi a câştigat din momente de joc. Nu pentru că ne-au fost superiori ca joc colectiv”, a spus Chirilă, care a adăugat: ”Îmi plac lucrurile cu grad înalt de dificultate. Cine lua o echipă ca mine? Numai eu, că sunt nebun. Să facem o mare echipă în viitor şi să reechilibrăm clubul din punct de vedere financiar”, a concluzionat tehnicianul.

În condițiile în care Andrei Miron n-a făcut parte din primul „11” aliniat de FCSB la meciul cu Academica Clinceni, Claudiu Keșeru a fost desemnat căpitan al vicecampioanei.  Și fiindcă Florin Tănase, cel care a purtat banderola în ultimii ani, este accidentat. Revenit la gruparea din Berceni în vara abia încheiată, Keșeru a marcat primul gol al acesteia cu Clinceni. Și a reușit să deschidă scorul și în disputa cu Dinamo (6-0). Miron a fost căpitanul lui FCSB în ultimele trei partide.

FCSB – Clinceni 3-2

Au marcat: Keşeru (min. 3), Vinicius (min. 10) şi Stoica (min. 67), respectiv Omoh (min. 45) şi Cascini (min. 89)

FCSB: Vlad - V. Creţu, Vinicius, Cristea, Radunovic - Cordea (Oaidă, 60), Şut (Ov. Popescu, 60), Olaru (Musi, 84) - I. Stoica, Keşeru (Budescu, 72), V. Gheorghe (Dumiter, 84) 

Antrenor: Edward Iordănescu

Academica Clinceni: E. Dobre - Fl. Achim, Bilali, Patriche, Pîrvulescu - Moulin, Cascini - Cioiu (Gavra, 74), Chandarov (Kazlauskas, 90+3), De Amorim (Dumitrache, 76) - Omoh (Goma ’74). 

Antrenor: Ionuţ Chirilă

Arbitru: Andrei Chivulete 


HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: „Tigroaicele” și-au revenit. Cu Cristina Neagu autoare a 14 goluri, CSM București s-a impus (36-31) în Croația, cu Podravka

Eșecurile suferite în primele două runde, în Danemarca, cu Esbjerg (21-22), și acasă, cu Rostov pe Don (27-30), făcuseră din confruntarea cu formația care are 26 de titluri și 23 de Cupe ale Croației una pe „viață și pe moarte”.

Iar CSM Bucureşti a izbutit, după un start ceva mai greoi, în care a fost condusă și la o diferență de patru goluri, să-și atingă obiectivul. Adică să obțină o victorie ce o menține în cursa de clasare între primele șase formații ale Grupei A din ediția 2021/2022 a Ligii Campionilor. 

Este de remarcat evoluția fulminantă a Cristinei Neagu, care a izbutit 14 goluri din 20 de aruncări! După confruntarea de la Koprivnica, Cristina Neagu a postat pe Facebook o imagine cu handbalistele CSMB, alături de câțiva fani, și următorul mesaj: „Primele puncte în Liga Campionilor! Mulțumim acestor oameni extraordinari care au venit până în Croația să fie alături de noi”.

Celelalte goluri ale campioanei României au fost înscrise de Arntzen (5 goluri / 7 aruncări), Lazovic (4/4), Larsen (3/7), Dindiligan (3/5), Klikovac (2/3), Omoregie (2/5), Ramusovic (2/3) și Wester (1/1). De la gazde, în plan ofensiv s-au remarcat Kalaus şi Milosavljevic, fiecare cu 7 goluri înscrise. La formaţia croată au evoluat portarul României, Iulia Dumanska, care a avut un procentaj de 22,22% (8 aruncări apărate din 36), și fosta jucătoare a CSMB Bianca Bazaliu, care a marcat două goluri din opt aruncări.

Tot sâmbătă, în etapa cu numărul 3 s-au disputat meciurile Rostov Don - FTC Budapesta 19-20 şi Borussia Dortmund - Brest Bretagne 30-27. Ultima dispută din Grupa A a fost programată ieri: Team Esbjerg – Buducnost ???.

În continuare, CSMB va juca pe terenul Borussiei Dortmund, în 16 octombrie), iar apoi va primi vizita lui Buducnost (23 octombrie) și a lui Brest Bretagne (30 octombrie). Primele două clasate vor merge direct în sferturile de finală, iar ocupantele locurilor 3-6 vor disputa „optimi”. Play-off-ul se va desfășura între 26 martie și 3 aprilie, „sferturile” între 30 aprilie și 8 mai, iar Final Four-ul în 4 și 5 iunie, la Budapesta. 

sâmbătă, 25 septembrie 2021

FOTBAL / ITALIA: Premieră la AC Milan. Fiul lui Paolo Maldini a marcat primul gol pentru „Diavoli”

Programat în etapa cu numărul 6 din Serie A, meciul dintre La Spezia și AC Milan s-a încheiat cu victoria la limită (2-1) a oaspeților. Iar în echipa de start a acestora a figurat Daniel Maldini. 

În vârstă de 19 ani, mijlocașul este fiul lui Paolo Maldini și nepotul lui Cesare Maldini, doi foști mari jucători de fotbal ai Italiei. Titularizat în premieră la „Diavoli”, Daniel a reușit să marcheze și cel dintâi gol pentru aceștia în minutul 48. Acesta a reluat în poarta lui Zoet, cu o lovitură de cap, mingea centrată de francezul Pierre Kalulu.  

La partida disputată sâmbătă, pe stadionul ”Alberto-Picco” din Spezia, a asistat și Paolo Maldini, care se află în conducerea lui AC Milan. Născut la Milano, în 11 octombrie 2001, Daniel s-a format ca fotbalist acolo. El a câștigat campionatul Italiei U16 (sub 16 ani), în 2017, și a marcat 13 goluri în cel următor în care a evoluat pe postul de coordonator de joc. Remarcat la juniori și tineret, s-a antrenat cu echipa de seniori a lui AC Milan la începutul anului competițional 2018/2019. El a debutat în 2 februarie 2020, fiind introdus în minutul 3 al prelungirilor partidei cu Hellas Verona, în locul lui Samu Castillejo. El a mai fost titularizat o dată la AC Milan, în ediția trecută a Ligii Europa, într-un meci cu Sparta Praga (1-0), în deplasare, în 10 decembrie. Atunci el a fost schimbat în minutul 77 și a văzut un cartonaș galben. Daniel Maldini a fost internațional U18 și U19.

vineri, 24 septembrie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Voluntari a câștigat pe terenul Rapidului și a urcat pe locul 3

Formaţia Rapid a pierdut (0-1), astăzi (vineri, 24 septembrie), pe Arena Națională, meciul cu FC Voluntari contând pentru a 10-a etapă a Ligii I. În urma acestui succes, formația ilfoveană a urcat pe locul 3 al clasamentului. 

Unicul gol al meciului a fost marcat de Raţă, în minutul 24. În minutul 85, Costin (Voluntari) a fost eliminat. 

Firește că eșecul nu le-a căzut prea bine rapidiștilor. După meci, antrenorul Mihai Iosif a declarat că meciul a fost unul penibil: "Am făcut cel mai slab meci din campionat. În rest, aceleaşi lucruri, tertipuri... Cine are ce are cu noi, nu ştiu. Repet, nu caut alibiuri, dar jocul a fost penibil. Le-am spus şi jucătorilor că, dacă ne uităm la orice repriză de până la meciul cu Craiova, chiar şi la a doua şi la orice repriză din meciul cu Gaz Metan sau cu Voluntari, adică faptul că am ajuns de două ori în careu, veţi vedea diferenţa. E o diferenţă mare de agresivitate, de mentalitate, de dorinţă şi de a pune în practică ceea ce lucrăm la antrenament", a explicat Mihai Iosif, la televiziunile care transmit Liga 1, iar apoi a continuat: "Era un moment care nu o să mai fie în istoria Rapidului niciodată. Asta vă garantez şi clar, datorită a ceea ce am fost atunci, Rapidul e acum, aici, pe Arena Naţională. Dar nici nu vreau să trăim din amintiri. Trebuie să ridicăm capul din pământ şi să fim mai atenţi. Nu îmi plac clişeele gen muncim mai mult. Nu. Muncim, dar să avem acea agresivitate pozitivă. Nu mă refer la pumni, bătaie, sau lucruri care nu au legătură cu fotbalul. Mă refer la dueluri unu-la-unu, la a fi primul la minge, la a băga capul în contră. Acolo se face diferenţa în fotbal. Milităria şi astea cu şoc la echipă sunt clişee în care nu cred. Le-am spus şi lor să ne uităm în oglindă, inclusiv eu. Să vedem ce nu am făcut bine şi ce am făcut mai puţin bine. Atâta timp cât am avut şi rezultate bune, înseamnă că avem potenţial. Probabil am intrat puţin pe vârfuri, ne-am pierdut un pic busola", a punctat Iosif la Digi Sport.

După meci, Gabriel Tamaş a spus că se află într-o formă bună. Întrebat care este secretul formei sale, el a spus sec: ”Banii la zi!”. Chestionat în legătură cu o eventuală convocare la naţională, alături de Cristian Săpunaru, Tamaş a răspuns: "Pe cei de la FRF să-i ajute Dumnezeu să schimbe generaţiile. Dacă ne cheamă, mergem. Suntem români, mergem cu inima, dar cum am schimbat noi o generaţie e timpul să ne schimbe și pe noi cei care vin din urma noastră".

Au evoluat formațiile:

Rapid: Moldovan - Belu, Dandea, Grigore, Morais - Crepulja, Nastos, Ilie (Marzouk, 68) - Carnat (Stahl, 54), Bălan, Hlistei (Sefer, 46). 

Antrenor: Mihai Iosif

FC Voluntari: Popa - Miranda, Tamaş, Armaş, Briceag - Costin, Droppa, Raţă - Lopes (Achim, 88), Nemec (Angelov, 79), Gheorghe (Meleke , 79). 

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Andrei Antonie

FOTBAL / FRANȚA: Lionel Messi nu va juca pentru PSG în meciul cu Montpellier

Accidentat la meciul cu Olympique Lyon, Lionel Messi nu va evolua în meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa, mâine (sâmbătă, 24 septembrie), cu Montpellier, în campionatul Franţei. Atacantul argentinian se recuperează după o contuzie la genunchiul stâng.

El nu a jucat nici în meciul cu Metz (2-1) de miercuri. Atunci, el a efectuat marţi un RMN și s-a alăturat altor accidentaţi de la PSG, Sergio Ramos şi Marco Verratti.

Atacantul Lionel Messi şi-a arătat nemulţumirea după ce a fost schimbat cu fundaşul Achraf Hakimi în minutul 76 al meciului pe care PSG l-a disputat, pe teren propriu, cu Olympique Lyon. Iar apoi s-a aflat că el s-a accidentat. 

Messi a ajuns la Paris Saint-Germain în vară, ca jucător liber, după ce nu și-a prelungit contractul pe care îl avea cu FC Barcelona. În 14 august, el a fost prezentat fanilor echipei PSG, pe arena ”Parc des Princes”, înaintea meciului cu Strasbourg, din Ligue 1. Argentinianul a fost ovaţionat de public.

RUGBY / SUPERLIGA: Stadionul Ghencea, la a doua inaugurare. Steaua a învins pe „U” Cluj în ultima rundă a sezonului regular

Inaugurat în vară, la meciul de fotbal Steaua - OFK Belgrad (6-0), Noul Stadion Ghencea a găzduit, astăzi (vineri, 24 septembrie), primul meci de rugby. Programată în etapa a 10-a a SuperLigii CEC Bank, ultima a sezonului regulat, partida „U” Cluj - Steaua s-a încheiat cu victoria bucureștenilor cu 82-10 (26-3). 

Cum întălnirea urma să se dispute pe Stadionul „Iuliu Hațieganu” din Cluj, gruparea transilvană și-a dat acordul ca ea să fie mutată la București, pe noua arenă din Ghencea. O explicație pentru această schimbare ar fi și că aceleași echipe au disputat și prima partidă de rugby pe Cluj Arena. S-a întâmplat în 31 martie 2013, când formația roș-albastră s-a impus cu 19-8 (7-8).  

În confruntarea de astăzi, militarii au reuşit douăsprezece eseuri, obţinând punctul bonus ofensiv, deşi au jucat mai bine de o repriză cu un om mai puţin după ce Kamil Sobota a văzut cartonaşul roşu, în minutul 34, pentru un placaj înalt. Omul meciului a fost Ionuţ Dumitru, care a înscris patru încercări (minutele 18, 57, 67, 72) și a ajuns la zece în acest campionat. Celelalte eseuri au fost semnat de Sioeli Lama (min. 7), Florin Surugiu (min. 37), Ngoni Chibuwe (min. 40+1, 50), Cristian Strătilă (min. 41), Tudor Butnariu (min. 60), Eseria Vueti (min. 69) şi Alexandru Savin (min. 80). Ratu Taniela Rawaqa Maravunawasawasa a transformat cinci eseuri, Vlăduţ Popa două, iar Daniel Plai alte patru.

Aflată în postura de echipă gazdă în acest meci, Universitatea Cluj a deschis scorul prin lovitura de pedeapsă concretizată de Alexandru Harasim (min. 6). Oamenii lui Cristi Săuan au mai marcat un eseu prin Răzvan Bîrlădeanu (min. 55) şi transformat de Ovidiu Melniciuc (55).

Meciul a fost arbitrat de Vlad Iordăchescu, asistat de Victor Ioniță și Robert Dascălu. Arbitru nr. 4 a fost Virgil Ioniță, iar arbitru video Răzvan Vasiliu. Observator/Comisar citare: Constantin Bonea 

Au evoluat formațiile:

”U” CLUJ: 15. Alexandru Harasim - 14. Teodor Ursu, 13. Paul Herman, 12. Dragoș Damian (cpt.), 11. Andrei Tătaru - (md) 10. Ionuț Mazăre, (mg) 9. Ovidiu Melniciuc- 7. Dragoș Vasile, 8. Marius Murgoci, 6. Andrei Pricopie - 5. Florin Marin, 4. Claudiu Curc - 3. Dumitru Suler, 2. Răzvan Bârlădeanu, 1. Paul Petucher

Rezerve: 17. Marius Pocriș, 18. Alexandru Teleșa, 20. Eduard Ciapari, 21. Alexandru Banu, 22. Denis Lupu, 23. Petrică Mihalache

Antrenor: Cristian Săuan

STEAUA: 15. Sioeli Lama - 14. Ngoni Chibuwe, 13. Florin Popa, 12. Fonovai Tangimana, 11. Ionuț Dumitru - (md) 10. Ratu Maravunawasawasa, (mg) 9. Florin Surugiu - 7. Kamil Sobota, 8. Eseria Vueti (cpt.), 6. Cristian Strătilă - 5. Bogdan Doroftei, 4. Matthew Tweddle - 3. Vasile Bălan, 2. Vasile Bărdașu, 1. Ionuț Pîrvu

Rezerve: 16. Tudor Butnariu, 17. Alexandru Savin, 18. Vlad Bădălicescu, 19. Cristi Boboc, 20. Kuselo Moyake, 21. Sorin Pandichi, 22. Daniel Plai, 23. Tudor Boldor

Antrenor: Dan Dumbravă

Mâine (sâmbătă, 25 septembrie) sunt programate ultimele meciuri ale sezonului regular: CSM Ştiinţa Baia Mare - ACS Tomitanii Constanţa (Arena Zimbrilor - Baia Mare, ora 11.00) şi CS SCM Timişoara - CS Dinamo Bucureşti (Stadion ”Gheorghe Răşcanu” - Timişoara, ora 12.00).

Clasament

1. Steaua 41 puncte (10 meciuri)

2. Știința Baia Mare 34 puncte (9 meciuri)

3. SCM Timișoara 28 puncte (9 meciuri)

4. CS Dinamo 26 puncte (9 meciuri)

5. Universitatea Cluj 9 puncte (10 meciuri)

6. Tomitanii 1 punct (9 meciuri)

FOTBAL / ROMÂNIA: Edi Iordănescu e nemulțumit: ”Ei trebuie să înţeleagă că nu lucrez cu jumătăţi de măsură!”

Antrenor principal al formaţiei de fotbal FCSB, Edward Iordănescu a declarat, astăzi (vineri, 24 septembrie), într-o conferinţă de presă, că sunt multe lucruri de pus la punct la echipa din Berceni, și în primul rând mentalitatea. 

Tehnicianul a precizat că jucătorii trebuie să înţeleagă că el nu lucrează “cu jumătăţi de măsură”. “Cine crede că reuşeşte să facă faţă la pretenţiile şi aşteptările pe care le am greşeşte. Nu merge decât cu sută la sută şi sunt sigur că ei au înţeles mesajul meu. Sunt multe lucruri de pus la punct. În primul rând, mentalitatea, gândirea, faptul că avem scurtircuite de concentrare, că facem greşeli de neacceptat la nivelul ăsta. Sunt lucruri care mă supără, dar sunt rezolvabile. Ei trebuie să înţeleagă că eu nu lucrez cu jumătăţi de măsură şi doar aşa va apărea progresul. În linii mari echipa răspunde foarte bine la antrenamente. (...) Toată lumea este în slujba echipei. Nu iese nimeni la rampă în plan individual”, a spus Iordănescu, care s-a referit și la disputarea unor meci pe noul stadion din Ghencea: "E greu să găsim soluţii unde să ne desfăşurăm jocurile şi tot timpul te gândeşti că acasă este cel mai bine. Eu cred că am putea avea acces pe Ghencea. Dacă se poate juca şi rugby, şi alte echipe pot juca acolo, nu cred că este ceva care ne descalifică pe noi să mergem acolo. Sper că în viitor să se găsească o soluţie şi pentru noi", a mai spus Iordănescu

În ceea ce priveşte meciul din acest weekend cu Academica Cliceni, tehnicianul consideră că nu va fi unul uşor. “Nu există jocuri uşoare. Ar însemna că am discurs de amator. Clinceniul este o echipă sub potenţialul ei ca exprimare şi ca poziţie în clasament. Această echipă are capacitate şi de aceea trebuie să fim în gardă”.

Echipa FCSB va întâlni pe Academica Clinceni, sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 21.00, pe Arena Națională, în etapa a zecea a Ligii 1.

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: Readuși cu picioarele pe pământ. Dinamo a fost surclasată pe terenul lui PSG

Fără antrenorul Xavi Pascual și jucătorii Humet, Racoțea și Shebib, care nu au făcut deplasarea în Franța deși aveau 4 teste COVID negative în ultimele două zile, echipa de handbal CS Dinamo n-a avut nicio șansă în sala „Pierre de Courbertin”. Cu o pleiadă de vedete, Paris Saint-Germain s-a impus cu 41-30 (21-11) în fața campioanei României. 

Marcatorii partidei au fost Sole (6), Mikkel Hansen (5), Syprzak (5), Remi (5), Keita (4), Kristopans (4), Kounkoud (4), Nikola Karabatic (3), Prandi (2), Toft (2), Steins (1), respectiv Ghedbane, Heidarirad - Sorhaindo (9 goluri), Nantes (6), Alex Pascual (5), Bizău (3), Dedu (2), Bannour (1), Ghionea (1), Negru (1), Gavriloaia (1), Kairi (1). 

În aceeași rundă s-au disputat meciurile Kiel - Eleverum 41-36, Skopje - Brest 35-27, Aalborg - Montpellier 36-28, Szeged - Zagreb 30-21 (Grupa A), Barca - Zaporoje 36-25, Kielce - Veszprem 32-29 și Porto - Flensburg 28-27 (Grupa B). 

În etapa următoare, joi, 30 septembrie, la Sala Polivalentă din București, Dinamo va înfrunta pe FC Porto.

Mâine (sâmbătă, 25 septembrie), la ora 19.00, în competiția feminină, CSM București va încerca să obțină prima victorie din această ediția pe terenul lui Podravka Koprivnica.

joi, 23 septembrie 2021

FORMULA 1: Organizatorii Marelui Premiu al Principatului Monaco renunţă la vinerea tradiţională


Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, cel mai vechi din ”Marele Circ” pe care se mai dispută curse și acum, alături de cele din Marea Britanie (Silverstone), Italia (Monza), Belgia (Spa-Francorchamps) şi Franţa (Reims-Gueux), renunţă la ziua liberă de vineri. O hotărâre asemănătoare a adoptat, recent, și All England Lawn Tennis Club, care a reununțat la duminica liberă dintre cele două săptămâni în care se dispută meciuri pe tabloul principal al turneului de tenis de la Wimbledon.

Potrivit BBC, din 2022, Marele Premiu de la Monte Carlo se va desfăşura după formatul obişnuit, cu antrenamente programate în ziua de vineri, calificările sâmbăta şi cursa, duminică. "Monaco va fi un grand prix de trei zile. Deci vineri, sâmbătă şi duminică în loc de joi, liber, apoi sâmbătă şi duminică. Aceasta este schimbarea pe care o vom introduce anul viitor'", a declarat şeful F1 Stefano Domenicali pentru CNN. Până acum, ziua de vineri era liberă, iar antrenamentele se desfășurau joi. Această tradiţie data de pe vremea când cursa monegască era organizată în weekend-ul în care se marca Înălţarea şi a rămas valabilă şi după ce competiţia nu a mai fost legată de această sărbătoare religioasă.

Pentru Principat şi comercianţii de acolo, această tradiţie a făcut posibilă o prezenţă a publicului sporită, timp de patru zile în loc de trei. Totodată, formatul tradiţional a amplificat reputaţia cursei de la Monaco. În fiecare seară de joi, în faimosul port din Principat se organizau petreceri, lăsând vinerea liberă pentru ca oaspeţii să se recupereze sau să ia parte la alte evenimente, înainte ca aceștia să se întreacă pe circuitul stradal în weekend.

TENIS DE MASĂ: România își apără titlul european cu cele mai valoroase jucătoare

Federația Română de Tenis de Masă (FRTM) a anunțat componența loturilor cu care țara noastră va participa la cea mai importantă competiție continentală a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships, care va fi găzduită de Cluj Arena, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2021.

La feminin, acolo unde țara noastră a cucerit titlul în 1992, 2002, 2005, 2017 și 2019, echipa noastră va fi compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu și Andreea Dragoman. Colectivul tehnic este alcătuit din Viorel Filimon și Elena Sebe.

La masculin, echipa României îi va avea în componență pe Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Darius Movileanu și Eduard Ionescu. Aceștia vor fi supervizați de antrenorii Andrei Filimon și Ionuț Seni. La ediția precedentă, din 2019, naționala noastră a ocupat locul 2 în Grupa B, după Suedia și înaintea Ungariei, neizbutind să se califice în faza eliminatorie (sferturi de finală). 



În faza grupelor, echipele României vor avea următorul program:

 - Marți, 28 septembrie, ora 19.00: România – Luxemburg (masculin)

 - Miercuri, 29 septembrie, ora 16.00: România – Belgia (feminin)

 - Miercuri, 29 septembrie, ora 19.00: România – Finlanda (masculin)

 - Joi, 30 septembrie, ora 16.00: România – Italia (feminin)

 - Joi, 30 septembrie, ora 19.00: Slovenia – România (masculin)

În faza eliminatorie, programul este următorul:

- vineri, 1 octombrie: sferturile de finală

- sâmbătă, 2 octombrie: semifinalele

- duminică, 3 octombrie: finalele

Începând cu faza sferturilor de finală, meciurile din cadrul 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships vor fi transmise în direct de Look Sport TV. 

SĂRITURI ÎN APĂ: Francezul Gary Hunt a câștigat titlul mondial. Constantin Popovici și Cătălina Preda, pe podium

Născut în Anglia, dar având cetățenie franceză acum, Gary Hunt (37 de ani) și-a asigurat victoria în seria Red Bull Cliff Diving 2021. Acesta a câștigat a patra etapă din acest an, desfășurată în localitatea italiană Puglia. Constantin Popovici și Cătălina Preda au ocupat locurile 2, respectiv 3.

Pentru Hunt, aceasta a fost victoria cu numărul 42 în circuit. El a obținut 297,6 puncte, iar astfel și-a asigurat titlul mondial cu numărul 9 înaintea ultimei etape, care se va desfășura tot în Italia, la Polignano a Mare, duminică, 26 septembrie. 

La concursul de miercuri, Constantin Popovici s-a clasat pe locul al doilea, cu 286,8 puncte, iar Cătălin Preda a terminat pe poziția a treia, cu 276,9 puncte. După cinci etape, clasamentul general intermediar arată astfel: 1. Gary Hunt (Franța) – 760 puncte, 2. Constantin Popovici – 610 puncte, 3. Cătălin Preda – 469 puncte.

Cei doi săritori români sunt legitimați la clubul Steaua, unde sunt pregătiți de antrenorul Florin Avasiloaie.

FOTBAL / ROMÂNIA: Adrian Popa a semnat cu CSA Steaua

CSA Steaua a anunţat, astăzi (joi, 23 septembrie), transferul atacantului Adrian Popa. Atacantul de 33 de ani a evoluat ultima oară la Academica Clinceni.

Originar din Horezu, localitate unde s-a născut în 24 iulie 1988, Adi Popa a debutat în fotbalul profesionist la Politehnica  II Timișoara, în 2005, activând acolo până în 2009. El a mai jucat la CS Buftea (2008), Gloria Buzău (2009), „U” Cluj (2009/2010), Concordia Chiajna (2010/2010), FCSB (2012-2017, 2019/2020), Reading FC (2017-2020), Al Taawoun (2018/2019), Ludogoreţ (2019), FC Voluntari (2020/2021) și Academica Clinceni (2021).

Popa a fost de trei ori campion al României cu FCSB (2013, 2014, 2015) și campion al Bulgariei cu Ludogoreţ (2019). El a mai cucerit Cupa României (2015, 2020), Cupa Ligii (2015, 2016), Cupa Bulgariei şi Supercupa României (2013).

Participant în grupele Ligii Campionilor și ale Ligii Europa cu FCSB, Adi Popa a disputat 51 de meciuri în cupele europene şi 24 de partide pentru echipa României.

FOTBAL / SCOȚIA: Revenit pe teren, Ianis Hagi a dat o pasă de gol în victoria echipei Glasgow Rangers cu Livingston

Glasgow Rangers a câștigat cu 2-0 (0-0), miercuri seară, pe teren propriu, meciul cu Livingston, programat în sferturile de finală ale Cupei Ligii Scoţiene. Revenit pe teren după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, Ianis Hagi a avut o evoluție bună, dând o pasă de gol. 

Internaționalul român a fost rezervă, fiind introdus pe teren în minutul 46. El a pasat decisiv la golul înscris de Roofe (min. 48). Diferența a fost majorată de Morelos, în minutul 63.

Despre revenirea lui Ianis a vorbit Ilie Dumitrescu în emisiunea Digi Sport Special: "Sunt impresionat de mesajul ăsta, apropo de Ianis. Deci, copilul și-a plătit avion personal și a ajuns luni spre marți (n.r - în Scoția). A făcut un singur antrenament și, practic, cu un singur antrenament, a intrat 45 de minute și chiar a făcut diferența. E un lucru extraordinar. Nu știam lucrul ăsta. Mi-a scris Hagi. Uite cât își dorește. S-a antrenat aici. A ținut dietă. E profesionist. Au fost surprinși după pauza asta. Bravo lui! Un copil cuminte și cu o educație profesională extraordinară", a comentat fostul internațional.

Hagi jr. a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în 7 septembrie, pe când se afla în cantonament cu echipa naţională, la Skopje (Macedonia de Nord). El ar fi contractat virusul din focarul care a existat la Rangers. "Ianis s-a întors şi s-a antrenat. Părea destul de sprinten", a declarat secundul Gary McAllister, pentru presa scoţiană. 

FOTBAL / UCRAINA: Dinamo Kiev a pierdut Supercupa. Mircea Lucescu a acuzat staff-ul echipei Şahtior Doneţk de lipsă de respect

Echipă antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev a pierdut (0-3) meciul cu Şahtior Doneţk, în finala Supercupei Ucrainei. După confruntare, tehnicianul român a acuzat staff-ul rivalei de lipsă de respect.

Acesta este primul trofeu pierdut de Dinamo Kiev după venirea la conducerea tehnică a lui Mircea Lucescu, în vara anului 2020. De atunci, formaţia din capitala Ucrainei a câştigat Supercupa din 2020, campionatul şi Cupa Ucrainei, anul acesta. De asemenea, aceasta este a doua înfrângere pe plan intern suferită de Dinamo, în aceeaşi perioadă, prima fiind înregistrată tot în faţa rivalei Şahtior, în 8 noiembrie 2020, în campionat.

În disputa de miercuri seară, Dinamo Kiev s-a înclinat în fața formaţiei antrenate de fostul jucător al echipei CFR Cluj Roberto De Zerbi în urma golurilor înscrise de Lassina Traore (min. 30, 54) și Alan Patrick (min. 61).

După confruntarea din Supercupă, Mircea Lucescu, a acuzat staff-ul formaţiei Şahtior Doneţk de lipsă de respect: "Nu mi-a plăcut atmosfera agresivă de la acest joc. Nu mi-au plăcut manifestările de pe teren ale reprezentanţilor staff-ului echipei Şahtior. Nu mi-a plăcut agresivitatea din partea băncii adversarului nostru. Ei fugeau constant de acolo şi strigau ceva în direcţia noastră. Mi se pare că aceasta este o lipsă de respect faţă de echipa noastră, de antrenori, de jucători. Nu am mai spus aşa ceva înainte, dar când suntem atacaţi, trebuie să răspundem. Astăzi nu a existat un joc corect din partea băncii adverse. Cred că nu putem crea o asemenea agresiune în meciul celor mai bune echipe din ţară. Felicitări celor de la Şahtior pentru victorie. Au câştigat meritat astăzi. O echipă bună cu jucători buni. Cred că nu aveau nevoie să creeze o astfel de atmosferă. Sper că acest lucru nu se va mai întâmpla", a declarat antrenorul român, potrivit championat.com.

Pe de altă parte, Lucescu a spus meciul nu ar fi trebuit să se desfășoare: "Nu este nimic de comentat. Şahtior a fost mai bună. Acest joc nu ar fi trebuit să se desfăşoare, pentru că noi suntem atât campioni, cât şi deţinători ai cupei. Şahtior a vrut să câştige mai mult decât noi astăzi. Am avut şi noi oportunităţi bune la începutul jocului. Într-un astfel de meci, primul gol decide mult. Dacă l-am fi reuşit noi, altfel ar fi stat lucrurile. Dar noi am ratat şi după aceea ne-a fost greu să jucăm. Astăzi, ei au fost mai puternici decât noi din punct de vedere individual", a concluzionat Lucescu.

Dinamo Kiev și Șahtior Donețk se vor înfrunta din nou în 3 octombrie, în prima ligă ucraineană. După opt etape disputate, formația lui Mircea Lucescu este lider, cu 22 de puncte din 24 posibile, iar Șahtior ocupă locul 2, cu 19 puncte. 

miercuri, 22 septembrie 2021

FOTBAL / ANGLIA: Antrenată de Wayne Rooney, Derby County a intrat în faliment

Aflată în a doua ligă engleză, Derby County, echipă antrenată de Wayne Rooney, a intrat în faliment. Fondată în 1884, gruparea a câștigat titlul de campioană a Angliei în 1972 și 1975, având participări în Cupa Campionilor (a atins semifinalele în 1973).

Aflată în EFL Championship, echipa va pierde douăsprezece puncte în clasament. Astfel că după opt etape disputate a ajuns la minus 2 puncte, fiind pe locul 24 (ultimul). Este de precizat că Derby County nu este singura formație cu trecut în fotbalul englez ajunsă într-o situație dificilă. Înaintea ei, pe locul 23, se află Nottingham Forest, care a fost campioană a Europei în 1979 și 1980.

Wayne Rooney este antrenor la Derby County din 2020, după ce s-a retras din cariera de jucător. Acesta a anunțat că rămâne fidel grupării în ciuda problemelor cu care se confruntă. ”Am spus-o și o repet. Sunt angajat în acest club și față de jucători și staff. Ei pot conta pe mine și voi continua să fac totul pentru a depăși acest moment dificil”, a spus fostul golgheter al lui Manchester United.  

Derby a depus bilanțul astăzi și a pledat în favoarea sa pe problemele ridicate de găsirea unui cumpărător şi de pandemia de COVID-19. ”Pot să confirm că Andrew Andronikou, Carl Jackson și cu mine am fost numiți co-administratori ai lui Derby County Football Club începând de astăzi”, a anunțat Andrew Hosking, care are misiunea de a salva clubul. ”Obiectivul nostru imediat este de a asigura că formația poate disputa toate meciurile din Championship în acest an competițional și de a găsi investitori pentru a salva clubul și a achita salariile angajaților”. 


BIATLON: Campion mondial pe role, George Buta a avut douăsprezece secunde avans la intrarea în poligon la ultima tură

Devenit campion mondial la biatlon-role, la Nove Mesto (Cehia), dinamovistul George Buta (28 de ani) a vorbit despre condițiile meteo neprielnice în care s-a desfășurat întrecerea din proba de super sprint 7,5 kilometri. 

CS Dinamo - Centrul Sportiv Brașov a onorat performanța sportivului printr-o conferință de presă organizată la Cheile Grădiștei Fundata la care au fost prezenți vicepreședintele Adrian Popescu și Iulian Ghiță din partea CS Dinamo, respectiv Puiu Gaspar, secretarul general al Federației Române de Schi-Biatlon.

George Buta a declarat că ”obiectivul meu la Mondiale a fost un loc în Top 10. Condițiile au fost dificile. A plouat, a fost frig. Când am intrat în poligon, la ultima tură, am fost singur, cu 12 secunde avans. Mi-a fost greu să mă concentrez. Vreau să-i mulțumesc domnului Petre Rădescu, care m-a ajutat să-mi stăpânesc emoțiile”.

George Buta a izbutit în Cehia, la Nove Mesto, primul succes de acest calibru din istoria biatlonului românesc. El s-a impus în proba de super sprint de 7,5 km, având patru trageri fără penalizare. Cronometrat în 19:36,5 minute, dinamovistul i-a devansat pe Yaroslav Kostyukov (Rusia / 19:47,5) şi Florent Claude (Belgia / 19:52,2). ”Este o mare surpriză şi pentru mine acest rezultat. Sunt fericit şi sper să mă calific la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022!”, a spus campionul mondial, care, la ediția din 2018, a ocupat locul 37 la individual și 14 cu ștafeta.

George Buta s-a născut în 4 mai 1993, la Brașov. La început, acesta a participat la competiții de schi fond. În 2012, a trecut la biatlon. În același an, a fost selecționat în lotului de juniori al României pentru Campionatul European. În 2014, a debutat la Cupa Mondială, la Hochfilzen. La începutul sezonului 2015/2016, a ocupat locul 33 într-un concurs individual ținut la Ostersund.

La ediția 2021 a CM de biatlon pe role, România a mai cucerit o medalie de bronz prin Cornel Puchianu la 7,5 km sprint. Țara noatră a ocupat locul 2 în clasamentul pe medalii, după Cehia, care a avut patru de aur și una de argint. 

FOTBAL / SPANIA: Ronald Koeman cere răbdare pentru tinerii jucători ai Barcelonei

Amenințat cu demitarea din cauza rezultatelor negative înregistrate de FC Barcelona, în acest start de an competițional, Ronald Koeman a citit un comunicat la conferința de presă de dinaintea meciului cu Cadix, de mâine (joi, 23 septembrie). Apoi, fără să răspundă vreunei întrebări, tehnicianul s-a ridicat și a plecat. 

Aflată pe locul 8 în LaLiga, cu 8 puncte după patru partide disputat, învinsă clar (0-3) de Bayern Munchen în prima rundă din Liga Campionilor, FC Barcelona traversează o perioadă dificilă. Mai cu seamă că s-a despărțit și de Lionel Messi. În ultima etapă de campionat, catalanii au scos un egal, 1-1, acasă, cu Grenada, printr-un gol marcat de Araujo în minutul 90.. Suficiente motive pentru ca presa iberică să anunțe că antrenorul Koeman are zilele numărate. Acesta s-a întâlnit astăzi cu ziariștii și a citit un comunicat: "Clubul şi cu mine, ca antrenor, suntem într-o situaţie de reconstrucţie. Trebuie să construim fără mari acţiuni financiare. Nu ne putem aştepta la miracole în Liga Campionilor. Echipa merită să fie susţinută. Știu că presa ştie acest lucru. Ştiu că nu e prima oară când se întâmplă acest lucru în istoria Barcei", a citit acesta, iar apoi a adăugat: "Tinerii vor avea oportuniţăţi aşa cum au avut Xavi şi Iniesta la vremea lor, dar trebuie să fim răbdători", a mai spus el.

Numit antrenor principal în urmă cu un an, Koeman nu a răspuns la nicio întrebare a jurnaliştilor.

FOTBAL: Cristiano Ronaldo l-a întrecut din nou pe Lionel Messi! Este cel mai bine plătit fotbalist din lume

Revista ”Forbes” a dat publicităţii, astăzi (marţi, 22 septembrie), clasamentul fotbaliştilor plătiţi cel mai bine. Vizând anul competițional 2021/2022, ierarhia îl are acum ca lider pe atacantul portughez Cristiano Ronaldo, care l-a depăşit pe argentinianul Lionel Messi. 

Potrivit publicaţiei americane, atacantul echipei Manchester United va încasa 125 de milioane de dolari (106,6 milioane de euro), dintre care 70 de milioane din salariu şi bonusuri, precum şi 55 de milioane din sponsorizări şi alte venituri. Ronaldo este primul practicant al unui sport de echipă care a depăşit, în întreaga carieră, venituri brute de un miliard de dolari. În afara salariului, veniturile portughezului provin din parteneriate cu mărci ca Nike, Herbalife, Clear, precum şi din propriul brand CR7, care include parfumuri, lenjerie intimă, ochelari, hoteluri, săli de sport şi altele.

Și el transferat în vară la o nouă echipă, de la Barcelona la PSG, Messi urmează să încaseze 110 milioane de dolari (93,8 milioane de euro), dintre care 75 de milioane din salariu şi 35 de milioane din sponsorizări. Şi atacantul argentinian a depăşit un miliard de dolari venituri brute în carieră.

Atât Ronaldo, cât şi Messi câştigă mai puţin decât în anul trecut. Podiumul este completat de brazilianul Neymar, tot de la PSG, cu 95 de milioane de dolari (75+20).

Pe locurile 4-10 se clasează următorii fotbalişti:

4. Francezul Kylian Mbappe (PSG) - 43 de milioane de dolari (28+15)

5. Egipteanul Mohamed Salah (Liverpool) - 41 de milioane de dolari (25+16)

6. Polonezul Robert Lewandowski (Byern Munchen) - 35 de milioane de dolari (27+8)

7. Spaniolul Andres Iniesta (Vissel Kobe) - 35 de milioane de dolari (31+4)

8. Francezul Paul Pogba (Manchester United) - 34 de milioane de dolari (27+7)

9. Galezul Gareth Bale (Real Madrid) - 32 de milioane de dolari (26+6)

10. Belgianul Eden Hazard (Real Madrid) - 29 de milioane de dolari (29+3)

În total, cei zece jucători de fotbal cel mai bine plătiţi ar urma să aibă, înainte de impozitare, venituri de 585 milioane dolari în acest an, în creştere faţă de cele 570 milioane dolari din anul trecut.

Pentru a întocmi acest clasament, ”Forbes” a contactat cluburi, agenţi de jucători, sponsori şi experţi în fotbal din întreaga lume. Toate cifrele sunt convertite în dolari SUA utilizând cursul de schimb actual şi includ salarii brute pentru anul competițional 2021/2022, bonusuri şi sposorizări. Nu sunt incluse în aceste sume eventuale prime de transfer.

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: Dinamo înfruntă pe PSG la Paris. „Câinii” se întrec cu vedetele Nikola Karabatic și Mikkel Hansen

Victorioasă (32-29) în prima rundă, cu Kiele (Polonia), echipa masculină de handbal CS Dinamo București va disputa al doilea meci din ediția 2021/2022 a Ligii Campionilor, mâine (joi, 23 septembrie), la ora 21.45, la Paris, cu PSG. Cele două formații ar fi trebuit să se înfrunte în optimile de finală, anul trecut, însă disputele au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Pe hârtie, gruparea franceză pornește mare favorită. Campioană a Franței de opt ori (în ultimii șapte ani la rând), PSG a disputat finala Ligii Campionilor din 2017, iar în 2016, 2018, 2020 și 2021 a ocupat locul 3 în această competiție. În prima rundă a ediției în curs, a pierdut (31-34) pe terenul lui Veszprem, o altă grupare creditată cu șanse la câștigarea întrecerii. 

Principala vedetă a francezilor este Nikola Karabatic, care, la 37 de ani, și-a anunțat recent intenția de a continua să joace penrtru echipa Franței, cea cu care a cucerit trei titluri olimpice (2008, 2012, 2020), patru mondiale (2009, 2011, 2015, 2017) și trei europene (2006, 2010, 2014). Printre altele, acesta are și trei trofee câștigate în Champions League cu Montpellier (2003), Kiel (2007) și Barcelona (2015). Alături de el se află alți handbaliști de mare valoare. Poate fi amintit danezul Mikkel Hansen, campion olimpic (2016), mondial (2019, 2021) și european (2012). 

Înainte de deplasarea în Franța, astăzi dinamoviștii l-au sărbătorit pe portarul Saeid Heidarirad, care a împlinit 31 de ani. „La mulți ani Saeid Heidarirad! Astăzi, în ziua când plecăm la Paris pentru meciul cu PSG din EHF Champions League, îl sărbătorim pe valorosul nostru portar Saeid Heidarirad, care a împlinit 31 de ani! Îi dorim și noi La mulți ani cu sănătate!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării bucureștene.

Totodată, Dinamo a pus în vânzare biletele pentru partida cu FC Porto, programată joi, 30 septembrie, la ora 19.45, în Sala Polivalentă din București. 

Programat în Sala „Pierre de Coubertin” din Paris, meciul PSG - Dinamo va fi transmis de Digi, Look și Telekom. 

Liga Campionilor 2021/2022

Grupa B

Etapa a 2-a

23 septembrie

Ora 19.45: Barca - Motor Zaporoje

Ora 19.45: Kielce - Veszprem

Ora 21.45: PSG - Dinamo

Ora 21.45: FC Porto - Flensburg

Clasament

1. Barca 2 puncte (+4)

2. Veszprem 2 puncte (+3)

3. Dinamo 2 puncte (+3)

4. Motor 2 puncte (+3)

5. PSG 0 puncte (-3)

6. Kielce 0 puncte (-3)

7. Porto 0 puncte (-3)

8. Flensburg 0 puncte (4)

FOTBAL / ROMÂNIA: Ianis Hagi s-a vindecat de COVID-19, Dennis Man ar fi și el infectat

Potrivit presei din Scoția, mijlocaşul Ianis Hagi s-a vindecat de COVID-19 şi şi-a reluat antrenamentele cu echipa lui de club, Glasgow Rangers. Pe de altă parte, presa din Italia scrie că Dennis Man (Parma) s-ar fi infectat cu noul coronavirus.

Hagi jr. a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în 7 septembrie, pe când se afla în cantonament cu echipa naţională, la Skopje (Macedonia de Nord). El ar fi contractat virusul din focarul care a existat la Rangers. "Ianis s-a întors şi s-a antrenat. Părea destul de sprinten", a declarat secundul Gary McAllister, pentru presa scoţiană. Rangers va evolua, astăzi (miercuri, 22 septembrie), pe teren propriu, cu Livingston, în Cupa Ligii Scoţiei.

În Italia, Parma a anunţat că un jucător din cadrul echipei antrenate de Enzo Maresca a fost testat pozitiv. Presa italiană a speculat că ar fi vorba de atacantul Dennis Man, care nu a fost convocat pentru meciul din deplasare cu Ternana, din a 5-a etapă a Serie B, întâlnire programată tot astăzi.

marți, 21 septembrie 2021

FOTBAL / ANGLIA: Cristiano Ronaldo a fost surprins de "radar" deplasându-se cu 32,51 de kilometri/oră

Transferat în vara trecută de la Juventus la Manchester United, Cristiano Ronaldo impresionează în continuare prin performanțele sale. Ajuns la 36 de ani, el a reuşit să fie cel mai rapid jucător de pe teren în meciul Manchester United - West Ham United (1-2).
Potrivit clubului din Manchester, Atacantul portughez a atins viteza de 32,51 de kilometri pe oră într-una dintre cursele sale. Mult mai tineri, Aaron Wan-Bissaka (23 de ani, Manchester United) şi Jarrod Bowen (24 de ani, West Ham) au fost înregistraţi deplasându-se cu viteze de 32,41 km/h, respectiv 31,29 km/h.
În iunie 2018, în meciul Portugalia - Spania (3-3), de la Campionatul Mondial din Rusia, Ronaldo a atins 38,6 km/h într-un sprint. Ceea ce a fost socotit un record mondial de viteză pentru un fotbalist, într-o partidă. Până atunci, cel mai rapid fotbalist fusese Arjen Robben, care atinsese 37 km/h într-un meci Olanda - Spania. Performanța stabilită de Ronaldo a fost contestată de unii care au susținut că portughezul, pe atunci de 33 de ani, nu putea alerga atât de repede. Iar contestatarii au amintit că Usain Bolt alerga, în medie, cu 40 km/h în proba de 100 de metri. 
În iunie 2021, în timpul Campionatului European, Ronaldo a făcut să se vorbească din nou despre rapiditatea sa. În meciul Portugalia - Germania (2-4), el a marcat primul gol după ce a parcurs 97 de metri în 14,2 secunde! Ceea ce înseamnă o viteză de 31 km/h. 
Ronaldo a reuşit să marcheze de patru ori în cele trei meciuri disputate de la revenirea sa la Manchester United. La primul său meci, cu Newcastle (4-1), el a înscris de două ori. Apoi, în partida de la Berna, din Liga Campionilor, cu Young Boys (1-2), vedeta portugheză a deschis scorul. În partida disputată duminică, la Londra, lusitanul a înscris în minutul 35 golul de 1-1, iar Lingard a adus victoria oaspeţilor în minutul 89.
După cinci etape disputate în Premier League, Chelsea, Liverpool şi Manchester United sunt pe primele trei locuri ale clasamenmtului din premierl League, cu câte 13 puncte fiecare.

FOTBAL / FRANȚA: Greu de schimbat. În ultimii ani, Lionel Messi a fost înlocuit foarte rar

Produsă în minutul 75 al meciului Paris Saint-Germain - Olympique Lyon (2-1), înlocuirea lui Lionel Messi a stârnit o adevărată polemică. Mai cu seamă că argentinianul a refuzat să dea mâna cu antrenorul Mauricio Pochettino în momentul în care a părăsit terenul și s-a îndreptat spre banca rezervelor. 

Cotidianul francez „l'Equipe” a analizat situația argentinianului și, în baza statisticilor, a ajuns la concluzia că acesta a fost schimbat arareori în ultimii ani. Publicația a ajuns la concluzia că ultima oară când Messi a fost schimbat într-un moment în care rezultatul nu era favorabil formației sale s-a întâmplat în 31 martie 2010. Mai exact în meciul Arsenal - Barcelona (2-2), din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Atunci, Pep Guardiola l-a chemat pe banca rezervelor cu trei minute înainte de consumarea timpului regulamentar de joc. Iar în partida retur Messi s-a revanșat marcând toate golurile formației catalane care s-a impus cu 4-1. Un alt meci în care sud-americanul a fost schimbat, iar rezultatul a fost egal, 1-1, s-a disputat în 21 septembrie 2016. Atunci, Barcelona a făcut 1-1, acasă, cu Atletico Madrid, în LaLiga, dar catalanii conduceau în minutul 58 când Messi a părăsit terenul. Altfel, din 2010 încoace, argentinianul a fost schimbat doar de 24 de ori, iar în 13 rânduri din cauza unor accidentări. Este de menționat că anul acesta, Messi a mai părăsit terenul înaintea fluierului de final o singură dată, în 9 ianuarie, după ce reușise o dublă cu Grenada. 

Cotidianul „l'Equipe” pomenește și de faptul că în toamna anului 2014 în Spania s-a produs o altă polemică legată de Messi. Atunci, într-un meci cu Eibar (3-0), acesta a refuzat să părăsească terenul. ”Am ținut cont de părerea jucătorului și de ceea ce mi-a spus el în acel moment”, a explicat Luis Enrique după meci. „Ceea ce nu l-a împiedicat pe antrenor să-l scoată trei zile mai apoi, în faza grupelor Ligii Campionilor, în fața lui Ajax Amsterdam (3-1), atunci când rezultatul era 2-0 și profitând de un Clasică în weekend-ul următor. Și fără ca Messi să protesteze”. 

De asemenea, se amintește că în 2012, presa din Argentina a pomenint despre o întâlnire secretă între Alejandro Sabella și Pep Guardiola. Atunci, antrenorul catalanilor l-a sfătuit pe cel al selecționatei din țara sud-americană să nu scoată niciodată numărul 10, nici măcar pentru a-i oferi ocazia de a fi ovaționat. Sabella l-a înlocuit pe Messi în timpul Campionatului Mondial din 2014, în meciul cu Nigeria (3-2), dar de atunci fotbalistul barcelonei a disputat 47 de partide pentru „Albiceleste” în care a rămas pe teren până la fluierul final. Cu o singură excepție: meciul cu Chile (2-1), de la Copa America 2019, când a fost eliminat în minutul 37 după o altercație cu Gary Medel. 

Ultimele meciuri în care Lionel Messi a fost schimbat

19 septembrie 2021: PSG - Lyon 2-1 (minutul 75)

9 ianuarie 2021: Granada - Barcelona 0-4 (minutul 64)

16 septembrie 2020: Barcelona - Girona 3-1 (minutul 62)

24 septembrie 2019: Barcelona - Villarreal 2-1 (minutul 45)

8 iunie 2019: Argentina - Nicaragua 5-1 (minutul 45)

209 octombrie 2018: Barcelona - Sevilla 4-2 (minutul 25)

15 august 2018: Barcelona - Boca Juniors 3-0 (minutul 46)

11 ianuarie 2018: Barcelona - Celta Vigo 5-0 (minutul 58)

7 august 2017: Barcelona - Chapecoense 5-0 (minutul 78)

30 iulie 2017: Real Madrid - Barcelona 2-3 (minutul 62)

27 iulie 2017: Barcelona - Manchester United 1-0 (minutul 46)

23 iulie 2017: Juventus - Barcelona 1-2 (minutul 46)

26 aprilie 2017: Barcelona - Osasuna 7-1 (minutul 62)

1 martie 2017: Barcelona - Gijon 6-1 (minutul 61)

4 februarie 2017: Barcelona - Atletico Madrid 3-0 (minutul 63)

13 decembrie 2016: Al Ahli - Barcelona 3-5 (minutul 32)

21 septembrie 2016: Barcelona - Atletico Madrid 1-1 (minutul 58)

10 august 2016: Barcelona - Sampdoria 3-2 (minutul 77)

6 august 2016: Liverpool - Barcelona 4-0 (minutul 75)

3 august 2016: Barcelona - Leicester 4-2 (minutul 62)

30 iulie 2016: Barcelona - Celtic 3-1 (minutul 46)

28 mai 2016: Argentina - Honduras 1-0 (minutul 64)

17 ianuarie 2016: Barcelona - Athletic Bilbao 6-0 (minutul 46)

26 septembrie 2015: Barcelona - Las Palmas 2-1 (minutul 10)

5 august 2015: Barcelona - AS Roma 3-0 (minutul 59)

18 noiembrie 2014: Portugalia - Argentina 1-0 (minutul 46)

21 octombrie 2014: Barcelona - Ajax 3-1 (minutul 67)

25 iunie 2014: Nigeria - Argentina 2-3 (minutul 63)

15 februarie 2014: Barcelona - Vallecano 6-0 (minutul 74) 

FOTBAL / ROMÂNIA: Ionuţ Chirilă este noul antrenor al Academicii Clinceni

Antrenorul Ionuţ Chirilă (55 de ani) a fost numit, astăzi (marţi, 21 septembrie), la conducerea tehnică a echipei Academica Clinceni. Anunțul a fost făcut de gruparea ilfoveană.

Născut la Tismana, în 9 ianuarie 1966, Chirilă a debutat ca antrenor în 2001, pe banca lui Electromagnetica. Ulterior, a pregătit pe Unirea Focșani (2002-2004), Jiul Petroșani (2005/2006), UTA (2007-2009), Concordia Chiajna (2013/2014), Politehnica Iași (2014) și ASA Tg. Mureș (2017). 

La Clinceni, Chirilă îl înlocuieşte pe Ilie Poenaru, care a fost numit antrenor principal la Gaz Metan Mediaș.

Academica ocupă ultimul loc în Liga 1, cu două puncte obținute în nouă etape.

Ionuț Chirilă este fiul ziaristului și publicistului Ioan Chirilă și al Iarinei Dermian, respectiv fratele lui Tudor Chirilă.

TENIS: Stefanos Tsitsipas a decis să se vaccineze. Lumea tenisului este împărțită în două grupuri, pro și contra vaccinării

De câteva luni, lumea „sportului alb” este împărțită în două tabere, una dintre ele susținând vaccinarea anti-coronavirus. Aflat printre oponenți, jucătorul grec Stefanos Tsitsipas (3 ATP) a declarat, ieri (luni, 20 septembrie), că se va vaccina, în curând, potrivit lequipe.fr. În urmă cu o lună, sportivul considera inutil sau chiar periculos vaccinul împotriva Sars-Cov-2.

Pandemia de COVID-19 este departe de a se încheia. Și peste tot în Europa se discută acum despre valul 4 de infectări. În acest context, nici tenisul nu face excepție de la regulă. În sensul că sunt jucători care s-au vaccinat, dar și alții care nu sunt de acord să se imunizeze astfel. 

Deunăzi, cotidianul francez „l’Equipe” a prezentat un articol pe această temă semnat de Lucile Alard. „Dez-baterea privind vaccinarea în circuit există de mai multe luni. De când Novak Djokovic a avut prima ie-șire pe acest subiect. <<Personal, mă opun vaccinării și nu aș vrea să fiu forțat de cineva să fiu vaccinat pentru a putea să călătoresc. Dar dacă devine obligato-riu, ce se va întâmpla? Ar trebui să iau o decizie>>, a spus numărul 1 mondial în aprilie 2020, la câteva săp-tămâni după explozia pandemiei COVID-19 care a pus lumea - și sportul - în impas”. 

În timpul turneului de la Cincinnati din august Stefanos Tsitsipas și-a declarat îndoiala în privința efectelor vaccinului considerând că acesta „nu a fost testat suficient”. "La un moment dat, ar trebui (n.r. - să se vaccineze). Sunt destul de sigur, dar până acum nu a fost obligatoriu pentru a juca. Aşa că nu am făcut-o. Sunt tânăr, în categoria sub 25 de ani. Pentru mine vaccinul nu a fost testat suficient. Şi există efecte secundare. Eu personal cunosc oameni care le-au avut. Nu sunt împotrivă. Pur şi simplu nu văd un motiv pentru care cineva din grupul meu de vârstă să fie vaccinat", a spus Tsitsipas, atunci. Iar afirmaţiile sale au provocat o reacţie critică a guvernului elen. “El nu are nici cunoştinţele, nici studiile, nici munca de cercetare care să îi permită să-şi formeze acea opinie”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Economou, care a adăugat că Tsitsipas este un mare sportiv, însă aici este vorba de “abilitatea sa de a evalua nevoia de vaccinare sau dacă vaccinul a fost testat o perioadă suficientă”. “Aş spune că persoanele care, prin excelentele performanţe în alte domenii, sunt o referinţă pentru publicul larg trebuie să fie de două ori mai precaute atunci când exprimă astfel de păreri”, a adăugat Economou. 

În articol se amintește că Simona Halep face parte din categoria mai puțin numeroasă a jucătorilor de tenis care s-au vaccinat. Și este ilustrat cu o imagine în care campioana noastră apare în momentul în care își face vaccinul. "Nu îmi este frică (n.r. - de infectarea cu COVID-19) pentru că sunt vaccinată. Mă simt proteja-tă și am grijă. Port mască atunci când sunt înconjurată de oameni. Nu îmi plac bulele sanitare. Mă simt foarte stresată în ele. Așa că dacă oamenii s-ar vaccina, ar fi mai bine pentru că nu ar mai exista atâtea restricții", a declarat de mai multe ori Halep. De asemenea, elve-ţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal consi-deră că sportivii trebuie să facă pasul în față și să în-curajeze vaccinarea pentru ca toată lumea să le urmeze exemplul.

Ultimele cifre publicate de ATP și WTA privind rata de vaccinare în rândul jucătorilor profesioniști de te-nis au arătat că „mai mult de 50%” dintre băieți, res-pectiv „aproape 50%” dintre fete s-au conformat. Ceea ce este departe de procentul (85%) stabilit de autorită-țile din majoritatea țărilor lumii.

vineri, 17 septembrie 2021

FOTBAL / CONFERENCE LEAGUE: CFR Cluj a pierdut în fața unei echipe de pe locul 11 în Cehia!

CFR Cluj a pierdut meciul de debut în ediția 2021/2022 a Conference League: 0-1 (0-0) pe terenul lui Jablonec (Cehia). Unicul gol a fost înscris de Pilar, din penalty în minutul 52. La faza de dinainte, Camora (foto) a fost eliminat după ce a lovit mingea cu mâna în fața porții lui Bălgrădean, care a ieșit pe sub minge la o centrare... Meciul a fost dominat de formația aflată pe locul 11 în campionatul Cehiei.

După partidă, Andrei Burcă a declarat, la Pro X, că se vede că formaţia sa trece printr-o perioadă de schimbare şi că el şi colegii săi trebuie să muncească mai mult: “Trebuie să-i felicităm, consider că au fost mai buni per total, chiar dacă şi noi am avut anumite situaţii. Simt că putem mai mult. Trebuie să fim mai umili, să muncim mai mult la antrenamente. Se vede că trecem printr-o schimbare. Trebuie să punem capul în pământ, să muncim mai mult la antrenamente, să fim mai serioşi, tot noi trebuie să o scoatem la capăt. Această înfrângere trebuie să ne motiveze. Trebuie să fim foarte montaţi şi la retur să ne luăm revanşa. Camora este căpitanul nostru, toţi facem greşeli, dar cel mai important este să ne ridicăm de la pământ şi să ştim ce avem de făcut”, a spus Burcă la Pro X. 

În cealaltă partidă din grupă, Randers a remizat acasă, 2-2, cu AZ Alkmaar. Au marcat: Piesinger (min. 27), Jensen (min. 68), respectiv Clasie (min. 24), Pavlidis (min. 34).

Etapa a doua programează, în 30 septembrie, meciurile CFR Cluj – Randers şi AZ Alkmaar – Jablonec.

Au evoluat formațiile: 

Jablonec: Honus – Holik, Kubista, Zeleny, Krob – Plestil (Martinec, 77), Houska (Vanicek, 88), Povazanec, Kratochvil (Hubschman, 90+4), Pilar (Malinsky, 76) – Dolezal (Nesporm 76). 

Antrenor: Petr Rada

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Burcă, Cestor, Camora – Deac (Boateng, 61), Bordeianu, Culio (Bouhenna, 56) – Omrani, Debeljuh (Păun, 80), Petrila (Costache, 61). 

Antrenor: Dan Petrescu

Arbitri: Enea Jorgji – Ridiger Cokaj, Denis Rexha – Eldorjan Hamiti (toţi Albania)

joi, 16 septembrie 2021

HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR: Victorie mare pentru Dinamo. Câinii s-au impus în fața lui Kielce

Revenită în Liga Campionilor, după o absență de un an, echipa masculină Dinamo București a debutat cu o victorie mare în ediția 2021/2022: 32-29 cu Lomza Vive Kielce (Polonia). Meciul s-a disputat în sala din șoseaua Ștefan cel Mare, într-o atmosferă electrizantă produsă de fanii campioanei României.  

Dinamo s-a aflat la conducere încă din start, detașându-se uneori la patru-cinci goluri. Principalii marcatori au fost Nantes Campos 11 goluri, Bizău 7, respectiv Moryto 7 goluri și Vujovic 6.

Confruntarea a prilejuit și un duel al antrenorilor, Xavi Pascual aflat la debutul european la Dinamo, respectiv Talant Dujshebaev pe banca poloneză fiind doi dintre cei mai titraţi tehnicieni din lume. De aceeaşi vârstă (53 de ani), catalanul are în palmares trei trofee de Liga Campionilor, cu FC Barcelona (2011, 2015, 2021), iar omologul acestuia cu unul în plus (trei cu Ciudad Real, în 2006, 2008, 2009, şi unul cu Kielce, în 2016). Pentru Dinamo a debutat în Liga Campionilor şi extrema stângă Pascual Jr, jucător de 21 de ani care este fiul antrenorului.

Rezultate din prima etapă a Ligii Campionilor:

Grupa A: Zagreb - Aalborg 24-34, Eleverum - Skopje 27-27, Montpellier - Szeged 29-29, Brest - Kiel 30-33.

Grupa B: Dinamo - Kielce 32-29, Flengsburg - Barca 21-25, Zaporoje - Porto 30-27, Veszprem - PSG 34-31. 

Dinamo Bucureşti va juca următoarea partidă în deplasare, cu Paris Saint-Germain, în 23 septembrie.

După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie.

Meciurile lui CS Dinamo în Liga Campionilor 2021/2022

2021

16 septembrie: Lomza Vive Kielce (Polonia) - acasă

23 septembrie: Paris Saint-Germain (Franța) - deplasare

30 septembrie: FC Porto (Portugalia) - acasă

14 octombrie: Barca (Spania) - deplasare

21 octombrie: HC Motor (Ucraina) - deplasare

28 octombrie: Veszprem (Ungaria) - acasă

17 noiembrie: Flensburg (Germania) - deplasare

25 noiembrie: Flensburg (Germania) - acasă

2 decembrie: Veszprem (Ungaria) - deplasare

9 decembrie: HC Motor (Ucraina) - acasă

miercuri, 15 septembrie 2021

FOTBAL / LIGA CAMPIONILOR: „Războiul salariilor”. Cei mai bine plătiți fotbaliști ai momentului se află la echipele din Anglia și la Paris Saint-Germain

Favorite la câștigarea ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor sunt PSG, Manchester City, Chelsea, Liverpool și Bayern Munchen. Deloc întâmplător, aceste formații plătesc, în acest moment, și cele mai frumoase salarii din fotbalul european.

Desigur că pandemia, implicit problemele economice provocate de aceasta au afectat și fotbalul. Și se observă o diminuare a salariilor la nivel internațional, dar mai ales în Europa. La sfârșitul anului 2020, Forbes prezenta următoarea ierarhie a fotbaliștilor cu cele mai frumoase salarii la nivel mondial: 1. Lionel Messi (Barcelona) - 92 milioane de dolari (plus 34 milioane din publicitate),  2. Neymar Jr (PSG) - 78 milioane (+19 milioane), 3. Cristiano Ronaldo (Juventus) - 70 milioane (+47 milioane), 4. Kylian Mbappe (PSG) - 28 milioane (+14 milioane), 5. Paul Pogba, Manchester United) - 28 milioane (+6 milioane), 6. Antoine Griezmann (Barcelona) - 28 milioane (+5 milioane), 7. Mohamed Salah (Liverpool) - 24 milioane (+13 milioane), 8. Robert Lewandowski (Bayern Munichen) - 24 milioane (+4 milioane), 9. David De Gea (Manchester United) 24 milioane (+3 milioane), 10. Gareth Bale (Real Madrid) - 23 milioane (+6 milioane). 

În special, echipele din Spania și Italia s-au confruntat cu probleme financiare în vară, iar în fruntea listei s-au aflat Barcelona, Real Madrid, Inter Milano și Juventus Torino. Iar plecările lui Messi (la PSG), Ramod (la PSG), Lukaku (la Chelsea) și Ronaldo (Manchester United) se pot explica și faptul că grupările la care activau nu și-au mai permis să le plătească salariile de până acum. 

În acest context nefavorabil, campioană la salarii este Paris Saint-Germain. Formația din capitala Franței îi are în lot pe 3 dintre cei 5 fotbaliști cel mai bine plătiți din Hexagon. Desigur că Lionel Messi este lider, însă salariul său de 35 de milioane de euro nu mai poate fi comparat cu cel din perioada de glorie de la Barcelona (în 2019, acesta avea un salariu de 112 milioane de euro!). Alături de argentinian se află, desigur, Neymar Jr (33 de milioane) și  Kylian Mbappé (26 milioane), însă în cazul lor este vorba despre sume brute. Oricum, și ceilalți jucători de la PSG sunt foarte bine plătiți. Și îi putem aminti pe Verratti - 14,4 milioane de euro, Marquinhos - 14,4, Ramos - 13,6, Di Maria - 13,2, Navas - 12, Wijnaldum - 11, Hakii - 9, Bernat - 8,4.

Peste Canalul Mânecii, cele mai bune salarii sunt acordate de cluburi ce s-au luptat în ultimii ani pentru câștigarea Ligii Campionilor. Revenit la Manchester United, Cristiano Ronaldo e recompensat regește. Portughezul va încasa anual 30,8 milioane de euro. Ceea ce reprezintă cel mai mare salariu acordat vreodată în Premier League.

Antrenor al echipei FC Leipzig, Jesse Marsch (47 de ani) a criticat grupările Paris Saint-Germain şi Manchester City. ”Rezultatele mele la matematică, la şcoală şi universitate, au fost destul de bune.  Deci, cu cunoştinţele mele, constat că nu sunt respectate criteriile Fair-Play-ului financiar de către anumite cluburi. Cu spiritul sportiv al unui american, constat că fotbalul european nu este corect. Cred că în lume, doar crichetul din India arată o diferenţă mai mare între cluburile cele mai bogate şi cele mai sărace", a declarat tehnicianul german, care, după ce şi-a început cariera de principal pe banca echipei Montreal Impact, a ajuns rapid la New York Red Bulls. A stat acolo patru sezoane, din 2015 până în 2018. A sosit apoi în Europa, ca secund la Leipzig, post în care a rămas un an, înainte de a deveni antrenor principal la RB Salzburg, în 2019. Din acest an, el conduce RB Leipzig.

Top 10 salarii în Premier League

1. Cristiano Ronaldo (Manchester United) 30,8 milioane

2. Kevin De Bruyne (Manchester City)  24,2 milioane

3. David De Gea (Manchester United) 22,7 milioane

4. Jadon Sancho (Manchester United) 21,2 milioane

5. Raphael Varane (Manchester United) 20,6 milioane

6. Romelu Lukaku (Chelsea) 19,7 milioane

7. Jack Grealish (Manchester City) 18,2 milioane

8. Raheem Sterling (Manchester City) 18,2 milioane

9. N’Golo Kante (Chelsea) 17,5 milioane

10. Paul Pogba (Manchester United) 17,5 milioane

Salariile sunt în euro

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...