Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Wimbledon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Wimbledon. Afișați toate postările

vineri, 27 mai 2022

TENIS / WIMBLEDON: Cuvintele "domnişoară" şi "doamnă" nu vor mai apărea pe lista câștigătoarelor

Organizatorii turneului de mare șlem de la Wimbledon au decis să nu mai folosească cuvintele "domnişoară” şi "doamnă” pe lista câştigătorilor întrecerii pe iarbă din capitala Regatului Unit. All England Lawn Tennis Club (AELTC) a folosit aceste formule în faţa numelor campioanelor feminine, dar nu a mai făcut acest lucru pentru bărbaţi.

În 2019, de pildă, câştigătoarea turneului, Simona Halep, a fost trecută atât pe panoul de onoare, cât și pe trofeu drept "Domnişoara S. Halep” (Miss S. Halep), în timp ce numele câştigătorului a fost inscripționat ca N. (pentru Novak) Djokovic.

Potrivit presei britanice, organizatorii turneului londonez hotărâseră deja în 2019 să nu mai anunţe numele jucătorilor precedate de titluri de politețe (domnul) şi au hotărât să facă la fel şi în ceea ce privește inscripționarea trofeului acordat în proba de simplu bărbați, dar și a tabloului de onoare al turneului de la Wimbledon. 

De asemenea, AELTC a optat să nu mai folosească numele de căsătorit pentru campionii care au câştigat la Wimbledon. Americanca Chris Evert, de pildă, a fost trecută cu acest nume pentru victoria ei din 1976, dar în 1981 a apărut ca "Doamna J. M. Lloyd", după căsătoria ei în 1979 cu tenismenul britanic John Lloyd. 

sâmbătă, 21 mai 2022

TENIS / WIMBLEDON: ATP și WTA au decis să nu acorde puncte participanților după excluderea sportivilor din Rusia şi din Belarus

Asociațiile jucătorilor de tenis profesioniși WTA și ATP au anunțat, vineri, 20 mai, că nu va acorda puncte la turneul de mare șlem de la Wimbledon. Decizia a fost adoptată după ce organizatorii întrecerii din capitala Angliei nu permit participarea sportivilor din Rusia şi din Belarus. 

Mai întâi, asociația băieților (ATP) a făcut următorul anunț: “Posibilitatea ca jucătorii de orice naţionalitate să participe la turnee în baza meritelor şi fără discriminare este fundamentală pentru Tur. Decizia organizatorilor de la Wimbledon de a le interzice ruşilor şi belaruşilor să concureze în Marea Britanie, în această vară, subminează acest principiu şi integritatea sistemului de Ranking ATP. În lipsa unei schimbări în ceea ce priveşte circumstanţele, cu mare regret singura noastră opţiune este să renunţăm la acordarea de puncte la Wimbledon în 2022”, s-a precizat pe site-ul ATP. Iar apoi a continuat: “Condamnarea de către noi a invaziei devastatoare a Ucrainei de către Rusia rămâne fără echivoc. S-a luat imediat măsura de suspendarea a turneului ATP de la Moscova şi sportivilor din Rusia şi din Belarus li s-a cerut să concureze în circuit sub drapel neutru. În paralel, am continuat sprijinul umanitar pentru Ucraina, împreună cu celelalte foruri din tenis, precum şi furnizarea de asistenţă financiară directă multor sportivi afectaţi”.

Cu toate acestea, se vor acorda puncte la turneele Queen’s (ATP 500), Eastbourne (ATP 250) şi la turneele challenger din Marea Britanie, a precizat asociația jucătorilor profesioniști de tenis. 

Mai apoi, Şeful WTA, Steve Simon, a făcut un anunț asemănător: “Atitudinea noastră este astfel pentru protejarea oportunităţilor egale ca sportivele WTA să concureze ca persoane. Dacă nu luăm atitudine, atunci renunţăm la principiul nostru fundamental şi permitem ca WTA să devină un exemplu de susţinere a discriminării bazată pe naţionalitate la alte turnee şi în alte regiuni din lume”, a precizat şeful WTA.

Asociația Jucătoarelor Profesioniste de Tenis îşi va reevalua decizia de a nu acorda puncte la Wimbledon dacă se va găsi o soluţie acceptată de toate părţile prin care li se va permite sportivelor să concureze într-un “mediu unificat”.

Pe de altă parte, președintele WTA a subliniat faptul că forul pe care îl conduce condamnă ferm agresiunea Rusiei în Ucraina. “În primul rând vrem să fie pace şi ca războiul din Ucraina să se termine”, a adăugat Simon.

În aprilie, All England Lawn Tennis Club (AELTC), organizatoarea turneului de la Wimbledon, a anunţat excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia din acest an a turneului de mare șlem (27 iunie - 10 iulie).

miercuri, 27 aprilie 2022

TENIS: Novak Djokovic a primit acceptul de a juca la Wimbledon

Lider mondial, Novak Djokovic poate participa la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie). Și nu s-a făcut o excepție în cazul sârbului. All England Lawn Tennis Club (AELTC) a anunțat că și jucătorii nevaccinaţi anti-COVID-19 pot evolua la ediţia din acest an a turneului londonez. Director executiv al AELTC, Sally Bolton a făcut anunțul oficial. 

În 2022, din cauză că nu s-a vaccinat, Djokovic a putut juca doar la trei turnee: Dubai, Monte Carlo şi Belgrad. Din acest motiv, el a ratat competiţii importante, precum Australian Open, Indian Wells şi Miami Open. Mai mult decât atât, deși a fost confirmat pe tabloul principal la întrecerea de mare șlem de la Melbourne, sârbul n-a putut intra în țara de la antipozi. 

Novak Djokovic s-a impus la Wimbledon în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021. Anul trecut, el l-a învins cu 6-7/4, 6-4, 6-4, 6-3, în finală, pe italianul Matteo Berrettini. De altfel, aceea a fost ultima sa finală într-un turneu de mare șlem, cea cu care i-a egalat pe Roger Federer și Rafael Nadal la numărul de turnee majore câștigate (fiecare are câte 20). 

joi, 21 aprilie 2022

TENIS: Novak Djokovic se declară împotriva interzicerii jucătorilor ruși și belaruși de la Wimbledon

Aflat pe locul 1 mondial, Novak Djokovic a declarat, după meciul cu Laslo Djere (2-6, 7-6/6, 7-6/4) de la Serbia Open, că nu poate susţine decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon, de a interzice participarea sportivilor din Rusia şi Belarus la ediția din acest an (27 iunie - 10 iulie).

Sârbul a spus: "Voi fi întotdeauna primul care va condamna războiul. Fiind un copil al războiului, ştiu ce fel de traume emoţionale lasă un război. Noi, în Serbia, ştim ce s-a întâmplat aici, în 1999. Oamenii obişnuiţi suferă întotdeauna. Am avut multe războaie în Balcani. Acestea fiind spuse, nu pot susţine decizia de la Wimbledon. Cred că este o nebunie. Jucătorii, tenismenii, sportivii nu au nimic de-a face cu asta (n.r. - cu războiul). Când politica interferează cu sportul, rezultatul nu este bun".

All England Lawn Tennis Club (AELTC), organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunțat că jucătorilor din Rusia şi Belarus nu li se va permite participarea la ediţia din acest an. ”Prin urmare, intenţia noastră este, cu regret profund, să refuzăm înscrierile jucătorilor ruşi şi belaruşi la The Championships din 2022. În cazul în care circumstanţele se schimbă semnificativ până în iunie, vom lua în considerare şi vom răspunde în consecinţă”, s-a precizat într-un comunicat.

Admis direct în optimile de finală, Dijokovic l-a învins cu 2-6, 7-6/6, 7-6/4 pe compatriotul său Laslo Djere (50 ATP), după un meci care a durat trei ore şi 21 de minute.

TENIS: Organizatorii de la Wimbledon au confirmat excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia 2022

All England Lawn Tennis Club (AELTC), organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunțat că jucătorilor din Rusia şi Belarus nu li se va permite participarea la ediţia din acest an (27 iunie - 10 iulie), precum şi la turneele premergătoare programate în Marea Britanie.

Într-un comunicat, AELTC a precizat: "În numele All England Club şi al Comitetului de Management al The Championships, dorim să ne exprimăm sprijinul continuu pentru toţi cei afectaţi de conflictul din Ucraina în aceste vremuri şocante şi dureroase. Împărtăşim condamnarea universală a acţiunilor ilegale ale Rusiei şi am analizat cu atenţie situaţia în contextul îndatoririlor noastre faţă de jucători, faţă de comunitatea noastră şi faţă de publicul larg din Marea Britanie, ca instituţie sportivă britanică. De asemenea, am luat în considerare îndrumările stabilite de guvernul Regatului Unit în special în legătură cu organismele şi evenimentele sportive.

Având în vedere profilul pe care îl are The Championships în Regatul Unit şi în întreaga lume, este responsabilitatea noastră să ne jucăm rolul în eforturile pe scară largă ale guvernului, industriei, instituţiilor sportive şi creative de a limita influenţa globală a Rusiei prin cele mai puternice mijloace posibile.

În circumstanţele unei astfel de agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din implicarea jucătorilor ruşi sau belaruşi la The Championships.

Prin urmare, intenţia noastră este, cu regret profund, să refuzăm înscrierile jucătorilor ruşi şi belaruşi la The Championships din 2022.

În cazul în care circumstanţele se schimbă semnificativ până în iunie, vom lua în considerare şi vom răspunde în consecinţă.

Salutăm, de asemenea, decizia LTA (n.r. - Federația Engleză de Tenis) de a refuza înscrierile jucătorilor ruşi şi belaruşi la evenimentele din Marea Britanie, pentru a ne asigura că tenisul britanic oferă o abordare consecventă pe parcursul verii".

O reacție a avut, totodată, preşedintele AELTC, Ian Hewitt: "Recunoaştem că acest lucru este greu pentru persoanele afectate şi este trist că vor suferi pentru acţiunile liderilor regimului rus. Am analizat cu mare atenţie măsurile alternative care ar putea fi luate în cadrul îndrumărilor guvernului Regatului Unit, dar, având în vedere înaltul profil al Campionatelor, importanţa de a nu permite ca sportul să fie folosit pentru a promova regimul rus şi preocupările noastre mai largi pentru public şi siguranţa jucătorilor (inclusiv a familiilor), nu credem că este viabil să procedăm pe orice altă bază la The Championships".

Decizia îi va afecta pe mai mulţi jucători bine clasaţi în ierarhiile ATP şi WTA. Este vorba despre ruşii Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, Andrei Rublev, aflat pe locul 8 ATP, și Anastasia Pavliucenkova, care este pe locul 15 WTA, precum şi de jucătoarele belaruse Arina Sabalenka, ocupantă a locului 4 WTA, şi Victoria Azarenka, care se află pe locul 18 WTA.

miercuri, 20 aprilie 2022

TENIS: Presa internaţională estimează că jucătorii ruşi nu vor putea juca la Wimbledon 2022

Potrivit mai multor publicații internaţionale, jucătorii ruşi de tenis nu vor putea participa la următorea ediție a turneului de la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie). Accesul acestora va fi blocat din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia. Este probabil ca acest ordin de excludere posibil să se aplice tuturor turneelor ​​din Regatul Unit pe iarbă din această vară, cum ar fi Queen's şi Eastbourne.

Potrivit cotidianului ”New York Times” şi site-ul Sportico, organizatorii de la Wimbledon au decis deja să excludă jucătorii de naţionalitate rusă şi belarusă de la următorul turneu de mare șlem. Această decizie i-ar priva pe câţiva jucători bine clasaţi în ierarhiile ATP şi WTA de a participa. Este vorba despre ruşii Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, Andrei Rublev, care ocupă locul 8, și Anastasia Pavliucenkova, clasată pe locul 15. În aceeași situație ar urma să se afle jucătoarele beloruse Arina Sabalenka (nr. 4 mondial) şi Victoria Azarenka (nr. 18).

La începutul lunii aprilie, All England Lawn Tennis Club, care organizează turneul de la Wimbledon, a precizat că este în discuţii cu guvernul britanic asupra acceptării jucătorilor ruşi şi belarusi. Și că o decizie va fi anunțată în această primăvară. Potrivit cotidianului ”Times”, după aproape două luni de discuţii cu guvernul britanic, organizatorii de la Wimbledon ar trebui să interzică participarea jucătorilor ruşi şi belarusi, mai degrabă decât să adere la o soluţie de compromis propusă de guvern. Este vorba, de exemplu, despre faptul că aceşti jucători au semnat o declaraţie că nu vor face comentarii favorabile preşedintelui rus Vladimir Putin. Dar organizatorii cred că semnarea unor astfel de declaraţii ar putea avea un impact negativ asupra familiilor jucătorilor.

Vestea că jucătorii de tenis din Rusia vor fi blocați a stârnit o reacție a guvernanților de la Moscova. "Încă o dată, îi fac pe sportivi ostatici ai prejudecăţilor politice, ai intrigii politice [...] Acest lucru este inacceptabil”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Jucătorii ruşi şi belarusi nu au fost sancţionaţi de ATP și WTA după atacul lansat împotriva Ucrainei. Ei au dreptul de a concura în turnee, însă sub un steag neutru. Rusia şi Belarus au fost, pe de altă parte, excluse de la evenimentele pe echipe, precum Cupa Davis şi Cupa Billie Jean King, însă acestea sunt organizate de Federația Internațională de Tenis (ITF).

miercuri, 6 aprilie 2022

TENIS: Organizatorii turneului de la Wimbledon şi guvernul britanic discută condiţiile de participare a jucătorilor din Rusia şi Belarus

All England Lawn Tennis Club (AELTC), organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunţat că discută cu guvernul britanic condiţiile de participare a jucătorilor din Rusia şi Belarus la a treia întrecere de grand slam a anului. Competiția este programată între 27 iunie și 10 iulie, iar de la aceasta va absenta Ashleigh Barty, deținătoarea trofeului la feminin, care și-a anunțat recent retragerea. 

Situația jucătorilor de tenis din Rusia și Belarus a fost decisă, la nivel global, în 1 martie, când acestora li s-a permis să participe la turneele din circuitele ATP şi WTA. Aceștia o fac ca sportivi neutri, nu sub numele şi steagul statelor lor. Astfel, ATP și WTA au decis să sancționeze invadarea Ucrainei de către Rusia, susţinută de aliatul său Belarus. În Cupa Davis şi Cupa ”Billie Jean King”, cometiții organizate de Federația Internațională de Tenis (ITF), echipele din Rusia şi Belarus au fost excluse.

În ceea ce privește turneul de la Wimbledon, acesta este organizat de către un club, AELTC. Spre deosebire de celelalte trei de mare șlem (Australian Open, Roland Garros și US Open), care se desfășoară sub egida federațiilor naționale din Australia, Franța și SUA. Astfel că fiecare parte va decide în privința jucătorilor de tenis din Rusia și Belarus. 

AELTC a precizat într-un comunicat: "Am luat notă de directivele guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cu privire la participarea persoanelor ruse şi belaruse în calitate neutră la evenimentele sportive din Marea Britanie. Acesta rămâne o problemă complexă şi dificilă şi continuăm să ne angajăm în discuţii cu guvernul Regatului Unit, cu federaţia de tenis şi cu forurile internaţionale de conducere a tenisului. Ne aşteptăm să anunţăm o decizie cu privire la Wimbledon înainte de termenul limită de înscriere, de la jumătatea lunii mai".

Pe de altă parte, ministrul britanic al Sportului, Nigel Huddleston, a declarat, luna trecută, că nu s-ar simţi confortabil cu un "sportiv rus care arborează steagul Rusiei", atunci când va câştiga turneul de la Wimbledon, la Londra. El a adăugat că Daniil Medvedev, campionul de la US Open, ar putea fi nevoit să ofere asigurări că nu îl sprijină pe preşedintele rus Vladimir Putin dacă vrea să participe.

O decizie în privința acceptării jucătorilor din Rusia și Belarus la turneul de la Wimbledon va fi luată la mijlocul lunii mai. 

vineri, 18 martie 2022

TENIS: Regula tie-break-ului de 10 puncte va fi folosită la turneele de mare șlem

Organizatorii celor patru turnee de grand slam - Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open - au adoptat regula tie-break-ului de 10 puncte. Aceasta va fi folosită în ultimul set, atunci când jucătorii vor fi la egalitate, 6-6.

Într-un comunicat, Comiteteul turneelor de mare șlem a precizat: “În numele Australian Open, Roland-Garros, Wimbledon şi US Open, Grand Slam Board este încântat să anunţe decizia comună ca la toate grand slamurile să se joace un tie-break de 10 puncte atunci când scorul ajunge la 6-6 în ultimul set”.

Regula se va aplica începând de la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros şi va fi operațională inclusiv pentru califcări, simplu şi dublu masculin, simplu şi dublu feminin, simplu juniori şi junioare şi tenis în scaun cu rotile.

La Australian Open, Roland-Garros şi US Open, tie-break-ul de 10 puncte se va juca în locul setului final la dublu mixt, dublu juniori şi junioare şi dublu tenis în scaun cu rotile. La Wimbledon, formatul va rămâne acelaşi ca la celelalte categorii.

Conform noii reguli, meciul va fi câştigat de primul sportiv care va ajunge la 10 puncte, în tie-break, având un avantaj de două sau mai multe puncte. Regula va fi testată timp de un an, după care se va decide dacă va deveni permanentă.

În acest fel, meciurile-maraton nu vor mai fi posibile la turneele de mare șlem. Un astfel de meci s-a disputat la ediția din 2010 a turneului de la Wimbledon. Atunci John Isner l-a învins cu 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68 pe francezul Nicolas Mahut! Iar confruntarea a durat 11 ore și 5 minute... Acesta este considerat a fi cel mai lung meci din istoria tenisului. În 2016, tot pe iarba londoneză, americanul a pierdut cu 6-7, 3-6, 7-6, 6-2, 19-17, în fața francezului Jo-Wilfred Tsonga, după 4 ore și 29 de minute. 

marți, 6 iulie 2021

TENIS / WIMBLEDON: Emma Răducanu s-a confruntat cu dificultăţi de respiraţie şi de aceea a abandonat

Socotită revelația ediției 2021 a turneului de grand slam de la Wimbledon, Emma Răducanu (18 ani) s-a retras din meciul cu Ajla Tomljanovic (28 de ani, locul 75 WTA) din optimile de finală, la scorul de 4-6, 0-3, după 75 de minute de joc. Ulterior, s-a anunțat că jucătoarea britanică a abandonat. Potrivit BBC, Răducanu a acuzat dificultăţi de respiraţie.

Englezoaica a pierdut la mare luptă (4-6) primul set. Apoi, în următorul, a dat semne că nu se simtă bine. La 0-2, jucătoarea a început să ducă mâna la stomac şi să respire cu greutate. În timpul ghemului al treilea, pe serviciul adversarei, Emma Răducanu a cerut intervenţia personalului medical pentru pauza care urma. După acel ghem disputat şi de asemenea pierdut, jucătoarea cu origini română şi chineză a primit tratament pe teren, iar apoi a mers la vestiare.

Emma Răducanu nu a mai revenit pe teren, iar arbitrul de scaun a anunţat că jucătoarea născută în Canada a abandonat, spre dezamăgirea numerosului public aflat în tribunele terenului numărul 1 de la Wimbledon.

Debutantă pe tabloul principal al unui turneu de grand slam, Emma Răducanu (locul 338 WTA) a primit un wild card pentru a figura direct pe tabloul principal de la Wimbledon. La 18 ani și 8 luni, ea a devenit cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge în optimile de finală ale turneului londonez în Era Open. Mai exact, din 1959 încoace, când Christine Truman (18 ani și 5 luni) a pierdut (3-6, 2-6) cu Yola Ramirez (Mexic).  

În urma calificării în „optimi”, Emma Răducanu va încasa 181.000 de lire sterline (211.000 de euro) şi va acumla 240 de puncte WTA, care o vor propulsa pe locul 175 WTA, cel mai bun din carieră. Până în această fază a turneului, ea le-a învins pe rusoaica Vitalia Diatcenko (150 WTA / 7-6/4, 6-0), pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova (42 WTA, finalistă la Roland Garros în 2019 / 6-2, 6-4) şi pe Sorana Cîrstea (45 WTA / 6-3, 7-5).

Pe de altă parte, Ajla Tomljanovic va juca pentru prima dată în sferturile de finală ale unui turneu de grand slam, fază în care va evolua împotriva compatrioatei sale Ashleigh Barty, liderul WTA.

luni, 5 iulie 2021

TENIS: Englezoaicei Emma Răducanu îi place mâncarea românească

Victorioasă (6-3, 7-5) în fața Soranei Cîrstea (45 WTA,), jucătoarea britanică cu origine română Emma Răducanu (18 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Socotită a fi marea speranță a tenisului din Marea Britanie, sportiva o va întâlni, astăzi (luni, 5 iulie), pe australianca Ajla Tomljanovic, numărul 75 mondial. Este a treia partidă programată pe Terenul nr. 1 al complexului londonez. 

Dacă va câştiga acest meci, englezoaica îşi va asigura un premiu de 300.000 de lire sterline (350.000 de euro). Clasată pe locul 338 la startul întrecerii, ea se află acum pe poziția a 175-a.

Iată câteva aspecte mai puțin știute despre tânăra sportivă care face senzație pe iarba londoneză: 

Tatăl ei e român dla origine. Emma și-a petrecut primii doi ani din viață în orașul canadian, acolo unde a venit pe lume în 13 noiembrie 2002. În 2004, s-a mutat însă cu părinţii săi în Kent, Anglia. Tatăl său este român, iar mama chinezoaică, ambii având studii universitate. Sportiva spune că a dobândit de la ei puterea mentală. Despre țările de origine a părinților săi Emma a spus că acolo „este o cultură puternică pentru muncă. Ei m-au făcut să dau tot ceea ce pot în orice activitate”. 

Îi place mâncarea românească. Răducanu a mărturisit că se simte foarte bine atunci când vine în România. „Bunica mea, mamaia, locuiește în centrul Bucureștilor. O vizitez de câteva ori pe an. Stau cu ea. Chiar este frumos. Ca să fiu sinceră, îmi place mâncarea. Adică, mâncarea este incredibilă! Și gătitul bunicii mele este, de asemenea, ceva special. Am legături cu Bucureștiul”. Pe de altă parte, tinerei sportive îi plac emisiunile de televiziune din Taiwan.

E socotită o "elevă model”. Profesorii ei de la Newstead Wood, un liceu selectiv de fete din Orpington, sud-estul Londrei, au avut numai elogii la adresa Emmei. Potrivit dailymail.co.uk., ea a obţinut trei note de 9 şi patru de 8 în examenele GCSE şi aşteaptă rezultatele nivelurilor A de matematică şi economie. "Din clasa a şaptea a muncit din greu, a fost sârguincioasă şi nu ai fi ştiut că în acelaşi timp este un superstar de tenis în devenire. Părinţii ei au fost în spatele ei tot timpul cu tenisul şi cu şcoala şi s-au asigurat că accentul pe şcolarizare nu scade", a afirmat directorul Alan Blount.

S-a remarcat la matematică. Profesoara Sarah Sword, care i-a trimis un e-mail după victoria de sâmbătă, împotriva Soranei Cîrstea, a descris-o în felul următor pe Răducanu: "Este foarte talentată la matematică, este o elevă cu adevărat talentată. Este foarte activă în clasă în ceea ce priveşte participarea la lecţii, pune întrebări, dă răspunsuri la întrebări şi are o minte foarte ascuţită. Ea va trece cu brio examenele. Nu există nicio îndoială în opinia mea. A reuşit acest echilibru uimitor între studiile sale şi pasiunea pentru tenis. Este pur şi simplu minunată", a spus ea.

Exemplu de precocitate. La 18 ani, Emma Răducanu este cea mai tânără jucătoare de tenis din Marea Britanie care ajunge în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon din 1959 încoace! Atunci, Christine Truman avea 18 ani și 5 luni, fiind mai tânără cu două luni decât este acum Răducanu. Ea este a patra practicantă a sportului alb din Regatul Unit care atinge această fază a competiției în ultimii 30 de ani după Samantha Smith (1998), Laura Robson (2013) și Johanna Konta (2017, 2019).

Trezește interesul sponsorilor. Publicațiile britanice au subliniat că reușita sa pe iarba londoneză va atrage și susținerea de care va avea nevoie pentru a urca în ierarhia mondială. „Daily Mail” a amintit că Emma a fost felicitată de ducele şi ducesa de Cambridge, precum şi de Sir Andy Murray, ultimul britanic victorios pe Centralul de la All England Lawn Tennis Club. "Ea arată şi se comportă bine, este atractivă, multiculturală, de succes şi tânără" a caracterizat-o un expert în domeniu, citat de Daily Mail.

duminică, 4 iulie 2021

TENIS / WIMBLEDON: Britanica de origine română Emma Răducanu face senzație pe iarba londoneză. Organizatorii au ezitat să-i dea wild-card

Beneficiară a unui wild card, Emma Răducanu (locul 338 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de grand slam de la Wimbledon. Jucătoarea britanică de origine română a învins-o (6-3, 7-5), într-o oră şi 39 de minute, pe Sorana Cîrstea (45 WTA).

Răducanu s-a născut în Canada din tată român şi mamă chineză. Ea trăiește în Marea Britanie de la vârsta de doi ani. Jucătoarea a aflat în ultima clipă că va figura pe tabloul principal la Wimbledon și că nu va fi nevoită să participe la calificări. Și aceasta fiindcă organizatorii turneului de la All England Lawn Tennis Club au refuzat, iniţial, să-i acorde wild card. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalistul John Lloyd de la „Daily Mail”: "Când Emma a primit vestea, am auzit că atitudinea ei a fost: <<OK, ce trebuie să fac pentru a le arăta că greşesc?>> Ei bine, trebuie să câştigi meciuri. Aşa că ea a câştigat două partide la Nottingham, săptămâna trecută, iar organizatorii de la Wimbledon i-au dat wild card-ul".

Același jurnalist și-a exprimat părerea că Răducanu ”nu ar fi trebuit să câştige acele meciuri pentru a obţine wild card-ul. Uitaţi-vă la atitudinea ei! A meritat acel wild card. LTA (n.r. Federaţia Britanică de Tenis) le-a spus că aceasta este cea pe care o propunem şi ei au refuzat-o. Cine sunt ei pentru a face asta? De ce? Pentru că este turneul lor? Nu sunt calificaţi. Nu sunt cu Emma zi de zi. Nu ştiu ce o motivează. Aceşti antrenori sunt în jurul ei zi de zi. O ştiu. Și organizatorii de la Wimbledon ar trebui să aibă încredere în ei. Dacă nu ar fi primit wild card-ul, ar fi intrat în calificări şi, dacă ar fi pierdut la Wimbledon, ei ar fi spus: <<Ei bine, nu l-ar fi meritat (n.r. - wild card-ul)>>. Dar este o jucătoare tânără, oricine poate pierde un meci în calificări pe un teren cu iarbă umedă. Răducanu a meritat şansa de a fi pe scena mare şi a fost aproape să nu o obţină. Wimbledon a <<comis-o>>", a continuat el.

După victoria cu Sorana Cîrstea, Emma Răducanu a mărturisit: “Sincer, nu am cuvinte acum. Nu ştiam ce reacţie voi avea în caz de victorie şi chiar asta s-a întâmplat. Sunt foarte recunoscătoare pentru totată susţinerea primită astăzi, o apreciez mult. De departe, aceasta este cea mai mare  arenă pe care am jucat. A fost un meci strâns, am fost condusă cu 3-1 şi am încercat să rămân calmă, voi m-aţi făcut cu adevărat să trec peste acest meci. Cine ar fi crezut? Este amuzant, pentru că atunci când îmi făceam bagajele ca să vin în bulă părinţii mei m-au întrebat: <<Nu cumva ai pus prea multe echipamente de meci?>>. Cred că va trebui să spăl rufe în seara asta. Cred că există un astfel de serviciu la hotel. Aşa că sunt în regulă”, a spus Răducanu.

Victoria de sâmbătă o va propulsa pe Emma Răducanu în Top 200 WTA. În clasamentul mondial live, ea este acum pe locul 175 WTA. În faza următoare, Răducanu o va întâlni pe sportiva australiană Ajla Tomljanovic, numărul 75 mondial.

vineri, 2 iulie 2021

TENIS / WTA: Irina Begu a pierdut cu Iga Swiatek în turul 3 la Wimbledon

Calificată în turul 3 la turneul de la Wimbledon, Irina Begu (79 WTA) a pierdut (1-6, 0-6) meciul cu Iga Swiatek (numărul 9 mondial şi favorită 7). Bucureșteanca și-a egalat performanța din 2015. 

Confruntarea a durat 55 de minute. Begu va încasa 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA. În aceeași fază a turneului, Sorana Cîrstea (locul 45 WTA) o va înfrunta pe britanica de origine română Emma Răducanu (338 WTA).

Tot astăzi, dar la dublu, Andreea Mitu și Monica Niculescu s-au calificat în turul 2. Cele două românce au câștigat (6-2, 6-3) disputa cu favoritele numărul 4 Nicole Melichar (SUA) și Demi Schuurs (Olanda), într-o oră şi 23 de minute. În faza următoare, Monica și Andreea le vor întâlni învingătoarele disputei Storm Sanders (Australia) / Caroline Dolehide (SUA) – Ann Li (SUA) / Kaja Juvan (Slovenia).

TENIS / WIMBLEDON: Sorana Cîrstea susține că atmosfera a fost incredibilă la meciul ei cu Azarenka

Victorioasă în meciul cu Victoria Azarenka (14 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA) a declarat că atmosfera a fost cea mai bună pe care a întâlnit-o în carieră şi a menţionat că publicul a ajutat-o mult. În turul 3, ea o va întâlni pe britanica de origine română Emma Răducanu, aflată pe locul 338 WTA.

După victorie, Sorana a declarat: “Trebuie să spun asta... Joc tenis profesionist de la 16 an, dar aceasta a fost cea mai bună atmosferă pe care am întâlnit-o. Cred că acesta a fost cel mai bun meci al meu din 2021 Este pentru prima oară când câştig cu Vika. Este o jucătoare incredibilă. E foarte greu de jucat împotriva ei. Când am văzut tragerea la sorţi nu prea zâmbeam... Dar cred că am jucat foarte agresiv şi am încercat să îmi fac jocul şi a funcţionat. Cred că publicul m-a ajutat foarte mult. Nu cred că m-am mai bucurat de un meci ca astăzi. Să jucăm din nou cu public este absolut special şi de departe aceasta este cea mai frumoasă amintire a carierei mele”.

Sorana Cîrstea s-a impus cu 7-6/5, 3-6, 6-4 în fața Victoriei Azarenka (Belarus), în două ore şi 18 minute. În turul trei, românca o va întâlni pe britanica de origine română Emma Răducanu. Pentru prezenţă în această fază a turneului londonez, Sorana va încasa 115.000 de lire sterline și va acumula 130 de puncte WTA. Ea și-a egalat cea mai bună performanţă la Wimbledon care data din 2017. În urma victoriei din meciul cu Azarenka, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 37 în ierarhia virtuală WTA. 

joi, 1 iulie 2021

TENIS / WTA: Simona Halep a fost în pericol să intre la izolare când a ajuns la Wimbledon!

Nerefăcută după accidentarea din luna mai, de la Roma (ruptură musculară la picior), Simona Halep (29 de ani) nu participă la turneul de la Wimbledon. Deținătoarea trofeului risca să fie trimisă la izolare chiar dacă nu ar fi avut probleme medicale. Și aceasta fiindcă e suspectată că a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19.

Potrivit dailymail.co.uk, Simona Halep a fost contactată de autorităţile sanitare britanice, luni, 28 iunie, care au informat-o că în avionul cu care a călătorit la Londra a fost înregsitrat un caz de infectare cu noul coronavirus. Dacă ar fi rămas pe tabloul principal, ea ar fi putut ajunge în situația de a se retrage şi de a intra în izolare. Și aceasta în contextul în care numărul cazurilor de persoane infectate din Marea Britanie a trecut de 20.000 în zilele trecute.

Aflat în izolare deja, antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a scris, marţi, 29 iunie, pe Twitter: "În autoizolare de luni, după ce NHS Track & Trace a depistat în zborul nostru din 21 iunie către Marea Britanie cazuri de contact cu o persoană care a fost testată pozitiv cu COVID-19, câteva zile mai târziu. Patru teste negative în ultimele opt zile şi vaccinat cu schema completă înseamnă zero. Total dezamăgit", a scris antrenorul. 

Potrivit Sportsmail, Halep, care este şi ea vaccinată cu schema completă, a călătorit în acelaşi avion cu Cahill, dar ea a apucat să revină în România înainte de a fi contactată de autoritățile sanitare britanice. Dacă ar fi fost încă pe tabloul principal, constănțeanca ar fi avut, totuşi, o şansă să nu fie obligată să se retragă din turneu, deoarece nu există o regulă strictă pentru o astfel de eventualitate. O purtătoare de cuvânt a turneului de la Wimbledon a spus că "într-o astfel de situaţie, este efectuată o evaluare individuală a riscurilor, împreună cu Agenţia Engleză de Sănătate Publică (Public Health England)".

Cu toate acestea, tenismenul danez Frederik Nielsen şi jucătoarea britanică Johanna Konta au fost nevoiţi să se retragă de pe tabloul de dublu masculin, respectiv de simplu feminin după ce au intrat în contact cu persoane infectate. Însă, în aceste două cazuri, a fost vorba despre persoane apropiate, mai exact despre antrenorii lor.

Aflată pe locul 3 mondial şi deţinătoare a trofeului, Simona Halep (29 de ani) şi-a anunţat, vineri, 23 iunie, retragerea de la turneul de grand slam de la Wimbledon. Sportiva a afirmat, într-o postare pe Instagram, că nu este complet refăcută în urma accidentării la picior, pe care a suferit-o la Roma, în 12 mai.

luni, 28 iunie 2021

TENIS / WIMBLEDON: Johanna Konta a fost exclusă după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19

Aflată pe locul 31 WTA, Johanna Konta (30 de ani) nu va putea participa la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon, care debutează astăzi. Jucătoarea britanică a fost exclusă după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus.

Cap de serie numărul 27, Konta a fost nevoită să intre în izolare pentru 10 zile după ce un membru al echipei ei a fost testat pozitiv. Semifinalistă în 2017, când a învins-o pe Simona Halep, sportiva se va retrage în locuinţa sa din Londra. Ea ar fi trebuit să joace, mâine (marţi, 29 iunie), în primul tur, cu sportiva cehă Katerina Siniakova (64 WTA). Locul lui Konta va fi luat de chinezoaica Yafan Wang, locul 123 WTA, ca lucky loser. Asiatica a fost învinsă în turul 3 al calificărilor. "Simpatiile noastre sincere sunt cu Johanna şi sperăm să o vedem pe teren cât mai curând posibil”, au scris organizatorii turneului de la Wimbledon, pe Twitter.  

Turneul de grand slam-ul londonez debutează astăzi, pe terenurile de la la All England Lawn Tennis Club. Anul trecut prestigioasa întrecere nu s-a desfăşurat din cauza pandemiei de COVID-19. În acest an, ei respectă reguli stricte. Toţi jucătorii trebuie să stea la hotelul oficial din Westminster şi li se permite să aducă trei persoane cu ei. Astfel, Konta i-a ales pe logodnicul ei, pe antrenorul Dan Smethurst şi pe preparatorul fizic Gill Myburgh.

Johanna Konta este al doilea participant la ediția 2021 a turneului de la Wimbledon care este nevoit să se retragă din cauza COVID-19, după danezul Frederik Nielsen, specialist al probei de dublu. Şi acesta a intrat în contact cu o persoană infectată, antrenorul lui.

marți, 6 aprilie 2021

TENIS / ATP: Film despre „Bum-bum”. Viața lui Boris Becker va fi ecranizată

Socotit a fi unul dintre cei mai valoroși jucători de tenis din istorie, germanul a câștigat șase titluri de grand slam la simplu. El a devenit numărul 1 mondial în 28 ianuarie 1991,  iar în perioada în care a activat a câștigat, doar din sport, circa 25 de milioane de euro.

Potrivit cotidianului german „Bild”, filmul se va numi „Der Spieler” (Jucătorul), iar producția lui va debuta în curând. Rolul principal a fost atribuit lui Bruno Alexander (22 de ani), care și-a început cariera de actor la 13 ani, cu o serie pentru copii. Pelicula se va axa pe triumful lui Boris Becker la Wimbledon, în 1985. Adică într-un moment în care avea 17 ani.

duminică, 23 august 2020

TENIS / US OPEN: Moda de la Wimbledon a fost adoptată și la New York

În contextul pandemiei de COVID-19, Serena Williams şi Novak Djokovici au decis să locuiască în case închiriate în perioada US Open (31 august - 13 septembrie). În schimb, Andy Murray a spus că închirierea unei case presupune „costuri astronomice”. Moda aceasta a apărut la Wimbledon, în anii 90.
Potrivit forbes.com, Serena Williams a închiriat o casă pentru a se proteja, ea declarând că are probleme cu plămânii? „Vreau să fiu aici, dar am probleme reale de sănătate. Nu am vrut să fiu cazată la hotelul oficial deoarece am probleme cu plămânii şi am simţit că ar fi un risc pentru mine. Într-o casă, am mai mult control. Nu există cameriste, nimic de genul ăsta. Aveam nevoie să mă liniştesc psihic pentru a putea performa la New York”.
Sosit în America deși anunțase, inițial, că nu va participa la turneele de acolo, toamna aceasta, Novak Djokovici a declarat că fiecare sportiv a avut opţiunea de a-şi închiria o casă. „Este decizia fiecăruia. Este o vbinecuvântare să fiu într-un astfel de mediu, cu copaci şi linişte. Şi sunt recunoscător, pentru că am văzut hotelul în care stau cei mai mulţi jucători. Nu vreau să par arogant. Știu că federaţia americană a făcut tot ce a putut pentru a oferi cazare şi a organiza totul astfel încât sportivii să poată juca şi să vină aici, dar este dificil pentru majoritatea să nu-şi poată deschidă fereastra şi să fie într-un hotel, într-o cameră mică”, a explicat sârbul. 
În 2017, și Simona Halep a închiriat o casă la Wimbledon, mărturisind că experiența i se pare a fi interesantă. 

sâmbătă, 11 iulie 2020

TENIS: Halep a îmbrăcat rochia pe care ar fi purtat-o la Wimbledon

Deținătoare a titlului de campioană la Wimbledon, Simona Halep le-a mulţumit organizatorilor turneului londonez de grand slam pentru grija pe care o au pentru sportivi, chiar dacă ediția din acest an a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Constănțeanca a îmbrăcat rochia cu care ar fi jucat și a spus că abia aşteaptă să îşi apere trofeul în 2021.
Într-o postare pe contul său de Facebook Simona Halep a transmis următorul mesaj în limba engleză: „Astăzi ar fi fost finala feminină. Mulţumesc, Wimbledon, pentru gestul tău generos faţă de sportivi şi pentru că ai atât de frumos grijă de noi, chiar dacă turneul a fost anulat. Clasă adevărată. Nu am putut să port această frumoasă rochie NikeCourt pe terenul central, în acest an, dar abia aştept să revin pentru a-mi apăra titlul în 2021”.
Halep, ca de altfel și alți participanții la circuitul ATP și WTA au fost impresionați de anunțul organizatorilor turneului de la Wimbledon de a distribui premii în bani în valoare totală de 10 milioane de lire sterline în condițiile în care ediția din acest an a fost anulată. Jucători și jucătoare din lumea întreagă au postat mesaje în care le mulțumesc celor de la All England Lawn Tennis Club (AELTC). „Mulțumesc, Wimbledon!”, a scris Alize Cornet. „Incredibil gest, Wimbledon. Jucătorii îl apreciază foarte mult. Să ne vedem în 2021”, a postat John Isner. „Wimbledon, mulțumim pentru acest gest deosebit. Va fi turneul nostru favorit”, a reacționat Nicholas Kyrgios. Și astfel de mesaje au mai fost postate și de alți jucători, printre aceștia aflându-se Belinda Bencic, Kim Clijsters, Kyle Edmund, PH Herbert și Alison Van Uytvanck.
Simona Halep se numără printre cei 256 de jucători și jucătoare de simplu care vor încasa câte 25.000 de lire fiecare. De asemenea, într-un interviu pentru BBC, Simona Halep spunea zilele trecute că a primit de la Wimbledon prosoape, o şapcă şi un tricou.
AELTC a anunțat ieri (vineri, 10 iulie) că, deși întrecerea a fost anulată anul acesta, va distribui premii în bani jucătorilor. Sumele vor fi direcționate astfel:
Jucători din calificări: 224 x 12.500 lire sterline (2.800.000 de lire sterline)
Jucători de simplu: 256 x 25.000 lire sterline (6.400.000 de lire sterline)
Jucători de dublu: 120 x 6.250 lire sterline (750.000 de  lire sterline)
Jucători scaun rulant: 16 x 6.000 lire sterline (96.000 de lire sterline)
Jucători scaun rulant: 4 x 5.000 lire sterline (20.000 de lire sterline)
Total: 620 de jucători (10.066.000 de lire sterline) 

TENIS: Jucătorii și jucătoarele au mulțumit organizatorilor turneului de la Wimbledon pentru primele în bani

Participanții la circuitul ATP și WTA au fost impresionați de anunțul organizatorilor turneului de la Wimbledon de a distribui premii în bani în valoare totală de 10 milioane de lire sterline în condițiile în care ediția din acest an a fost anulată. Jucători și jucătoare din lumea întreagă au postat mesaje în care le mulțumesc celor de la All England Lawn Tennis Club (AELTC).
„Mulțumesc, Wimbledon!”, a scris Alize Cornet. „Incredibil gest, Wimbledon. Jucătorii îl apreciază foarte mult. Să ne vedem în 2021”, a postat John Isner. „Wimbledon, mulțumim pentru acest gest deosebit. Va fi turneul nostru favorit”, a reacționat Nicholas Kyrgios. Și astfel de mesaje au mai fost postate și de alți jucători, printre aceștia aflându-se Belinda Bencic, Kim Clijsters, Kyle Edmund, PH Herbert și Alison Van Uytvanck.
AELTC a anunțat ieri (vineri, 10 iulie) că, deși întrecerea a fost anulată anul acesta, va distribui premii în bani jucătorilor. Sumele vor fi direcționate astfel:
Jucători din calificări: 224 x 12.500 lire sterline (2.800.000 de lire sterline)
Jucători de simplu: 256 x 25.000 lire sterline (6.400.000 de lire sterline)
Jucători de dublu: 120 x 6.250 lire sterline (750.000 de  lire sterline)
Jucători scaun rulant: 16 x 6.000 lire sterline (96.000 de lire sterline)
Jucători scaun rulant: 4 x 5.000 lire sterline (20.000 de lire sterline)
Total: 620 de jucători (10.066.000 de lire sterline)

vineri, 10 iulie 2020

TENIS: Jucătorii înscriși la ediția 2020 a turneului de la Wimbledon vor împărți 10 milioane de lire sterline

Pandemia de COVID-19 i-a deteminat pe organizatorii turneului de grand slam de la Wimbledon să anuleze ediția din acest an. Cu toate acestea, All Englad Lawn Tennis Club (AELTC) a anunțat astăzi (vineri, 10 iulie) că jucătorii și jucătoarele ce urmau să participe la întrecere vor încasa o compensație financiară. În total este vorba despre 10 milioane de lire sterline (peste 11 milioane de euro). 
Într-un comunicat de presă, AELTC precizează că „în urma consulării asigurării noastre, suntem în măsură să acordăm un premiu în bani pentru 620 de jucători”. Practic banii vor fi direcționați astfel:
Jucători din calificări: 224 x 12.500 lire sterline (2.800.000 de lire sterline)
Jucători de simplu: 256 x 25.000 lire sterline (6.400.000 de lire sterline)
Jucători de dublu: 120 x 6.250 lire sterline (750.000 de  lire sterline)
Jucători scaun rulant: 16 x 6.000 lire sterline (96.000 de lire sterline)
Jucători scaun rulant: 4 x 5.000 lire sterline (20.000 de lire sterline)
Total: 620 de jucători (10.066.000 de lire sterline)
„Suntem foarte fericiți că polița de asigurare ne permite să recunoaștem impactul anulării turneului asupra jucătorilor și că noi putem oferi acum aceste premii în bani care să recompenseze munca depusă de jucători pentru a-și asigura locul din clasament”Richard Lewis, director general AELTC
Turneul de tenis de la Wimbledon a beneficiat de asigurare în caz de pandemie.  

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...