Născut la Melun, în 30 iunie 1996, Jayson Papeau a mai evoluat în cariera lui la Sainte-Genevieve (2018/2019), Amiens II (2019/2020), Amiens (2020/2021), Chambly (2020) și Warta Poznan (2021/2022). În prima ligă poloneză a jucat în 26 de partide ale anului trecut. El a evoluat şi în etapa de debut a acestei stagiuni, în urmă cu o săptămână, în partida Rakow – Warta (1-0).
Mijlocaşul a semnat cu FC Rapid pentru următorii doi ani competiționali şi poate evolua duminică, 24 iulie, în meciul cu FCSB. „Cunosc antrenorul echipei pentru că este un jucător istoric. Cunosc şi clubul pentru că, la fel, este unul cu multă istorie în spate şi mă pasionează fotbalul, deci îl ştiam deja, deşi nu i-am urmărit parcursul. Şi mai ştiu că vom termina în primele şase echipe sezonul acesta. Am primit câteva clipuri video cu galerie şi pot spune că suporterii te fac să vrei să joci şi să câştigi”, a declarat francezul la semnarea contractului, potrivit fcrapid.ro.
Jucător de piciorul drept, francezul joacă de obicei în banda stângă, însă poate evolua şi în spatele vârfului, dar şi pe partea dreaptă, calităţile sale principale fiind tehnica şi forţa, fiind şi un foarte bun pasator.
Papeau este cel de-al optulea fotbalist transferat de FC Rapid în această vară, după Paul Iacob, Florin Ştefan, Valentin Costache, Andrei Ciobanu, Codruţ Sandu, Damien Dussaut şi Marko Dugandzic.
Superliga - etapa a 2-a
Vineri, 22 iulie
Ora 20.30: CS Mioveni - Farul Constanța
Sâmbătă, 23 iulie
Ora 20.30: FC Voluntari - FC Botoșani
Duminică, 24 iulie
Ora 12.00: Sepsi Sf. Gheorghe - FC Argeș
Ora 16.00: FCU Craiova - CFR Cluj
Ora 18.30: ”U” Cluj - Universitatea Craiova
Ora 21.30: Rapid - FCSB
Luni, 25 iulie
Ora 18.30: Chindia - Hermannstadt
Ora 21.30: UTA - Petrolul Ploiești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu