Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 22 iulie 2022

FOTBAL / CONFERINȚA EUROPEANĂ: Cristiano Bergodi își elogiază jucătorii după o „a doua repriză extraordinară”

Antrenor al echipei Sepsi Sf. Gheorghe, Cristiano Bergodi a declarat, joi, 21 iulie, după meciul câștigat (3-1) cu Olimpija Ljublijana (Slovenia), că formaţia sa a meritat această victorie. Tehnicianul nu se aventurează, însă, să spună că gruparea din Covasna e favorită la calificarea în turul 3 preliminar al Conference League.

După meci, Bergodi a declarat: „Pasează bine această echipă, iar noi nu am fost prea agresivi în prima parte a jocului. Dar după 25 de minute am jucat foarte bine. Ne-am creat şi ocazii. Am intrat apoi foarte bine în joc. A doua repriză a fost extraordinară. Am meritat pe deplin victoria. Vom vedea ce va fi în a doua manşă. Dar e un rezultat important. Mă bucur pentru băieţi. Avem un avantaj bunicel, dar trebuie să jucăm foarte bine în retur”, a spus Bergodi la conferinţa de presă de după meci.  

Sepsi Sfântu Gheorghe a învins cu 3-1 (0-1) pe echipa slovenă Olimpija Ljubljana, în prima manşă a turului 2 preliminar al Conference League. Oaspeții au deschis scorul în minutul 4 prin Seslar. Sepsi a revenit și a întors rezultatul prin golurile lui Ştefănescu (min. 45+4), Păun (min. 84) și Karamatic (min. 90+3 - autogol). În minutul 66, de la oaspeţi a fost eliminat autorul golului, Seslar. A fost acordat penalty pentru Sepsi, însă Tudorie a ratat.

Au evoluat următoarele formații:

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălaşa, Mitrea, Ispas (Dumitrescu, 65) – Aganovici (Rodriguez, 77), Păun, Ştefănescu – Golofca (Damascan, 65), Rondon (Tudorie, 65), Ion Gheorghe (Matei, 59)

Antrenor: Cristiano Bergodi

Olimpija Ljubljana: Vidovsek – Lasickas, Estrada (Crnomarkovic, 81), Karamatic, Sualehe – Seslar, Pilj, Elsnik (Doffo, 46) – Kvesic (Aldair, 73), Prtajin (Nukic, 61), Pedro (Ziljkic, 61)

Antrenor: Albert Riera

Arbitru: Donald Robertson. Asistenți: Douglas Potter şi Daniel McFarlane. Arbitrul nr. 4: Grant Irvine (toți din Scoția

Iată rezultatele echipelor din țara noastră în manșa 1 a turului 2 al Conference League de joi, 21 iulie:

Saburtalo (Georgia) - FCSB 1-0

CFR Cluj - Inter Escaldes (Andorra) 3-0

Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljublijana (Slovenia) 3-1

Vllaznia (Albania) - Universitatea Craiova 1-1

Partidele retur se vor disputa în 28 iulie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...