Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta invazie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta invazie. Afișați toate postările

joi, 17 martie 2022

TENIS: Foștii campioni Andrei Medvedev și Alexandr Dolgopolov s-au înrolat în armata ucraineană

Printre cei care își apără țara de invazia rusă se află și numeroși sportivi din Ucraina. În această postură sunt și foștii jucători de tenis Serghei Stahovski, Andrei Medvedev și Alexandr Dolgopolov, care s-au înrolat în armata ucraineană.

Retras în 2018, Alexandr Dolgopolov (33 de ani) a sosit miercuri la Kiev pentru a-şi apăra ţara. El a declarat pentru site-ul francez lequipe.fr că a învăţat să tragă cu arma în Turcia: "Aceasta este casa mea. Cineva trebuie să ne apere casa. Nu a fost o decizie dificilă. Am văzut cum se zbate ţara noastră. Am văzut cum rezistă guvernul nostru. Preşedintele nostru este aici. Mulţi oameni celebri sunt aici... Trebuie să fiu prezent! Mi-am trimis familia în siguranţă şi apoi am început să-mi plănuiesc întoarcerea acasă. După câteva zile de conflict, am vrut să mă întorc. Nu mai puteam vedea ce se întâmplă fără să fac nimic. Mi-am petrecut toate zilele urmărind ştirile. A fost ingrozitor. Cred că pot ajuta, fiind aici, fiind voluntar. Îmi voi apăra ţara cât pot de bine. Eu am plecat în Turcia cu câteva zile înainte să înceapă invazia, ca să-mi adăpostesc mama şi sora. Dacă aş fi rămas în ţară la vremea aceea, m-aş fi panicat ca toţi ceilalţi. Aşa că am decis că cel mai bine era să plec, pentru ca atunci când războiul a început cu adevărat, să mă pot întoarce cu un plan mai bun. Aşa că, în primele zile ale conflictului, în loc să mă gândesc cum să-mi scot familia afară, ceea ce deja făcusem cu excepţia tatălui meu care a rămas, am împărtăşit informaţii pe reţelele mele de socializare şi am putut să-mi planific întoarcerea", a spus cel care a ocupat locul 13 în lume în 16 ianuarie 2012 și care a câştigat trei titluri ATP în carieră, la simplu, la Umag (2011), Washington (2012) şi Buenos Aires (2017), respectiv unul la dublu, la Indian Wells (2011). Acesta a mai disputat alte 6 finale la simplu, respectiv una la dublu. 

De asemenea, Serghei Stahovski a anunțat că și un alt mare jucător ucrainean s-a înrolat în armată: "Legenda tenisului mondial rămâne la Kiev şi este pregătită să înfrunte duşmanul. Sunt foarte fericit să-l văd pe Medvedev alături de noi", a scris Stahovski pe Instagram, unde apare alături de Medvedev în ţinută de luptă. În vârstă de 47 de ani, Medvedev s-a retas din activitate în 2001. Acesta a ocupat locul 4 mondial în 16 mai 1994. Andrei Medvedev a câștigat 11 titluri ATP și a disputat alte 7 finale la simplu.

joi, 3 martie 2022

TENIS: Victoria Azarenka s-a declarat devastată de războiul din Ucraina

Aflată pe locul 16 WTA, Victoria Azarenka (32 de ani) s-a declarat devastată de suferinţele produse de războiul din Ucraina. Dublă câştigătoare de grand slam şi fost lider WTA, jucătoarea de tenis din Belarus a evitat însă să ia poziție față de agresiunea militară a Rusiei.

Într-o postare pe Twitter, Azarenka a scris: "Sunt devastată de acţiunile care au avut loc în ultimele zile împotriva şi în Ucraina. Este sfâşietor să vedem câţi oameni nevinovaţi au fost afectaţi şi continuă să fie afectaţi de asemenea violenţe. Încă din copilărie, i-am văzut întotdeauna pe ucraineni şi belaruşi, precum şi pe cele două naţiuni, prietenoaşi şi susţinându-se unii pe ceilalţi. Este greu să asist la separarea violentă care are loc în prezent, în loc să ne sprijinim şi să găsim compasiune unul pentru celălalt. Inima mea este cu toţi cei afectaţi direct şi indirect de acest război care provoacă atât de multă durere şi suferinţă. Sper şi doresc pace şi încheierea războiului". 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...