Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Romeo Sergio Marakis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romeo Sergio Marakis. Afișați toate postările

marți, 8 septembrie 2020

FOTBAL/ ROMÂNIA: FC Argeş i-a legitimat pe Cephas Malele şi Romeo Sergio Marakis

FC Argeş s-a înțeles, astăzi (marți, 8 septembrie), cu atacantul angolez Cephas Malele (26 ani) şi mijlocaşul portughez Romeo Sergio Marakis (28 ani). Cei doi au semnat cu gruparea piteșteană contracte pentru acest an competiţional, cu drept de prelungire. Se aşteaptă acum ca nou veniţii să primească cartea verde pentru a putea fi folosiţi la meciurile din Liga 1.
Noile achiziții au fost prezentate pe site-ul oficial și conturile de pe rețele sociale ale lui FC Argeș:
- Cephas Malele este născut în 8 ianuarie 1994, la Bugo-Zacabinda (Angola), dar are şi cetăţenie elveţiană. Măsoară 185 cm şi cântăreşte 83 kg. În campionatul trecut a evoluat la UD Oliveirense, în liga secundă din Portugalia. În cariera sa a mai trecut pe la formaţiile italiene Palermo, Virtus Entela şi Trapani, dar şi pe la echipele portugheze Atletico CP, Leixoes, Varzim şi Arouca. Cel mai bun randament l-a dat în ediția 2018/2019, când a înscris 9 goluri în cele 29 de partide în care a îmbrăcat tricoul formaţiei portugheze de ligă secundă, Arouca.
- Romeo Sergio Marakis s-a născut în 11 noiembrie 1991, la Johannesburg (Africa de Sud). Are 178 cm înălțime şi cântăreşte 76 de kg. În campionatul trecut a evoluat la Cova Piedade, formaţie care activează în liga secundă portugheză. A mai evoluat la echipele de primă ligă Maritimo Funchal şi Nacional Funchal, dar şi la FC Ermis Aradippou, formaţie din prima ligă cipriotă.
În această perioadă, FC Argeş i-a mai transferat pe mijlocaşul Georgian Honciu şi atacantul Ndiaye Mediop (ambii de la Dunărea Călăraşi), fundaşul Gabi Matei (Academica Clinceni), mijlocaşii David Meza Colli şi Gabriel Deac (ambii de la Petrolul Ploieşti), dar şi pe portarii Alexandru Greab (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) şi Flavius Croitoru (CS Mioveni).

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...