Wikipedia

Rezultatele căutării

sâmbătă, 9 iulie 2022

FOTBAL / SUPERCUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu crede că și cu VAR vor fi probleme la dictarea loviturilor de la 11 metri

Cunoscut drept un critic al arbitrajului din fotbal, Dan Petrescu nu crede că introducerea sistemului VAR în Superligă va rezolva toate probleme ce vor apărea în decursul unui meci. Arbitrajul video va fi folosit pentru prima dată la un meci oficial de fotbal din țara noastră în această seară (sâmbătă, 9 iulie), la confruntarea CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe din Supercupa României. 

Antrenorul echipei CFR Cluj s-a dovedit rezervat în privinţa eficienţei VAR, un sistem pe care l-a cerut în trecut. Dan Petrescu a spus în conferinţa de presă organizată înaintea Supercupei României: ”Mi-am dat seama că probleme vor apărea. Am constatat că arbitrul decide dacă merge să se uite la fază sau nu. Deci tot arbitrul decide. Iar eu citind Gazzetta dello Sport zilnic, văd că în Italia au fost probleme mari, deşi au implementat VAR de mulţi ani. Cred că nu o să mai fie dubii la ofsaid, pentru că se vede clar. În schimb, la penalty-uri or să fie mari probleme. Cred însă, şi sper, să fie mai puţine decât până acum. Însă vă pot spune că vor fi multe păreri. Nu va fi niciodată ceva sigur. Orice va decide arbitrul, va supăra pe cineva”.

Prezent la conferința de presă, Mario Camora, căpitanul echipei CFR Cluj, a fost de aceeași părere cu antrenorul său: ”O să vedem dacă nu avem discuţii şi cu VAR! Să vedem ce va fi în sezonul care urmează!”.

Ediția 2022 a Supercupei României la fotbal este programată sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20.30, pe Stadionul "Francisc Neuman" din Arad.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...