Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Erik Lincar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Erik Lincar. Afișați toate postările

miercuri, 24 august 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Erik Lincar nu mai este antrenorul Universității Cluj

FC Universitatea Cluj a anunţat, astăzi (miercuri, 24 august), că a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar (43 de ani) cu privire la rezilierea contractului, care era valabil până în vara anului viitor. Fostul mijlocaș preluase formația în 2021, reușind promovarea în această vară.

„U” Cluj a postat următorul mesaj pe rețelele sociale: „Clubul nostru doreşte să-i mulţumească lui Erik Lincar şi staff-ului său, format din Viorel Domocoş (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) şi Alexandru Chirilov (antrenor de portarii), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obţinută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo Bucureşti”.

Născut la Oradea, în 16 octombrie 1978, Erik Augustin Lincar era antrenorul echipei Universitatea Cluj din mai 2021. Ca fotbalist, acesta a evoluat pentru Steaua (1997-2002), Panathinaikos (2002/2003), Akratitos (2003/2004), Amkar Perm (2005/2006), Național București (2006/2007), Concordia Chiajna (2007/2008) și Prefab Modelu (2008/2009). În 1999 și 2000, a disputat 5 meciuri și pentru prima reprezentativă. Ca antrenor, a debutat la Inter Clinceni, în campionatul 2009/2010. Ulterior, a activat pe banca tehnică la Callatis Mangalia (2010/2011), FC Hunedoara (2011/2012), Damila Măciuca (2012), Delta Tulcea (2013), Universitatea Craiova (2013), CSM Rm. Vâlcea (2014), Concordia Chiajna (2015, secund), Luceafărul Oradea (2016/2017), Academica Clinceni (2017), Juventus București (2017/2018, secund), Turris Tr. Măgurele (2018/2019, 2020), Concordia Chiajna (2019) și Universitatea Cluj (2021/2022). 

luni, 18 iulie 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Universitatea Cluj a scos un punct prețios la București cu FCSB

Revenită în elită, Universitatea Cluj a făcut o bună partidă la debutul în noua ediție de campionat. Formația transilvană a terminat la egalitate, 1-1 (0-1), duminică seara, pe Arena Națională, cu FCSB, într-un meci contând pentru etapa 1 din Superligă. Antrenorul Erik Lincar a spus după partidă că că echipa sa putea pleca cu trei puncte de la Bucureşti.

Disputa dintre FCSB şi Universitatea Cluj a fost marcată de două goluri nevalidate, câte unul de fiecare parte: Florin Tănase (FCSB), în minutul 34, neacordat pentru ofsaid, respectiv Tescan (”U” Cluj), în minutul 24, pentru henţ după consultarea VAR. Adrian Bălan a deschis scorul pentru clujeni în al patrulea minute de prelungire din primul mitan. FCSB a egalat în minutul 53, când Gorcea l-a faultat în careu pe Florin Tănase, care a transformat penalty-ul dictat de arbitrul Marian Barbu.

După meci, antrenorul Erik Lincar a declarat pentru posturile TV care transmit Superliga: ”Îmi place fotbalul curajos şi cred că ne-am descurcat bine! Îmi pare rău de greşeala de la penalti, dar asta e, e un jucător tânăr şi mai are de învăţat. Pentru noi absenţa lui Radunovic a fost un avantaj, s-a văzut că ei au suferit în defensivă, iar noi meritam să plecăm de aici cu trei puncte. Despre tehnologia VAR nu mă aşteptam să fiu atât de emoţionat. Aştepţi decizia şi trebuie să o accepţi".

Au evoluat următoarele formații:

FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Dawa, Haruţ, S. Şerban (Ov. Popescu, 46) - Olaru, Edjouma (Şut, 46), Fl. Tănase – Cordea (Oaidă, 46), Fl. Coman (I. Stoica, 64), Oct. Popescu (Mamut, 78)

Antrenor: Toni Petrea

”U” Cluj: A. Gorcea - R. Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – Remacle (Bic, 81), R. Pires, I. Filip (Piţian, 90) – Tescan (Ely Fernandes, 44), Ad. Bălan (Hlistei, 90), Chipciu

Antrenor: Erik Lincar

Arbitri: Marian Barbu – Mircea Orbuleţ, Vladimir Urzică – Lucian Rusandu

Camera VAR: Antonie Andrei – Marius Badea

Superliga - Etapa 1

Vineri, 15 iulie

Hermannstadt - CS Mioveni 3-0

Universitatea Craiova – Sepsi 2-2

Sâmbătă, 16 iulie

FC Argeş – UTA Arad 2-0

CFR Cluj – FC Rapid 1-0

Duminică, 17 iulie

Farul – FCU 1948 2-1

Ora 21.30: FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie

Ora 18.30: FC Botoşani – Chindia

Ora 21.30: Petrolul – FC Voluntari

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...