Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta demis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demis. Afișați toate postările

marți, 11 mai 2021

FOTBAL / GRECIA: Panathinaikos a ratat cupele europene, Boloni a fost demis

Echipă antrenată de Ladislau Boloni, Panathinaikos Atena a pierdut (0-1), pe teren propriu, meciul cu AEK Atena, în etapa a opta a Play-Off-ului primei ligi de fotbal a Greciei. Cum gruparea a ratat participarea în ediția viitoare a cupelor europene, tehnicianul mureșan a fost demis.

Unicul gol al partidei ce i-a fost fatală lui Boloni a fost marcat de Mantalos, în minutul 50. Și de parcă n-ar fi fost suficient, Macheda (Panathinaikos) a ratat un penalty în minutul 90+5.

Cu două etape rămase de disputat, Panathinaikos ocupă locul 5, cu 52 de puncte, după campioana Olympiacos Pireu (84 de puncte), PAOK Salonic (64p), Aris Salonic (59p) şi AEK Atena (58p). Asteras Tripoli este ultima (locul 6) în clasamentul Play-Off-ului, cu 47 de puncte.

În vârstă de 67 de ani, Boloni a devenit antrenor la Panathinaikos în 20 otombrie 2020. Cu el la timonă, gruparea ateniană a obținut 14 victorii și 8 egaluri, înregistrând 10 eșecuri. Înainte, el pregătise formaţia belgiană KAA Gent, de la care a fost demis la 25 de zile de la instalarea în funcţie. Campion al Europei cu Steaua, în 1986, internațional român de fotbal (108 selecții), Ladislau Boloni a debutat ca antrenor în 1992, ca secund la AS Nancy. Apoi, el a fost promovat principal, rămânând în funcție din 1994 până în 2000. Pe lista echipelor pe care le-a pregătit se mai află Sporting Lisabona (2001-2003), unde l-a promovat pe Cristiano Ronaldo, Rennes (2003-2006), AS Monaco (2006), Al-Jazira (2007/2008), Standard Liege (2008-2010), Al-Wahda (2010), Lens (2011), Al-Khor (2012-2015), Al-Ittihad Djeddah (2015) și Antwerp (2017-2020). În 2009, el a câștigat titlul de campion al Belgiei, cu Standard Liege, fiind declarat antrenorul anului.

luni, 28 septembrie 2020

FOTBAL / GERMANIA: FSV Mainz l-a demis pe antrenorul Achim Beierlorzer

Gruparea FSV Mainz a anunţat, astăzi (luni, 28 septembrie), pe site-ul oficial și rețelele sociale, demiterea antrenorului Achim Beierlorzer (52 de an). Schimbarea se produce după doar două meciuri de la începutul anului competițional 2020/2021.
"Până la noi ordine", echipa va fi condusă de actualul secund Jan-Moritz Lichte. Achim Beierlorzer a preluat echipa în noiembrie 2019 şi a reuşit salvarea de la retrogradare în campionatul trecut. Cu el la timonă, Mainz a înregistrat 9 victorii, 4 egaluri și 12 eșecuri.
De loc din Erlangen, localitate din Germania în care s-a născut în 20 noiembrie 1967, Achim Beierlorzer a jucat fotbal ca mijlocaș între 1986 și 2010. El a devenit antrenor în 2020, printre formațiile pe care le-a pregătit figurând RB Leipzig (2014-2017) și FC Koln (2019). 
Duminică, în Bundesliga, a mai fost demis și David Wagner, antrenorul lui Schalke 04.

sâmbătă, 8 august 2020

FOTBAL / ITALIA: Juventus Torino a renunțat la serviciile lui Maurizio Sarri

Eșecul (0-1, 2-1) suferit de Juventus Torino, în fața lui Olympique Lyonnais, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, i-a fost fatal lui Maurizio Sarri (61 de ani). Campioana Italiei a anunțat, astăzi (sâmbătă, 8 august), că s-a despărțit de antrenorul numit în urmă cu un an.
Sarri fusese numit în vara lui 2019, pentru 3 ani. Acesta i-a succedat lui Massimiliano Allegri. Și a izbutit să câștige titlul cu Juventus, primul său trofeu în Italia. Până acum, el ocupase locul 2 în edițiile 2016 și 2018 din Serie A, cu SSC Napoli, pierzând finala din acest an a Cupei Italiei și aceea a Supercupei Italiei de anul trecut. Cu Sarri la timonă, „Bătrâna Doamnă” a câștigat 34 de meciuri, făcând 8 egaluri și pierzând 9 partide. În afara lui Juventus, antrenorul născut la Napoli, în 10 ianuarie 1959, a mai pregătit pe Pescara (2005/2006), Arezzo (2006/2007), Avellino (2007), Verona (2007/2008), Perugua (2008/2009), Empoli (2012-2015), Napoli (2015-2018) și Chelsea Londra (2018/2019).
Favorit să preia echipa este Mauricio Pochettino. De asemenea, pe lista posibililor antrenori ai lui Juventus se mai află Simone Inzaghi (Lazio) și Roberto Mancini (echipa Italiei). 

luni, 20 iulie 2020

FOTBAL / ANGLIA: Watford l-a demis pe antrenorul Nigel Pearson

Aflată  pe locul 17 în Premier League, ultimul care asigură menținerea, Watford a decis să-l demită pe antrenorul Nigel Pearson (56 de ani), duminică, 19 iulie. Gruparea a pierdut (1-3), vineri, pe terenul lui West Ham, după ce câștigase disputele de acasă  cu Norwich (2-1) și Newcastle (2-1).  
Fost antrenor la West Bromwich Albion, Newcastle United, Southampton, Leicester și Derby County, Pearson este al treilea antrenor demis de Watford în acest an competițional, după Quique Sanchez Flores, dat afară în decembrie, şi Javi Garcia, demis în septembrie.
Cu 34 de puncte, Watford se află la trei puncte de Aston Villa, care ocupă locul 18, primul retrogradabil. Gruparea mai are de disputat două meciuri dificile, cu Manchester City, marţi, 21  kiulie, pe teren propriu, şi duminică, 26 iulie, în deplasare, la Londra, cu Arsenal.

duminică, 19 iulie 2020

FOTBAL / FRANȚA: AS Monaco l-a demis pe antrenorul Robert Moreno

Tehnicianul spaniol Robert Moreno (42 de ani) a fost demis de la AS Monaco. Potrivit cotidianului „L'Equipe”, acesta va fi înlocuit cu Niko Kovac (48 de ani). 
Robert Moreno a fost numit antrenor la gruparea monegască în decembrie 2019, când a semnat un contract valabil până în iunie 2022. Născut în 19 septembrie 1977, la L'Hospitalet de Llobregat (Spania), acesta a devenit antrenor în 2002, activând la echipe  de tineret sau ca secund. În 2010, a fost propus ca analist video la FC Barcelona B. Apoi, a devenit secundul lui Luis Enrique, cu care a colaborat la AS Roma, Celta Vigo, FC Barcelona și echipa Spaniei. A fost promovat principal la reprezentativa iberică în 2019, aceasta câștigând 7 meciuri și făcând două egaluri în 9 meciuri. A calificat Spania la turneul final al Euro 2020. La revenirea lui Enrique, a cerut să fie lăsat principal până după CE. Situație cu care fostul principal n-a fost de acord, îndepărtându-o pe Moreno, care a ajuns la Monaco, cu care a a avut următorul bilanț: 12 meciuri, 5 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri.  
Locul lui Moreno va fi luat de croatul Niko Kovac, care era fără angajament după ce a fost demis de la Bayern Munchen în noiembrie 2019.

sâmbătă, 6 iunie 2020

FOTBAL / SUA: Aleksandar Katai a fost dat afară de la LA Galaxy din cauza unor postări rasiste ale soţiei sale!

Jucătorul sârb Aleksandar Katai (29 de ani) a fost dat afară de echipa Los Angeles Galaxy. Acesta a plătit scump pentru câteva postări "rasiste şi violente" fcăute pe reţelele sociale de soţia lui.
Într-un comunicat publicat vineri, clubul din Major Soccer League a confirmat că fotbalistul a fost pus pe liber: "LA Galaxy a constatat o serie de mesaje rasiste şi violente pe reţelele sociale, postate de Tea Katai, soţia mijlocaşului LA Galaxy Aleksandar Katai. LA Galaxy a condamnat cu tărie mesajele şi a cerut îndepărtarea lor imediată. Clubul este ferm împotriva rasismului de orice fel, inclusiv a celui care sugerează violenţă sau încearcă să ia în derâdere eforturile celor care urmăresc egalitatea rasială".
Soţia lui Katai, Tea, a dat impresia că îi ironizează pe protestatarii Black Lives Matter după decesul lui George Floyd şi face glume pe seama jafurilor din orașele americane în postările ei de pe Instagram. În mesajele scrise în limba sârbă, aceasta a pledat pentru uciderea protestatarilor, pe care i-a descris ca o "turmă dezgustătoare”.
Mijlocașul ofensiv s-a dezis de postările soţiei lui, socotindu-le drept inacceptabile. Acesta a adăugat că nu împărtăşeşte părerile acesteia. "Mă voi asigura că eu şi familia mea vom lua măsurile necesare pentru a învăţa, înţelege, asculta şi susţine comunitatea de culoare. Îmi pare rău pentru durerea pe care aceste mesaje au provocat-o familiei LA Galaxy şi tuturor aliaţilor în lupta împotriva rasismului”, a mai spus el.
Originar din localitatea Srbobran, unde s-a născut în 6 februarie 1991, Katai s-a format ca fotbalist la Vojvodina Novi Sad (2002-2009). Mijlocașul ofensiv a debutat în prima ligă din Serbia în 2009, la aceeași formație, disputând 33 de meciuri și marcând 7 goluri. Internațional de tineret și de seniori, el a mai evoluat în cariera sa pentru Olympiakos Pireu (2011-2015), OFI CReta (2011), Steaua Roșie Belgrad (2014-2016), Deportivo Alaves (2016-2018) și Chicago Fire (2018-2020). El a avut două apariţii pentru Galaxy după ce s-a transferat de la Chicago, în decembrie. 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...