Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta ceremonie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ceremonie. Afișați toate postările

marți, 24 mai 2022

FOTBAL: Balonul de aur va fi decernat în 17 octombrie

Atribuit de revista ”France Football”, Balonul de Aur îşi schimbă formatul în acest an. Publicația din Hexagon a anunțat că trofeul va fi decernat în 17 octombrie, la Paris.Ceremonia de deceranare va avea loc la Theatre du Chatelet, la fel ca festivitatea din 2021, în care a fost încoronat pentru a şaptea oară argentinianul Lionel Messi.

Ajuns la cea de-a 66-a ediţie, Balonul de Aur îi recompensează pe cei mai valoroși fotbaști din lume, atât la masculin, cât și la feminin. Nominalizările pentru trofeu, precum şi pentru cele care poartă numele lui Kopa (cel mai bun tânăr jucător) şi Iaşin (cel mai bun portar) vor fi anunţate în 12 august.

În acest an, nominalizările se vor face pentru un an competițional, şi nu pe unul calendaristic ca până acum. De asemenea, juriul va fi mai restrâns, o preselecţie mai rafinată şi criterii de atribuire mai clare. "Performanţele individuale" şi "caracterul decisiv şi impresionant al concurenţilor" vor fi criteriile numărul unu, înaintea "aspectului colectiv şi trofeelor câştigate", a "clasei jucătorului şi a spiritului de fair-play".

marți, 19 octombrie 2021

OLIMPISM: Flacăra Olimpică a fost aprinsă la Olympia și preluată de oficialii chinezi. Proteste ale manifestanților pro-Tibet

Flacăra Olimpică a fost aprinsă pe stadionul antic din Olympia, din peninsula Peloponez (Grecia) şi, după ce a ars o noapte lângă Acropole, a fost predată organizatorilor chinezi ai Jocurilor Olimpice de iarnă Beijing 2022 (4-20 februarie 2022) pe stadionul Panathenaic din Atena.

Din cauza pandemiei de COVID-19, ceremoniile s-au desfășurat fără spectatori. La festivitate de aprindere a Flăcării Olimpice, luni, 18 octombrie, au fost prezenţi preşedintele Comitetului Intrenaţinal Olimpic (CIO), Thomas Bach, şi preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou. Desfășurată în vechiul templu al zeiţei Hera, ceremonia a reunit până la 30 de femei care au interpretat rolul preoteselor ce au efectuat o serie de ritualuri, chemându-l pe zeul Apollo să aprindă flacăra cu razele soarelui captate de o oglindă parabolică. Apoi, conform protocolului, actriţa elenă Xanthi Georgiou, în rolul Înaltei Preotese, a fost cea care a aprins Flacăra Olimpică. În ciuda măsurilor luate, ceremonia a fost perturbată de manifestanţi care au desfăşurat un drapel tibetan, pe care era scris ”No Genocide Games”.

În istoria Jocurilor Olimpice din epoca modernă, flacăra a mai fost aprinsă fără spectatori doar în 1984, când organizatorii greci au vrut să protesteze faţă de caracterull comercial al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles. "Din cauza situaţiei legate de pandemia COVID-19, ceremonia are loc cu respectarea strictă a protocolul sanitar local”, a precizat Comitetul Olimpic Grec, care a reînnoit, astfel, măsurile drastice luate în martie 2020, pentru Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo. 

Flacăra Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de Iarnă a fost adusă în timp record la Atena, iar astăzi a fost predată lui Yu Zaiqing, vicepreședinte al Comitetului de Organizare Beijing 2022, de către Spyros Capralos, șeful Comitetului Olimpic Elen. În mod tradiţional, flacăra parcurgea sute de kilometri în câteva zile, traversând aproximativ cincizeci de oraşe şi situri arheologice din Grecia, fiind purtată de artişti şi sportivi din întreaga lume. Anul aceasta, însă, flacăra olimpică a fost transportată numai de doi purtători ai torţei olimpice, un chinez şi un grec, în mai puţin de 24 de ore, până la stadionul Panathenaic din Atena.

Yu Zaiqing a anunțat că „Flacăra Olimpică va fi dusă până la Marele Zid și va traversa anumite zone ale Chinei, aducând cu ea lumina păcii și prieteniei”. Ea va fi transportată în țara asiatică cu avionul.

Și ceremonia de astăzi a fost perturbată de noi proteste. Înainte de transmiterea flăcării, activiștii pro-tibetani au organizat o conferință de presă pentru a condamna „diferitele abuzuri” ale regimului chinez. ”Nu există niciun motiv legitim să organizezi Jocurile în timpul unui genocid”, a declarat Zumretay Arkin.

joi, 16 iulie 2020

FOTBAL / ANGLIA: Liverpool va primi trofeul de campioană după meciul de acasă cu Chelsea

Clubul FC Liverpool a anunţat că echipa antrenată de Jurgen Klopp va primi trofeul care răsplătește câștigătoarea Premier League în cadrul unei ceremonii care va avea loc la stadionul „Anfield Road”, miercurea viitoare, după meciul de pe teren propriu cu Chelsea Londra. 
Jucători vor primi medaliile de campioni ai Angliei la fotbal pe un podium construit în centrul tribunei Kop. Suporterii nu vor avea acces nici la meci, nici la ceremonie, dar vor putea orna zona cu fulare, eșarfe și steaguri cu însemnele „cormoranilor”. Este de amintit că după ce Liverpool a câștigat al doilea campionat în 1906, s-a construit o nouă tribună de-a lungul Walton Breck Road. Jurnalistul local, Ernest Edwards, care era redactor de sport al ziarelor „Liverpool Daily Post” și „Echo”, a botezat tribuna Spion Kop după un deal din Africa de Sud, unde un regiment local a suferit pierderi grele în timpul Războiului Burilor din 1900. Mai mult de 300 de oameni au murit, mulți dintre ei  fiind din Liverpool, atunci când armata britanică a încercat să cucerească acel deal strategic. De asemenea, trebuie spus că structura metalică a acelei tribune de pe „Anfield” a fost luată din transatlanticul  „Great Eastern”, care a fost dezasamblat în portul Liverpool, în 1889. 
Organizată la 30 de ani de la precedenta izbândă a lui FC Liverpool, ceremonia va fi transmisă în direct de Sky. Gruparea a făcut un apel către fani să nu vină lângă stadion săptămâna viitoare şi să urmărească ceremonia de acasă. În 25 iunie, după ce echipa lui Jurgen Klopp și-a asigurat matematic titlul de campioană, fanii au sărbătorit două zile la rând, în oraș. Fără măști pe figură și nerespectând distanțarea fizică... 
FC Liverpool va întâlni  pe Chelsea Londra, miercurea viitoare, de la ora 22.15, în a 37-a etapă a campionatului Angliei.

luni, 25 mai 2020

BASCHET: Ceremonia pentru intrarea în ”Hall of Fame”-ul NBA ar putea fi amânată pentru octombrie

Programată în 29 august, Ceremonia pentru intrarea în ”Hall of Fame”-ul NBA ar putea fi amânată pentru luna octombrie. Potrivit ”Boston Globe”, această decizie e pe punctul de a fi luată din cauza pandemiei de Covid-19. 
De asemenea, ceremonia ar putea fi mutată din Symphony Hall din Springfield (Massachusetts) în MassMutual Center. Și aceasta fiindcă ultima incintă are o capacitate mai mare (8.300 de locuri) ceea ce ar permite respectarea măsurilor de distanțare fizică. 
Contingentul 2020 ar urma să-i cuprindă  pe baschetbaliștii Kobe Bryant, Tim Duncan, Kevin Garnett și Tamika Catchings, antrenorii Eddie Sutton, Rudy Tomjanovich, Kim Mulkey și Barbara Stevens, precum și pe fostul secretar general al Fedetației Internaționale de Baschet (FIBA), Patrick Baumann. Dintre aceștia, Bryant (mort în 26 ianuarie în accidentul de elicopter), Sutton (dispărut sâmbătă) și Baumann (decedat în octombrie 2018) vor fi primiți post-mortem. 

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...