Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta acționari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acționari. Afișați toate postările

joi, 3 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Suporterii au pus țara la cale cu reprezentanții noului acționar majoritar de la FC Dinamo

Boardul Doar Dinamo Bucureşti a anunţat, într-un comunicat, că a avut o primă întâlnire cu noua conducere a clubului. Reprezentant al unui grup de investitori care a preluat pachetul principal de acțiuni, Pablo Cortacero a vorbit cu suporterii grupării bucureștene despre proiectul pregătit pentru Dinamo.
S-a subliniat că „grupul pe care îl reprezintă este de mai multă vreme interesat să investească în fotbal, chiar dacă, pentru ei, aceasta ar fi o primă experienţă în domeniu. 
Domnul Cortacero a ţinut să precizeze motivul pentru care au decis să investească la Dinamo. Explicaţia sa, întărită şi de intervenţia lui Rufo Collado, a fost că referinţele primite despre Dinamo prezentau un club de tradiţie, care tinde să devină primul club din România organizat după MODELUL SPANIOL, adică un PARTENERIAT SOLID ÎNTRE SOCIOS ŞI INVESTITORI.
Au fost studiate mai multe cluburi care au acest potenţial, dar au ales Dinamo, după ce au văzut materiale video cu suporterii şi după caracterizările primite de la persoane precum Dorin Şerdean sau Cosmin Contra.
A urmat prezentarea proiectului nostru şi discuţii pe tema armonizării celor două proiecte într-o STRATEGIE COMUNĂ.
Partea spaniolă a fost interesată de stadiul discuţiilor legate de construirea noului stadion, amplasarea acestuia şi implicarea fanilor în relaţia cu autorităţile. 
Dorinţa acţionarului majoritar este ca echipa DDB să se ocupe în continuare de DEMERSURILE PENTRU CONSTRUIREA NOULUI STADION.
A fost apreciată implicarea lui Cosmin Contra în acest proiect pe termen lung, el fiind perceput ca o garanţie pentru reuşita acestui demers.
Ştim că şi-a dorit un astfel de proiect la Dinamo, ştim că este dornic de performanţă şi este antrenorul cu care am câştigat ultimul trofeu şi alături de care am fost aproape de titlu.
Alte puncte aduse în discuţie şi solicitări din partea noastră:
1. Dezvoltarea Academiei Dinamo.
2. Mutarea birourilor mai aproape de "casă" adică în zona Ştefan cel Mare.
3. Deschiderea unui magazin Dinamo în aceeaşi clădire cu noul sediu al FC Dinamo Bucureşti.
4. Proiectul comun privind Muzeul Dinamo.
5. Bugetul proiectat pentru acest an competiţional.
6. Alegerea unui sponsor tehnic care să ţină cont de proiectul nostru cu numele membrilor DDB pe tricou.
7. Implicarea DDB în promovarea şi susţinerea activităţilor legate de marketing şi ticketing.
8. Informarea acţionarului majoritar în legătură cu acţiunile deţinute de suporteri şi situaţia împrumuturilor din partea ProgramDDB.
9. Analiza situaţiei precare în care se află clubul în prezent.
10. Necesitatea unei reforme în cadrul clubului.
Acţionarul majoritar a primit asigurari din partea noastră, că dacă vor investi şi vor acţiona în aşa fel încât Dinamo să facă performanţă, vor avea susţinerea totală a celor mai dedicaţi suporteri”, a precizat DDB.
La finalul comunicatului e menționat modul în care Rufo Collado a încheiat întrevederea cu suporterii dinamoviști: „Dacă nu ați fi fost voi, azi noi nu am fi fost aici. Din două motive: Pentru că, fără suporteri, Dinamo nu ne-ar fi atras și pentru că fără voi, astăzi, Dinamo nu ar mai fi existat".

duminică, 16 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Dinamo se va baza în continuare pe suporteri

Clasată pe penultimul loc în ediția trecută a Ligii 1, FC Dinamo a dat publicităţii, sâmbătă, 15 august, un comunicat de presă în care afirmă că noul acţionar majoritar este convins că va avea o colaborare lungă cu fanii acţionari, care au ajutat la salvarea grupării.
Iată mesajul transmis prin intermediul site-ului oficial și a rețelelor sociale: 
„Am apreciat efortul făcut, în plină pandemie, de suporterii dinamovişti pentru salvarea clubului şi considerăm că demersul lor, unic in România, a făcut posibilă această tranzacţie.
Provenim dintr-un fotbal în care suporterii sunt prezenţi în viaţa echipei şi subliniem pe această cale că fanii dinamovişti sunt cel puţin la fel de importanţi ca şi clubul pe care l-am preluat în această săptămână.
Timpul scurt avut de reprezentanţii noştri la Bucureşti nu a făcut posibilă până acum întâlnirea cu suporterii dinamovişti, acţionari ai clubului prin Program DDB, dar îi asigurăm că în cel mai scurt timp vom demara discuţiile cu cei care sunt, din punctul nostru de vedere, sufletul acestei echipe.
Suntem convinşi că vom avea o colaborare de lungă durată, benefică pentru tot ce înseamnă Dinamo şi împreună putem deveni acea forţă care să aducă rezultatele aşteptate de câţiva ani de toată suflarea alb-roşie.
Doar împreună cu suporterii noştri putem fi cei mai buni!".
FC Dinamo a mai emis un comunicat astăzi (duminică, 16 august): „Având în vedere schimbarea recentă a acționarului majoritar în aceste momente premergătoare startului noului sezon competițional, conducerea sportivă a clubului nostru dorește să se adreseze tuturor suporterilor și întregii suflări dinamoviste prin acest comunicat de presă și solicită răbdare, înțelegere și speranță în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea unui proiect sportiv foarte interesant și competitiv.
În acest sens, este de remarcat faptul că lucrăm foarte mult pentru a forma, cât mai curând posibil, o echipă pentru performanță în Ștefan cel Mare, lucru care să ne ofere depline garanții sportive pentru a readuce Dinamo București în locul pe care îl deține în fotbalul românesc prin istorie, prestigiu și tradiție.
În același timp, dorim să profităm de această ocazie pentru a ne exprima, în primul rând, respectul atât față de toate cluburile rivale din România, cât și pentru jucătorii și antrenorii acestora, în special față de cei care activează în Liga 1, și, pe de altă parte, profundul nostru dezacord în ceea ce privește informațiile false apărute în ultimele zile în mass-media despre un presupus interes din partea noastră în angajarea anumitor jucători de la echipe rivale, folosind aceste informații exclusiv în beneficiul terților rău intenționați și cu un scop economic nelegitim.
Doar Dinamo București!”

sâmbătă, 15 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: S-a convocat Adunarea Generală pentru alegerea noului Consiliu de Administraţie la FC Dinamo

Adunarea Generală a acţionarilor lui FC Dinamo a fost convocată pentru alegerea noului Consiliu de Administraţie. Informația a fost difuzată de site-ul oficial al grupării bucureștene.
În comunicatul transmis se menționează: „Acţionarul majoritar al clubului Dinamo Bucureşti şi-a propus să convoace în perioada imediat următoare Adunarea Generală a acţionarilor pentru a discuta componenţa noului Consiliu de Administraţie".
FC Dinamo a fost preluat, joi, 13 august, de un nou acţionar majoritar, respectiv Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero. Aceasta deține 72 la sută din acţinile clubului bucureștean. “Pentru prima oară în istoria de 72 de ani a clubului, Dinamo Bucureşti intră sub patronajul unei societăţi internaţionale”, s-a specificat pe contul de Facebook al lui FC Dinamo.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...