Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta turneu Tokyo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta turneu Tokyo. Afișați toate postările

joi, 18 iunie 2020

TENIS / ATP: Turneul de la Tokyo a fost anulat din cauza coronavirusului

Programat în perioada 5-11 octombrie, Turneul ATP de la Tokyo nu se va mai desfășura. Este pentru prima oară din 1972 când întrecerea este anulată.
Organizatorii au explicat decizia prin problemele cu care se confruntă atât Japonia, cât și întreaga lume din cauza coronavirusului. „Ţinând cont de îngrijorările suscitate de un al doilea val de infecţie în Japonia şi în străinătate, am ajuns la concluzia dureroasă că trebuie să anulăm turneul".
Inaugurat în 1972, turneul masculin a făcut parte din Grand Prix Tennis Circuit din 1973 și până în 1989, fiind integrat în ATP World Tour în 1990. Acum el este clasat în categoria ATP 500, ceea ce îi permite să își asigure participarea unor jucători din Top 10 mondial. Deloc întâmplător, ediția de anul trecut a fost câştigată de Novak Djokovici. De asemenea, printre cei care au triumfat acolo se numără Rafael Nadal (2010), Roger Federer (2006), Pete Sampras (1993, 1993, 1996), Jim Courier (1992, 1995), Stefan Edberg (1987, 1989, 1990, 1991), John McEnroe (1988), Ivan Lendl (1980), dar și Andrei Pavel (1998). 
Turneul se desfășoare în Ariake Coliseum din Tokyo. Iar dacă între 1975 și 1982 el s-a jucat pe zgură, acum el are loc pe o suprafață rapidă. 
În Japonia s-au înregistrat, până la ora redactării acestui text, 931 de decese la 17.628 de cazuri. Autorităţile se tem de un al doilea val al epidemiei cu COVID-19, iar organizatorii nu vor să-şi asume riscuri.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...