Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta motociclism viteză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta motociclism viteză. Afișați toate postările

duminică, 15 mai 2022

MOTORSPORT: A fost retras numărul 46, care i-a aparţinut lui Valentino Rossi

MotoGP a decis să retragă numărul 46, care i-a aparţinut campionului Valentino Rossi (43 de ani). Decizia a fost adoptată în semn de omagiu pentru cariera remarcabilă a italianului.

Potrivit site-ului cotidianului francez ”L’Equipe”, ceremonia de retragere a numărului 46 din MotoGP se va desfășura la Marele Premiu al Italiei la motociclism viteză, programat între 27 și 29 mai.

Născut la Urbino, în 16 februarie 1979, Valentino Rossi a activat în MotoGP în perioada 2000-2021. El a câştigat titlul mondial în 1997, la clasa 125 cmc, 1999, la 250 cmc, 2001, la 500 cmc, 2002, 2003, 2004, 2005, 2008 şi 2009, la MotoGP. Rossi a încheiat ediția 2021 pe locul 18 în clasamentul general.

”L’Equipe” a prezentat și o listă a altor numere de concurs retrase din MotoGP:

74: Daijiro Kato

48: Shoya Tomizawa

58: Marco Simoncelli

34: Kevin Schwantz

65: Loris Capirossi

69: Nicky Hayden

duminică, 26 iulie 2020

MotoGP: Marc Marquez a renunțat la cursa de la Jerez

Operat la mâna dreaptă în urmă cu nicio săptămână, pilotul iberic își propunea să câștige un pariu nebun. Și anume să concureze ieri, în Marele Premiu al Andaluziei la MotoGP! Adică pe același circuit din Jerez unde căzuse acum opt zile. 
Campionul mondial n-a izbutit, însă, să participe nici măcar la calificări. „Nu am simțit dureri, însă după amiază, în FP4, după prima ieșire, ceva s-a schimbat brusc. Brațul meu s-a umflat. Nu am mai avut forță în el și am înțeles că nu pot concura”, a explicat Marquez, care și-a amânat revenirea pentru la Brno, peste două  săptămâni. Altfel, victoria în cursa de ieri i-a revenit francezului Fabio Quartararo, care câștigase și acum o săptămână. Acesta a fost urmat de Maverick Vinales și Valentino Rossi.
Este de subliniat că Marc Maquez n-a mai declarat forfait din octombrie 2011. 

miercuri, 15 iulie 2020

MotoGP: Fabio Quartararo sancționat fiindcă a folosit o motocicletă ne-conformă

Clasat pe locul 5 în ediția 2019 a Campionatului Mondial de motociclism viteză, Fabio Quartararo (21 de ani) a fost penalizat cu 20 de minute pentru ședința de încercări libere din cadrul  Marelui Premiu al Spaniei.
Talentatul sportiv a fost suspectat că a folosit un motor ne-conform în timpul testelor private din 18 și 19 iunie, de pe circuitul „Paul Ricard”. Din acest motiv, pilotul Petronas Yamaha, care fusese al doilea în încercările de miercuri, de la Jerez, a trebuit să dea explicații în birourile comisarilor de cursă. El a fost chestionat pe seama folosirii unor elemente de competiție la motocicleta sa de serie, ceea ce este interzis de regulament. Pilotul n-a dorit să facă niciun comentariu în privința penalizării ce i-a fost aplicată, știut fiind că echipa sa va ataca această sancțiune în apel.  

joi, 11 iunie 2020

MOTORSPORT: Campionatul Mondial de MotoGP va începe în 19 iulie, la Jerez

Amânat din cauza pandemiei de COVID-19, startul în ediția 2020 a Campionatului Mondial de MotoGP se va da în 19 iulie, la Jerez. Cursele se vor desfășura fără spectatori, cel puţin primele.
Organizatorii CM de MotoGP au dat publicităţii un calendar cu 13 grand prix-uri.
Programul prevede următoarele curse:
- Jerez (Spania), în 19 şi 26 iulie
- Brno (Cehia), în 9 august
- Spielberg (Austria), în 16 şi 23 august
- Misano (Italia), în 13 şi 20 septembrie
- Barcelona (Spania), în 27 septembrie
- Le Mans (Franţa), în 11 octombrie
- Aragon (Spania), în 18 şi 25 octombrie
- Valencia (Spania), în 8 şi 15 noiembrie
Se preconizează, de asemenea, organizarea și a patru curse în afara Europei, în SUA, Argentina, Thailanda şi Malaysia, dar datele acestora nu au fost fixate încă.
Se încearcă încheierea ediției 2020 a Campionatului Mondial de motociclism viteză până în 13 decembrie, cel mai târziu.
Până acum au fost anulate etapele din Qatar (8 martie), Germania (21 iunie), Olanda (28 iunie), Finlanda (12 iulie), Marea Britanie (30 august), Japonia (18 octombrie) şi Australia (25 octombrie).

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...