Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta JO 2020. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta JO 2020. Afișați toate postările

marți, 20 octombrie 2020

OLIMPISM: JO de la Tokyo ar fi fost vizate de atacuri cibernetice ruse

Potrivit responsabililor britanici, citați de Reuters, Rusia ar fi orchestrat o serie de atacuri cibernetice ce au vizat Jocurile Olimpice de la Tokyo. Operațiunea ar fi fost efectuată de Unitatea 74455 a agenţiei de spionaj militar GRU a Rusiei, cunoscută şi ca Centrul Principal pentru Tehnologii Speciale. 

Într-o acuzaţie publicată ieri (luni, 19 octombrie), Departamentul de Justiţie al SUA afirmă că şase membri ai unităţii respective au jucat roluri majore în atacarea unor ţinte de la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice la alegerile din Franța, din 2017. Acuzaţiile acoperă activităţi cibernetice maliţioase desfăşurate în perioada 2015-2019. Nu s-a precizat dacă momentul în care a fost făcut acest anunţ, chiar înainte de alegerile prezidenţiale americane din 2020, reprezintă un avertisment pentru grupurile de hacking străine care au legătură cu guverne.

Pe de altă parte, oficialii britanici au declarat că hackerii GRU au efectuat, de asemenea, operaţiuni de ”recunoaştere cibernetică” împotriva organizatorilor Jocurilor de la Tokyo, care iniţial ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta, dar care au fost amânate pentru 2021 din cauza pandemiei de COVID-19. Aceştia au refuzat să ofere detalii specifice despre ultimele atacuri sau să dezvăluie dacă acestea au avut succes, dar au spus că au fost vizați organizatorii Jocurilor, furnizorii de logistică şi sponsorii. Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat: ”Acţiunile GRU împotriva Jocurilor Olimpice şi Paralimpice sunt cinice şi nesăbuite. Le condamnăm în termenii cei mai fermi posibili”.

Într-o conferinţă de presă virtuală, organizată ieri, procurorul general adjunct al Departamentului Justiţiei, John Demers, a refuzat, de asemenea, să discute despre activitatea de hacking legată de Olimpiada din 2020. Pe de altă parte, directorul adjunct al FBI, David Bowdich, a declarat: ”FBI-ul a avertizat în repetate rânduri că Rusia este un adversar cibernetic extrem de capabil, iar informaţiile dezvăluite în acest rechizitoriu ilustrează cât de omniprezente şi distructive sunt activităţile cibernetice ale Rusiei”.

În decembrie 2019, Rusiei i-a fost interzis să participe la Jocurile Olimpice timp de patru ani, inclusiv la Jocurile de la Tokyo, din cauza dopajului generalizat. Tocmai de aceea, oficialii occidentali şi experţii în securitate cibernetică spun că atacurile împotriva JO din 2020, care fac parte dintr-un şir de încercări de piraterie cibernetică împotriva organizaţiilor sportive internaţionale, au fost orchestrate de Rusia de când a izbucnit scandalul de dopaj, în urmă cu cinci ani. Moscova a negat în mod repetat acuzaţiile.

Hackerii din Rusia au perturbat și JO de iarnă 2018

Marea Britanie şi Statele Unite au precizat, totodată, că hackerii au fost implicaţi şi în alte atacuri, precum ar fi cel împotriva Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018, din Coreea de Sud, care a compromis sute de computere, a perturbat accesul la internet şi a întrerupt fluxurile de difuzare a informaţiilor. Atacul din Coreea de Sud fusese anterior legat de Rusia de către cercetătorii în domeniul securităţii cibernetice, dar acesta a fost făcut să arate că ar fi fost munca hackerilor chinezi sau nord-coreeni, a anunţat Ministerul de Externe britanic. ”Marea Britanie confirmă astăzi pentru prima dată amploarea atacului GRU împotriva Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de Iarnă din 2018 din Pyeongchang, Coreea de Sud”.

Printre operaţiunile cibernetice maliţioase care ar fi fost efectuate de ofiţerii GRU începând cu 2015, potrivit Departamentului de Justiţie, se numără atacul global cunoscut sub numele de NotPetya. În 2017, malware-ul distructiv NotPetya s-a răspândit la nivel global din Ucraina, infectând şi blocând mii de computere aparţinând corporaţiilor. Experţii spun că NotPetya a provocat pierderi de peste 1 miliard de dolari. La acea vreme, companiile afectate de NotPetya au inclus şi FedEx şi gigantul farmaceutic Merck.

sâmbătă, 4 aprilie 2020

ATLETISM: Aruncătorul de greutate Rareș Toader își dorește ca măcar Europenele de la Paris să nu fie anulate

Aflat acasă, la Călimăneşti, alături de familie, Rareş Toader (22 de ani) a declarat pentru site-ul Federației Române de Atletism (FRA) că amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo poate fi un avantaj pentru el. ”Până în 2021 voi avea timp să mai acumulez experienţă”, a spus aruncătorul de greutate care vizează calificarea la cea mai importantă competiție polisportivă.
Clasat pe locul 2 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, în 2014, sportivul născut în 26 mai 1997 la Rm. Vâlcea consideră că decizia amânării JO a fost una bună: ”Sănătatea primează şi nimic nu ar trebui să fie mai presus în această perioadă. Strict personal, amânarea mă avantajează prin prisma vârstei. Până în 2021 voi avea timp să mai acumulez experienţă şi, cu o pregătire excelentă, voi putea să mă prezint în cele mai bune condiţii în faţa rivalilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo".
În contextul actual, când tot mai multe competiții sportive au fost amânate sau anulate, Rareș Toader își dorește ca măcar Campionatele Europene de atletism de la Paris, de la sfârșitul lunii august, să se desfășoare. Pentru a rămâne în formă, el încearcă să se pregătească acasă, în Călimănești: ”Nu  m-am mai confruntat cu această situație până acum. Este ciudat să nu mă pot pregăti în condiții optime. Dar am învățat să am rabdare pentru a gestiona situația cât mai bine. Sper să treacă repede această stare. Îmi doresc să revenim cu toții cât mai repede la concursuri. Suntem cu toții confuzi și cu sufletul la gură”, a declarat pentru fra.ro sportivul antrenat de Sorin Tirichiță.
În acest moment, România are cinci atleţi calificaţi la JO de la Tokyo: Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime) şi Alin Firfirică (aruncarea discului).

luni, 30 martie 2020

OLIMPISM: Jocurile Olimpice de anul viitor vor fi tot JO 2020

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, astăzi, că Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor disputa între 23 iulie și 8 august 2021. Cu toate că au fost amânate pentru anul viitor, din cauza pandemiei de Covid-19, acestea vor fi cunoscute tot ca JO 2020. Forul mondial a precizat şi datele de desfăşurare pentru Jocurile Paralimpice, care se vor desfășura între 24 august şi 5 septembrie 2021.
Desfășurarea celor două competiții nu este ocolită de probleme organizatorice. Anul viitor sunt programate două campionate mondiale, la atletism şi nataţie, sporturi de bază din programul JO. Prima întrecere urma a se disputa între 6 şi 16 august, la Eugene, în SUA, iar cealaltă între 16 iulie şi 1 august, la Fukuoka, în Japonia. Cum Jocurile Olimpice au fost reprogramate între 23 iulie și 8 august, aceste două competiţii majore vor trebui reprogramate.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat, la 24 martie, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în perioada 24 iulie - 9 august, din cauza pandemiei de coronavirus. De la înfiinţarea jocurilor moderne, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de trei ori în timpul celor două războaie mondiale, în 1916, 1940 şi 1944.

sâmbătă, 28 martie 2020

OLIMPISM: În circa trei săptămâni se va decide perioada în care se vor desfășura Jocurile Olimpice de la Tokyo

Conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) a participat, ieri, la o nouă videoconferință a președintelui CIO, Thomas Bach. Acesta a confirmat că în trei săptămâni CIO va reveni cu o propunere de dată pentru desfășurarea competiției olimpice din 2021.
La videoconferința inițiată de CIO au asistat președintele Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, șeful de misiune Florin Mișcă și alți membrii din staff-ul forului olimpic român. Din partea mișcării olimpice internaționale au participat, alături de Thomas Bach, James Macleod, directorul Solidarității Olimpice și a Relațiilor CIO - NOC, Christophe Dubi, directorul Executiv CIO pentru Jocurile Olimpice, și Kit McConnell, director Sportiv CIO.
Reprezentanții CIO au subliniat că toți sportivii calificați își vor păstra acest drept câștigat, iar celor care sunt în proces de calificare li se va acorda o perioadă mai mare pentru pregătire. Nu vor fi modificate locurile cotă pentru comitete olimpice naționale. Va exista flexibilitate în legătură cu criteriile de eligibilitate, respectiv cele de vârstă, din cauza amânării cu un an a Jocurilor.
De asemenea, s-a anunțat că în stabilirea datei de desfășurare a întrecerilor se va ține cont de mai multe aspecte: situația economică, programul școlar ( vacanțe), disponibilitatea voluntarilor, a hotelurilor din Japonia, de popunerile deținătorilor de drepturi tv.

miercuri, 25 martie 2020

SCRIMĂ: Tokyo 2020, un vis amânat pentru spadasina Ana-Maria Popescu Brânză

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a decis, împreună cu Comitetul de Organizare din Japonia, amânarea ediției din acest an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Competiția polisportivă se va desfășura, cel mai probabil, în vara anului viitor. Decizia îi afectează pe organizatori, care vor înregistra pierderi financiare importante, dar și pe sportivii care pregăteau participarea.
Un mesaj pe acest subiect a postat, cu titlul ”#Tokyo2020... un vis amânat”, spadasina Ana-Maria Popescu Brânză, campioană olimpică cu echipa României la Rio, în 2016, și vicecampioană olimpică la individual la Beijing, în 2008: ”Singura noastră grijă, a sportivilor, până acum puțin timp era cum să ne antrenăm mai bine pentru a prinde biletul către competiția supremă. Acum, în schimb, pare cea mai mică problemă cu care ne confruntăm în această perioadă! Nu, munca și efortul din ultimii patru ani de zile nu ne-au fost anulate; visul de ajunge la Jocurile Olimpice este încă viu și vom ajunge acolo dacă vom respecta regulile. Noi știm cel mai bine că sportul te învață, înainte de toate, să respecți regulile jocului. Înainte de toată această "nebunie", după toate calculele posibile, eram calificată matematic pentru a 5-a oară la JO. Nu am apucat să mă bucur sau să vă anunț, așteptam confirmarea după ultima competiție. Acum aștept decizia FIE în privința competițiilor din acest sezon și a sistemului de calificare! 
Însă, nici aceasta nu mi se pare a fi o problemă reală, ci doar incertitudinea aceea care ne macină pe fiecare dintre noi când ne gândim la viitor. Problemele cu adevărat importante nu se întâmplă în casele noastre, acolo unde ne plângem de milă și de plictiseală. Nicidecum... Problemele reale sunt în spitale, acolo unde oamenii luptă cu un inamic invizibil și se străduiesc din toate puterile să-i faca față. Problemele sunt afară, pe stradă, acolo unde alți oameni înceară să se facă înțeleși de către cei mai inconștienți dintre noi.
Problemele sunt în magazine, unde personalul de la casa de marcat încearcă să baleteze între scanat produse și pus marfă în rafturi spre nemulțumirea clienților, care oricum erau nemulțumiți și înainte.
Probleme au toți cei care se expun zi de zi pentru a ne fi nouă bine. Știu, am mai spus asta! Haideți să dăm și noi o mână de ajutor și să #stămacasă. Rămâneți cu bine și nu uitați de zâmbet”, a scris sportiva stelistă. 

marți, 24 martie 2020

OLIMPISM: Flacăra Olimpică va rămâne în Japonia, ”ca o lumină la capătul tunelului”

Premierul Japoniei, Shnizo Abe, a propus ca Flacăra Olimpică, aprinsă în Grecia, la Olympia, în 12 martie, şi ajunsă în Japonia, o săptămână mai târziu, să rămână la Fukushima. Potrivit președintelui Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, ea va fi ”ca o lumină la capătul tunelului”.
Președinte al Comitetului de Organizare a JO de la Tokyo, Yoshiro Mori a declarat după anunțul amânării competiției în 2021: ”Noi am căzut de acord cu CIO asupra faptului că anularea Jocurilor nu reprezintă o opțiune. A garanta siguranța, securitatea sportivilor și vizitatorilor a fost lucrul cel mai important. Situația actuală din lume s-a agravat. Este deci imposibil să ținem Jocurile așa cum prevedeam, începând din 24 iulie, nici mai târziu anul acesta. Am decis să le amânăm. Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a propus să lăsăm Flacăra la Fukushima. Am discutat în timpul reuniunii noastre și am decis să urmăm această sugestie. Ștafeta Flăcării Olimpice nu va debuta în 26 martie așa cum era prevăzut inițial. Am reflectat la modul în care să girăm situația. Știm că asta va cauza numeroase inconveniente prefecturilor și regiunilor care sunt implicate în pregătirea acestui eveniment. Sperăm ca ele să înțeleagă decizia noastră. Un nou plan privind ștafeta Flăcării Olimpice va fi discutat. Sperăm să reușim a pregăti acest eveniment cu ajutorul și sprijinul a numeroase persoane”. Președinte al CIO, Thomas Bach a comentat situația legată de păstrarea Flăcării Olimpice în Japonia, la Fukushima: "Va fi un simbol al angajamentului şi al speranţei. Această flacără olimpică va fi lumina de la capătul tunelului (...), o sărbătoare a umanităţii pentru că a depăşit această criză fără precedent a coronavirusului".
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, astăzi, amânarea pentru un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute în această vară (24 iulie - 9 august), din cauza pandemiei de coronavirus. De la înfiinţarea jocurilor moderne, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de trei ori în timpul celor două războaie mondiale (1916, 1940 şi 1944).

OLIMPISM: JO de la Tokyo se vor disputa în vara anului viitor

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat reprogramarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Și, cel mai probabil, aceste se vor desfășura în vara anului 2021. Deși o reprogramare în toamna acestui an ar fi mai puțin costisitoare, aceasta ar fi de evitat fiindcă nimeni nu știe cum va evolua pandemia cu Covid-19. 
Prin amânarea ediției de la Tokyo, de anul acesta, s-a înregistrat o premieră istorică. Astfel, este pentru întâia oară când Jocurile Olimpice de vară sunt amânate pe timp de pace. În întreaga istorie, au mai fost anulate edițiile din 1916, 1940 și 1944, însă pentru că au fost programate în perioada celor două războaie mondiale.
Pe de altă parte, CIO, dar și Comitetul de Organizare înclină spre reprogramarea Jocurile Olimpice în vara lui 2021. În primul rând, fiindcă această operațiune nu este deloc simplă. De altfel, acum câteva zile, într-un interviu pentru "Southwest Broadcasting", Thomas Bach, președintele CIO, a spus: ”A reprograma Jocurile Olimpice nu este ca și cum am amâna un meci de fotbal pentru sâmbăta viitoare”. 
Pe de altă parte, deși varianta ca JO să se desfășoare la toamnă ar fi fost mai puțin costisitoare, ea prezintă un mare dezavantaj. Și anume că nimeni nu știe când se va încheia pandemia cu Covid-19... În acest moment, de pildă, sunt numeroase turnee de calificare la Jocuri amânate. Iar reprogramarea lor va reprzenta o problemă. 
În ultimele zile, tot mai multe federații sportive și comitete olimpice naționale au anunțat că vor boicota competiția dacă se va disputa la datele stabilite inițial (24 iulie - 9 august).
Urmează ca decizia să fie validată de Comitetul Executiv al CIO, însă este vorba practic despre o simplă formalitate. ”În circumstanțele actuale, pe baza informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, președintele CIO și premierul Japoniei au ajuns la concluzia ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să  fie reprogramată la o altă dată, cel mai târziu în vara lui 2021, punând pe primul plan sănătatea sportivilor și a tuturor persoanelor implicate în organiare și a comunității internaționale”. 

OLIMPISM: JO de la Tokyo au fost amânate pentru 2021

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat reprogramarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru vara anului 2021. În ultimele zile, tot mai multe federații sportive și comitete olimpice naționale au anunțat că vor boicota competiția dacă se va disputa la datele stabilite inițial (24 iulie - 9 august).
Urmează ca decizia să fie validată de Comitetul Executiv al CIO, însă este vorba practic despre o simplă formalitate. ”În circumstanțele actuale, pe baza informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, președintele CIO și premierul Japoniei au ajuns la concluzia ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să  fie reprogramată la o altă dată, cel mai târziu în vara lui 2021, punând pe primul plan sănătatea sportivilor și a tuturor persoanelor implicate în organiare și a comunității internaționale”.
Prin amânarea ediției de la Tokyo, de anul acesta, s-a înregistrat o premieră istorică. Astfel, este pentru întâia oară când Jocurile Olimpice de vară sunt amânate pe timp de pace. În întreaga istorie, au mai fost anulate edițiile din 1916, 1940 și 1944, însă pentru că au fost programate în perioada celor două războaie mondiale.  

OLIMPISM: COSR confirmă că Japonia cere amânarea JO de la Tokyo

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a postat pe contul oficial de Facebook un mesaj prin care se confirmă informația.
Iată textul integral:
Premierul Japoniei, Shinzo Abe i-a propus președintelui CIO amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, 24 iulie - 9 august 2020! În această dimineață a avut loc o convorbire telefonică de urgență la care au participat Thomas Bach - președintele Comitetului Internațional Olimpic, Shinzo Abe - premierul Japoniei, Yuriko Koike - guvernatorul Tokyo și Yoshiro Mori - președintele Comitetului de Organizare Tokyo 2020. "I-am cerut președintelui Bach să ia în considerare amânarea cu un an a competiției olimpice pentru ca sportivii să poată concura în cele mai bune condiții, pentru a avea Jocuri sigure și pentru ei și pentru spectatori. Președintele Bach a spus că e 100 % de acord!”, a precizat premierul Abe la televiziunea națională japoneză.
Guvernatorul Yuriko Koike a declarat reporterilor că s-a convenit ca Jocurile să se desfășoare în vara lui 2021și vor fi branduite tot cu "Tokyo 2020”.
În istoria olimpică modernă, de 124 de ani, este pentru prima dată când o ediție a Jocurilor Olimpice poate fi amânată. De 3 ori au fost anulate Jocurile din cauza războiului, 1916, 1940 și 1944. Războiul rece a dus la boicotarea edițiilor din 1980 și 1984.

OLIMPISM: Dick Pound spune că s-a decis deja amânarea JO de la Tokyo

Chestionat pe tema amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Dick Pound, fost preşedinte al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), ex-vicepreşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi membru influent al acestui for, a afirmat că aceasta a fost deja decisă.
Oficialul a declarat pentru cotidianul ” USA Today”: "În baza informaţiilor pe care le am, amânarea a fost decisă deja. Parametrii pentru viitor nu au fost determinaţi, dar Jocurile nu vor începe la 24 iulie, din câte ştiu eu", a spus canadianul, care a adăugat: "Totul se va face în etape. Vom amâna şi vom începe să examinăm toate ramificaţile mişcării, care sunt imense", a subliniat Pound.
Duminică seară, după o reuniune ținută la Lausanne, CIO a anunţat că va hotărî în cel mult patru săptămâni dacă va amâna JO de la Tokyo, în contextul pandemiei de coronavirus. Atunci, preşedintele CIO, Thomas Bach, a subliniat faptul că se analizează diferite “scenarii” pentru Jocurile Olimpice, inclusiv pe cel al amânării competiţiei. „Împreună cu toţi cei implicaţi, am început discuţii detaliate pentru a completa evaluarea noastră cu privire la evoluţia rapidă a situaţiei sanitare în întreaga lume şi impactul acesteia asupra Jocurilor Olimpice, inclusiv un scenariu de amânare. Muncim din greu şi suntem încrezători că discuţiile vor fi finalizate în următoarele patru săptămâni”.
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo sunt programate a se desfășura între 24 iulie și 9 august. Iar dacă varianta desfășurării lor fără  spectatori este exclusă, se discută despre amânarea la toamnă, în 2021 sau 2022 a competiției.

OLIMPISM: Amânarea JO 2020 va costa Japonia 5 miliarde de euro!

Amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo a devenit tot mai probabilă după ce Dick Pound, membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a pomenit de ea, spunând că deja este hotărâtă. Faptul că japonezii întârzie să ia o hotărâre sau să o anunțe e explicabilă, pierderea financiară fiind uriașă în acest caz.
Chestionat asupra acestui subiect, de NHK (Nippon Hōsō Kyōkai), Katsuhiro Miyamoto, profesor în economia sportului la Universitatea din Kansai, amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo va cauza o pierdere de circa 5 miliarde de euro! Afectate vor fi industria hotelieră și comerțul, turismul, care oricum au suferit pierderi mari din cauza pandemiei cu Covid-19. De asemenea, amânarea competiției va genere și costuri suplimentare legate de întreținerea unor baze sportive, de pildă. Este adevărat că o parte dintre pierderi vor fi compensate anul viitor, prin organizarea competiției.
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo urmează a se desfășura la vară, între 24 iulie și 9 august. 

luni, 23 martie 2020

FOTBAL: Nahomi Kawasumi s-a retras din Ştafeta Flăcării Olimpice

Jucătoarea de fotbal Nahomi Kawasumi (34 de ani) a anunțat că se va retrage din Ştafeta Flăcării Olimpice, din cauza riscului de a fi infectată cu Covid-19 sau de a-i infecta pe alţii.
Potrivit Reuters, Kawasumi,  campioană mondială în 2011 cu Japonia, se află în SUA, unde evoluează la echipa Sky Blue FC din New Jersey, din apropierea statului New York, unul dintre cele mai afectate de Covid-19 din SUA. 
Din acest, motiv, ea consideră periculos să călătorească în Japonia. 
"Am luat această decizie ca să nu le creez probleme echipei mele şi fanilor mei", a scris ea pe reţelele de socializare.
În ciuda presiunilor internaţionale tot mai mari pentru amânarea JO, Ştafeta Flăcării Olimpice pornește la drum, joi, la Fukusima, iar traseul ei nu a fost modificat.
Foto by Tokyo 2020 / Erika SHIMAMOTO

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...