Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Puskas Arena. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Puskas Arena. Afișați toate postările

marți, 15 iunie 2021

FOTBAL / EURO 2020: Se anunță record de spectatori pe Stadionul „Ferenc Puskas” din Budapesta

Spre deosebire de celelalte zece stadioane care găzduiesc meciuri la Euro 2020, unde s-au vândut doar între 25 și 50% din bilete la fiecare meci din faza grupelor, Puskas Arena din Budapesta va fi aproape plină diseară, la meciul Ungaria – Portugalia din Grupa F de la Campionatul European. 

Mai exact, potrivit organizatorilor, în tribunele stadionului se vor afla 67 215 spectatori. Adică aproape de recordul (70.000) stabilit în 1986, la partida cu Brazilia (0-3), pe Nepstadion, stadionul ridicat în 1953. Acolo recordul de audiență s-a înregistrat în 16 octombrie 1955, când 104.000 de spectatori au urmărit partida Ungaria - Austria 6-1.

Noua arenă a fost inaugurată în 15 noiembrie 2019, la meciul Ungaria - Uruguay (1-2). Proiectată de arhitectul Gyorgy Skardelli, aceasta a costat mai bine de 190 de milioane de forinți (circa 638 milioane de euro). Iar construcția s-a desfășurat între 2017 și 2019.  

Pe de altă parte, la semifinalele şi finala Campionatului European, care se vor juca pe Wembley, vor avea acces maximum 40.000 de spectatori. Acesta va fi cel mai mare număr de spectatori ce va asista la competiţii în Regatul Unit după 15 luni. 

Deţinătorii de bilete pentru meciurile de pe Wembley vor fi obligați să prezinte dovada vaccinării complete sau un test Covid-19 negativ, conform anunţului oficialităţilor engleze.

miercuri, 2 septembrie 2020

FOTBAL / SUPERCUPA EUROPEI: UEFA a confirmat că meciul se va disputa în 24 septembrie deși Ungaria și-a închis granițele

Cum Ungaria a decis să-și închidă frotierele pentru cel puțin o lună, în încercarea de a limita numărul persoanelor infectate cu COVID-19, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a ținut să precizeze că ediția 2020 a Supercupei Europei se va disputa, conform programării, în 24 septembrie, pe Puskas Arena din Budapesta.    
Într-un comunicat forul continental a menționat: „Închiderea frontierelor nu va avea niciun impact asupra confruntării. Guvernul Ungar ne-a asigurat de aceasta. Noi suntem în discuții cu guvernanții de la Budapesta pentru a afla exigențele acestuia în privința intrării suporterilor în țară. Spectatorii vor putea merge acolo în anumite condiții pe care le vom cunoaște până la începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu”. 
UEFA a subliniat, totodată, că la disputa dintre Bayern Munchen, câștigătoarea ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor, și Sevilla FC, triumfătoare în Liga Europa, va fi permis accesul publicului. Mai precis, pe stadion vor putea intra 20.000 de spectatori (30% din capacitatea arenei). 

joi, 20 august 2020

FOTBAL: Supercupa Europei s-ar putea disputa cu spectatori în 24 septembrie

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) intenționează să permită accesul spectatorilor pe stadion la Budapesta, în 24 septembrie, la Supercupa Europei. Atunci se vor afla față-n-față câștigătoarele Ligii Campionilor și Ligii Europa. Adică Bayern Munchen sau PSG, respectiv Sevilla FC sau Inter Milano. 
În acest sens, UEFA a organizat miercuri, 19 august, o teleconferință cu secretarii generali ai celor 55 de federații afiliate. Iar în cursul acesteia a discutat despre posibilitatea revenirii publicului în stadione. 
S-a propus ca ediția 2020 a Supercupei Europei să se desfășoare cu spectatori. Meciul este programat în 24 septembrie, pe Puskas Arena din Budapesta. De asemenea, se preconizează accesul publicului și la meciurile din Liga Națiunilor programate la toamnă. 
După cum se știe, din martie, de la declararea pandemiei de COVID-19, meciurile din faza finală a ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor și Ligii Europa s-au desfășurat cu porțile închise. De asemenea, în majoritatea campioanetelor din țările europene partidele s-au disputat fără public.  Ungaria a fost una dintre primele state ce a permis accesul spectatorilor la meciurile de fotbal. Și în contextul în care în această țară nu s-a înregistrat un număr foarte mare de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Până la ora redactării acestui text, acolo s-au raportat 5.046 cazuri, respectiv 609 decese.  

joi, 4 iunie 2020

FOTBAL: Honved Budapest a câștigat Cupa Ungariei în fața a 10 000 de spectatori

Disputată pe Puskas Arena din Budapest, miercuri seara, finala Cupei Ungariei la fotbal s-a încheiat cu victoria lui Honved în fața lui Mezokövesd (2-1). La confruntare au asistat circa 10.000 de spectatori.
Accesul publicului la competițiile sportive a fost permis în Ungaria încă de săptămâna trecută. Desigur, cu respectarea unor reguli de igienă, inclusiv de distanțare fizică. Așa se face că în arena cu 65.000 de locuri din Budapesta au avut acces doar 10.000 de spectatori. Aceștia au aplaudat golurile marcate de Lovric (min. 33) şi Kamber (min. 56), respectiv Pekar (min. 37).
Honved a cucerit astfel pentru a 8-a oară Cupa Ungariei, precedentele sale reușite datând din 1925/1926, 1964, 1984/1985, 1988/1989, 1995/1996, 2006/2007 și 2008/2009.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...