Câştigător al primelor două turnee de mare șlem din 2022, Australian Open şi Roland Garros, Nadal nu ştie dacă va fi capabil din punct de vedere fizic să dispute partida. Cap de serie cu numărul 4, ibericul a acuzat probleme în zona abdominală în decursul meciului câştigat greu (3-6, 7-5, 3-6, 7-5, 7-6/4), ieri (miercuri, 6 iulie), în faţa americanului Taylor Fritz.
După confruntarea-maraton (4 ore și 20 de minute), Nadal a declarat: "M-am gândit de câteva ori că nu voi termina meciul, dar publicul, cu energia pe care mi-a transmis-o, mi-a permis să merg până la capăt. Sper să fiu pregătit să disput acest meci. Corpul meu, în general, este în regulă, dar am avut ceva probleme la abdomen. Voi efectua un nou control. Am avut aceste dureri de câteva zile, dar astăzi a fost mult mai rău. Am avut dureri mai mari, care m-au afectat mult mai mult. Dar am reuşit să câştig meciul şi vom vedea cum va fi. Nu mai puteam face mare lucru. A venit medicul, mi-a dat antiinflamatoare şi analgezice. Fizioterapeutul a încercat să relaxeze puţin muşchii. Dar este greu. Nu poţi trata ceea ce am eu în acest fel", a precizat Nadal.
Nadal a subliniat, totodată, că nu este uşor să părăseşti turneul de la Wimbledon. ”Am vrut doar să termin, indiferent de rezultat. Evident că prefer să câştig. Altfel mă simt învins. Sunt mândru de starea marea de spirit şi de modul în care am reuşit să fiu competitiv în aceste circumstanţe. Ce şanse am să disput semifinala? Nu ştiu. Nu pot da un răspuns precis, pentru că dacă aş spune ceva anume, iar mâine se va întâmpla altceva, aş fi un mincinos", a concluzionat ibericul, care vizează al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră.
În semifinale, Nadal ar urma să-l înfrunte pe Nick Kyrgios, care a trecut cu 6-4, 6-3, 7-6/5, de chilianul Cristian Garin. În cealaltă semifinală se vor întâlni Novak Djokovici, favorit principal, şi britanicul Cameron Norrie.