Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta fundaș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fundaș. Afișați toate postările

miercuri, 2 iunie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Alexandru Creţu a semnat cu FCSB și pentru că „Gigi Becali este un om bun”

Fost jucător la Olimpija Ljubljana și NK Maribor, Alexandru Creţu (29 de ani) a semnat un contract pe trei ani competiționali cu FCSB. Fundaşul a fost prezentat oficial, astăzi (miercuri, 2 iunie).

Originar din Pașcani, oraș unde s-a născut în 24 aprilie 1992, Crețu a explicat de ce a fost convins să opteze pentru formația bucureșteană: ”A fost simplu. Am ajuns la un club puternic în România. Un club cu condiţii foarte bune şi liniştea banilor, pentru că până la urmă este foarte important şi asta. A fost simplu să mă convingă. Simţeam că era momentul să ajung aici. Sper să fie într-un ceas bun. Domnul Becali este un om bun, iar oamenii buni nu se inhibă între ei. Este un om special, pentru voi, dar şi pentru noi. Dar este un om bun”.

Întrebat dacă e pregătit să evolueze pentru o formație la care există dintotdeauna o mare presiune, Crețu a spus: „Nu mă descurajez. Am 29 de ani, într-adevăr este presiune, dar în fotbal aşa este. Presiune am avut şi la Maribor. Nu ai rezultate, normal că ai presiune. Când ai rezultate, având în vedere că FCSB este o formaţie care se bate an de an la campionat, e clar că domnul Becali vrea performanţă”, a recunoscut jucătorul, care a adăugat că nu a negociat mult contractul său: „M-a convins cu două telefoane să vin aici. Am fost jucător liber de contract şi am ales cea mai bună ofertă. Am fost căutat de CFR. Le mulţumesc pentru oferta făcută, dar am ales acest drum. Iar până acum, niciodată nu am dat greş cu alegerile. Vreau să câştig campionatul. Îmi doream să câştig în România un titlu. E clar că asta vreaju. Și vreau să-l câştig cu FCSB. De asemenea, fiind primul an cu această nou înfiinţată ligă, Conference League, cred că avem şanse mari să facem un parcurs bun”, a declarat Alexandru Creţu, care a precizat că nu a vorbit încă cu noul antrenor al formației, Todoran.

La rândul său, finanţatorul Gigi Becali a subliniat că l-a dorit pe mijlocaş încă de acum 6-7 ani: "El nu ştie, dar ce m-a încântat pe mine. Nu mi s-a întâmplat niciodată să-mi spună unul când îl sun <<Hristos a înviat>>. Niciunul nu mi-a spus până acum. Cu tărie, cu bărbăţie şi cu atitudine. A avut-o, bravo lui, că ştiţi cum sunt eu. Ştiţi că Todoran era în biserică când l-am sunat şi l-am pus antrenor. Aşa lucrez eu. Alţii sunt mai deştepţi ca mine şi după aia intră în faliment. Eu lucrez după ce zice Domnul. Hai să vedem şi cu campionatul ăsta.  Că face Domnul ceva mai bine pentru tine, că poate nu eram pregătiţi să luăm campionatul. Poate face Domnul, punctaj, coeficient, Liga Campionilor. L-am văzut pe Creţu acum 6-7 ani şi nu era el mare mingicar, dar dădea cu capul. Am tot vorbit despre Creţu.  L-am vrut acum 6-7 ani. Aşa a fost atunci să nu vină. Vine acuma. El spune că acum e mai bine, că e mult mai bun. Am vorbit cu el, cred că o să fie bine. Îmi place comportamentul lui. N-are nicio emoţie, nimic. Mi-a spus că vrea să câştige toţi banii din contract, să fie linişte. Are trei ani, trei campionate vrea să ia. Şi vrea să ia şi din Liga Campionilor toţi banii. Ştiţi, v-am spus până acum că vreau doi fundaşi centrali. El este unul", a menţionat Gigi Becali.

Format ca fotbalist la Poli Iași, Alexandru Crețu a debutat ca senior la această formație în 2010, disputând 150 de partide și marcând 7 goluri ca mijlocaș defensiv. Apoi, a jucat în Slovenia, pentru Olimpja Ljublijana (2017/2018) şi Maribor (2018-2021). Campion al Sloveniei în ediția 2018/2019, Creţu este un mijlocaş defensiv foarte puternic, cotat în prezent la 450 de mii de euro. La Maribor, inchizătorul a însumat 94 de apariţii, în care a marcat de 5 ori şi a dat 6 pase decisive.

joi, 17 septembrie 2020

FOTBAL / SCOȚIA: Mihai Popescu a semnat un contract pe doi ani competiționali cu Heart of Midlothian

Fundaşul Mihai Popescu (27 de ani) a semnat un contract valabil doi ani competiționali cu formația scoțiană Heart of Midlothian. Jucătorul are două trofee în palmares: Cupa Ligii cu Dinamo şi Supercupa României cu FC Voluntari.

Într-un comunicat al clubului scoțian se precizează: „Conform protocolului guvernului pentru COVID-19, Mihai va trebui să stea în carantină timp de două săptămâni la sosirea în Scoţia, înainte de a putea începe antrenamentele cu noii săi coechipieri".

Pe de altă parte, antrenorul formaţiei Heart of Midlothian, Robbie Neilson, s-a declarat mulţumit de transfer: „Cred că se va descurca bine aici. Îl cunosc de când a jucat la St. Mirren.  Are experienţă în Premiership. Era foarte nerăbdător să ni se alăture pentru că i-a plăcut în Scoţia. Se va descurca bine în Championship. El poate scoate mingea din apărare, ceea ce este esenţial pentru noi, deoarece vrem o posesie mai bună. (...) S-a antrenat în timpul verii, aşa că va avea deja un bun nivel fizic".

Transferat la FC Dinamo de la Academia de juniori a clubului Sporting Piteşti, în 2011, Mihai Popescu a debutat în tricoul alb-roşu la Dinamo 2 şi a jucat în carieră pentru Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi, ACS Berceni, FC Voluntari şi St. Mirren (Scoţia). Echipa scoțiană a vrut să-l transfere definitiv, însă a renunţat din cauza pretenţiilor exagerate ale impresarului jucătorului.

Fundașul a disputat 63 de meciuri şi a marcat 5 goluri pentru Dinamo în Liga 1. În tricoul alb-roşu, a mai disputat cinci partide în Cupa României şi două în Cupa Ligii. 

miercuri, 16 septembrie 2020

FOTBAL / SCOȚIA: Heart of Midlothian l-a transferat pe Mihai Popescu de la FC Dinamo

FC Dinamo a anunţat, astăzi (miercuri, 16 septembrie), că l-a transferat pe fundaşul Mihai Popescu (27 de ani) la gruparea scoţiană Heart of Midlothian. Acesta a mai jucat în Scoţia, la St. Mirren, în 2019, sub formă de împrumut de la gruparea bucureșteană.

Transferat la FC Dinamo de la Academia de juniori a clubului Sporting Piteşti, în 2011, Mihai Popescu a debutat în tricoul alb-roşu la Dinamo 2 şi a jucat în carieră pentru Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi, ACS Berceni, FC Voluntari şi St. Mirren (Scoţia). Echipa scoțiană a vrut să-l transfere definitiv, însă a renunţat din cauza pretenţiilor exagerate ale impresarului jucătorului.

Fundașul a disputat 63 de meciuri şi a marcat 5 goluri pentru Dinamo în Liga 1. În tricoul alb-roşu, a mai disputat cinci partide în Cupa României şi două în Cupa Ligii. 

Mihai Popescu are două trofee în palmares: Cupa Ligii cu Dinamo şi Supercupa României cu FC Voluntari.

Din cauza măsurilor sanitare din Marea Britanie, adoptate din cauza pandemiei de COVID-19, fotbalistul român va fi nevoit să stea în carantină 14 zile, înainte de a începe antrenamentele la Heart of Midlothian. 

miercuri, 2 septembrie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Dinamo a transferat un internaţional din Venezuela

Director sportiv la FC Dinamo, Rufo Collado a anunţat, prin intermediul site-ului fcdinamo.ro, că gruparea bucureșteană a ajuns la un acord cu fotbalistul Alexander David Gonzalez (28 de ani). Component al primei reprezentative a Venezuelei,  acesta a evoluat în anul competițional precedent la Club Deportivo Mirandes.
Alexander David Gonzalez s-a specializat pe postul de fundaş dreapta, formându-se ca jucător la Caracas FC. Născut în 13 septembrie 1992, la Maracay, el a evoluat la Caracas FC (2010-2012), Young Boys Berna (2012-2016), FC Aarau (2013/2014), FC Thun (2014/2015), SD Huesca (2016-2018), Elche (2018/2019) și CD Mirandes (2019/2020).
Apărătorul a fost internațional U17 și U20 și are 43 de selecţii în prima reprezentativă a Venezuelei. El va sosi la Bucureşti pentru a efectua testele medicale şi pentru a semna contractul cu clubul "alb-roşu".
De la schimbarea patronului, în urmă cu o săptămână, FC Dinamo i-a mai transferat pe Ismael Lopez Blanco, Adam Nemec, Janusz Gol şi Vlad Achim.

vineri, 28 august 2020

FOTBAL / ANGLIA: Chelsea l-a transferat pe fundaşul Malang Sarr

Liber de contract după plecarea de la formația franceză OGC Nice, fundaşul Malang Sarr (21 de ani) a semnat un acord cu Chelsea Londra. S-a subiniat că acesta a semnat un contract pe cinci ani competiționali, însă în primul acesta va evolua la altă echipă sub formă de împrumut.
Format ca fotbalist la Nisa, orașul unde s-a născut în 23 ianuarie 1999, Malang Sarr a disputat 119 meciuri și a marcat 3 goluri pentru echipa de seniori OGC Nice, din 2016 încoace. Deși are și cetățenie senegaleză, fundașul a fost internațional francez U16, U17, U18, U19, U20 și de tineret. 
În afară de Sarr, Chelsea i-a mai transferat pe Ben Chilwell (Leicester City), Hakim Ziyech (Ajax) şi Timo Werner (RB Leipzig).

joi, 27 august 2020

FOTBAL / ANGLIA: Chelsea Londra l-a legitimat pe fundaşul Ben Chilwell

Chelsea Londra a anunțat că l-a transferat pe fundaşul Ben Chilwell (23 de ani), de la Leicester City. Acesta a semnat un angajament pentru cinci ani competiționali. Valoarea transferului nu a fost dezvăluită.
Fost internațional U18, U19, U20 și U21, acesta a disputat 11 meciuri pentru prima reprezentativă a Angliei, din 2018 încoace. Născut la Milton Keynes, în Anglia, Benjamin James Chilwell s-a format ca fotbalist la centrele de juniori Rushden & Diamonds (2005-2009) și Leicester City (2009-2015). La ultimul club a debutat la echipa de seniori, în 2015, disputând 99 de partide pentru ea până în 2020, răstimp în care a înscris și 4 goluri.  De asemenea, el a mai fost împrumutat la Huddersfield Town, în ediția 2015/2016. 
Chilwell este al treilea jucător transferat de Chelsea, după Hakim Ziyech (Ajax) şi Timo Werner (RB Leipzig).

FOTBAL / ROMÂNIA: Alin Dobrosavlevici a semnat cu FC Viitorul

Fundaşul central Alin Dobrosavlevici (25 de an) este noul jucător al formaţiei FC Viitorul. Născut în Moldova Nouă, acesta a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani competiționali.
Fost internaţional U19, fundașul central și lateral a fost lansat în fotbal de LPS Banatul, în 2011. A mai evoluat pentru FC Dinamo (2011-2013), ACS Poli Timişoara (2014), Fortuna Poiana Câmpina (2014/2015), ACS Berceni (2015), Academica Clinceni (2015/2016), ASA Tg. Mureş (2016/2017), Concordia Chiajna (2017-2019), Dunărea Călăraşi (2018/2019) şi FC Hermannstadt (2020).

marți, 25 august 2020

FOTBAL / GRECIA: Olympiakos Pireu l-a transferat pe Rafinha

Campioană a Greciei, gruparea Olympiakos Pireu a anunţat că l-a legitimat pe fundaşul brazilian Márcio Rafael Ferreira de Souza, cunoscut ca Rafinha (34 de ani). Jucătorul a semnat un contract pe doi ani competiționali.
Fost jucător la Coritiba (2002-2005), Schalke 04 (2005-2010), Genoa (2010/2011) și Bayern Munchen (2011-2019), acesta revine în Europa după un an petrecut la Flamengo.
Rafinha a fost internațional U20 și U23, disputând 4 meciuri și pentru prima reprezentativă a Braziliei, între 2008 și 2017. 

sâmbătă, 22 august 2020

FOTBAL / ANGLIA: Harry Maguire a fost arestat în Grecia

Căpitan al echipei Manchester United, Harry Maguire a petrecut ultimele două nopți în arest, după un conflict cu un grup de englezi pe Insula Mykonos din arhipelagul  elen. Apărătorul va compara astăzi (sâmbătă, 22 august), în fața unui judecător. 
Potrivit dailymail.com,  fotbalistul ar fi atacat poliţiştii care au intervenit pentru a calma situaţia. Maguire a petrecut noaptea într-o celulă, alături de fratele său și un prieten, de 28, respectiv de 29 de ani. 
Avocat al fotbalistului, Konstantinos Darivas a declarat pentru presa locală: „Totul merge bine. Maguire neagă acuzațiile”. Acesta a mai spus că sportivul este într-o „stare bună” deși a petrecut două nopți în detenție.  
Pe de altă parte, Manchester United, clubul la care este legitimat Harry Maguire, a precizat, într-un comunicat, că fotbalistul a cooperat total cu autorităţile elene: “Am luat la cunoştinţă de presupusul incident în care a fost implicat Harry Maguire, în Mykonos. Harry a fost contactat şi el cooperează total cu autorităţile din Grecia. Din acest moment nu vom mai face alte comentarii”.

vineri, 21 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Srdjan Luchin a semnat cu Universitatea Cluj

Aflată în Liga a 2-a și pretendentă la promovarea în divizia de elită, FC Universitatea Cluj a anunţat transferul lui Srdjan Luchin (34 de ani). În precedentul campionat, fundașul a evoluat pentru Hermannstadt.
Pe site-ul oficial al șepcilor roșii recrutul este prezentat astfel: „noul jucător al Universităţii este unul dintre cei mai titraţi jucători activi din România, pe lângă campionatele cucerite (2014-2015, 2017-2018), el fiind triplu câştigător al Cupei României (2011-2012, 2014-2015, 2018-2019) şi învingător alături de Dinamo în Super Cupa României în sezonul 2012-2013. Srdjan Luchin are 236 prezenţe la nivel de Liga 1 şi 12 goluri marcate.
Crescut de Centrul de Copii şi Juniori de la LPS Banatul din Timişoara, Luchin a făcut primii paşi în fotbalul mare la Olimpia Satu Mare, club pentru care a evoluat între 2004 şi 2006. A fost transferat apoi de Politehnica Timişoara (99 de meciuri şi 5 goluri între 2007 şi 2011) şi a debutat în Liga 1 pentru formaţia de pe Bega la 21 de ani, într-un meci împotriva celor de la Dinamo Bucureşti.
După ce a trecut în tabăra alb-roşilor la începutul sezonului 2011-2012, acesta a strâns 80 de meciuri şi 4 reuşite pentru echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, având contribuţii majore la câştigarea Cupei şi Super Cupei. În perioada petrecută la Dinamo, a fost convocat pentru prima dată şi la echipa naţională, debutând într-o victorie a tricolorilor în San Marino. În cele 11 selecţii strânse, Luchin a izbutit să înscrie un gol într-un meci în faţa Albaniei, încheiat 1-1, partidă contând în economia turneului de calificare pentru EURO 2012.
Între cele două experienţe în fotbalul bulgar la Batev Plovdiv (21 de meciuri, 1 gol) şi Levski Sofia (23 de meciuri), Luchin a reuşit eventul în România alături de FCSB (17 partide), echipă pentru care a fost integralist şi în grupele Europa Leauge, într-un joc contra celor de la Aalborg.
După titlul câştigat la finalul stagiunii 2017-2018, Luchin a mai evoluat în prima ligă pentru Viitorul Constanţa (16 meciuri, un gol), Dunărea Călăraşi (19 meciuri, un gol) şi AFC Hermanstadt (25 de meciuri)”.
„Am decis să vin aici după o discuţie pe care am avut-o cu Daniel Stanciu şi cu Adi Falub. Sunt fericit că am ajuns la una din echipele de tradiţie ale României. Voi face tot posibilul să ajut echipa şi sper să ajungem în Liga 1. Trebuie să fim conştienţi că acest lucru nu este uşor, însă dacă vom munci şi vom da totul pe teren mai mult ca sigur acest vis al nostru şi al suporterilor va deveni realitate”Srdjan Luchin, fundaș „U” Cluj

joi, 20 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: FC Rapid l-a legitimat pe fundașul Mircea Leasă

FC Rapid își continuă seria transferurilor prin legitimarea unui fundaș de viitor, Mircea Leasă (21 de ani). Acesta a semnat un contract valabil pe un an competițional, cu opțiune de prelungire pe încă unul.
Fundașul dreapta a evoluat din 2014 la FC Voluntari, în prima ligă, formație cu care a câștigat Cupa și Supercupa României. Mircea Leasă este cel de-al treilea jucător ce sosește sub comanda lui Adrian Iencsi, după Radu Crișan și Cătălin Țîră.
După ce a semnat contractul, Mircea Leasă a declarat pentru fcrapid.ro:  „Este un vis împlinit pentru mine. Nu pot descrie fericirea în cuvinte, însă acum este datoria mea și a noilor mei colegi să le oferim suporterilor ce-și doresc.  Iar primul pas este promovarea în Liga 1, acolo unde este locul Rapidului. Rapid este lucrul pentru care trăiesc și este momentul să le arăt suporterilor ce pot și să ofer clubului dragoste și performanțe”.
FC Rapid va participa la ediția 2020/2021 a Ligii a 2-a și are ca obiectiv revenirea în elita fotbalului românesc. 

marți, 18 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Angel Ortega Martinez va evolua pentru Viitorul Constanța

FC Viitorul a anunțat că l-a transferat pe spaniolul Angel Ortega Martinez (29 ani). De asemenea, gruparea constănțeană l-a desemnat pe finlandezul Jarkko Tuomisto drept antrenor al portarilor. 
Pe site-ul oficial al gruprii a fost făcută o prezentare a noului jucător: „Născut la Barcelona, la 15 mai 1991, Angel Martinez Ortega evoluează ca fundaş stânga sau fundaş central şi va fi la prima experienţă în campionatul României. Produs al celor de la Espanyol Barcelona, acesta a mai evoluat în carieră pentru Espanyol Barcelona B, CD Guijuelo, Real Zaragoza sau Asteras Tripolis, formaţia din Grecia fiind şi ultima pentru care a jucat înainte de a semna cu FC Viitorul Constanţa. Este de asemenea fost internaţional de juniori al Spaniei”.
De asemenea, fcviitorul.ro a anunțat că finlandezul Jarkko Tuomisto a fost numit antrenor cu portarii: „În vârstă de 44 de ani (30 august 1975), acesta s-a mai ocupat de pregătirea portarilor la HSK Helsinki, FC Honka (ambele din Finlanda), naţionala U19 a Qatarului şi la Independiente del Valle din Ecuador, alături de care a câştigat Cupa Sudamericană în 2019”.

luni, 17 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Cosmin Achim rămâne la FC Voluntari

FC Voluntari a anunțat, astăzi (luni, 17 august), că a prelungit înțelegerea cu jucătorul Cosmin Achim (24 de ani) și pentru stagiunea 2020/2021 a Ligii 1.
Pe contul de Facebook al grupării ilfovene s-a menționat că „fundașul central bifeaza, astfel, cel de-al 8-lea sezon consecutiv la echipa noastră. În ediția trecută de campionat , FC Voluntari a avut cea mai bună apărare din play-out, Cosmin aducându-și aportul la această performanță”.
Născut în Drăgănești-Olt, în 19 septembrie 1995, Cosmin Florin Achim a debutat ca profesionist la Viitorul Constanța (2013/2014). Din 2014, a activat la Voluntari, fiind împrumutat în 2018 la Energeticianul.  Achim a fost internațional U19 și U21. 

duminică, 16 august 2020

FOTBAL / PORTUGALIA: Jan Vertonghen a semnat pe trei ani cu Benfica Lisabona

Fost la Tottenham Hotspur, Jan Vertonghen (33 de ani) a semnat un contract pe trei ani competiționali cu Benfica Lisabona. Internaţionalul belgian (118 selecţii) a disputat 315 meciuri în toate competiţiile pentru echipa londoneză, marcând 14 goluri.
Clubul englez i-a prelungit cu doar câteva săptămâni contractul scandent la finalul sezonului (30 iunie), pentru a prinde ultimele meciuri ale campionatului prelungit de pandemia de COVID-19. El s-a despărţit de Tottenham după opt ani. 
Vertonghen s-a născut la Saint-Nicolas, în 24 aprilie 1987, și s-a format ca jucător de fotbal la centrele de copii și juniori ale cluburilor VK Tielrode (1997-2000), Germinal Beerschot (2000-20003) și Ajax Amsterdam (2003-2006). El a debutat ca profesionist la gruparea olandeză, pentru care a disputat 220 de partide și a marcat 28 de goluri. Din vara lui 2012, el a trecut la Tottenham, club care a plătit lui Ajax Amsterdam 12 milioane de euro pentru transfer.

marți, 11 august 2020

FOTBAL / ANGLIA: Liverpool l-a transferat pe Kostas Tsimikas de la Olympiacos Pireu

Liverpool a anunţat transferul fundaşului stânga grec Kostas Tsimikas (24 de ani) de la Olympiacos Pireu. Pentru a-și asigura serviciile acestuia, campioana Angliei a achitat, potrivit BBC, 11,7 milioane de lire sterline (13 milioane de euro).
Apărătorul a semnat un contract valabil pe cinci ani competiționali cu „cormoranii”. Născut la Salonic, în 12 mai 1996, Kostas Tsimikas a fost adus ca o variantă de rezervă pentru titularul Andrew Robertson. După ce a semnat contractul, grecul a mărturisit:„Sunt foarte fericit, sunt foarte mândru că sunt aici. Este o onoare să fiu aici şi voi da tot ce am mai bun. Pentru mine, Liverpool este cel mai mare club din lume".
Fost internațional U19 și U21, Tsimikas are trei selecţii și în prima reprezentativă a Greciei. Format ca fotbalist la Olympiacos, la care a ajuns în vara anului 2014, a fost împrumutat la Esbjerg (2017) și la Willem II Tilburg (2017/2018). Pentru formația elenă, a jucat 86 de meciuri, în toate competiţiile, dintre care 27 în campionatul recent încheiat şi în care echipa lui a câştigat titlul în Grecia.

luni, 10 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: UTA l-a transferat pe apărătorul brazilian Erico da Silva

Revenită în elita fotbalului românesc, UTA își continuă campania de achiziții. Astăzi (luni, 10 august), conducerea clubului a ajuns la un acord cu apărătorul brazilian Erico da Silva (31 de ani). 
Bogdan Apostu, cel care a intermediat transferul, l-a descris astfel pe noul recrut: „E un fundaș central care, cred eu, nu mai are nevoie de prezentare. Are mare experiență atât la nivelul primei ligi, cât și la nivelul cupelor europene. În ultimele trei sezoane, a evoluat în Europa League pentru două echipe diferite. Va ajuta echipa”.
Erico Constantino da Silva este prezentat pe site-ul oficial al echipei arădene: „Născut pe 20 iulie 1989, la Juazeiro, a făcut junioratul la Botafogo, iar în țara natală a mai jucat la Rio Branco, Palmeiras, Guarantigueta. În 2012 a avut prima experiență în România, când a jucat pentru Universitatea Cluj Napoca. Apoi a trecut la Pandurii Târgu Jiu, pe care a reprezentat-o inclusiv în Europa League. A mai bifat o experiență la Beitar Ierusalim (Israel), după care a petrecut două sezoane la Astra Giurgiu, și aici bifând experiențe în Europa League”. În ediția trecută, a jucat pentru Sabail FK, din Azerbaidjan, cu care, de asemenea, a participat în cupele europene. 
„Sunt fericit că am ajuns aici. Știu ce înseamnă UTA, o echipă de tradiție, sper să o pot ajuta și să ajungem la nivelul pe care ni-l dorim noi, echipa și staff-ul”Erico da Silva, fundaș UTA
Antrenorul Laszlo Balint l-a caracterizat astfel pe Erico da Silva: ”Mă bucur mult că am reușit să îl convingem pe Erico să ni se alăture, aveam nevoie de un jucător cu experiența și calitatea lui. Avem nevoie de concurență, echilibru și stabilitate în compartimentul defensiv”. 

duminică, 2 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Gabriel Tamaş a semnat cu Universitatea Cluj

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunţat, astăzi (duminică, 2 august), pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat pe fotbalistul Gabriel Tamaş (36 de ani), care a jucat pentru Astra Giurgiu în acest campionat. Contractul fundaşului este valabil un an competițional (2020/2021).
Sosirea internaționalului român este salutată pe site-ul oficial al grupării transilvane: „Transferul verii în fotbalul românesc: FC Universitatea Cluj a bătut palma cu Gabriel Tamaş, cel mai bun fundaș central din România. Cu 66 de prezențe în naționala României și 101 meciuri în trei dintre cele mai mari campionate din Europa, Tamaș va fi turnul de control al defensivei noastre în noul sezon.
De-a lungul carierei, Gabi Tamaș a strâns 10 prezențe în cea mai mare competiție europeană, UEFA Champions League pentru Galatasaray (2003-2004) și FCSB (2015-2016 și 2016-2017), atât în calificări, cât și în faza grupelor. În Europa League, fundaşul a bifat 32 de jocuri şi trei reușite cu Dinamo București (2005-2006, 2008-2009 și 2009-2010), Celta Vigo (2006-2007), FCSB (2016-2017) și Hapoel Haifa (2018-2019). 
La capitolul trofeelor câștigate, noul fundaș al Universității Cluj are o colecție impresionantă de titluri: Campionatul României cu FCSB în sezonul 2014-2015, Cupa României în trei rânduri, cu Dinamo București (2002-2003 și 2004-2005) și FCSB (2014-2015). Cu alb-roșii a triumfat și în Supercupa României în 2006.
În afara granițelor, Gabi Tamaş s-a impus alături de Hapoel Haifa în Cupa și în Super Cupa Israelului la finalul stagiunii 2017-2018, contribuind decisiv la primele două trofee câștigate de formația din Haifa după o pauză de 15 ani. În acel an, el a fost inclus echipa sezonului și a fost declarat cel mai bun jucător din prima ligă israeleană.
Gabi Tamaș are în CV echipe din campionate de top ale Europei. A făcut pasul în fotbalul mare la vărsta de 20 de ani, atunci când a trecut de la Dinamo București la Galatasaray, pentru care a bifat șase prezențe în Super Liga turcă. În sezonul 2006-2007 a fost titular incontestabil în defensiva celor de la Celta Vigo în LaLiga, cu 29 de apariții. Același scenariu s-a repetat și în Franța un an mai târziu, când a trecut în tabăra celor de la AJ Auxerre, pentru care a avut 27 de partide jucate în Ligue 1.
La mijlocul stagiunii 2009-2010, jucătorul originar din Brașov a făcut pasul în fotbalul englez, la West Bromwich, sub formă de împrumut de la Auxerre, intrând rapid în echipa de start a lui Roberto Di Matteo. Pentru clubul din West Midlands, Tamaş a strâns 23 de prezențe și două goluri în primul sezon, promovând din Championship în prima ligă din Albion. A fost transferat definitiv, iar pe parcursul a trei sezoane de Premier League a fost evoluat în 45 de jocuri pentru West Brom.
Vasta experiență la nivel de club este confirmată și de cele 66 de prezențe în tricoul Naționalei României, pentru care a debutat pe 13 februarie 2003, la 20 de ani, într-un amical pierdut de „tricolori” cu 2-4 în fața Rusiei în care a fost integralist. Cel mai înalt nivel al carierei internaționale l-a fost reprezentat momentul EURO 2008, turneu la care a fost titular în toate cele trei meciuri jucate în „grupa morții”, unde România a întâlnit Franța (0-0), Italia (1-1) și Olanda (0-2). Pentru reprezentativa noastră, Gabi Tamaş a mai evoluat în 35 de partide oficiale din campaniile de calificare pentru Campionatele Europene, Cupa Mondială și UEFA Nations League, reușind să marcheze de două ori”.
„Sunt încântat de venirea la U. Am ales acest club în primul rând pentru fani, am văzut ce atmosferă pot face, este ceva unic în România. M-a atras faptul că aici este un club de tradiţie, cu o istorie atât de lungă. Potenţialul acestei echipe este uriaş şi pot spune că FC Universitatea Cluj merită să ajungă iar sus, în prima ligă, acolo unde îi este locul, iar la asta vreau să contribui şi eu. Mi-ar plăcea să mă retrag din fotbal de la U, ar fi un lucru frumos”Gabi Tamaş, fundaș „U” Cluj

vineri, 10 iulie 2020

BASCHET / ROMÂNIA: CSO Voluntari l-a transferat pe Marcu Badiu

După ce a anunțat sosirea lui Vlad Moldoveanu, CSO Voluntari a precizat și numele celui de-al doilea jucător legitimat la echipa de baschet. Este vorba despre fundașul Marcu Badiu (20 de ani).
Sub titlul „Tânăr și ambițios! Marcu Badiu se alătură echipei noastre!”, gruparea ilfoveanu a precizat în comunicatul postat pe pagina oficială de Facebook: „A doua noutate din lotul CSO Voluntari pentru sezonul 2020/2021 este Marcu Badiu. Fundașul care va împlini 20 de ani pe 24 noiembrie, măsoară 1.92 metri și poate evolua pe pozițiile 1 și 2. El a semnat un contract valabil pe două sezoane, devenind un proiect important pentru echipa noastră, alături de ceilalți baschetbaliști autohtoni.
Crescut în baschetul turcesc, el a venit să joace în România la vârsta de 17 ani, evoluând două sezoane pentru Dinamo București. Marcu a bifat peste 50 prezențe în LNBM și Cupa României, având medii de 6,2 puncte, 1,6 recuperări și 1,6 pase decisive. Prestațiile lui din acest sezon nu au fost trecute cu vederea (8 puncte pe meci, 1.5 recuperări, 2,1 pase decisive și 6,8 eficiență), fiind selecționat la echipa națională de seniori, pentru calificările FIBA EuroBasket 2021”.
CSO Voluntari a adăugat că în primăvară, Badiu a suferit o accidentare la genunchi, „iar acum se află în proces normal de recuperare, progresul său urmând să fie atent monitorizat de staff-ul tehnic, de Claudiu Ilina (Physio Performance), specialistul nostru în recuperare sportivă, și de Vladimir Biasutti, preparatorul fizic al echipei”.
”Sunt fericit că fac parte din această organizație, din acest proiect. Este un nou capitol al carierei mele în România și sunt foarte entuziasmat. Cred că vom realiza lucruri importante împreună și de-abia aștept să revin pe terenul de baschet!”Marcu Badiu, fundaș CSO Voluntari
Originar din Izmir, Marcu a prins pasiunea pentru sport de la părinții săi, tatăl său fiind antrenor de tenis. Tânărul fundaș a practicat și înotul până să se oprească în cele din urmă la baschet, îndemnat și de sora sa! Badiu a îmbrăcat tricoul naționalei României la Campionatele Europene U16, U18 și U20. Suntem siguri că evoluțiile bune pe care le va avea la CSO Voluntari îl vor ajuta să-și urmeze visul și să își facă debutul în echipa tricoloră de seniori.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...