Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta DDB. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta DDB. Afișați toate postările

luni, 5 iulie 2021

FOTBAL / ROMÂNIA: Fotbaliştii lui FC Dinamo reclamă că fanii nu și-au respectat promisiunile

Situația de la FC Dinamo rămâne critică. Fotbaliştii le-au adresat un mesaj membrilor DDB şi tuturor suporterilor dinamovişti prin intermediul AFAN. Sunt prezentate problemele cu care se confruntă de câteva luni, inclusiv faptul că anii nu și-ar fi respectat promisiunile făcute de suporteri.

În comunicatul jucătorilor se precizează: "Ne simţim datori să vă transmitem următorul mesaj. Înainte de toate, vrem să vă mulţumim pentru sprijinul extraordinar, financiar şi sentimental pe care l-aţi acordat în ultimele luni, cele mai grele din istoria lui Dinamo! Fără efortul comun făcut de voi şi de noi, jucătorii, cu siguranţă astăzi Dinamo n-ar mai fi fost în prima liga! Vrem însă totodată să ştiţi, atât voi cat şi toţi cei care urmăresc fotbalul românesc, că stările de incertitudine şi nesiguranţă prin care trecem noi de luni de zile s-au acutizat acum când am aflat că Dinamo a intrat din nou în insolvenţă”.

Fotbaliștii dinamoviști pretind ca, înainte să fie acuzaţi, să fie ascultaţi: ”Reprezentanţii DDB ne-au făcut anumite promisiuni care nu au fost respectate. Am fost asiguraţi că nu o să avem nicio pierdere financiară şi că ne vom primi toate restanţele. Acum suntem trimişi la administratorul judiciar. Dumnezeu ştie ce se va alege de drepturile noastre salariale! Gândiţi-vă că pentru noi acestea sunt singurele surse de venit! La fel ca şi voi, avem familii, avem copii! Oare voi ce aţi face dacă aţi fi în locul nostru şi aţi avea facturi de plătit?”.

Jucătorii au explicat şi de ce nu vor să joace meciuri amicale: ”Din cauză că există riscul de accidentări, iar, dată fiind insolvenţa clubului, acesta poate rezilia unilateral contractul timp de 60 de zile de la momentul intrării în insolvenţă! Riscăm ca Administratorul Judiciar să ne rezilieze unilateral contractul şi să rămânem pe drumuri şi pe deasupra accidentaţi şi cu costuri de recuperare medicală pe care ar trebui să le suportam noi şi familiile noastre! Respectăm programul de antrenament comunicat de antrenor, cu toate ca în conformitate cu Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal ar trebui să avem un doctor care să supravegheze antrenamentele!”.

În finalul mesajului, după ce subliniază faptul că sunt și ei „oameni, cu familii, cu probleme, cu grijă pentru viitorul nostru”, fotbaliștii cer să discute cu cineva din club: „Ne dorim să vorbească cineva şi cu noi, cineva cu putere de decizie într-un club aflat în insolvenţă! Nu e normal să aflăm doar din presă despre lucrurile care urmează să se întâmple cu noi! Vrem să ni se spună în vestiar ce urmează! E totuşi vorba şi despre viitorul nostru! Vă mulţumim că ne înţelegeţi! Fiţi alături de noi pentru că nici noi nu putem fi împotriva lui Dinamo! Am fi împotriva noastră!".

duminică, 30 august 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Întâlnire dintre Pablo Cortacero și Board-ul DDB a fost amânată

Suporterii din programul Doar Dinamo Bucureşti au anunţat, astăzi (duminică, 30 august), într-un comunicat, că au convenit cu conducerea FC Dinamo ca întâlnirea dintre reprezentanţii fanilor şi acţionarul majoritar, Pablo Cortacero, să fie reprogramată în zilele următoare.
În comunicatul DDB se precizează: „Anunţul apărut ieri seară pe pagina FC Dinamo Bucureşti ne-a surprins plăcut, mai ales că o întâlnire cu acţionarul majoritar al clubului a fost dorinţa noastră de la bun început.
Imediat după anunţul public, am transmis conducerii clubului faptul că mulţi dintre membrii boardului sunt in imposibilitatea de de a fi prezenţi la Bucureşti, într-un timp atât de scurt.
Cristi Hîldan, de exemplu, are un meci de rugby la Braşov, contra Universităţii Cluj, chiar astăzi de la ora 15:30 (meciul este transmis pe TVR1)
De comun acord cu conducerea clubului, am stabilit ca această întâlnire, între reprezentanţii suporterilor şi acţionarul majoritar, să aibă loc într-una din zilele următoare.
Ambele părţi îşi doresc o întâlnire fără presiunea timpului, în care să putem pune bazele unui proiect solid, care să readucă Dinamo acolo unde îi este locul.
Îl asigurăm pe acţionarul majoritar că vă găsi întotdeauna în noi un partener de dialog.
Salutăm cu încredere instalarea lui Cosmin Contra ca antrenor şi transferurile din ultimele zile. Suntem convinşi că Dinamo a început să se ridice.
Doar Dinamo Bucureşti”.
Sâmbătă,29 august, pe pagina de Facebook a grupării bucureștene a fost postat următorul anunț: „Întâlnire între Pablo Cortacero și Board DDB. Noul acționar majoritar al clubului Dinamo București, Pablo Cortacero, va avea o întâlnire cu reprezentanții suporterilor înscriși în Programul "Doar Dinamo București" (DDB). Întâlnirea a fost programată duminică, 30 august 2020 (ora 15:30), la Săftica, conducerea administrativă DDB fiind invitată și la prima conferință de presă în care Pablo Cortacero va prezenta noul proiect pentru Dinamo București”.

marți, 21 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: DDB vrea ca stadionul lui Dinamo să aibă o capacitate de 33.000 de locuri

Reprezentanţii DDB au solicitat o examinarea a unei variante de stadion cu o capacitate de 33.000. Ei au avut parte de sprijinul lui Mircea Lucescu. Arena ar urma să fie ridicată pe locul Velodromului.
Reprezentaţii Peluzei „Cătălin Hîldan" au anunţat, astăzi (luni, 20 iulie), pe pagina de Facebook, că au avut mai multe întâlniri cu reprezentaţi din cadrul Guvernului şi Compania Națională de Investiții (CNI) în privința ridicării unui stadion nou: „În luna iunie, ProgramDDB a creat o echipă de lucru care se ocupă de problema Stadionului Dinamo. Echipa este formată din profesioniști, conducători de companii, specialiști din mai multe domenii și avocați. Primul pas a fost solicitarea unei audiențe la CNI, unde echipa DDB a fost primită de directorul de investiții Adrian Cefalan. S-a discutat despre blocajul birocratic și despre motivele pentru care nu s-au putut demara lucrarile pe amplasamentul actual. După acastă primă întâlnire, am primit o mână de ajutor de la Mircea Lucescu, membru Elită al Programului DDB, care s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban pentru a-l convinge să-și îndrepte atenția către clubul cu cea mai activă și organizată comunitate de suporteri. Au urmat alte două workshop-uri, la care, pe lângă echipa DDB și reprezentantul CNI, au participat Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Secretarul de Stat MAI, Bogdan Despescu, Vice-Primarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu împreună cu reprezentatnul departamentului de urbanism și arhitectul care se va ocupa de proiectul stadionului. Reprezentanții suporterilor au prezentat opțiunile legate de amplasarea stadionului și au fost analizate chestiunile legale pentru deblocarea proiectului".
Așa cum s-a tot vehiculat în ultimii ani, noul stadion ar urma să fie ridicat în „zona Velodromului şi se întinde, cu tot cu spaţiile pentru parcare, până aproape de actualul stadion. Ţinând cont de spaţiul extins pentru amplasarea noului stadion, reprezentanţii DDB au solicitat o examinarea a unei variante de stadion cu o capacitate de 33.000, propunerea care a rămas în picioare după evaluarea din partea specialiştilor. De asemenea, s-a convenit că noua arenă va fi fără pistă de atletism, dar va îngloba alte secţii sportive, cum ar fi tir şi box, discipline ale căror structuri actuale ar urma să fie demolate pentru a se face loc stadionului.  altă solicitare se referă la acustica stadionului, care trebuie să protejeze zona de locuinţe din vecinătate şi să concentreze sunetul către interior. Am ataşat la această postare memorandumul Asociaţiei Peluza Cătălin Hîldan către Ministerul Afacerilor Interne, în care sunt prezentate argumentele în favoarea demersului nostru. Noua arenă nu va fi doar pentru noi, pentru dinamovişti, ci pentru comunitate. Un spaţiu al sportului şi al culturii, o încumetare arhitecturală care va ridica valoarea întregii zone şi va face ca Floreasca să înflorească. Participarea noastră în ProgramDDB nu trebuie să fie descurajată de situaţia actuală a echipei, ba dimpotrivă, cu cât riscul dispariţiei este mai mare pentru clubul nostru, cu atât ar trebui să fie mai mare şi dorinţa noastră de implicare".

joi, 16 iulie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: 8.000 de membri în Programul DDB!

Reprezentanţii Peluzei Câtălin Hîldan-Dinamo au anunțat că Programul Doar Dinamo Bbucureşti a depăşit pragul de 8.000 de membri şi este aproape să treacă un alt prag, cel al sumei totale de trei milioane de lei din cotizaţii, donaţii şi bilete online.
Într-o postare pe pagina oficială de Facebook se subliniază: 
„Este o realizare extraordinară şi în acelaşi timp neaşteptată pentru un club din România. Dorim să-ţi mulţumim pentru că eşti parte din acest proiect! 
Mulţi dintre membrii DDB, mai ales dintre cei cu venituri mai mari, atât din ţară cât şi din străinătate, ne-au solicitat crearea unei categorii intermediare de membri. Cei mai mulţi au sugerat o cotizaţie de 50€/lună.
Am lucrat la acest lucru şi de astăzi punem la dispoziţia membrilor categoria DDB PREMIUM, cu o cotizaţie de 48€/lună, cu posibilitatea de a achita această sumă lunar, prin plăţi care se fac în mod automat. 
Oricare dintre membrii DDB poate face trecerea de la categoria standard la categoria PREMIUM, urmând să primească un alt card, dar păstrând actualul număr de membru. Plăţile pot fi întrerupte în orice moment. De asemenea, există şi posibilitatea de a reveni în orice moment la categoria standard.
Am dat drumul şi unei alte categorii, ELITE PREMIUM, cu valoare de 19.480€/an, pentru că am primit şi astfel de solicitări.
Cu oameni ca voi, cu suporteri ca tine, dispuşi să sacrifice din ce este al lor, DINAMO NU VA MURI NICIODATĂ!
Sperăm ca şi evoluţia echipei să se ridice în curând la un alt nivel de dăruire şi de performanţă".

vineri, 12 iunie 2020

FOTBAL / ROMÂNIA: Fanii au preluat al doilea pachet de 10 la sută din acţiunile lui FC Dinamo

Peluza Cătălin Hîldan a anunţat că Board-ul DDB şi clubul FC Dinamo au semnat documentul prin care fanii au preluat al doilea pachet de 10% din acţiunile clubului, pentru un leu. În plus, DDB a virat 735.000 de dolari pentru plata restanţelor faţă de jucători.
Pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo a fost postat un mesaj cu titlul „AVEM 20,06% DIN CLUBUL DINAMO” și în care se menționează: „Ne-am ţinut de cuvânt şi am plătit din nou salariile jucătorilor şi alte cheltuieli Administrative. Aceasta a fost hotărârea membrilor care au votat pe platforma DDB până ieri la ora 24.00. Rezultatul votului arată determinarea câinilor în tot ce fac: 97,5% din socios au votat DA şi astăzi, boardul DDB şi Clubul Dinamo 1948 au semnat documentul prin care a fost preluat un al doilea pachet de 10% din acţiunile clubului pentru 1 leu. Tot astăzi a fost virată şi suma de 735.000 lei pentru plata restanţelor faţă de jucători”.
În respectiva postare se subliniază că membrii DDB au dovedit atașamentul față de club și li se mulțumește celor care sprijină demersul de susținere a clubului: „Cu oameni ca voi DINAMO NU VA MURI NICIODATĂ! Dinamo trăieşte prin suporteri şi NICIUN VIRUS nu va putea omorâ visul suporterilor de a salva Dinamo şi de a decide singuri destinele acestui club. Vom fi loviţi din toate părţile în aceste zile. Loviţi de un adversar invizibil, aşa cum este virusul acesta, dar şi de duşmanii clasici, care se tem că Dinamo se ridică. Dar cu fiecare lovitură noi trebuie să devenim mai puternici şi mai hotărâţi. Nimic nu ne mai poate întoarce din drum. DINAMO VA RENAŞTE DIN PROPRIA-I CENUŞĂ!”.
Obiectivul este ca, „la 10.000 de membri CLUBUL DINAMO VA FI AL SUPORTERILOR. ŞI NE VOM ŢINE DE CUVÂNT! Astăzi trebuie să spargem pragul de 7.000 de membri şi să continuăm să creştem. Ne mai despart 3.000 de paşi de uşa rotativă de la RIN. Odată ajunşi acolo, vom dezinfecta totul şi vom lua tot ce este al nostru. CĂINE, NU MAI STA PE GÂNDURI!”.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...