Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Inter Miami. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Inter Miami. Afișați toate postările

marți, 17 mai 2022

FOTBAL / SUA: Presa americană anunţă că Messi va pleca la Inter Miami în 2023

Venit la Paris Saint-Germain în vara anului trecut, Lionel Messi (34 de ani) n-a izbutit să ajungă cu această formație nici măcar în finala Ligii Campionilor. Devenit campion în Hexagon, argentinianul ar putea ajunge peste Ocean anul viitor.

DirecTV a anunțat că Inter Miami este interesată să-și asigure serviciile lui Lionel Messi în 2023. Ceea ce nu este o surpriză, despre o asemenea mutare vorbindu-se și în 2020, atunci când argentinianul a fost pe punctul de a pleca de la FC Barcelona. 

Lionel Messi are contract cu PSG până în iunie 2023, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Din câte se pare, această clauză nu va fi activată fiindcă Messi are de gând să ajungă la Miami. Mai mult decât atât, înainte de a îmbrăca tricoul negru-roz al actualei ocupante a locului 13 din Conferinţa de Est a MLS, argentinianul ar fi în proces de cumpărare a 35% din acţiunile clubului. Potrivit jurnalistului Alex Candal, contractul ar fi deja întocmit şi ar putea fi semnat oficial în august.

Victorios în Copa America 2021, Messi a cucerit Cupa Regelui cu formația catalană anul trecut. Apoi, el a plecat la Paris Saint-Germain. Messi a mai obținut trofeul ”Balonul de Aur” în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015 și 2019. Cu Barcelona a câștigat următoarele competiții: La Liga - 10 ori (2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2015, 2016, 2018, 2019), Cupa Regelui - 7 ori (2009, 2012, 2015, 2016, 2017, 2018, 2021), Supercupa Spaniei - 8 ori (2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2016, 2018), Liga Campionilor - 4 ori (2006, 2009, 2011, 2015), Supercupa Europei - 3 ori (2009, 2011, 2015) și CM al cluburilor - 3 ori (2009, 2011, 2015). Cu echipa Argentinei, Messi a disputat finala CM din 2014. El a câștigat Copa America în 2021, fiind finalist în 2007, 2015 și 2016. În 2008, la Beijing, a devenit campion olimpic. 

joi, 10 iunie 2021

FOTBAL / SUA: Lionel Messi își va încheia cariera de fotbalist la Inter Miami

Peste 20 de zile, în 30 iunie, lui Lionel Messi îi va expira contractul cu FC Barcelona. Și cum argentinianul n-a decis să-și prelungească înțelegerea cu gruparea catalană, presa a început din nou să prezinte opțiunile sale. Potrivit lequipe.fr, fotbalistul de 33 de ani ar putea ajunge în campionatul nord-american. 

În sprijinul acestei afirmații, publicația prezintă declarațiile făcute de Jorge Mas, co-proprietar al echipei Inter Miami: „Sunt optimist că Messi va purta într-o bună zi tricoul din Miami, deoarece va completa moștenirea celui mai bun jucător de fotbal din generația noastră și va corespunde ambiției proprietarilor lui Inter Miami de a construi o echipă de clasă mondială”, a declarat acesta cotidianului „Miami Herald”. 

Potrivit respectivei publicații citată de AFP, Jorge Mas și David Beckham au avut „discuții serioase” cu Lionel Messi cu privire la acest proiect care ar fi inclus în noul contract al argentinianului cu Barcelona. Astfel, noul contract al argentinianului va fi pe încă două ediții la formația catalană, adică ​​până la sfârșitul LaLiga 2022/2023. Apoi, acesta va evolua doi ani competiționali la Miami, după care se va întoarce în Catalunia, unde, timp de șase ani, va fi „Ambasador mondial” al Barcelonei.

duminică, 20 septembrie 2020

FOTBAL / SUA: Gonzalo Higuain a semnat cu Inter Miami

Atacantul argentinian Gonzalo Higuain (32 de ani) a semnat un contract cu echipa americană Inter Miami. Anunțul a fost făcut de clubul patronat de David Beckham. „Bine ai venit la Miami", a scris clubul din Florida pe Twitter.

Higuain şi-a reziliat, miercuri, contractul cu Juventus, unde era legitimat din vara anului 2016. El a câştigat cinci trofee cu echipa italiană: de trei ori campionatul şi de două ori Cupa Italiei. Născut la Brest, în Franța, în 10 decembrie 1987, format ca fotbalist la River Plate, în Argentina, Gonzalo Higuain a activat la această grupare, în campionatul 2005/2006. Apoi, a trecut pe la Real Madrid (2006-2013), SSC Napoli (2013-2016), Juventus Torino (2016-2020), cu împrumuturi la AC Milan (2018/2019) și Chelsea (2019). 

Higuain a mai câștigat campionatul Spaniei (2007, 2008, 2012), Cupa (2011) și Supercupa  Spaniei (2008, 2012), cu Real Madrid, Cupa (2014) și Supercupa Italiei (2014), cu Napoli, Cupa (2017, 2018) și Supercupa Italiei (2017, 2019), cu Juventus, Liga Europa (2019), cu Chelsea.

vineri, 18 septembrie 2020

FOTBAL / ITALIA: Gonzalo Higuain a plecat de la Juventus Torino

Clubul Juventus Torino a anunţat că a încheiat, de comun acord, relaţia contractuală cu Gonzalo Higuain (32 de ani). Internaționalul argentinian a plecat la Inter Miami, în MLS.

Pe site-ul oficial al „Bătrânei Doamne” s-a specificat: „Juventus FC anunţă finalizarea de comun acord a contractului cu jucătorul Gonzalo Gerardo Higuain. Operaţiunea generează un efect economic negativ de aproximativ 18,3 milioane de euro în anul financiar 2019/2020”, se arată pe site-ul grupării torineze. “Este momentul despărţirii: mulţumim pentru tot, Pipa! Şi succes în viitor”, menţionează Juventus.

Higuain era legitimat la Juventus Torino din vara anului 2016. El a câştigat cinci trofee cu echipa italiană: de trei ori campionatul şi de două ori Cupa Italiei. Născut la Brest, în Franța, în 10 decembrie 1987, format ca fotbalist la River Plate, în Argentina, Gonzalo Higuain a activat la această grupare, în campionatul 2005/2006. Apoi, a trecut pe la Real Madrid (2006-2013), SSC Napoli (2013-2016), Juventus Torino (2016-2020), cu împrumuturi la AC Milan (2018/2019) și Chelsea (2019). 

Higuain a mai câștigat campionatul Spaniei (2007, 2008, 2012), Cupa (2011) și Supercupa  Spaniei (2008, 2012), cu Real Madrid, Cupa (2014) și Supercupa Italiei (2014), cu Napoli, Cupa (2017, 2018) și Supercupa Italiei (2017, 2019), cu Juventus, Liga Europa (2019), cu Chelsea. 

miercuri, 26 august 2020

FOTBAL / SPANIA: Echipele din Manchester se luptă pentru a-l transfera pe Messi

Afectat de rezultatele slabe înregistrate de  FC Barcelona, în ultimul timp, dar mai ales de eșecul (2-8) cu Bayern Munchen, Lionel Messi (33 de ani) a decis să părăsească gruparea catalană. Cum argentinianul mai are contract cu multipla campioană a Spaniei până în 30 iunie 2021, iar clauza de reziliere este de 700 de milioane de euro, puține echipe de fotbal din lume și-ar permite să-l angajeze.
Iată care sunt cluburile care l-ar putea transfera pe Lionel Messi în cazul în care va pleca de la Barcelona și șansele ca tranzacția să se efectueze: 
Manchester City - 60% 
Gruparea engleză are capacitatea de a achita respectiva clauză. Totodată, din punct de vedere sportiv, este o formația care luptă în fiecare an pentru titlul de campioană a Angliei, dar și pentru câștigarea Ligii Campionilor. În plus, City este antrenată de Pep Guardiola, omul cu care Lionel Messi a lucrat și la Barcelona într-o perioadă frumoasă a carierei sale. De asemenea, la „cetățeni” evoluează și Sergio Aguero, care este foarte apropiat de argentinian.  
Manchester United - 15%
La puțin timp după ce s-a aflat că Messi pleacă de la Barcelona, publicația „Deportes Cuatro” a scris că Manchester United ar fi demarat tratativele pentru transferul său. Aflată într-un con de umbră de câțiva ani, formația engleză dispune de mijloacele financiare pentru a finaliza această tranzacție.  
Inter Milano - 10%
Despre echipa din orașul lombard s-a mai scris și prin aprilie că ar dori să-l transfere pe  Messi. Recent, zvonul a fost reluat. Directorul sportiv Massimo Mirabelli a spus la Radio Sportiva că Steven Zhang, patronul grupării, ar fi spus că își dorește să-l aducă pe argentinian. Pe de altă parte, „Gazzetta dello Sport” a scris că Inter ar fi dispus să-i plătească un salariu anual de 50 de milioane de euro. Antonio Conte, în schimb, s-a amuzat atunci când a fost întrebat de sosirea lui Messi la Inter, catalogând totul drept „fantasme”. 
Newell's Old Boys - 5%
O altă formație despre care s-a mai spus că și-ar dori să-l legitimeze pe Messi. În iulie, vicepreședintele Cristian D'Amico a vorbit din nou despre revenirea acasă a argentinianului. „Totul depinde de el și de familia sa”, a spus acesta. Iar Newell's Old Boys e singura formație pentru care a mai evoluat Messi înainte de a semna cu Barcelona. 
Inter Miami - 5%
Messi ar putea urma un drum pe care au mai pășit și alte vedete ale fotbalului la final de carieră. În sensul de a alege un club din America sau din Asia. Nu cu mult timp în urmă, evocând plecarea de la Barcelona, în iunie 2021, RMC a scris că Messi ar putea ajunge la Inter Miami, clubul lui David Beckham. 
Paris Saint-Germain - 5%
O altă formație despre care se spune că are capacitatea financiară pentru a-l transfera pe argentinian. Doar că, la fel ca în cazul lui Manchester City, în cazul aducerii lui Messi gruparea s-ar putea confrunta cu problema fair-play-ului financiar. Altfel, la conferința de presă de după finala Ligii Campionilor, pierdută în fața lui Bayern Munchen (1-0), duminică noaptea, la Lisabona, un reporter de la BT Sport l-a  chestionat pe Thomas Tuchel pe seama posibilității ca Lionel Messi să ajungă, într-o zi, la PSG. „Ce antrenor i-ar spune nu lui Messi. Dar eu cred că el își va încheia cariera la FC Barcelona. Este Domnul Barcelona”, a răspuns atunci antrenorul german.

miercuri, 6 mai 2020

FOTBAL: Echipele din MLS îşi reiau antrenamentele individuale

Trei francize din Campionatul Nord-American de Fotbal (MLS) îşi vor relua antrenamentele individuale, astăzi. În această situație sunt  Atlanta United, Sporting Kansas City şi Inter Miami, care activează în zone din SUA în care numărul cazurilor de persoane infectate de Covid-19 este mai mic.
Firește că jucătorii sunt obligați să respecte o serie de reguli, printre acestea figurând unele de igienă Astfel, la sosirea în baza de pregătire, fiecare fotbalist va trebui să poarte mască şi i se va lua temperatura. De asemenea, doar patru jucători vor avea voie să se antreneze în acelaşi timp, fiecare pe porţiunea lui de teren. 
În bazele de antrenament au fost montate aparate cu dezinfectant de mâini, iar în parcare automobilele vor staționa la distanță unele de celelalte. 
Întreruptă la 12 martie, ediția 2019/2020 a Campionatul nord-american s-ar putea relua în 8 iunie.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...