Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta absenți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta absenți. Afișați toate postările

vineri, 20 mai 2022

FOTBAL / ROMÂNIA: Uhrin a confimat că Grădinaru şi Ivanovski nu pot juca la meciul de la Cluj

Antrenor la FC Dinamo, Dusan Uhrin Jr a declarat, într-o conferință de presă, că are respect faţă de adversara din barajul de menţinere/promovare în Liga 1, Universitatea Cluj, dar că rezultatul din aceste confruntări depinde strict de echipa pe care o pregăteşte, de concentrarea jucătorilor. Dinamo va disputa, sâmbătă, 21 mai, de la ora 20.30, la Cluj, primul meci din dubla confruntare cu ”U”. Returul e programat în 29 mai, la Bucureşti.

Uhrin a declarat într-o conferinţă de presă: "E dificil, foarte dificil, dar sper că suntem pregătiţi să jucăm bine. Obiectivul nostru este să rămânem în prima ligă şi trebuie să facem totul pentru acesta. Ştim sigur că va fi un meci dificil. Nu ne va fi uşor, dar totul depinde de noi. Aceasta este realitatea. Trebuie să fim pregătiţi şi concentraţi. U Cluj are jucători de prima ligă. Pe unii dintre ei i-am antrenat, sunt jucători buni. Nu jucăm împotriva unei echipe de liga a doua, pentru că a fost aproape de promovarea în prima ligă. Însă trebuie să ne concentrăm asupra noastră. Poţi pierde pierde cu oricine dacă nu eşti concentrat, chiar şi cu o echipă de liga a patra. Am încercat să folosesc toţi jucătorii, să schimb primul 11 de fiecare dată, pentru că toţi trebuie să fie pregătiţi dacă se întâmplă ceva la un antrenament, la meci. Grădinaru şi Mirko (n.r. - Ivanovski) nu pot juca. Mirko s-a pregătit individual. Şansele la acest baraj sunt 50-50. E o întâlnire importantă pentru fiecare dinamovist. Sper că fanii ne vor susţine şi ne vor ajuta. Nu ştiu dacă e cel mai important meci din istoria lui Dinamo, dar pentru noi, în această perioadă, este sigur cel mai important meci şi nu va fi uşor. Avem respect faţă de adversarul nostru, dar totul depinde de noi. Sunt încrezător, pentru că eu cred că suntem pregătiţi să jucăm, deşi nu va fi uşor. Trebuie să fiu (n.r. - încrezător), ăsta este jobul meu şi e ca o finală".  

Iată programul meciurilor de baraj:

Sâmbătă, 21 mai

Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2) - Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1)

Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2) - Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1)

Duminică, 29 mai

Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga 1) - Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2)

Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga 1) - Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2)


marți, 17 mai 2022

FOTBAL / ANGLIA: Mohamed Salah și Virgil Van Dijk nu vor juca în meciul cu Southampton

Accidentaţi în finala Cupei Angliei, Mohamed Salah şi Virgil van Dijk nu vor juca marţi, pentru Liverpool, în meciul cu Southampton. Cu toate acestea, antrenorul Jurgen Klopp este încrezător că acești jucători vor disputa în finala Ligii Campionilor.

Ieșiți prematur de pe teren în timpul finalei FA Cup de sâmbătă, 14 mai, cu Chelsea (0-0, 6-5 la loviturile de departajare), de pe Wembley, Mohamed Salah și Virgil van Dijk nu au făcut deplasarea pentru meciul cu Southampton, ultimul din etapa cu numărul 37 din Premier League. Partida este extrem de importantă pentru „cormorani”, care au ocazia să se apropie la un singur punct de liderul Manchester City, care n-a scos decât un egal (2-2), la Londra, cu West Ham.

Antrenorul Jurgen Klopp s-a declarat încrezător că cei doi importanți jucători vor fi prezenți în finala Ligii Campionilor cu Real Madrid: "Obiectivul este ca ei să revină în acest weekend. Pe bancă sau altfel, câteva minute sau chiar din startul meciului. Nu ştiu. O să vedem”, a spus germanul, într-o conferinţă de presă.

Finala ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor la fotbal, Real Madrid - FC Liverpool, este programată pe Stade de France, în 28 mai.

Anglia - Premier League

Etapa a 37-a

Joi, 28 aprilie

Manchester United - Chelsea 1-1

Duminică, 15 mai

Tottenham - Burnley 1-0

Wolverhampton - Norwich 1-1

Leeds - Brighton 1-1

Aston Villa - Crystal Palace 1-1

Everton - Brentford 2-3

Watford - Leicester 1-5

West Ham - Manchester City 2-2

Luni, 16 mai

Newcastle - Arsenal 2-0

Marți, 17 mai

Ora 21.45: Southampton - Liverpool

Clasament

1. Manchester  City 90 puncte

2. Liverpool 86 puncte

3. Chelsea 70 puncte

4. Tottenham 68 puncte

5. Arsenal 66 puncte

6. Manchester United 58 puncte

7. West Ham 56 puncte

8. Wolverhampton 51 puncte

9. Leicester 48 puncte

10. Brighton 48 puncte

11. Brentford 46 puncte

12. Newcastle 46 puncte

13. Crystal Palace 45 puncte

14. Aston Villa 44 puncte

15. Southampton 40 puncte

16. Everton 36 puncte

17. Leeds 35 puncte

18. Burnley 34 puncte

19. Watford 23 puncte

20. Norwich 22 puncte

Etapa a 38-a (ultima)

Duminică, 22 mai, ora 18.00

Manchester City - Aston Villa

Liverpool - Wolverhampton

Chelsea - Watford

Norwich - Tottenham

Arsenal - Everton

Crystal Palace - Manchester United

Brighton - West Ham

Leicester - Southampton

Brentford - Leeds 

Burnley - Newcastle

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...