Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta dolari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dolari. Afișați toate postările

miercuri, 16 septembrie 2020

FOTBAL: FIFA a anunțat o pierdere globală de 14 miliarde de dolari din cauza pandemiei

Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) a anunțat, astăzi (miercuri, 16 septembrie), că la nivel mondial în sportul cu balonul rotund s-a înregistrat o pierdere de 14 miliarde de dolari din cauza pandemiei de COVID-19. Totodată, acest organism a precizat că a alocat 150 de milioane federațiilor naționale care au solicitat ajutor.

Potrivit lequipe.fr, FIFA l-a desemnat pe finlandezul Olli Rehn să determine care au fost consecințele pandemiei, iar acesta a prezentat primele concluzii. Pe lângă perturbarea calendarului competițional, organizarea meciurilor fără spectatori și pierderea drepturilor TV au avut un efect nefast asupra finanțelor din fotbal. 

Oficialul a subliniat, fără să ofere detalii, că America de Sud a fost cea mai afectată din acest punct de vedere. Și că Europa a suferit pierderi importante. De altfel, într-un studiu publicat în iulie, Sindicatul Cluburilor Europene de Fotbal (ECA) a estimat o pierdere de 4 miliarde de euro în cazul grupărilor de pe Bătrânul Continent,  pentru edițiile 2019/2020 și 2020/2021.  

vineri, 5 iunie 2020

FOTBAL / PORTUGALIA: „Forbes” anunță că Ronaldo e primul fotbalist devenit miliardar în dolari

Cu câștiguri evaluate la 105 milioane de dolari, doar în ultimul an,  Cristiano Ronaldo (35 de ani) a devenit primul fotbalist miliardar în dolari, notează Forbes. Portughezul a fost depășit, însă, într-un top al celor mai bine plătiți sportivi din ultimul an, de către Roger Federer, care a obținut 106,3 milioane de dolari. 
Pe site-ul forbes.com, într-un articol semnat de Christina Settimi, se menționează: „Cristiano Ronaldo a câştigat 105 milioane de dolari în ultimul an, ocupând astfel locul patru în 2020 Forbes Celebrity 100, cu un loc peste rivalul său Lionel Messi, ceea ce l-a făcut primul jucător de fotbal din istorie care câştigă de-a lungul carierei un miliard de dolari”.
Ronaldo este al treilea sportiv care ajunge la un miliard de dolari în timpul carierei, după jucătorul de golf Tiger Woods, care a reuşit acest lucru în 2009, şi boxeurul Floyd Mayweather, care a atins acest prag în 2017.
Potrivit publicației mai sus amintite, în cei 17 ani de carieră Cristiano Ronaldo a obţinut 650 de milioane de dolari pe teren şi, probabil, va ajunge la 765 de milioane de dolari obţinuţi din contractele de fotbalist profesionist până la finalul actualei înţelegeri cu Juventus Torino, care expiră în iunie 2022. În plus, lusitanul obţine anual şi aproximativ 20 de milioane de dolari din contractul cu Nike şi alte 45 de milioane de dolari din reclamele pe care le face pentru Clear, Herbalife şi Abbott. El are și un parteneriat cu Pestana Hotel Group, dar şi o linie de lenjerie intima, una de încălţăminte, precum şi de parfum şi de îmbrăcăminte. Deloc întâmplător, în social media Cristiano Ronaldo este cel mai popular sportiv din lume în acest moment. În ianuarie trecut, el a devenit prima persoană cu 200 de milioane de urmăritori pe Instagram, iar pe Facebook, Instagram şi Twitter are 427 de milioane de followeri.
Marele rival al lui Ronaldo, Lionel Messi, care şi-a început cariera la seniori la trei ani după Ronaldo, a câştigat până cum 605 milioane de dolari numai din salariul de fotbalist.

sâmbătă, 23 mai 2020

TENIS: Naomi Osaka a devenit sportiva cu cele mai mari câștiguri financiare din istorie

Victorioasă la US Open 2018 și la Australian Open 2019, Naomi Osaka (22 de ani) a devenit sportiva cu cele mai mari câștiguri din istorie. Japoneza a încasa 37,4 milioane de dolari numai anul trecut.
Jucătoarea de tenis a stabilit astfel și un record al câștigurilor înregistrate de o sportivă într-un an. Acestea au fost obținute atât din premiile acordate la turnee, cât și din sponsorizări. 
Pe de altă parte, Osaka a depășit-o cu 1,4 milioane de dolari pe Serena Williams, care fusese cel mai bine plătită sportivă în ultimii patru ani cu sume cuprinse între 18 și 29 milioane de dolari. Totodată, nipona a doborât și recordul stabilit de Maria Șarapova, care a câștigat 29,7 milioane de dolari în 2015.
Performanța lui Naomi Osaka a fost realizată în contextul în care ea a coborât pe locul 10 în clasamentul mondial WTA. Succesul său a fost explicat de expertul în comerțul sportiv David Carter, citat de lequipe.fr, prin ”tinerețea și prospețimea ei în business-ul sportiv. Adăugați la asta faptul că ea aparține la două culturi și veți avea toate ingredientele pentru a seduce un public tânăr și global. Ea a devenit o icoană a marketing-ului sportiv”. 


joi, 7 mai 2020

TENIS: S-au strâns 5,53 milioane de euro în fondul de solidaritate

Organismele care supervizează circuitele masculin și feminin de tenis, ATP și WTA, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi cei patru administratori ai turneelor de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open) au anunţat că s-au strâns şase milioane de dolari (5,53 milioane de euro) pentru fondul de solidaritate destinat ajutorării jucătorilor care se confruntă cu dificultăţi financiare ca urmare a opririi competiţiilor din cauza pandemiei de Covid-19.
Suma va fi împărţită între "circa 800 de jucători de simplu şi dublu ATP/WTA, care au nevoie de un sprijin financiar". Potrivit presei din SUA, administratorii celor patru turnee de Grand Slam ar fi contribuit la acest fond, fiecare, cu câte un milion de dolari. O contribuție similară au avut ATP şi WTA.
Inițierea acestui fond a fost anunţată la 21 aprilie.

FOTBAL / CUPA ROMÂNIEI: Dan Petrescu susține că evoluția CFR-ului a fost un „dezastru”

Campioană a României, CFR Cluj a scos un egal (1-1), astăzi (joi, 20 octombrie), în disputa cu echipa Universitatea Cluj, una care a contat ...