Confruntarea s-a desfășurat într-o atmosferă sud-americană făcută pe terenul învecinat, cu numărul 5, de fanii argentinianului Diego Scwartzman, care juca împotriva finlandezului Emil Ruusuvuori. De altfel, ambele jucătoare s-au plâns de faptul că nu se pot concentra din cauza zgomotului.
Sorana a avut o izbucnire nervoasă în primul set, unul foarte echilibrat. Ea s-a certat și cu arbitrul de scaun, care i-a reproșat că întârzie să servească... Românca a reacționat în actul următor, când a câştigat douăsprezece ghemuri la rând. Cîrstea s-a impus cu 6-1, iar apoi s-a desprins (3-0) în decisiv. Rezultat la care rusoaica a cerut time-out medical. Pauza nu i-a fost de folos Annei Kalinskaia, care a pierdut și al treilea set cu 0-6.
Pentru calificarea în optimile de finală, Sorana va primi 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA. În faza următoare, ea o va înfrunta pe Simona Halep (26 WTA şi cap de serie numărul 24).